joi, 28 februarie 2013

Povestea Cenusaresei moderne



Nu stiu cum sunt altii, dar eu cand ma gandesc la copilarie, mi-aduc aminte de povestile pe care bunica mi le spunea seara inainte de culcare. Si niciodata cand eu le citeam singura, nu erau la fel  de frumoase precum atunci. Nu m-am gandit vreodata ca eu o sa traiesc asa ceva si toate datorita unor cercei din argint.

Niciodata nu mi-au placut vacantele de vara cand eram trimisa obligatoriu la tara la verisoarele mele. Anul acela era ultimul inainte sa merg la facultate si eram fericita ca scapam de aceasta corvoada a drumurilor lungi si plicitsitoare pana la matusa la tara. Eram curioasa ce mai inventa ea ca sa-si laude fetele in fata mea. Nu credeam nimic din ce auzeam acolo. Dupa un drum anevoios din cauza vremii ploioase, am ajuns la casa de la tara. Am intrat inauntru si le-am imbratisat pe matusa si pe verisoare.
Erau foarte incantate de petrecerea care se apropia cu ocazia majoratului Anei, verisoara cea mica. Am acceptat invitatia sa merg si eu la acea serbare, organizata in centru la salonul vechi al micului sat.
M-am pregatit cu o zi inainte, am probat ambele rochite pe care le adusesem cu mine in valiza, am incercat in fata oglinzii doua coafuri facute in graba, insa nu intelegeam ce lipsea. Gata, mi-am dat seama: accesoriile. Nu luasem decat o pereche de cercelusi din argint in forma de fluturas, care imi aduceau mereu aminte de copilaria mea. Sunt bijuterii ieftine, insa pentru sufletul meu nostalgic sunt mult mai mult, sunt o amprenta personala a trecutului frumos si inocent.  Imbracata “la patru ace”, cum se zice in popor, am pornit spre salon singura. Datorita emotiilor celor doua verisoare, acestea uitasera de mine si plecasera cu masina prietenului sarbatoritei inaintea mea. Salonul era plin de persoane gatite si grabite sa inmaneze diverse cadouri Anei. Eu, fire mai retrasa si chiar nepregatita cu cine stie ce cadou, decat cu un mic buchet de flori aranjat personal, asteptam intr-un colt. Nu cunosteam pe nimeni si nu indrazneam sa vorbesc cu cineva doar ca sa fac conversatie. Dar nu pierdeam ocazia sa vad figuri noi sau sa observ gesturi placute ochilor mei. Privind in gol la un moment dat, simt pe cineva ca se opreste langa mine.
“Frumos buchetel!”
“Da. Buna seara. Este pentru Ana.” am spus, ridicand privirea spre persoana respectiva.
“Numele meu este Angel.”
“Incantata. Ma numesc Andreea. Sunt verisoara Anei.” am zis zambind.
A zambit si el si s-a indreptat catre masa cu aperitive. Am ramas mirata de aceasta prezenta. L-am revazut peste cateva minute langa Ana,insa nu am stiut cine este nici macar la sfarsitul serii. Inainte sa plec, acelasi personaj interesant s-a apropiat de mine si m-a intrebat incet daca vreau sa merg spre casa. Am confirmat si el s-a oferit sa ma conduca. A fost un drum de intoarcere frumos si linistit. Curios era ca el stia deja drumul de intoarcere spre casa verisoarei mele. Nu am vorbit foarte mult, doar ne-am privit. Am simtit insa ca ceva se infiripa. In fata casei mi-a spus o singura propozitie:
„Ai cei mai frumosi ochi din lume si pielea cea mai fina.“ a zis si m-a pupat usor pe obraz.
Atingerea lui a fost ca a unor cristale care picau pe fata mea. Mana lui mi-a atins parul lin si foarte fin. Apoi m-am intors si am intrat fugind in curte, ramanand cu parfumul lui in aer.
Dimineata m-a gasit cu zambetul pe fata, cu gandul la un vis frumos. Nu stiam unde intervenise realitatea sau daca doar am visat. Insa ma simteam fericita, parca pluteam pe un nor. Am coborat la micul dejun.
Verisoarele mele erau deja la masa.
„Buna Andreea. Aseara nu prea te-am vazut la petrecere. Scuze! Am fost ocupata cu musafirii. “ s-a scuzat Ana privindu-ma.
“Nu e nicio problema. M-am descurcat de minune si singura! ”
„Vroiam sa ti-l prezint pe prietenul meu. “ a completat ea.
Chiar cand a spus aceste cuvinte s-a auzit soneria. In cateva minute, Angel a intrat in bucatarie ca si cum era la el acasa. Prima data m-am speriat si am vrut sa fug spre cealalta usa. Dar nu am mai reusit. El ne-a salutat zambind si apoi s-a indreptat catre mine foarte fericit.
“Buna Andreea.”
“Buna!” am spus cu ochii in jos, plini de o teama justificata.
“Aseara ti-a cazut in mana mea un cercelus.” a zis el cu voce tare. ”Pesemne cand ne-am despartit. ”
Atunci am inmarmurit. Ridicand ochii, am vazut in palma lui, care era intinsa spre mine, cercelusul  meu din argint in forma de fluturas. Mi-am verificat repede urechile. Intr-adevar imi cazuse un cercel iar eu nu observasem pana atunci. Nu stiam cum, dar era adevarat. Dupa ce am privit in dreapta si in stanga cu o teama in suflet, mi-am luat cercelul iute din palma lui.
“Da. Asa e. Multumesc.” si am vrut sa ies din bucatarie.
„Cand am realizat ca era cercelul tau si am vazut ce forma interesanta are, nu m-am putut abtine sa nu-i  gasesc bijuteria potrivita care sa-l completeze. “ a mai spus Angel.
In momentul acela, a scos din buzunar o bratara din argint cu zale flori. Era foarte dragalasa, insa nu stiam daca sa ma bucur sau sa incep sa dau explicatii. Am vrut iar sa ma indrept  spre iesire. Imi venea sa “intru in pamant de rusine.” Dar el m-a oprit si mi-a pus la mana bratara cea superba.
Atunci Ana a izbucnit in plans.
“De ce, Angel? ” si a luat-o la fuga.
Matusa mea m-a luat de mana si, vazand ca sunt speriata, mi-a spus:
“Stai linistita, Ana va fi bine! O sa-ti povestesc eu alta data. Bucura-te de “bijuteria” asta de baiat! ”
In clipa aceea mi-a mai venit sufletul la loc, iar Angel m-a salvat repede, luandu-ma de mana si astfel iesind afara amandoi. Mai tarziu mi s-a povestit ca Ana il iubea tocmai pe Angel, insa nu aveau niciun viitor impreuna pentru ca nu era si reciproc. Ea tot spera si el nu a vrut s-o supere exact de ziua ei, refuzand-o. Cu mine a fost dragoste la prima vedere. Si de atunci suntem impreuna pana in prezent si port si azi cu drag cerceii fluturasi si bratara cu zale flori.
Nu cred ca e o poveste iesita din comun, insa mie mi-a adus fericirea. Sclipirea de argint din urechile mele mi-a daruit acum patru ani cel mai minunat om, care este sotul meu, Angel, chip de inger, iubirea unica a vietii mele.

Un comentariu:

Andreea spunea...

O poveste minunata despre iubire.