LA MULTI ANI MAMA!

Nu cred ca exista scrieri mai emotionante decat "Mama" de G. Cosbuc sau "Ruga pentru parinti" de A.Paunescu, nu cred ca putem exprima in cuvinte o dragoste pentru un parinte si nici nu cred ca se poate aduce recunostinta deajuns unei mame sau unui tata pentru cate sacrificii fac in viata lor pentru copiii lor. Insa sunt convinsa ca putem face cate o surpriza sau putem scrie cate o felicitare cu o urare sincera mamei sau tatalui la momente aniversare. Asta ii bucura enorm si le va smulge mereu un zambet.
La multi ani, Mama! Sa fi sanatoasa si voioasa ca pana acum! Iti multumesc pentru tot, pentru viata fara griji pe care mi-ai oferit-o pana acum, pentru toate bucuriile pe care mi le-ai adus si iti cer iertare pentru micile suparari nevinovate si fara voia mea.
TE IUBESC! (26 sept 2014)

Toamna, memorialul amintirilor

  Vant, picaturi de ploaie, clopotei, noi inceputuri...Septembrie, multe zile de nastere, amintiri, nostalgie de toamna...Nici nu stiu daca sa ma bucur ca incepe scoala si iar aud glasuri de copii pe strada sau sa ma intristez ca a mai trecut un an si am mai scris o pagina in cartea vietii. Nici nu stiu daca sa rad la nazbatiile copilului meu sau sa plang cand stiu ca va pasi mai indraznet in lumea asta cruda a realitatii si visele sale inocente vor fi mai greu de indeplinit...Am privit pe fereaastra zilele trecute si am retrait cu ochii in lacrimi clipele toamnelor trecute, momentele finalurilor vacantelor de la bunici, am simtit emotiile pregatirilor de inceput de an scolar. Nu e usor sa fii in spate, in ultimul rand si sa nu mai fi privita de prichindeii bobocei de clasa I sau de colegii de la catedra. Acum doar esti umbra celor care incep un nou drum, esti glasul care se aude in spatele lor, dand un sfat sau un pupic pe frunte. Te afli in tabloul final, in fotografia de grup, insa uitata intr-un colt cu un zambet incurajator pentru cei mici.
   E toamna, anotimpul muraturilor si al mustului gustos,al gemului de prune. Trebuie sa ne bucuram pentru fiecare zi, indiferent ca la meteo arata ploaie si vant, indiferent daca ai un bebe sau un adolescent de liceu, indiferent daca esti vesel sau trist. Poate alta zi nu va mai fi asa de frumoasa ca cea din prezent!
Va pup, aceeasi Andreea.

De pe la lume adunate...

     Si pentru ca am mai colindat pintre randurile altor bloguri cu privirea, sufletul mi-a fost delectat cu ceva superb. Va invit si pe voi sa cititi si sa va uimiti, sa fiti suprinsi placut sau neplacut de ceea ce aflati despre noi, despre locurile din Romania sau alte intamplari interesante.

