Moliere - Femeile Savante

"Armanda: Cum Arieta, titlul de fata il renegi,
De dulcele lui farmec ai vrea sa te dezlegi?
Te-mbie marititisul asa din calea afara?
Un gand atat de josnic in mintea-ti sa rasara?

Arieta: Da, surioara!

Armanda: Doamne, acest oribil da
Fara durere adanca nu-l voi putea rabda.
Ce ai cu maritisul? O faci pe revoltata?
[...]

Tu nu intelegi ca vorba aceasta, maritis,
Ma umple de o sila ce…ca sa-ti spun fatis
Imi sugereaza atatea privelisti necurate,
Ca gandul si privirea-mi se-ncarca de pacate.
Cum nu te trec fiorii? Ai sa te pleci vreodata
Urmarilor acestui cuvant necugetat?

Arieta: Urmarile acestea in mintea mea invie
Imagini dragi: copii, un sot, o casnicie…
Nu vad nimic aicea cand stau sa ma gandesc,
Ce-ar fi sa ma-nfioare, sa-mi para nefiresc.

Armanda: O, cerule! Cum poate toate acestea sa iti placa?

Arieta: Si ce ai vrea ma bine la varsta mea sa faca
O fata ce prin viata isi croieste un drumeag,
Decat sa fie draga cuiva ce-i este drag?
C-un sot alaturi viata pe veci sa-i fie plina
De duiosie calma, de dragoste senina.
Un jug de felul aceste e, zau, fermecator.

Armanda: Atat de jos, o, Doamne, cum poti sa te cobori?
Sa joci in lume rolul unei femei banale,
Sa te inchizi in cusca gospodariei tale,
Sa nu intrevezi in viata atractii mai de soi
Decat un idol: sotul sau plozii - maimutoi.
Sa lasi pe seama altor fiinte fara gratii
Sa-si iroseasca viata cu astfel de ocupatii[…]"

Continuarea...
Moliere-Femeile Savante