"Nu vă veți bucura de ura mea!
Ați furat viața unei ființe de excepție, dragostea vieții mele, mama fiului meu, dar nu veți avea și ura mea. Nu știu cine sunteți și nici nu vreau să aflu, sunteți suflete moarte. Dacă acest Dumnezeu pentru care voi ucideți orbește ne-a făcut după chipul său, fiecare glonț din corpul soției mele va fi o rană din inima lui.
Așa că nu vă voi face darul urii mele. Ați încercat din greu să-l obțineți, dar ca să răspund urii cu furie ar însemna să cedez aceleiași ignoranțe care a făcut din voi ceea ce sunteți. Voi vreți să-mi fie frică, voi vreți să-mi privesc concetățenii cu neîncredere, să-mi sacrific libertatea pentru siguranță.
Am văzut-o în această dimineaţă. În sfârşit, după nopţi şi zile de aşteptare. Era la fel de frumoasă ca atunci când a plecat vineri seară, la fel de frumoasă ca atunci când m-am îndrăgostit de ea acum 12 ani. Sigur că sunt devastat de durere, vă acord această mică victorie, dar ea va fi de scurtă durată. Ştiu că ne va însoţi în fiecare zi şi că ne vom regăsi în paradisul sufletelor libere, cel pe care voi nu îl veţi accesa niciodată.
Suntem doi, fiul meu și cu mine, dar suntem mai puternici decât toate armatele din lume. De altfel, nu mai am timp să vă dedic, trebuie să mă alătur lui Melvil care se trezește din somnul de după-amiază. Are abia 17 luni, își va lua gustarea ca în fiecare zi, apoi, ne vom juca împreună ca în fiecare zi și, întreaga lui viață, acest băiețel vă va aduce afrontul fericirii și libertății sale. Căci nu, nu veți avea nici ura lui” (jurnalistul francez, Antoine Leiris) .
No comment... only tears....
Andreea
