Legenda Craciunitei (preluata de pe net)

"Se spune că undeva într-un sătuc mexican, trăia o fetiță sărmana, chemată Dorothea. În noaptea nașterii Domnului, toată lumea a mers la biserică, având în mâini câte un dar pentru pruncul sfânt. Doar fetița a rămas acasă, neavând ce să ducă. Deodată, a apărut un înger care a întrebat-o :
-De ce ești tristă, copilă dragă? Și cum de nu ești cu toți ceilalți în biserică, să sărbătoriți nașterea Domnului Iisus?
-Pentru că nu am ce să-i dăruiesc,.. a șoptit sfiit biata fata.
-Nu e adevărat!, a spus îngerul. Tu ai ceva prețios de dăruit : dragostea ta. Uite, adună crenguțele care le găsești pe marginea drumului, și du-le în biserică, la picioarele pruncului. Vei vedea că darul tău va fi cel mai frumos din toate.
Fata a făcut așa cum i-a cerut îngerul. A purtat în biserică un braț de crenguțe și a îngenunchiat smerită. În timp ce se ruga, ramurele s-au transformat într-o plantă minunată cu frunze verzi și roșii.
Așa a apărut prin minune  Craciunita."

Satul lui Mos Craciun din Laponia

Iata ca exista si satul lui Mos Craciun. Am gasit pe internet povestea acestui taram magic.

"      Moș Crăciun, în ciuda faptului că este universal și bine primit în orice cămin, are și o adresă proprie, într-un loc ideal, în care luna cadourilor pare să nu se sfârșească niciodată. Și asta pentru că Laponia, zona sa de reședință, este acoperită cu zăpadă o bună parte din an. Acest ținut mirific, care se întinde pe suprafața a patru țări, Norvegia, Suedia, Finlanda și Rusia, beneficiază de numai 5 ore de lumină zilnic, între ora 10:00 și 15:00, iar temperaturile variază între +12 grade C ziua și -40 de grade noaptea. Decorul, alcătuit din fiorduri, văi adânci, ghețari și munți, este perfect pentru ca Moșul și spiridușii săi să se ocupe de darurile destinate copiilor cuminți.
Inainte ca domiciliul său stabil să fie fixat în Laponia, lumea întreagă era convinsă că Moșul și spiridușii se distrează de minune la Polul Nord. Asta și datorită poetului american Clement Clark, care, în 1822, a publicat celebra lucrare A Visit From St. Nicholas (cunoscută și ca The Night Before Christmas) în care l-a descris pe Moș Crăciun ca fiind un spiriduș bătrân și blând, care zboară în jurul lumii într-o sanie trasă de opt reni. Câțiva ani mai târziu, mai exact în anul 1885, Thomas Nast a desenat doi copii privind la o hartă a lumii și urmărind călătoria Moșului de la Polul Nord în Statele Unite.
        Renii sunt cei care au încurcat socotelile locative ale bunului moș. Singurele rumegătoare zburătoare, dar dobândit ca urmare a consumului responsabil de porumb vrăjit, au și forța de a căra tone de jucării, cu viteza gândului, pentru ca Moșul să le poată dărui copiilor într-o singură noapte. Chiar și așa vrăjiți cum sunt, 40 de ani mai târziu, în 1925, s-a descoperit că, totuși, la Polul Nord nu există reni. Asta i-a determinat pe fanii Crăciunului să își îndrepte privirile înspre Laponia, țara în care turmele de reni pasc nestingherite.
În 1927, un prezentator de emisiuni pentru copii la postul național de radio finlandez, a afirmat că Moșul locuiește pe un munte în Laponia.
         La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, soldații germani care se aflau în retragere au distrus orașul Rovaniemi, dând foc tuturor caselor. Apoi, faimosul arhitect finlandez Alvar Aalto a reconstruit orașul, căruia i-a dat o identitate, cea a coarnelor de ren.
Zona a intrat în atenția publicului larg, odată cu vizita primei doamne a Americii, în 1950. Eleanor Roosevelt venise să vadă cum merge reconstrucția de după război, având în vedere că organismele internaționale ale vremii alocaseră fonduri în acest scop. Pe un teren donat de un localnic a fost construită o cabana care să poată găzdui ceremonia oficială de primire a ilustrei vizitatoare. Acesta a fost startul unei afaceri de succes, care a devenit azi principala sursă de venit a regiunii.
         Satul lui Moș Crăciun este situat la aproximativ 8 km nord-est de Rovaniemi și la aproximativ 2 km de aeroportul din Rovaniemi. Echipa locală de gimnastică se numește Santa Sport, există chiar un parc de distracții tehnologic în stil moș Crăciun, iar echipa locală de fotbal, FC Moș Crăciun, joacă în culorile alb și roșu. Bineînțeles, vă puteți caza la Hostel Rudolf și la Hotelul Moș Crăciun.  "

