marți, 6 mai 2014

Lupta in zadar?

     Nu trebuie sa fii pe campul de lupta ca sa stii ca trebuie sa lupti impotriva multora! Nu trebuie sa porti armura ca sa intelegi ca esti un luptator, nu trebuie sa faci nimic si esti aruncat intre falsitate si adevar, nesansa si noroc, dragoste si ura, dar cel mai dureros este cand este ranit cel din tabara celor drepti, cand e neinteles cel din partea justa si cand este injurat chiar cel sensibil.
     Este important sa treci peste momentul cand nu mai rezisti, cand rana este mult mai mare insa are sanse de vindecare. Desi ai putea astepta cativa ani tot pe acelasi front comun cu toti cei falsi si mincinosi, cu cei rai si vanitosi, cu Invidia insasi si chiar cu Incontinenta mentala. Faci o pauza, tragi aer in piept, aer infectat cu pulbere din falsitatea de jur imprejur si apoi mergi mai departe, o imagine acra, dura, in care te simti pustiita, solitara si amara, insa trebuie sa continui oricum ai fi. Pentru a prinde sansa de la final, calmul si linistea de la sfarsit, treuie sa te ridici in picioare sa privesti fix, cu o urma de speranta peste tot si sa iti continui existenta mizera, nefericita si rece. Prinzi parca putere, putina insa, dar oricat ar fi, ai nevoie acum de ea, nu?
Trec anii la fel de fazi ca pana acum, iar apoi vine momentul tau, clipa finala si cireasa de pe tort.
      Totul este ca si cum te-ai fi chinuit sa mergi pe bicicleta toata viata si cand in sfarsit reusesti, ridici mainile de pe ghidon, simti in palme vantul rece si pari ca iti iei zborul, zambesti, iar privirea ta urca spre stele la ultima speranta- sansa la o viata linistita, sanatoasa, la un circuit pe doua roti solide, in aerul liber si proaspat din natura, no fear, no tears!!!
Viata este frumoasa pana in ultima clipa, zambetul se poate naste oricand din nou, echilibrul il dobandesti imediat ce esti optimist si plin de putere!
       Ma gandeam cat de usor este sa vedem golul, vidul din urma noastra, decat lacrima din ochiul vecin, cauza lipsei zambetului celui de langa, insa e foarte trist, dureros si rece, o raceala care te cuprinde incet pana te stinge psihic, pe picioare. Parca te surzeste si, cand iti revi e prea tarziu,e liniste, tacere lugubra, amplificata de disparitia inexplicabila a celui drag!
Va pup! Andreea

Un comentariu:

Andreea spunea...

este asa sau nu?