 La http://www.popity.ro gasiti lucruri unice si stiri diverse.
 Va pup.Andreea     

Ce semeni, aia culegi

"Un bătrânel împovărat de ani s-a dus să locuiască împreună cu fiul şi cu nora lui, care aveau un băieţel de 4 ani. Mâinile bătrânului tremurau tot timpul, ochii îi erau înceţoşaţi, iar paşii împleticiţi.
Întreaga familie mânca împreună la masă, însă mâinile nesigure ale bătrânului şi vederea lui tot mai slăbită îl puneau mereu în încurcătură – boabele de mazăre i se rostogoleau din lingură pe covor, când întindea mâna după cana cu lapte, jumătate din lapte se vărsă pe faţa de masă. Fiul şi nora se simţeau tot mai iritaţi de neajutorarea lui. Până- ntr- o zi când…
“Trebuie să facem ceva cu bunicu’, a spus fiul. M-am săturat să tot văd lapte vărsat pe masă, să tot calc pe boabe de mazăre şi să tot aud cum plescăie şi troscăie în farfurie!” Aşa că soţul şi soţia au pus o măsuţă în colţul camerei, după uşă. Acolo bunicu’ mânca singur, în timp ce întreaga familie se bucura în jurul mesei. Şi pentru că bunicu’ reuşise să spargă vreo 2-3 farfurii, i-au cumpărat un blid de lemn.
Uneori, când se uitau în direcţia bunicului, familia putea să vadă o lacrimă stingheră în ochii lui slăbiţi şi trişti – singur, după uşă, bunicu’ îşi mânca bucăţica de pâine muiată în lapte. Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul şi nora le aveau pentru el erau de mustrare când îi cădea furculiţa pe covor sau când se mai vărsa din lapte pe masă. Băieţelul se uita când la bunicu’, când la mămica şi la tăticu’ lui, fără să spună un singur cuvânt…
Apoi, într-o seară, chiar înainte de cină, tatâl a observat că băieţelul meştereşte ceva pe covor. S-a apropiat şi a vâzut că încearca să cioplească o bucată de lemn. “Ce faci tu acolo? “, l-a întrebat tatăl duios.
Băieţelul şi-a ridicat ochii mari spre tăticul lui şi i-a răspuns la fel de duios: ” O, am treabă, vreau să fac un blid de lemn din care să mănânci tu şi mami când cresc eu mare…” A zâmbit şi s-a întors la “treaba” lui.
De data aceasta a fost rândul părinţilor să rămână fără cuvinte. O linişte apăsătoare s-a aşternut în cameră. şi lacrimi mari şi curate au început să le tremure în ochi, să li se rostogolească peste obrajii care de-acum luaseră culoarea sângelui vărsat pe crucea de la Calvar. Nici un cuvânt, deplină tăcere, dar amândoi ştiau prea bine ce au de făcut.
În seara aceea, soţul l-a luat pe bunic de mănă şi l-a condus cu grijă la masa mare din centrul camerei. Bunicu’ urma să mănânce la masă împreună cu întreaga familie – în seara aceea şi în fiecare seară de-atunci înainte, până la sfârşitul zilelor lui. Şi, dintr-un motiv sau altul, nici fiul şi nici nora nu mai păreau să fie deranjaţi dacă se vărsa din lapte pe faţa de masă sau dacă mai cădea câte-o furculiţă pe covor.
Copiii sunt ca nişte radare extrem de sensibile. Ochii lor nu lasă nimic neobservat, urechile lor sunt întotdeauna pe recepţie, iar mintea lor prelucrează neobosită mesajele pe care le receptionează."

Sper ca v-a placut mica mea povestioara. Mie mi s-a parut plina de intelesuri si povete. O zi buna tuturor!

E mereu timp pentru un remember

      Nu stiu altii cum sunt insa eu cand ma gandesc la curtea mea de la bunici, in care alergam cu o viteza mult mai mare decat imi permitea varsta, ca sa ma cocot pe gard pentru a-mi urmari vecinii, imi tresalta inima si parca ma napadesc lacrimile de nostalgie. Cand mi-aduc aminte de casa bunicii cea intortocheata si camera in care cantam la pian si ma ascundeam de mama, ma inviorez si zambesc in coltul gurii. Dar cel mai mult imi place sa- mi amintesc de strada lunga plina de case, in curtea carora vara se auzeau doar voci de copii si pe care fugeam cu friganelele calde in mana ca sa impart cu vecinii si la capatul careia se vedea urcusul pe deal, deal unde imi petreceam dupa amiezi insorite din vacantele frumoase de la bunici.
       As da oricat sa mai aud acele glasuri de copii, sa miros painea calda imbibata in ou cu lapte si sa ma cocot in pomii din livada ca sa fur cirese pe burta goala.Timpul e ireversibil, sa privesc acum cu ochi de adult acele vremuri e un lucru, sa le simt cu aceeasi privire ca in copilarie e mult mai mult si mai placut. Azi, trec usor pe langa grupuri de copii, privesc zambetele lor, incerc sa le simt mirosul inocentei si apoi inchid ochii si imi vin in memorie anii aceia minunati, fara griji si plini de voiosie. Deschid din nou ochii si tin in palma strans fotografia ingerasului meu, M.B.O.,atunci imi revin si zambesc chiar eu, simtind ca asta e realitatea: familia mea, careia as vrea sa-i ofer macar jumate din copilaria mea fericita, plina de bucurii si surprize. Sunt mandra de trecutul meu superb si le multumesc parintilor mei pentru asta!
       Nu va opriti din fericirea de a fi copii, nu incetati sa visati, nu finalizati niciun proiect inca, este vreme pentru tot, la orice varsta!
Va pup, Andreea.

Lupta in zadar?