Superb loc, nu?
Va pup cu drag, aceeasi Andreea.

BANCURI

     Ca sa va mai amuzati si voi....

 

*Știați că: „Dacă dragostea e oarbă, vine căsătoria și restaurează

vederea imediat”?

* Cei care zic că Bill Gates a abandonat școala și a reușit în viață,
ar trebui să știe totuși că el a abandonat Harvard, nu clasa a noua la
Liceul Agricol!

* Lăsați copii să creadă în Moș Crăciun!
Voi credeți în produse pentru slăbit și nimeni nu vă strică magia!

* Anunț în megafon:
- Rugăm blonda în costum de baie roz să plece de pe nisip... acesta
este un șantier!

* -Uite ce scrie în ziar: Cele mai multe accidente se petrec în bucătărie.
- Da, știu... eu le mănânc.

* Doi automobiliști se ciocnesc:
- Ascultă! Tu n-ai dat examen de conducere?
- Ba da! Și chiar de mai multe ori decât tine!

* - De când am divorțat nu mai pot dormi.
- Îți lipsește mult, nu-i așa?
- Nu... a luat patul.

* Tu îți setezi alarma pentru dimineață... tot tu o înjuri dimineață...
Păi nu ți-o faci cu mâna ta?

* Programul meu de sală:
Luni: piept;
Marți: spate;
Miercuri: brațe;
Joi: picioare;
Vineri: abdomen;
Weekend: ceafă și cotlet.

* Sunt la bancă de azi-dimineață și tot aștept.
Mi-au spus la Horoscop că îmi intră niște bani în cont!

* Nu contează că ești de la țară sau de la oraș. Poți fi prost oriunde.

* Am întrebat 100 de femei ce părere au despre fostul.
Am învățat 50 de înjurături noi și 30 de animale necunoscute.

* - De ce să te căsătorești cu o femeie mai mică la înălțime?
- Când un bărbat alege dintr-o grămadă de răutăți, o alege pe cea mai mică!

* În America rulează „Om bogat, om sărac”
În Rusia rulează „Om sărac, om sărac”.
În România rulează „Om trăi și om vedea”.

* Să fumezi e nociv, să bei, e urât. Dar să mori sănătos... nu-i păcat?

* Când te urci pe cântar, înțelegi în final că vaca de pe ciocolată e
avertizare, nu reclamă.(!)

* Luni începe școala. Ocazie cu care guvernul Dăncilă vrea să
relanseze campania ”Fără penar în funcții publice”.

* Apropo! Știți care-i culmea veseliei?
Când vine soțul vesel acasă, îi spune un banc bun soției și... începe
să râdă unul din dulap.

 Andreea

Lipsa comunicarii, ep 2.

