O sa va scriu mai jos gandurile unei vecine care si a pierdut mama de curand. In aceste randuri a pus toata iubirea ei pentru parintele sau. Mi se par magistrale, unice, cele mai sugestive De tinut minte mesajul.....de apreciat mai mult viata!
"Părinții mor ca să ne învețe moartea
Pe noi, cei pentru care moartea este imposibilă
Să ne arate uite vezi, cam așa! Hai că o să poți!
Încă o gură de aer, încă o secundă
Eu spun: Valul dintre aici și acolo se subțiază, mama!
Dar nu a fost niciodată mai gros!
Eu spun: Ești atât de curajoasă, mama!
Tu spui: Așa este.
Eu spun: Știi cine sunt? Mă recunoști? Cum mă cheamă?
Tu mai iei o gură scurtă de aer și-mi expiri numele
În el e adunată toată dragostea pe care mi-ai dat-o vreodată
În el, sunt toate bucățile mele de viață pe care doar tu le cunoști,
Ele pleacă acum, odată cu tine.
În rostirea numelui meu e tot ce a mai rămas din lumea asta pentru tine.
Eu spun: Te iubesc, să știi, te iubesc foarte mult!
Tu spui: Și eu.
Vreau să mai aud o dată și întreb: Și tu ce, mama?
Tu spui: Și eu te iubesc.
Desprinde-te lin, mama, cum se desprinde vălul alb din părul tău de la cea mai frumoasă vârstă a ta,
Închide ochii și-n loc de tavan, privește mai bine plaja aceasta imensă
Pe care poți să alergi cât vrei, în sfârșit, sub cel mai albastru cer
Spre cel mai luminos orizont.
Desprinde-te lin, mama! A fost prea mult
Și când e prea mult, e destul." (Roxana Boboc)
Ramas bun, om minunat! Andreea
