duminică, 1 iunie 2014

E mereu timp pentru un remember

      Nu stiu altii cum sunt insa eu cand ma gandesc la curtea mea de la bunici, in care alergam cu o viteza mult mai mare decat imi permitea varsta, ca sa ma cocot pe gard pentru a-mi urmari vecinii, imi tresalta inima si parca ma napadesc lacrimile de nostalgie. Cand mi-aduc aminte de casa bunicii cea intortocheata si camera in care cantam la pian si ma ascundeam de mama, ma inviorez si zambesc in coltul gurii. Dar cel mai mult imi place sa- mi amintesc de strada lunga plina de case, in curtea carora vara se auzeau doar voci de copii si pe care fugeam cu friganelele calde in mana ca sa impart cu vecinii si la capatul careia se vedea urcusul pe deal, deal unde imi petreceam dupa amiezi insorite din vacantele frumoase de la bunici.
       As da oricat sa mai aud acele glasuri de copii, sa miros painea calda imbibata in ou cu lapte si sa ma cocot in pomii din livada ca sa fur cirese pe burta goala.Timpul e ireversibil, sa privesc acum cu ochi de adult acele vremuri e un lucru, sa le simt cu aceeasi privire ca in copilarie e mult mai mult si mai placut. Azi, trec usor pe langa grupuri de copii, privesc zambetele lor, incerc sa le simt mirosul inocentei si apoi inchid ochii si imi vin in memorie anii aceia minunati, fara griji si plini de voiosie. Deschid din nou ochii si tin in palma strans fotografia ingerasului meu, M.B.O.,atunci imi revin si zambesc chiar eu, simtind ca asta e realitatea: familia mea, careia as vrea sa-i ofer macar jumate din copilaria mea fericita, plina de bucurii si surprize. Sunt mandra de trecutul meu superb si le multumesc parintilor mei pentru asta!
       Nu va opriti din fericirea de a fi copii, nu incetati sa visati, nu finalizati niciun proiect inca, este vreme pentru tot, la orice varsta!
Va pup, Andreea.

Un comentariu:

Andreea spunea...

va pup copii minunati!