       Daca as avea cateva lozuri castigatoare si m ar intreba cineva ce mi as dori sa fie scrise pe ele, i-as raspunde fara o umbra de ezitare, o doza infinita de comunicare pentru toti cei din jur. As castiga mult mai multe daca ar exista macar acest termen dezvoltat mai mult in vocabularul nostru. Daca ar fi apoi inteleasa aceasta lipsa a comunicarii mai bine, ar merge totul excelent. Insa acesta e un vis, o dorinta imposibila a mea. Poate stranepotii mei.... (glumeam).
       Cred ca pot scrie non stop despre aceasta problema care ne apasa pe toti, dar n o recunoastem niciodata si ne intrebam apoi de ce nu ne au iesit anumite sarcini sau surprize, de ce ne am stresat fara o vina personala. Tot degeaba, lumea nu intelege ca pana nu comunicam si nu vorbim deschis unii  cu altii, nu va fi nimic in regula, vor fi mereu piedici din toate partile. Aceasta lipsa a comunicarii, nascuta dintr un egoism excentric al romanului in special, da cele mai multe probleme fara solutii, incurcaturi sau chiar nebuloase exagerate.
        Cel mai grav este ca, desi semnalez acest fapt, nu ma ajuta nimeni sa minimalizez acest necaz. Astept... dar ce? O generatie mai deschisa, mai intelegatoare.... poate. Dar suntem departe de a gasi o rezolvare buna. Ma stresez macar sa nu ma mai afecteze pe mine, care comunic extrem de mult si clar despre orice, mai ales cand e nevoie de aceste explicatii, dar nu reusesc caci, fara sa vrea, toti ma lovesc din toate partile pentru ca nu se discuta sincer si complet. Ma impiedica sa fac eu ceva pentru mine, eu  gresesc  din cauza lor si am eu urmari negative in viata mea din cauza lipsei comunicarii si a gandirii lor. Nu  voi reusi prea multe singura, nu pot sa indrept totul singura....
       Cu o speranta mica, va las. Pe curand!
      Andreea

Cum recunoastem accidentul vascular

 Daca unei persoane de langa voi i se face rau, v ar fi de ajutor sa recunoasteti un accident vascular cerebral.

Primul semn este sa i cereti persoanei de langa voi sa zambeasca. Apoi sa spuna o propozitie simpla, sa o rosteasca coerent. In al 3 lea rand sa scoata limba. Si nu in ultimul rand cereti i sa ridice ambele brate deasupra capului.
Daca nu poate face cel putin unul din aceste lucruri, inseamna ca este vorba de ceva grav, de un AVC grav. Sunati rapid la urgente, la 112.

Speram sa nu avem sansa sa intalnim prea des asa ceva.
Andreea

Un inceput.... o singura dragoste

      Ma gandesc mereu sa scriu povestea vietii mele, o poveste banala, a unui om obisnuit, un om care nu e cunoscut sau care iese in evidenta cu ceva .... un om simplu care se bucura intotdeauna ca toti ceilalti, care  e trist ca toti altii, dar nu stiu macar daca as fi inteleasa, nici macar citita . Superficialitatea omului din prezent, graba sau  indiferenta aproapelui, lipsa de apreciere, ma fac sa ma  gandesc ca nu merita pentru ca ar fi o munca in zadar doar pentru vreun stranepot de peste 50 ani, care mi va gasi foile ingalbenite in podul casei parasite dupa vreo foamete  din viitor.... Ce macabru! Pacat!
      Cel mai mult ma doare insensibilitatea prietenului, ma dezamageste deprecierea si raceala celui care ar trebui sa tina si sa te iubeasca, nepasarea celui de langa tine.....( mai ales familia, intreaga ta familie, preocupata doar de interesele personale, inconjurati de un egoism exacerbat). Ce este si mai dureros  este ca nu avem cum repara aceste greseli, ca nu gasim solutii rapide, ca oamenii nu sunt receptivi la o schimbare in bine, le este teama, si mai ales ca se tin cu tarie de dreptatea lor, o dreptate eronata complet. O carte?! Ha,ha , as fi deplasata pentru lumea lor tehnicizata si  grabita.....Si ca mine sunt multi, care renunta la un lucru bun, doar pentru ca e o munca in zadar, esti luat in ras si nu esti deloc laudat.
        M- am gandit atunci care ar fi sursa atator probleme , izvorul nasterii lor, motivul pentru care exista. Toate imi indica un singur raspuns- lipsa dragostei si mai grav, neintelegerea acestui frumos sentiment, si poate chiar necunoasterea lui. Pacat ! Ar mai putea fi si lipsa comunicarii, cea mai importanta intr o relatie de iubire sau poate rabdarea, increderea!?
        Ma bucur ca eu stiu ce inseamna dragostea, ca am cunoscut o si ca am apreciat o si am stiut sa o sustin, sa o inteleg, sa o dezvolt.... din partea mea a fost dedicare totala si implinire completa. Sunt mai bogata acum, sunt mai linistita  si impacata ca am facut tot ce e mai frumos si mai bun in aceasta poveste, povestea vietii.... Ultimul lucru a fost sa indepartez din viata mea prieteniile toxice si oamenii falsi, malitiosi si invidiosi, Mereu imi faceau rau!

