miercuri, 18 februarie 2009

NEINCREDEREA SAU INSTRAINAREA ?

Azi am pierdut pe cineva drag si asta doare !

Cuvinte care dor ,niciodata nu sunt deajuns pentru a atinge inima unei persoane dezinteresate de tot ce e in jurul ei ,nu? Am incercat sa fiu cum vor altii si totusi sa pastrez o limita a mea ,insa nu am putut .E ca si cum am incercat sa ma lupt cu cineva invizibil .De ce? Ma intreb mereu daca e bine ce fac si cum fac ?Dar de ce ma intreb mereu cu ochii in lacrimi ?Ma lupt cu aceeasi batalie impotriva neincrederii de atata vreme ,am vrut sa fiu si eu cu ei ,sa am prieteni ,sa fiu iubita ,sa fac surprize si sa fiu surprinsa .De ce nu am fost macar inteleasa ?Dar cel mai rau este sentimentul de vinovatie pe care ti- l arunca altii si prin care te simti jignita.Sunt probleme mai mari decat ale mele ,insa vreau ca in seara asta sa o consider pe asta cea mai grava.De ce ?!Va spun imediat !Totul vine de la a pierde un prieten care te -a vorbit pe la spate,in care ma incredeam si pe care il respectam enorm.Nu am cerut nimic in plus ,am gresit enorm ,insa am vrut doar respect ,un joc cu cartile pe fata ,pe care unii nu -l pot juca mereu .Eu sunt invinsul cu regulile lor ... Viata este o cale ferata lunga pe care circula un tren .Dar statiile sunt aleatorii: Norocul ,Neincrederea ,Ghinionul,Tristetea ,Sanatatea Instrainarea ,Iubirea si ultima FERICIREA .Ma intreb de ce nu ajung la ultima statie niciodata ,doar din cauza unora care nu joaca corect sau pentru ca zabovesc prea mult in statia asta :NEINCREDEREA .Desi am tot bagajul facut ,de ce nu pot prinde iar trenul ?Intrebarea saptamanii este : Credeti ca putem singuri depasi NEINCREDEREA altora ?

2 comentarii:

insasi Andreea spunea...

Stiu ca uneori cuvintele mele nici nu sunt intelese si nici citite ,dar eu scriu pentru mine ,pentru nimeni altcineva !Asta e sigur !

Paul spunea...

Drumul vesnic ne e rostul. Suntem pasageri ai unui tren ce pare ca merge spre nicaieri. Alearga pe o sina de fier pe care sunt azvarlite, de alte trenuri in goana, ramasite de oameni: maini, picioare, inimi ochi si buze. Opririle trenului sunt multe, in felurite gari. In gari aleatorii ce scot pe peron neincrederea, ghinionul, tristetea, intrainarea. Dar fericirea? Exista o gara a fericirii? Nu exista. Fericirea se afla in fiecare gara, insa e indosita si uitata intr-un colt, in spatele tristetii. Peroanele colcaie de neincrederi si ghinioane.
Sa depasim noi singuri neincrederea altora? Hm...ar fi frumos daca s-ar intampla astfel. Probabil ca o putem depasii atunci cand o sa reusim sa prindem fericirea din coltul in care zace si sa o punem pe post de mecanic de tren iar neincrederea sa o agatam si sa o tragem sub rotile trenului. Si asta, bineinteles, in goana nebuna, nebuna, nebuna...