miercuri, 16 septembrie 2015

Un inceput de chaos!

       Inceput de septembrie... vacanta mult asteptata a trecut. Timpul probabil s-a schimbat. Timpurile insa nu! Ma ingrozeste faptul ca ne multumim cu mai putin pe zi ce trece, ca nu mai exista respectul dinainte. Nu mai avem puterea sa facem diferenta intre frumos si urat, rau si bun, egoist si darnic. Nu mai avem forta sa recunoastem ca tuturor ne lipseste ceva, ca avem multe defecte. Toti vor sa aiba fara sa dea, sa ceara fara sa ofere, adevarul este umbrit de intunericul din sufletul fiecaruia, nu mai exista ragazul sa privim in ochii celuilalt si sa l facem sa zambeasca. Ma sperie cel mai crunt lucru uman: lipsa zambetului si mai ales lipsa motivului pt a rade. Ma oboseste sa dau explicatii derizorii, neluate in seama, sa nu mai gasesc bucuria zilelor de duminica in familie, tihnite si pline de surprize placute, sa duc aceasta lupta degeaba, singura, trista! M-am scarbit de atata nepasare, am scris despre aceste momente reci pe care fiecare le afiseaza zilnic si care ingreuneaza viata noastra, nimeni nu a inteles nimic si nimeni nu a schimbat nimic. Ba mai mult este mai rau, si ghiciti cine e personajul criticat, controversat si barfit?! Eu, care incerc sa fac ceva mai bun, mai bine, ceva nou! Ha ha! Ironia sortii! Concluzia dureroasa: nu are rost, nu merita si chiar e obositor sa explic unei turmi de oi ca lupul asteapta dupa colt. Nimeni nu vede si nu aude nimic, egoismul e in floare, iar minciuna este la ea acasa. Nu mai avem curajul sa dam dreptate celui care o merita de frica: aoleu ce o zice ala, daca s o supara cutare , daca o patesc eu.... etc!
       Cea mai buna dar si cea mai grea este: tacerea, care nu rezolva nimic, insa mai prelungeste agonia vietii. Si mai tarziuu se intreaba toti de ce vorbim asa veseli despre moarte, de ce o asteptam asa de nerabdatori, de ce nu mai credem in speranta?! Pt ca e singura care nu comenteaza...
Va pup, Andreea!