        Am  tot cautat definitia  iubirii- cred ca am stiut o din totdeauna- Dragostea este sentimentul prezent la cel care in primul rand te sprijina in ceea ce iti doresti sa faci in viata! Vei fi iubit doar daca esti apreciat si simti ca esti sustinut in planurile vietii tale!

      Mi-amintesc cum a raspuns Buddha la o intrebare- Care e diferenta intre a  place si a iubi un lucru? Cand iti place o floare, o rupi pt a o lua cu tine. Cand iubesti o floare, o uzi zilnic pentru a creste. Mare adevar. Asa este si cu noi, oamenii.

Si nu intrevad sperante mari intr un viitor mai luminos, mai optimist sau chiar schimbat.....doar dezamagire! Doare cand nu sunt auzita, ascultata, inteleasa....
A voastra Andreea.

Batranii

Ca sa intelegem cat trebuie sa iubim batranii si ca avem nevoie de ei, o sa va povestesc ceva scurt dar cu foarte multe invataminte.

"Un  batran se duce la electrician cu telefonul mobil, singurul pe care il are dar care, dupa cum simte el, nu functioneaza deloc.
-Va rog sa mi reparati si mie telefonul. E foarte important pentru mine.
-Ok. Dati-mi-l sa vad ce are. Asteptati aici putin.
Dupa un timp, electricianul se intoarce din spatele magazinului cu telefonul batranului zicand:
- Telefonul este ok, Nu are nimic. Functioneaza perfect. Dvs stiti cum sa l folositi?
- Pai daca functioneaza bine, atunci de ce nu suna niciodata, de ce nu ma suna baiatul meu niciodata?
- Pai asta nu stiu. E vina lui, nu a telefonului. Sunati l!
- Eu nu stiu sa il sun, nu stiu nr fiului meu! Of!Multumesc!
Batranul pleca dezamagit din magazin, avand lacrimi in ochi. Stia ca tot asa va fi de acum incolo, tot  singuratatea ii va fi prietena. "

   Este foarte important sa apreciem batranii cat traiesc, cat stiu sa ne zambeasca, cat mai au puterea sa ne ia in brate. Ei sunt si au fost cei care ne au crescut, ne au educat si ingrijit cat am fost mici, ca sa fim oamenii de azi.
Va pup, aceeasi Andreea.

A face surprize....

      Ma intrebam mereu daca a face surprize, din punctul meu de vedere, se va opri vreodata... daca as fi trista, m as opri din a face aceste surprize. Nu am stiut niciodata raspunsul si motivul pentru a ma opri sau nu, dar acum am inteles. Pentru mine, a face surprize inseamna a trai, nu am de ce sa ma opresc, ar insemna sa ma opresc din respirat. Pentru mine, astea imi fac personal bine, ma fac sa ma simt ok, pentru ca, facand bine celor din jur, asta inseamna sa mi fac mie bine. Daca m as opri, m-as autopedepsi. Doar din cauza micilor necazuri, la care ne supune D zeu zilnic, nu ar trebui sa-i pedepsesc sau sa -i privez pe ceilalti de micile bucurii ale vietii sau ale imaginatiei mele. Nu e drept. Vad in privirea lor o satisfactie, o veselie aparte, care imi da si mie puterea de a zambi, de a fi voios.
Iar secretomania sau partasii la micile mele momente surprinzatoare agita si amplifica pozitiv  reusita clipei de final. Este un mod de a vedea viata mult mai frumos si mai energic....este un mod de a alunga  monotonia si rutina din jurul nostru. Doar sa avem imaginatie, asta e important.
Va imbratisez, aceeeasi Andreea.

Strigat in noapte....

