Ma dusesem impreuna cu mama in vizita la matusa Ana la o casa la tara, pe langa capitala. Era o vara calduroasa si am simtit nevoia sa luam o gura de aer curat la tara, departe de apartamentele insorite din Bucuresti. Matusa avea o casa mare, ferma mai bine zis. In spate se intindea o gradina cu legume si o imensa livada cu pruni. Vila, cu o curte patrata in fata, avea doua etaje si niste scari superbe in mijloc. Matusa Ana, o fire vorbareata si laudaroasa, ne-a intampinat cu fursecuri cu gem, o reteta veche care ii iesea perfect si cu sirop de visine. Ne tot povestea cat a muncit pentru aceasta casa ea si cu unchiul Cornel, care se prapadise cu cinci ani in urma din cauza unei boli crunte. Niciodata nu mi-as fi inchipuit ca o sa vad ceva in neregula aici, la aceasta vila. Trebuia sa petrecem acolo doua saptamani de odihna si liniste.
In fiecare zi ma plimbam singura in toata gradina si in livada din spate. Cand oboseam, deja se facea ora pranzului si trebuia sa luam masa, apoi aveam o ora de somn dupa masa. Dupa trei zile de cand sosisem, in timpul orei mele de somn, am auzit un zgomot ciudat din camara din spatele dormitorului, pe care il primisem pe perioada sejurului. Am indraznit, cu o teama justificata, sa ma dau jos din pat si sa intru incet in camara aceea. Era semiintuneric. Am stat ascunsa dupa o lada cu bere a unchiului Cornel. Am asistat la o scena interesanta si care ti-ar fi atras atentia oriunde ai fi fost si la orice varsta.
Mai tarziu am inteles corect scena care se derula in fata mea. Era chiar o pilda foarte buna de luat in seama. Acolo in camara matusicii traia o familie de soricei. Dar nu era o familie obisnuita, care sa strice sau sa roada toate lucrurile si sa faca galagie mare. Erau doi soricei-copii, mama "soricioaica" si tatal "soricioi" . Zgomotul, pe care il auzisem mai devreme, venea de la o cearta puerila pe care o desluseam intre membrii acelei familii simpatice de soricei, adica intre parinti si copii. Ce mi-a atras atentia a fost locul unde stateau cei patru, felul cum isi amenajasera ei spatiul mic din camaruta. Unul dintre soriceii-copii statea cu capul plecat in fata tatalui sau, intr-o cescuta de cafea argintie. Banuiesc ca aceasta era primita de matusa in cadouri casa, cand s-a mutat prima data acolo la tara. Mama soricioaica isi facuse un loc cald langa doua sfesnice inalte tot argintii, cadouri de inalta clasa, de la nunta matusii cu unchiul Cornel. Ma intrebam in continuu ce cautau acele lucruri frumoase si elegante aici in camara intunecata, uitate pe jos de atat timp. Probabil matusa avea prea multe si pe unele le tinea de rezerva. M-a amuzat mult cand am privit mai atenta soricioaica mama. Langa ea era asezata o sticla de sampanie gravata frumos cu un mesaj foarte fin scris, iar ea privea uimita spre ea ca intr-o oglinda. In tot acest timp, soricioiul sef, adica tatal, capul familiei, ii tot certa pe copii. De inteles nu aveai cum sa pricepi ce tot zic ei pe limba lor, insa eu, cu mintea de copil, mi-am imaginat ca era o cearta din cauza refuzului copiilor de a manca si de a dormi putin dupa masa. Celalalt copil soricel statea ispasit, sprijinit pe o statueta ingeras aurita, un obiect din acele cadouri nunta si botez ale dragii mele matusi.
Stateam cu inima cat un purice, ascunsa jos de teama sa nu fiu descoperita si sa stric mica discutie a celor patru soricei. Chiar m-a impresionat purtarea frumoasa a celor doi copii in fata parintilor, un exemplu demn de luat si de alti copii, oameni sau nu... Pareau ca au inteles ce au gresit si ce trebuiau sa indrepte in viitor.
Deodata am auzit usa de la dormitorul meu si am iesit speriata. Mama venise sa vada ce fac si daca am adormit. In momentul acela i-am speriat si pe cei patru, care au fugit imediat. I-am povestit mamei ce vazusem acolo in camara si ea, careia nu-i placeau deloc aceste animalute, pe nume soricei, mi-a spus ca plecam acasa a doua zi urgent. Era tare speriata si nu am ripostat deloc, pentru ca nu vroim sa o supar. Dar imi parea rau ca nu asistasem si la finalul discutiei dintre cei patru soricei. Puteam doar sa-mi inchipui ce s-ar fi intamplat. A doua zi am plecat acasa in capitala: eu cu gandul la ce vazusem si mama, inca inspaimantata de ce ii povestisem. Si totul intr-o zi frumoasa de vara...
Un comentariu:
Nostalgic nu?
Trimiteți un comentariu