Ma tot gandesc daca sa scriu despre unele lucruri aici sau sa le tin doar pt mine... Apoi mi amintesc ca toate lucrurile frumoase care raman asternute pe hartie iti sunt martori vii in viata si te ajuta sa treci peste multe momente triste sau chiar depresive, care vor urma. Sunt constatari, fapte de viata, intamplari care nu as fi vrut sa se intample sau daca s au intamplat sa pot sa iau din ele tot ce e mai bun, sa am un exemplu pentru viitor. Ma sperie intotdeauna nepasarea oamenilor, indiferenta celor din jur, celor cu care interactionez in viata. Ma inspaimanta forta lor de a uita , de a nu mai stii sa zambeasca , de a nu se intreba daca cel de langa este ok, toti sunt doar pt sine, egoismul asta te schimba ca om, ca persoana si ca suflet. Incerc sa gasesc o forta in tot ce fac, pe unde umblu sau in cel cu care discut zilnic. Dar cel mai greu este ca nici nu sunt uneori lasata sa fiu bine.... o ironie a sortii, cand ti se ureaza de ziua ta, tot ce e mai bine si mai frumos pe lume si cand il gasesti si stii ca esti bine, ti se taie aripile si deoadata esti cel mai rau si mai nesimtit om, mai nepasator, rece si intransigent suflet. Sunt zile in care ma trezesc plimbandu ma pe strazi,prin locuri unde cu ani in urma gaseam puterea de a zambi fara sa am frana, locuri in care povestile spuse de tatal meu pe banca din parc prindeau contur in visele mele, locuri in care mirosul de tei mi era cel mai drag, locuri in care ma jucam voioasa cu Spiky, catelul meu, acum de mult printre ingeri.
Nu am stiut niciodata ca acele locuri, acum pustii, au o importanta mai mare la momentul acela, nu mi am dat seama ca trebuia sa ma opresc mai mult sa ma bucur de acele clipe unice atunci... Mai tarziu sunt doar umbre ale unui trecut frumos si nici macar o speranta la un viitor mai bun.... Pentru ca azi nu mai avem acea putere de a lupta pentru ce e minunat, pentru ce simtim ca ne defineste si ne face sa ne simtim excelent, azi ne complacem si ne plangem de mila si facem aceasta greseaala periodic. Iar daca indraznim sa ne ridicam de jos, sa avem puterea sau acea sclipire in priviri ca ne am simti mai bine, suntem criticati si umiliti pana la urma ca sa ne ingropam in aceeasi greseala de pana acum de a fi posomorati, pesimisti si tristi pentru totdeauna, intr o atmosfera morbida, rece si lipsita de orice urma de dragoste, fericire, optimism sau veselie. Nu e bine nicicum. Cred ca sunt oameni, suflete, inimi pe pamant care au curajul sa si infrunte mult mai bine destinul, sa nu se sperie la nicio incercare pe care viata le o scoate in cale, care au tupeul sa spuna ce simt cat sunt vii, care stiu sa zambeasca sau chiar sa rada cu pofta la orice ora si cu orice motiv si care duc cu ei asa bine tot ce le rezerva prezentul incat le da si celorlalti din puterea lor de viata. Nu ne dam seama cand suntem cazuti moral, nimic nu ne face sa ne revenim decat un "te iubesc" spus exact cand trebuie. Parca e cel mai bun tratament pentru o depresie, parca e cel mai bun medicament petru cei care nu mai rezista si nu mai vad nicio solutie la problemele lor.
Nu stiu daca cineva acolo sus ma iubeste sau chiar acum s a nascut steaua mea, insa ingerul meu a aparut si e chiar destinul, care de fiecare data imi spune " Te iubesc mai mult decat ieri mai putin decat maine. Capul sus! " E tata sau nu, e bunica sau nu, e important ca e un inger din care imi iau forta si nu mai pot cadea, nu mai merg pe urmele nesigure ale unui viitor incert, calc cu voiosie din urma trecutul meu fericit, traiesc amintirile mele voioase si pline de optimism, privesc cu bucurie fotografiile copilariei mele, toate sub acelasi "te iubesc" care mi da aripi.... Iar viitorul il privesc mai sigura, mai plina de culoare si cu mici sperante. Este fericirea si multumesc celui care mi l a trimis. E in inchipuirea mea? Poate. E real? Poate, insa asta tot denota ca am puterea de a fi optimista si de a crede in ceva mai bun. Va fi mai rau? Poate . Va fi mai bine? Poate, insa orice va fi, prezentul este frumos, unic si nu l as schimba pentru nimic in lume.
Te iubesc.... Indrazneste si spune , totul va fi altfel, totul este pentru a fi fericit.... Poate esti , poate nu, dar de ce sa nu incerci macar sa visezi?! Psihologie? Mi ar fi palcut sa studiez, dar de ce? Pot fi autodidact, stiu sa culeg ce am nevoie din cei din jur, pot sa ridic capul si sa rad. Motivul? Rad pentru ca a mai trecut o zi, rad pentru ca maine va fi poate prea tarziu, rad pentru ca exista feiricre, rad pentru ca iubesc ingerii, visele si toti oamenii frumosi, buni si optimisti. Nu traiesc cu nici un regret, mai am si sperante, doar sa stiu sa nu mi le pierd. Orice se va intampla, mai rau nu se poate! Mi-ar placea enorm si ca cei din jurul meu sa gandeasa la fel si sa pot sa le arat calea corecta, dar sunt inteleasa eronat de multe ori. E ceva gresit in asta? Nu cred! Te iubesc.....
Acceasi Andreea, de fapt nu , Elena! Andreea Elena
