joi, 2 octombrie 2008

Revenirea din visare

Hello oameni buni ,eu scriu pantru ca viata sa fie mai dulce,nu sa fiu atacata si criticata de diversi...Reveniti-va!Nu e site de matrimoniale ,sunt un personaj vesel care viseaza si traieste prin cititori insa nu facem caz din asta nu ?Luati viata prea in serios ,sincer!Cat despre cine ma apara sau nu,Paul este personajul meu favorit si cladim un dialog pus sa schimbe pe cei din jur.Poate ce nu-l intelegeti voi ,dar e lumea noastra si sigur o lume mai buna ,mai primitoare .Deci va rog sa comentati doar daca nu criticati...pur si simplu lasati imaginatia sa zboare ,fara nici un scop!

2 comentarii:

Anonim spunea...

Vreau acum putin optimism...

Anonim spunea...

Comentariu fara critica si...cu zbor de imaginatie :)
Sa revenim din visare dar sa nu uitam sa avem imaginatie si din cand in cand sa ne mai pierdem putin prin ea.
Sa nu luam viata prea in serios, insa, omul, orice ar face, tot la viata si la mecanismul ei de functionare se gandeste. O modalitate de exprimare a vietii, omul a gasit-o in matematica. Pentru ca viata e matematica si viceversa, dupa ce a nascocit tot felul de formule si dupa ce a descoperit - sau mai bine spus, a definit - unele relatii intre elementele componente ale matematicii, fiinta bipeda cu doua urechi de-o parte si de alta a capului, a bagat de seama ca, orice ar analiza, viata este cea care dicteaza totul.
Dezvoltarea omului se face treptat, la fel ca si multimile de numere pe care le-a inventat.
Dupa ce se naste, in primii ani de viata, omul nu poate sa inteleaga decat numerele naturale. Copilul ia de bun tot ceea ce parintii (sau ocrotitorii lui) ii spun si ii arata. El stie ca oliţa este oliţă, ca ţâţa este ţâţă si ca o ţâţă plus o alta fac doua ţâţe care inseamna mai mult lapte si nimic mai mult. Dupa ce mai creste putin, copilul incepe sa bage la cap si numerele intregi, adica numerele negative. El incepe sa faca deosebirea dintre bine si rau, poate sa recunoasca pacatul. Copilul incepe sa poata singur decide ca nu trebuie sa vorbeasca urat, nu trebuie sa puna mana pe aragaz, nu trebuie sa dea cu pumnul. Poate sa faca diferenta dintre mancarurile bune si cele rele. Si asa multimea numerelor negative alaturi de cele pozitive (numerele natura invatate in primii ani de viata) ne da multimea numerelor intregi. Prin insusirea acestor numere, pozitive si negative, bine si rau, copilul incepe procesul de intregire la minte.
Dupa alti cativa ani, dupa ce se mai ingrasa putin, copilului nu-i mai ajung doar aceste numere. El simte nevoia de a compara lucrurile si de a scoate relatii intre acestea mult mai precise. Ii trebuie o cantarire a faptelor mai buna. Mama ii spune ca nu e bine sa injuri si ca este bine sa aduci laude si iubire, insa daca trebuie sa fii intr-o pozitie neutra, cum este? Bine sau Rau? Pentru a rezolva singur aceasta problema, copilul trebuie sa poata face rapoarte intre lucruri, stari si evenimente. Prin urmare trebuie sa-si extinda multimea numerelor intregi. Astfel ajunge la multimea numerelor rationale, fractiile, care ii ofera posibilitatea de a gasi solutii pornind de la elemente care se modifica direct sau indirect proportional.
Odata trecut de acest pas, dupa ce i s-au infipt bine in dovleac numerele rationale, copilul simte ca nici asta nu-i este suficient si ca ii trebuie ceva prin care sa se exprime mult mai precis. Prin urmare, vrea nu vrea, trebuie sa-si pregateasca sertare din creieras pentru a le umple cu numere reale, numere cu virgula, numere zecimale. Daca are nevoie de iubire si atunci gaseste undeva doar 2 iubiri, poate nu-i sunt de ajuns, poate sunt prea putine. Daca mai gaseste inca o iubire si face de 3 iubiri, poate sunt prea multe si astfel balanta tot se dezechilibreaza. Undeva, intre 2 si 3 se afla starea de echilibru si, prin urmare, bietul om aflat la inceput de drum, trebuie sa priceapa numerele reale.
Oare multimea numerelor reale care cuprinde multimea numerelor rationale, care cuprinde multimea numerelor intregi si mai departe, care cuprinde multimea numerelor naturale, ii este de ajuns omului? Nu. Daca se rezuma numai la real, omul aproape ca nu valoreaza mai mult decat oricare alt animal de pe planeta. Astfel, simtind ca-i plesneste capul si ca inteligentei lui nu-i mai este confortabil doar cu aceste numere reale, omul a gasit o forma de extindere si a inventat imaginarul. De acum, cu ajutorul numarului i, mintea omului a putut sa cuprinda si sa exprime mult mai multe. In plus, facand el raportul dintre real si imaginar, i-a rezultat numarul complex. Prin urmare, vrand nevrand, omul s-a complicat la cap fara sa il doara ci numai asa, ca simtea el nevoia de o exprimare mai mare.:)
Odata ce a priceput cum sta treaba cu imaginarul si complexul, omul a iceput sa fie capabil de o planificare mult mai mare a lucrurilor caci, putand sa imagineze, isi poate cladi puncte din viitor spre care sa se indrepte. Poate sa-si construiasca strategii de viitor si astfel sa dezvolte lucrurile, sa dea o forma noua lucrurilor pe care le-a mostenit.