Romania din toamna lu' 2020

   Toamna lu' 2020, un an  trist, un inceput trist al vietii noastre sau mai bine zis continuarea trista a ceea ce va fi sfarsitul umanitatii....incet incet dar sigur. O toamna frumoasa, calda inca, blanda, insa mereu sub presiunea multicolora a pericolului, a riscului de a te intalni cu virusul ucigas, virus care ne a luat de langa noi parinti, prieteni, rude sau chiar copii. Un an in care educatia a picat testul in fata bolii si indiferentei omului, un an in care stam sub umbra culorilor, ironie sau nu, culorile vii care ar fi putut fi veselie, ar fi putut insemna bucurie, acum se ascund in diferite coduri si scenarii- scanariu rosu de covid, cod galben de ploi, scenariu verde sau cod portocaliu de vant.

    Toamna lu' 2020 , o toamna care era mereu o speranta a copiilor ca se reintalnesc si isi povestesc vacanta la bunici, o toamna in care ne bucuram de fructele si legumele proaspete din gradina, o toamna in care ne faceam planuri pentru Revelion si pentru ca ne reintalneam cu totii de Sarbatorile de iarna sau la ski a devenit un anotimp trist, depresiv, plin de teama ca nu  vom mai avea fotografiile de grup de pe partia de sanius sau de la serbarile scolare cand sosea Mos Craciun.  

     Ne trezim zilnic cu frica de a asculta stirile si de a  auzi cum trebuie sa ne ferim de virus sau ce trebuie facut in scenariile multicolore stabilite de cei de la conducere, ne sculam mereu cu aceasta repulsie fata de tot ce inseamna desinfectant sau spirt, farmacie sau masca faciala. Privim in oglinda si le multumim celor din linia intai , medici, asistenti, politisti, pompieri, care cu ultimele puteri fac fata nebuniei maladioase pentru ca noi sa mai putem zambi o data si o data. Privim intotdeauna pe fereastra intrebandu-ne :  Vom mai avea un viitor cert, sigur, noi sau nepotii nostri? Se va termina vreodata aceasta confuzie si nesiguranta generala?  Asteptam tot de la noi un raspuns, pentru ca azi nu mai suntem aici decat noi, persoanele in care sa avem incredere deplina. Noi si Dumnezeu! 

Doamne ajuta in ceva mai bun, in ceva mai frumos! Si cu rabdare, poate poate vom trece peste tot raul acesta.....

A voastra. Andreea.

De luat aminte ...... e greu si dureros

 

   "O batranica simpatica intra tacticoasa intr-o cofetărie. Chelnerița aduce iute meniul și-i cere comanda. Bătrâna răspunde:

– Cât costă o felie de tort?

Chelnerița răspunde:

– 3 lei.

Bătrâna scoate niște monede din buzunar, începe să numere încet și apoi întreabă din nou:

– … și cât costă cea mai mică?

Chelnerița devine puțin nervoasă pentru că avea multe mese de servit.

I-a răspuns:

– 2 lei.

– Nu-i nimic, atunci o iau cu plăcere pe cea mai mică, a răspuns bătrâna.

Chelnerița a adus felia de tort enervată și imediat a pus nota de plată pe masă gândindu-se ca nu cumva să plece imediat băbuța și să nu achite.

Bătrâna, mâncând foarte încet și cu plăcere tortul, s-a ridicat încet, a pus banii pe masă, a scris ceva pe o foaie de hârtie și a plecat.

Pe marginea farfurioarei mai lăsase un plic.

Când chelnerița s-a dus să curețe masa, a observat că bătrâna îi lăsase bacșiș un leu.

Emoția și surpriza i-au adus o suferință în suflet nespusă.

S-a întors repede să caute bătrâna pentru a-i returna bănuțul și a-i mulțumi.

Era prea târziu, plecase.

I-a părut rău că a judecat-o pe bătrână ieftin.

Bătrâna avea doar 3 lei și tocmai luase o felie de tort de 2 lei pentru a-i da 1 leu ca dar.

Apropiindu-se tânăra din nou de masă, observă un plic pe care îl deschise și descoperi o poză:

Era o fotografie cu chipul mai tânăr al bătrânei ținând în brațe un copil.

Apoi citi un bilet:

Maria

Nu mă cunoști...

Părinții tăi acum 20 de ani au avut un accident și au murit.

Te-am crescut până la 3 ani, apoi și eu am suferit un accident vascular, iar tu ai fost înfiată.

Te-am găsit greu, iar astăzi am văzut-o în tine pe fica mea. Mare bucurie!

Semeni leit cu ea!

Te iubesc nespus!

Acum am plecat la azilul de unde sunt...

Nu mă căuta...

Ai aici adresa și o cheie unde vei găsi o locuință cu tot ce îți trebuie. Este a ta și a viitorilor tăi copii...

Nu plânge...

Te îmbrățișez cu mult dor și drag,

Bunica Ana.

Tânăra izbucni în lacrimi și săruta atât poza cât și scrisoarea.

Cu 1 leu în mână stătea și privea la Ceruri.

După 2 săptămâni de căutări găsise azilul unde stătea bunica.

Când a ajuns acolo cineva o așteptă pe Maria și îi spuse:

- Vă rog să ne iertați.

Bunica Ana a plecat la Ceruri acum 4 zile.

Știa că veți veni și v-a lăsat câteva cadouri.

Vedeți casa nouă de alături?

Este construită de ea pentru bătrânii singuri. Ați avut o bunică minunată.

Tânăra se așeză pe un scaun și își cuprinsese fața cu palmele sale, iar printre ele curgeau picuri de lacrimi...

Era durerea adâncă pentru bunica ei.

Această poveste reală arată clar că se pot trage concluzii pripite.

Pentru că înainte de a judeca pe cineva ar trebui să privești între pereții săi, să îi cunoști temerile și grijile lui.

Nu lovi !

Nu folosi cuvântul ca o armă pentru că doare!

Vei fi urmărit toată viața de răutatea lor...

Atunci vei vedea cât de fragil este omul din spatele aparenței.

Vei observa că sunt oameni minunați pe care nu îi cunoști dar îi judeci după aparențe.

Și Hristos a fost purtat pe brațele Maicii Domnului.

Și Hristos a avut o mamă.

Unii copii au fost legănați pe brațele mamelor lor, alții pe brațele bunicilor, sau nu au mai apucat nici o sărutare.

Unii copii dorm nemâncați sau loviți, iar alții în Africa mor de foame.

Mergi și sărută mâinile care te-au crescut și educat.

Dacă nu mai sunt roagă-te pentru ei! " (DAMIAN   PATRASCU)