miercuri, 13 mai 2020

Ingerul din mijlocul traumei

               Nu vreau sa para ca spun o poveste aici pe care se va asterne praful si va fi apoi uitata de toti sau trecuta in pagini de arhiva pt stranepoti. Nici nu stiu de ce scriu aceste randuri dupa ce am aflat o istorioara a unui necunoscut, care m a facut sa privesc zile la rand o fotografie indelung si sa incerc sa inteleg ce s a intamplat si de ce se hotarasc mereu ingerii sa coboare printre noi asa des.... Probabil as fi inca o persoana din zecile care il compatimesc si ii scriu mesaje de incurajare, nu vreau asta, vroiam doar sa pot intrevede o cale de a trece mai usor printr o drama, care in fata problemelor noastre, rutinate, a devenit infinit de dureroasa pentru el. Eu personal, cand am incercat (nu am reusit nici acum) sa inteleg motivele intamplarii si cauzele, sursa necazului, pe zi ce trecea, imi dadeam seama ca tristetile si amagirile mele, dezamagirile si lacrimile mele cotidiene sunt o picatura intr un mare ocean, in fata povestii acesteia....Nu vreau sa detaliez istorioara, probabil aceasta persoana s a tot saturat sa auda aceste mesaje de incurajare si diverse urari din toate partile, posibil ca si doreste sa fie sau sa i se povesteasca altceva, ceva vesel, nou. Asa as simti eu, asa as cere eu de la altii.... M am pus in locul lui 2 minute, nu am reusit , pentru ca am inteles ca sunt doar o umbra in fata durerii lui, ca nu merit nici sa ma gandesc pentru ca el e mai puternic decat multi oameni din jur.... Am realizat apoi ca suntem prea mici si ca puterea lui de a continua viata, in pofida acestei drame, e foarte mare....As vrea sa l privesc ca pe un exemplu, sa pot sa invat din forta lui, dar imi dau seama ca il vlaguiesc de ultimele sentimente frumoase si voioase cu care se incarca zilnic pozitiv din neant, cu care se trezeste si vrea sa inceapa o noua zi, sa faca ceva bine pt noi toti la servici sau intre prieteni. M as bucura sa gasesc solutie la tot, sa fac uitat tot ce e trist pt el, dar cred ca nu  m as descurca asa de bine ca el insusi....
              Din exterior se vede total altfel, insa poate in interior e si el la fel de slab si dezamagit ca noi toti, e si el nedumerit si trist si durerea va persista multa vreme d acum incolo, cred ca pentru totdeauna....Intr-o zi ar putea sa o inchida intr un sertar, a carei cheie sa o foloseasca mai rar, pentru a si continua traiul linistit. Ma intreb uneori, daca l as vedea in fata (nu vreau sa fac din asta ca si cum m as intalni cu un personaj mediatizat, ci cu un om simplu, normal, obisnuit) as putea sa i zic ceva, sa l salut sau sa port o discutie modesta?! Nu stiu. Poate da, poate nu....Doar daca as privi totul ca pe o poveste cu ingeri, un basm plin de iubire.... Mi e teama ca nu pot sa simt acest om bine, ca nu l aud corect, mi e frica ca o sa il fac, in discutia mea scurta, sa sufere sau ca o sa-l jignesc, mi e tema sa gresesc...(desi suntem toti  oameni nu?!) Insa tragedia e prea mare pt el.... N are rost sa ma mai intreb,nu?! Nu exista cuvinte pentru a povesti mai mult si nici pentru ca mesajul acesta sa ajunga corect in suflet.
           Este un cliseu sa i pot zice acum ca "timpul le vindeca pe toate" . M am saturat de aceasta propozitie insensibila si neadevarata.... Timpul amplifica durerea si amintirile, fotografiile sunt si mai triste cand vin sarbatori pustii, aniversari reci sau petreceri straine.  Dragostea ar putea vindeca  in timp (parerea mea), insa dorul de ingeri  va ramane tot acolo...
           Si el e un inger, care ne iubeste de Sus din stralucirea stelelor si din linistea noptii! Ramai cu bine, Mihai!

A voastra, aceeasi Andreea.