Lipsa comunicarii, ep 2.

       Daca as avea cateva lozuri castigatoare si m ar intreba cineva ce mi as dori sa fie scrise pe ele, i-as raspunde fara o umbra de ezitare, o doza infinita de comunicare pentru toti cei din jur. As castiga mult mai multe daca ar exista macar acest termen dezvoltat mai mult in vocabularul nostru. Daca ar fi apoi inteleasa aceasta lipsa a comunicarii mai bine, ar merge totul excelent. Insa acesta e un vis, o dorinta imposibila a mea. Poate stranepotii mei.... (glumeam).
       Cred ca pot scrie non stop despre aceasta problema care ne apasa pe toti, dar n o recunoastem niciodata si ne intrebam apoi de ce nu ne au iesit anumite sarcini sau surprize, de ce ne am stresat fara o vina personala. Tot degeaba, lumea nu intelege ca pana nu comunicam si nu vorbim deschis unii  cu altii, nu va fi nimic in regula, vor fi mereu piedici din toate partile. Aceasta lipsa a comunicarii, nascuta dintr un egoism excentric al romanului in special, da cele mai multe probleme fara solutii, incurcaturi sau chiar nebuloase exagerate.
        Cel mai grav este ca, desi semnalez acest fapt, nu ma ajuta nimeni sa minimalizez acest necaz. Astept... dar ce? O generatie mai deschisa, mai intelegatoare.... poate. Dar suntem departe de a gasi o rezolvare buna. Ma stresez macar sa nu ma mai afecteze pe mine, care comunic extrem de mult si clar despre orice, mai ales cand e nevoie de aceste explicatii, dar nu reusesc caci, fara sa vrea, toti ma lovesc din toate partile pentru ca nu se discuta sincer si complet. Ma impiedica sa fac eu ceva pentru mine, eu  gresesc  din cauza lor si am eu urmari negative in viata mea din cauza lipsei comunicarii si a gandirii lor. Nu  voi reusi prea multe singura, nu pot sa indrept totul singura....
       Cu o speranta mica, va las. Pe curand!
      Andreea