       8 iunie, o zi frumoasa, superba, printesa mea a facut 4 ani. LA MULTI ANI, IUBIREA MEA DE CRISTAL! Nu stiu cum sa mi manifest aceasta fericire uriasa ca va deveni domnisoara si ca va avea ea grija de mami a ei.... Dar in acelasi timp, mi e teama sa i spun ca o data ce creste, lumea e si mai rea, mai invidioasa, mai egoista decat pare, mai indiferenta, trista si rece. Cum sa i sparg toate iluziile despre ceea ce crede ca e perfect, vesel si optimist?! Ea este un inger care inca spera ca totul din jur e luminos, voios si pur, curat si sincer....ca nu exista balaurul cel fioros decat in povesti.
        Nu stiu daca eu voi fi langa ea cand va simti dezamagirile vietii, care ne au lovit pe fiecare mai mult sau mai putin, insa am luat cunostinta toti cu o veste trista, cu un necaz, o boala sau un ghinion, am plans si am suferit in tacere  in fiecare an. Insa asta e viata, ca o piatra grea de rau, te poti odihni pe ea, te poti sprijini de ea, insa trebuie s o cari dupa tine, ca sa o ai si este grea , foarte grea...chiar dura uneori. Alta solutie nu avem, decat sa ne bucuram de momentul prezent. Mi- as fi dorit sa fiu ieri si cu tatal meu, Opa, care sigur s-ar fi bucurat de toata veselia din ochii Mariei, cand spunea ea mandra "Azi e ziua mea, implinesc 4 ani! Dar nu a fost sa fie.... ce n as fi dat sa fie cu noi, sa o priveasca si sa o sarute pe crestet cum obisnuia el s o faca , cu toata bunatatea, sinceritatea si blajinitatea sufeltului sau! As fi vrut sa mor eu o zi, pt ca el sa fie langa ea ieri.... Dar nici asta nu se poate.
            Intr- o anosta si superficiala concluzie, inteleg ca noi nu putem face niciodata ce ne dorim, ci suntem coordonati de legi nescrise, care ne conduc catre ce doresc altii, vrand nevrand. Asa ca expresia :" Iubesc viata caci fac ce vreau eu! " e falsa, este o oarecare iluzie, care ne arunca intr o speranta desarta, cu care continuam anevoios acest sir de intamplari de viata, acest sirag infinit de fapte vitale, unice si obligatorii.
             Sa reflectam care e solutia? Nu, nu are rost, nu iesim niciodata din acest labirint numit VIATA. Poate doar sa privim ceea ce e frumos sau ceea ce a fost si sa ne hranim din asta. Mai devreme sau mai tarziu, toti ne vom intalni si vom vedea cruntul adevar.
              Va imbratisez cu dragoste, aceeasi Andreea.
            

Bebelas dragalas

Povestea iceputului vietii (ceva f interesant si f emotionant de pe internet) :

"Buna mami,
Sunt puiul tau
Eram in pantecul tau, la caldura, nu stiam ce este foamea, frigul, lumina si senzatiile de a purta haine si scutece. Auzeam vocea ta, fluxul continuu al sangelui tau si cateva zgomote zilnice.
Eram mereu lipit de tine.
Apoi m-am trezit intr-o situatie cu totul noua: plamanii mi s-au umplut cu aer, am auzit vocea mea pentru prima data.
Lumina.
Frigul.
Caldura.
Frica.
Apoi am auzit vocea ta.
Am simtit pielea ta, bratele tale.
Si sanul tau.
Este ceva cald de bagat in burtica mea, dar tu continua sa ma tii in brate, lipit, nu ma lasa pentru ca mi-e frica.
Suzetez la fiecare 10 minute pentru ca am nevoie de tine.
Uneori mi-e foame, uneori sete, dar deseori este doar modul meu de a afla ca esti inca alaturi de mine.
Spune-le familiei si prietenilor ca sunt la fel de frumos si in poze, acum vreau sa stau doar cu tine!
Tine-ma aproape!
Lasa-l pe tati sa gateasca sau decongeleaza ceea ce ai pregatit inainte ca eu sa ma nasc.
Nu este momentul sa faci pe Master Chef, mami!
Este momentul sa descoperim impreuna cum putem trai separat, dar mereu aproape.
Nu-i asculta pe ceilalti!
Nu sunt alintat si nu vreau lapte praf.
Laptele tau este mai mult ca suficient. Sunt mic si imi ia mult sa ma hranesc, uneori adorm. Incearca asa: cand dorm eu, dormi si tu mami.
Stiu ca te simti obosita.
Dar nu va dura la nesfarsit!
Sa iesim afara mami!
Pune-ma in sistem , aproape de sanii tai si mergem unde vrei tu!
Eu nu am nevoie de altceva, decat de tine.
Ajuta-ma sa ma fac mare, nu ma lasa sa plang, plansul meu e mai mult decat un alint, este frica de moarte.Pot supravietui doar cu tine!
Tine-ma langa tine, mami, sunt mic!
In curand voi descoperi lumea si voi avea mai multa incredere.
Ajuta-ma sa cresc! Intr-o secunda devenim mari.
Relaxeaza-te mami, inchide lumina. Intinde-te langa mine si ia-ma in brate. Mangaie-ma si pupa-ma repetand amandurora ca totul va fi bine!
Nu tine cont de sfaturile pe care nu le-ai cerut!
Sa stam impreuna, mami, lipiti asa cum eram pana ieri, cand eram in burtica ta! "  

