Scrisoare catre tata

.... toti ma indeamna sa merg inainte , ca drumul vietii pentru mine este alaturi de copii si restul familiei. Nu neg, insa privesc pe cei din jur.... fetele lor nu au nici cea mai mica schimbare spre orice sentiment care te incearca cand cel drag intr o zi pe neasteptate dispare. Si culmea- se zice ca se duce la " mai bine ". Un cliseu rutinat si neinteles de nimeni pentru ca nu e verificat niciodata. Nimeni nu s  a intors sa ne zica daca acolo e mai bine sau nu . Incerc si eu sa merg inainte - sa merg dupa ceilalti defapt- daca nu o fac, iar se naste o istorioara cum ca as fi nebuna si dusa cu ....mintea. In fine. Inaintez.... Nu vad nimic interesant in fata. Ma intorc....in spate privesc o fotografie. E tata. Zambeste. Si acum, tot el ma incurajeaza din rama de lemn de pe etajera. E inca prezent si simt cum imi da putere.

"  Sarut mana, dragul meu parinte, ce pot sa aleg, ce pot face acum? Nu pot asculta vocea inimii, din cauza ecoului celorlalti.... e tipic romanesc. Lipsa personalitai,  ne luam unii dupa altii si altii dupa ziare....Si uite asa trec anii. Te tot caut, incerc sa te inlocuiesc cu ceva macar la fel de bun, o privire la fel de calda, o voce la fel de iubitoare. Nu gasesc....ma tot intorc si disperarea ma cuprinde. Telefonul nu mai suna... ai uitat sa ma suni oare?! Eu nu pot uita tata glasul tau si povatele tale... Este seara, tata, trebuie sa vorbim, cum o faceam zilnic, as vrea sa ti povestesc ce fac nepotii tai, florile tale, cum te striga si iti zambesc cand te observa in fotografii: Opaaa, este opa! Te ai fi bucurat enorm, alearga, sunt fericiti, merg la gradinita veseli si se joaca fara griji. Si sper sa ramana asa, fara lacrimi si durere.
Te astept sa mi deschizi usa si sa tragi cu ochiul daca dormim, sa mergem impreuna la masa si sa povestim meciurile de fotbal, astept imposibilul, astept o clipa a eternitatii cand ne vom revedea....
Sunt puternica cum ai fi vrut tu sau cel putin mimez o forta pentru a continua drumul rutinat al vietii. Am de toate, nu mi lipseste nimic, insa carapacea care mi dadea aripi si imi deschidea sertarul cu amintiri si povesti din copilarie s a distrus.... Dar eu te tot caut cu o inifima speranta ca intr o zi ne vom reintalni. Parca prea timpuriu ai plecat... aveam atatea sa ti mai spun, atatea planuri sa le indeplinim, surprize sa le infaptuim, oare ce sa fac acum ?! Te astept inca. Cum?! Esti langa mine !? Daaa, uite ai venit.....Sarut mana tata drag! Te iubesc enorm.  Ramai cu bine! "

Andreea.