Orasul lui Iepurila

         Stiam ca exista orasul lui Mos Craciun, ca acolo gasim fabrica lui de jucarii si pe spiridusii care il ajuta. Dar copiii nu cred mai deloc in Iepurila, cel cu urechi mari, care este copia lui Mosu’ insa cea primavaratica. Ma gandisem in acea vacanta, impreuna cu prietenul meu, Adam, sa construim un oras al jucariilor pentru a face pe ceilalti copii fericiti. Si ca sa nu atraga priviri ciudate, orasul trebuia construit ca si cum ar fi un oras obisnuit: cu primarie, spital, biserica, parcuri, gara, scoli si gradinite. Locuitorii trebuie sa fie chiar jucariile, papusile, soldateii sau animalele de plus. Ca sa pastram secretul, totul s-a construit noaptea, fara ca cineva dintre parintii sau vecinii nostri sa stie. Rezultatul a fost unul spectaculos si a multumit pe toti, inclusiv pe noi doi. Orasul se intindea in curtea din saptele casei mele: foloseam machete de case si cladiri inalte, trenulete electrice pentru ca aveam noroc cu priza din garajul tatei si chiar masini de toate culorile, marimile si formele. Dar bineinteles nu l-am uitat pe Iepurila, primarul orasului. Si totul de la  BigBoysToys. Era minunat, te facea sa visezi.

         Ne hotarasem ca la final sa avem o zi deschisa tuturor pentru ca orasul sa fie vizitat si unele jucarii sa poata fi cumparate. Dar numai la sfarsit, ca pana atunci sa nu afle nimeni. Ne-ar fi incurcat planurile de constructie. La intrarea in orasel, se afla o bisericuta-macheta care masca doi copacei. Ne doream sa folosim multe machete pentru ca totul sa para real. Apasa aici pentru a accesa categoria machete utilaje de constructii. Apoi se intindea un parculet cu iarba artificiala, care era folosita de la un gazon al unui joc de fotbal. In acest loc era tare amuzant totul. Ne decisesem sa  asezam multe animalute de plus sau de plastic: catelusi, pisici, soricei, hamsteri si chiar o trasura cu un elegant cal alb.

         In fata parcului era strada principala, bulevardul. Pe acesta normal ca se aflau diverse mijloace de transport in miniatura. Mi-a placut ideea de a pune printre masini si doua cu telecomanda si lor le schimbam mereu locul pe strada. Era chiar distractiv. La finalul bulevardului se zarea gara orasului cu frumoasele trenuri electrice, atractia locului. Toti copiii isi doreau acele jucarii miscatoare, datorita lucraturii si finetii cu care erau asamblate. Pana la gara, de-o parte si de alta a strazii principale vedeai o scoala, o gradinita si chiar spitalul, toate-machete. Acesta din urma era alb si in fata lui se aflau parcate cateva ambulante. Fratele meu se dadea in vant dupa aceste masinute albe salvatoare. Imi doream sa-i fac una codou de ziua lui. Insa cladirea cea mai importanta a oraselului era casa lui “Iepurila”, primaria. In zilele acelea, a sarbatorii Pastelui, care urma, primarul era cel mai cautat, nu? Aceasta constructie era amplasata in dreapta garii si avea ascunsa tolba iepurasului plina cu cadouri de Paste.

        Acum sosise ziua cea mare, a deschiderii cu vanzare. Toate jucariile erau de la BigBoysToys si reprezentatii magazinului chiar ne laudasera pentru reusita. Acestia ni le inchiriasera pentru cateva zile. Ziua parea foarte frumoasa, vremea tinea cu noi si puzderia de clienti ne luasera pe nepregatite. Intr-adevar scrisesem cu doua zile inainte un anunt in ziarul local si asa se dusese vestea. Cei mai incantati au fost copiii, prietenii nostri, care au fost vrajiti de trenuletele electrice. Sunteti si voi curiosi? Pentru a alege modelul preferat de trenulet electric click aici.

         Nu mica ne fu mirarea cand printre vizitatori, s-a numarat in ziua respectiva insusi primarul de la noi cu un mare cadou de debut: un banner cu numele oraselului nostru: “Toyscity” . Eram foarte fericiti de ce realizasem si de cate laude si aprecieri primisem. Am vandut atunci de o suma frumusica si am donat banii preotului de la noi, avea nevoie pentru construirea noii biserici. Iar in prag de sarbatoare era si mai bine venit.

Iepurila a facut o fapta buna, nu?