Un adevar frumos dar dur- gandit de fiecare bebelas, fara sa stim noi, adultii ! Va pup, Andreea.

Pana la lacrimi....

"Într-o zi am mers la magazin să fac cumpărături, și dintr-o dată am observat casierul vorbind cu un băiat nu mai mult de 5 sau 6 ani. Casierul spune:
- Îmi pare rău, dar nu ai destui bani pentru a cumpăra această păpușă.
Apoi, băiețelul s-a întors spre mine și întreabă:
- Domnule, еste аdevărat ca nu am destui bani?
Am numărat banii și am spus:
- Dragul meu, nu ai suficienți bani pentru a cumpăra această păpușă. Băiețelul a continuat să țină păpușa în mână.
După ce am achitat cumpărăturile, din nou, m-am dus la el și l-am întrebat de ce își dorea această păpușă ...?
- Această păpușă îi plăcea mult surioarei mele.
Aș dori să-i fac un cadou de ziua ei!
Aș vrea să-i dau păpusa mamei mele, ca să i-o transmită surioarei mele, când va pleca la ea!
... Ochii lui erau atît de triști când vorbea
- Sora mea a plecat la Dumnezeu.
Așa mi-a zis tata, și a zis că în curând va pleca și mama la Dumnezeu, și eu m-am gândit că va lua păpușa si o să i-o dea surioarei mele.
.... Inima mea sa oprit.
Băiețelul s-a uitat la mine și a spus:
- I-am spus tatălui meu ca mama să nu plece pînă nu vin eu de plimbare.
Apoi mi-a arătat o poză în care el este fericit și zâmbitor. -
Vreau ca mami să ia poza mea cu ea, astfel sora mea nu ma va uita.
Și a adăugat:
- O iubesc pe mama mea și nu vreau să plece, dar tata spune că ea trebuie să meargă la sora mea mai mică. Apoi se uită din nou la păpușă cu ochi triști ... Mi-am luat repede portofelul și i-am zis băiatului:
- Poate mai numărăm odată banii, dacă tu zici că sunt de ajuns pentru a cumpăra păpușa?
Da ... Eu cred că am destui bani pentru a cumpăra păpușa!
Fără ca să vadă el, am adăugat o parte din bani si din nou și am început să numărăm. Au fost suficienți și încă au mai rămas.
Băiețelul a spus:
- Mulțumesc, Doamne, pentru că mi-ai dat bani!
Apoi s-a uitat la mine și a adăugat:
- Ieri seară, înainte de culcare am cerut lui Dumnezeu să-mi dea bani pentru a cumpăra o păpușă pentru sora mea ca sa i-o transmit prin mama mea! El m-a auzit! Am vrut, de asemenea, să am suficienți bani pentru a cumpăra un trandafir alb pentru mama mea, dar nu am îndrăznit sa mai cer alti bani de la Dumnezeu. Dar El mi-a dat destui bani pentru a cumpăra păpușa și un trandafir. Mama mea iubește trandafirii albi! ...
Am terminat cumpărăturile îngândurat.
Din capul meu nu ieșea acest băiat.
Apoi mi-am amintit că acum două zile într-un articol de ziar local, era scris despre un om beat cu un camion, care a lovit o femeie și o fetiță.
Fetița a murit imediat la fața locului și femeia era în stare critică.
Familia trebuia să decidă pentru a opri aparatul care o ținea în viață, pentru că tânăra femeie nu va mai ieși din comă.
Oare această familie este a băiatului, care a vrut să cumpere păpușa pentru surioara lui?
După două zile într-un ziar a fost publicat un articol în care ziceau că acea tânără a murit si ea...
Eu nu am reusit să -mi țin lacrimile ...
Am cumpărat un trandafir alb și am mers la înmormântare ...
Fata tânără, îmbrăcată în alb, într-o mână avea o păpușă și o fotografie, și pe de altă parte, avea un trandafir alb.
Am plecat cu lacrimi în ochi, și am simțit că viața mea se va schimba acum ...
Nu voi uita niciodată dragostea pe care băiatul o avea pentru mama și sora lui! "

