A face surprize....

      Ma intrebam mereu daca a face surprize, din punctul meu de vedere, se va opri vreodata... daca as fi trista, m as opri din a face aceste surprize. Nu am stiut niciodata raspunsul si motivul pentru a ma opri sau nu, dar acum am inteles. Pentru mine, a face surprize inseamna a trai, nu am de ce sa ma opresc, ar insemna sa ma opresc din respirat. Pentru mine, astea imi fac personal bine, ma fac sa ma simt ok, pentru ca, facand bine celor din jur, asta inseamna sa mi fac mie bine. Daca m as opri, m-as autopedepsi. Doar din cauza micilor necazuri, la care ne supune D zeu zilnic, nu ar trebui sa-i pedepsesc sau sa -i privez pe ceilalti de micile bucurii ale vietii sau ale imaginatiei mele. Nu e drept. Vad in privirea lor o satisfactie, o veselie aparte, care imi da si mie puterea de a zambi, de a fi voios.
Iar secretomania sau partasii la micile mele momente surprinzatoare agita si amplifica pozitiv  reusita clipei de final. Este un mod de a vedea viata mult mai frumos si mai energic....este un mod de a alunga  monotonia si rutina din jurul nostru. Doar sa avem imaginatie, asta e important.
Va imbratisez, aceeeasi Andreea.

Strigat in noapte....

       8 iunie, o zi frumoasa, superba, printesa mea a facut 4 ani. LA MULTI ANI, IUBIREA MEA DE CRISTAL! Nu stiu cum sa mi manifest aceasta fericire uriasa ca va deveni domnisoara si ca va avea ea grija de mami a ei.... Dar in acelasi timp, mi e teama sa i spun ca o data ce creste, lumea e si mai rea, mai invidioasa, mai egoista decat pare, mai indiferenta, trista si rece. Cum sa i sparg toate iluziile despre ceea ce crede ca e perfect, vesel si optimist?! Ea este un inger care inca spera ca totul din jur e luminos, voios si pur, curat si sincer....ca nu exista balaurul cel fioros decat in povesti.
        Nu stiu daca eu voi fi langa ea cand va simti dezamagirile vietii, care ne au lovit pe fiecare mai mult sau mai putin, insa am luat cunostinta toti cu o veste trista, cu un necaz, o boala sau un ghinion, am plans si am suferit in tacere  in fiecare an. Insa asta e viata, ca o piatra grea de rau, te poti odihni pe ea, te poti sprijini de ea, insa trebuie s o cari dupa tine, ca sa o ai si este grea , foarte grea...chiar dura uneori. Alta solutie nu avem, decat sa ne bucuram de momentul prezent. Mi- as fi dorit sa fiu ieri si cu tatal meu, Opa, care sigur s-ar fi bucurat de toata veselia din ochii Mariei, cand spunea ea mandra "Azi e ziua mea, implinesc 4 ani! Dar nu a fost sa fie.... ce n as fi dat sa fie cu noi, sa o priveasca si sa o sarute pe crestet cum obisnuia el s o faca , cu toata bunatatea, sinceritatea si blajinitatea sufeltului sau! As fi vrut sa mor eu o zi, pt ca el sa fie langa ea ieri.... Dar nici asta nu se poate.
            Intr- o anosta si superficiala concluzie, inteleg ca noi nu putem face niciodata ce ne dorim, ci suntem coordonati de legi nescrise, care ne conduc catre ce doresc altii, vrand nevrand. Asa ca expresia :" Iubesc viata caci fac ce vreau eu! " e falsa, este o oarecare iluzie, care ne arunca intr o speranta desarta, cu care continuam anevoios acest sir de intamplari de viata, acest sirag infinit de fapte vitale, unice si obligatorii.
             Sa reflectam care e solutia? Nu, nu are rost, nu iesim niciodata din acest labirint numit VIATA. Poate doar sa privim ceea ce e frumos sau ceea ce a fost si sa ne hranim din asta. Mai devreme sau mai tarziu, toti ne vom intalni si vom vedea cruntul adevar.
              Va imbratisez cu dragoste, aceeasi Andreea.