miercuri, 27 iunie 2018

A fi profesor sau a fi om?

 Iata ce am gasit pe internet, un mare adevar, o poveste care mi a placut f mult si din care avem multe de invatat.

<< Am asistat odată.. eram încă foarte tânăra....la o scenă care mi-a rămas adânc întipărită în minte.
Făceam o vizită la domiciliu, la începutul carierei .... Împreună cu o colegă. Copilul extrem de sărac. Colega foarte bogată. Copilul nu mai venea la școală de vreo două săptămâni.
O garsonieră, într-un bloc muncitoresc, fără ușă la baie, doi adulți și trei copii îngrămădiți pe un pat. Mama, cu ochii trași în orbite și o privire resemnată. Tatăl, într-un maieu murdar, duhnind a alcool.
Colega începe să îi ia la întrebări. Aproape îi ceartă. Nu își ascunde disprețul. Cuvinte precum - o alimentație sănătoasă, programul de somn, biroul personal, duș zilnic.... par aici desprinse dintr-un buchet de trandafiri artificiali. Și să le dea sfaturi. Oamenii o privesc cuminți. Elevul meu care lipsise de la școală, vine lângă mine și îmi șoptește:
- Mai ai eugenii? (obiceiul meu de atunci era să duc eugenii la școală și să le împărțim frățește - mai adunam mai scădeam .... învațam cu ele și le și mâncăm la sfârșit 🙂
-Am.
O ia și o înfulecă. Ochii mari ațintiți la colega mea care turuia în continuare.
- Știi că dulciurile nu sunt bune, că îți cariază dinții.. se aude vocea colegei.
Eu mă duc să deschid un geam. Așez două hăinuțe. Îl iau în brațe pe mezinul familiei, cu elevul ascuns pe după blugi...
- Să vii la școală. Învățătura e singura care te ajută să te emancipezi. Să ieși din situația asta. De ce lipsești atât? Școala e peste drum. La doi pași. Poți să vii și singur.
Copilul, înfulecând din eugenie, răspunde relaxat:
- Nu mai am pantofi.
Mă uit la piciorușele lui murdare.
Părinții așteptau finalul.
Colega continuă teoria.
Eu țineam bebelușul în brațe și mă gândeam așa, în nevinovăția vârstei...
De unde să fac rost de niște pantofiori pentru copilul asta? Și de niște eugenii....
Așa și cu sistemul de educație.
Avem "experții" și colegii de la școlile de șmecheri care ne dau sfaturi...
Avem părinții care așteaptă soluții.
Și ne avem pe noi.... căutând o pereche de pantofi, o bucată de pâine, niște pixuri și caiete. Ca să îi învățăm carte. În timp ce mâinile ne sunt pline de dosare cu adeverințe și justificări.
Și nimeni, nimeni nu mai are timp să deschidă geamul. Să împrospăteze puțin aerul în cercul asta vicios în care ne învârtim toți. >>

Un comentariu:

Andreea spunea...

Nu este frumos?!