Iata de ce trebuie sa fim atenti, daca suntem soferi, sa ferim pe ceilalti si sa ne ferim pe noi! MARE ATENTIE! FITI PRECAUTI!

Job- ul sau copilul ?

De cand am cautat eu un articol despre acest subiect, daca eu il abordam, nimeni nu ma asculta, nici macar nu ma auzea, dar daca l am gasit pe internet, sustinut si scris de altcineva, poate vor aparea interesati de acest articol si imi vor da dreptate.

"Să fii alături de copii constant este mai stresant decât să lucrezi. Migrenele apar mai des, liniștea nu este întotdeauna un semn bun și nimic nu se compară cu durerea simțită când calci cu picioarele goale pe un LEGO.
 Lista de lucruri pe care le înveți odată ce devii părinte a fost clarificată în cadrul unui studiu recent și nu este vorba numai despre lucruri plăcute. Potrivit rezultatelor obținute de cercetători, majoritatea mamelor consideră că este mai complicat să rămână acasă cu cei mici decât să aibă un job full time. Această constatare se aplică în mod special părinților care au primul copil. Astfel, cuplurile care devin părinți pentru prima dată se confruntă mai des cu stresul și procesul de adaptare la noul rol nu este întotdeauna simplu sau rapid.

Statul acasă pentru a avea grijă de copii este mai solicitant decât un job

În cadrul studiului realizat 31% dintre părinți au declarat că este mai greu să rămână acasă alături de copii decât să meargă la serviciu. De asemenea, 55% dintre părinți se simt mai obosiți după ce au primul copil, iar 20% declară că sunt de-a dreptul epuizați. Aceste răspunsuri au fost date în ciuda sprijinului primit din partea altor membri ai familiei.

48% dintre mamele intervievate consideră că nu s-ar fi descurcat în noul rol dacă nu ar fi primit sfaturi de la mamele lor și numai 15% dintre noii părinți sunt convinși că nu este greu deloc să se organizeze după venirea pe lume a noului membru al familiei.

În plus, peste 55% dintre mame sunt convinse că este dificil să ai un copil chiar dacă ai în jurul tău multe persoane care te susțin, gata să aibă grijă de cel mic în caz de nevoie.

77% dintre respondenți consideră că rețelele de socializare sunt un factor motivant pentru părinți și că de multe ori își găsesc noi surse de energie urmărindu-le îndeaproape. Pe de altă parte, 22% dintre noii părinți consideră că rețelele de socializare sunt o sursă de stres și presiune deoarece li se pare că le impun să fie părinți perfecți și standarde nerealiste. Principalele motive de îngrijorare ale părinților sunt dezvoltarea copiilor (27%), meniul adecvat al celor mici (22%) și somnul insuficient (39%).

Probabil că aceste concluzii nu sunt surprinzătoare pentru cei care au deja copii. Deși este o experiență cu totul specială pot apărea și provocări dificil de învins." (eva.ro)

Bunicii nu mor niciodata

Am citit recent acest articol pe internet care, daca fiecare l ar intelege bine, ar fi mai multa intelegere, comunicare, respect si apreciere intre oameni.

Bunicii raman vesnic in inimile noastre chiar si dupa ce mor.
Le simtim lipsa in fiecare zi si uneori avem sentimentul ca am da orice pentru a le asculta din nou povestile, sa-i simtim din nou aproape si sa-i privim din nou in ochii lor blajini.
Bunicii au trait bucuria venirii noastre pe lume si ne-au privit cum crestem sub ochii lor, iar noi suntem aceia care ii privim cum parasesc aceasta lume. Primul ramas bun pentru un copil este acela de la bunici.
Bunicii joaca un rol foarte important in viata noastra, in masura in care ei sunt aceia care ne modeleaza spiritele si ne transmit mostenirea lor si care ne va insoti tot restul vietii.
In zilele noastre, este un lucru foarte firesc ca bunicii sa joace un rol activ in cresterea nepotilor. In multe dintre familiile moderne, ei reprezinta un suport nepretuit. Copii sunt cei care simt cel mai bine diferenta de aport al unui bunic, fata de un parinte.
Decesul unuia din bunici este prima experienta nefericita din viata noastra.
Cei care au avut alaturi bunicii in copilarie se pot considera privilegiati de soarta iar cei care au pierdut un bunic inca din vremea copilariei, nu pot sa realizeze ce pierdere mare este aceasta.
Adultii au sarcina de a-l ajuta pe copil sa treaca peste un astfel de moment nefericit, spunandu-i adevarul fara ocolisuri.
Este bine sa le spunem copiilor adevarul asa cum este el fara sa folosim metafore care sa-i induca in eroare.
Pierderea unui bunic este o imprejurare foarte delicata si este bine sa o tratam cu maxim de intelepciune si empatie.
Chiar si atunci cand  pleaca din mijlocul nostru, bunicii raman intr-un fel, prezenti in vietile noastre
Mai ales atunci cand bunicii au avut un rol activ in cresterea nepotilor, ei vor ramane vesnic in sufletele si in mintile noastre. Ei au fost aceia care ne-au tinut de mana, sprijinindu-ne la primul mers.
Le simtim prezenta prin intermediul fotografiilor ingalbenite, prin mirosul prajiturilor de casa, prin limbajul lor care merge dincolo de cuvinte.
Imbratisarile bunicilor nu vor mai putea fi niciodata inlocuite cu altceva decat cu amintiri dragi si dureroase.   (simplumedia.com)                    Pentru mine, cel putin, bunicii sunt mereu prezentul meu.

Mori cu dreptatea in mana !

       De cate ori nu am auzit aceasta replica intr o tara ca a noastra, dar am sperat ca nu ni se intampla chiar noua ceva de genul acesta. De multe ori. Cred ca aceasta replica are la baza proverbul- banul este ochiul ... (stiti voi- al celui cu cornite). M am tot gandit ca daca expui o situatie si esti corecta si cinstita, nu ai cum sa nu fi inteleasa si ti se da dreptate, se face dreptate si ceilalti au de castigat sau de invatat de la tine. Nici gand, cel putin nu aici, in Roamnia....Atunci unde ne ajuta pe noi cei sapte ani de acasa, cei sase (in fine), de ce am fost invatati de la parinti sa fim corecti, cinstiti, sa nu mintim, sa fim buni si intelegatori?! Ce am eu in plus, care am fost crescuta in spiritul crestin , de a fi om bun, corect si modest in fata celui nenorocit, mincinos, hot si pervers?! Nimic. Atunci de ce atata osteneala? Ca sa ramanem in vreo carte de istorie, prafuita si uitata de nepoti pe un raft in biblioteca veche a strabunicilor?! Nu merita efortul. Inteleg acum de ce au reusit unii in viata, care nici macar nu stiau definitia corectitudinii si a adevarului. Te mai faci si de rusine ca sustii un adevar uitat si invechit, obtinundu ti si eticheta de idiot si cretin in fata asa zisei multimi bune si oneste! Un epitet ca tampit pe care il duci cu tine toata viata nu te face decat sa mori impacat ca o data ai avut dreptate si asta te a bagat mai usor in groapa.
     Nu e mai usor sa te impaci cu minciuna, egoismul si inselaciunea in tara asta si sa dai mana cu fratii tai banul, evaziunea si hotia? As trai mai usor si as fi in randul lumii de elita, mincinoase si incorecte. Adevarul ustura, am simtit si eu asta, dar am invatat sa accept daca am gresit si mai ales sa invat din eceste erori umane poate unele fara voie sau cu voie...Dar de ce doar eu sa invat si in rest sa mi se arunce cu muraturi in fata cand eu zic un adevar altora?!
     A voastra, Andreea. (Un an frumos, cu oameni cinstiti in jur, atat va doresc!)