     Nu trebuie sa fii pe campul de lupta ca sa stii ca trebuie sa lupti impotriva multora! Nu trebuie sa porti armura ca sa intelegi ca esti un luptator, nu trebuie sa faci nimic si esti aruncat intre falsitate si adevar, nesansa si noroc, dragoste si ura, dar cel mai dureros este cand este ranit cel din tabara celor drepti, cand e neinteles cel din partea justa si cand este injurat chiar cel sensibil.
     Este important sa treci peste momentul cand nu mai rezisti, cand rana este mult mai mare insa are sanse de vindecare. Desi ai putea astepta cativa ani tot pe acelasi front comun cu toti cei falsi si mincinosi, cu cei rai si vanitosi, cu Invidia insasi si chiar cu Incontinenta mentala. Faci o pauza, tragi aer in piept, aer infectat cu pulbere din falsitatea de jur imprejur si apoi mergi mai departe, o imagine acra, dura, in care te simti pustiita, solitara si amara, insa trebuie sa continui oricum ai fi. Pentru a prinde sansa de la final, calmul si linistea de la sfarsit, treuie sa te ridici in picioare sa privesti fix, cu o urma de speranta peste tot si sa iti continui existenta mizera, nefericita si rece. Prinzi parca putere, putina insa, dar oricat ar fi, ai nevoie acum de ea, nu?
Trec anii la fel de fazi ca pana acum, iar apoi vine momentul tau, clipa finala si cireasa de pe tort.
      Totul este ca si cum te-ai fi chinuit sa mergi pe bicicleta toata viata si cand in sfarsit reusesti, ridici mainile de pe ghidon, simti in palme vantul rece si pari ca iti iei zborul, zambesti, iar privirea ta urca spre stele la ultima speranta- sansa la o viata linistita, sanatoasa, la un circuit pe doua roti solide, in aerul liber si proaspat din natura, no fear, no tears!!!
Viata este frumoasa pana in ultima clipa, zambetul se poate naste oricand din nou, echilibrul il dobandesti imediat ce esti optimist si plin de putere!
       Ma gandeam cat de usor este sa vedem golul, vidul din urma noastra, decat lacrima din ochiul vecin, cauza lipsei zambetului celui de langa, insa e foarte trist, dureros si rece, o raceala care te cuprinde incet pana te stinge psihic, pe picioare. Parca te surzeste si, cand iti revi e prea tarziu,e liniste, tacere lugubra, amplificata de disparitia inexplicabila a celui drag!
Va pup! Andreea

Obiceiuri de Paste in Ardeal

Iata dragii mei ce am gasit rasfoind numeroasele site uri colorate si atragatoare prin reclame sau bennere, caci acum toata lumea nu mai obisnuieste sa citeasca decat "electronic", adica pe internet, nu? Acesta este obiceiul secolului 21 si ne conformam si noi, cei "in varsta"...Cu toate acestea, ar trebui sa cititi oricum, pentru ca par lucruri interesante si noi pentru multi dintre noi.

"Satul românesc şi-a arătat mereu frumuseţea şi bogăţia spirituală, prin vechile tradiţii populare, cu ajutorul cărora marile praznice ale creştinătăţii au fost împământenite în realităţile fiecărei comunităţi în parte. Ardealul încă păstrează obiceiuri de Paşti ce ne trimit în trecut, la strămoşi, la cei care şi-au plămădit fiinţa lor creştină pe temelia tradiţiei apostolice.

Cea mai cunoscută tradiţie românească de Paşti este, desigur, încondeiatul ouălor. În anumite părţi ale ţării încă mai există şcoli de încondeiat ouă, în care tinerii preiau şi duc mai departe această artă. Acest obicei a existat în urmă cu un secol şi în satele din părţile Sibiului, chiar dacă în zilele noastre obiceiul nu se mai practică. Vechea colecţie a Muzeului „ASTRA“ din Sibiu păstrează ouă încondeiate acum 100 de ani, ceea ce ne demonstrează că şi în aceste părţi de Ardeal au existat astfel de preocupări.

Obieciurile de Paşti din Ardeal sunt prefigurate de cele din Postul Mare. Amintim aici „Prinsul verilor şi veruţelor“, din Sâmbăta Sfântului Teodor, un obicei întâlnit odinioară în toată Mărginimea Sibiului, iar astăzi doar la Sibiel. Copiii veneau cu o farfurioară de grâu şi împărţeau grâul dulce, rostind versuri şi devenind astfel „veri“ sau „verişoare“, iar gradul de rudenie era respectat toată viaţa. „La Ocna Sibiului, obiceiul se mai făcea într-o perioadă şi cu un pom şi se mima un soi de nuntă. Am mai găsit însemnări de la sfârşitul secolului al XIX-lea ce relatau un obicei al copiilor de a bate toaca în toată perioada de până la Paşti, dar nu avem explicaţia acestui obicei. Obiceiul Hodaiţului este întâlnit şi în Ardeal, un fel de spovedanie în public, pe dealuri. Se aprindeau focuri şi strigau diferite păcate din sat şi vorbele de dragoste dintre tinerii care urmau să se căsătorească“, ne-a spus Carmina Maior, muzeograf de peste 20 de ani la Complexul Muzeal „ASTRA“ din Sibiu.

„Mironosiţele“ din noaptea Învierii

Poate cel mai frumos obicei de Paşti întâlnit încă în Ardeal poartă denumirea „Mironosiţele“. Încă se mai face în satul Rod, în oraşul Sălişte şi poate în alte sate. Obiceiul constă într-o mică scenetă din noaptea Învierii, după Sfânta Liturghie şi prezintă mironosiţele care mergeau plângând la mormântul Domnului, unde se întâlnesc cu îngerul vestitor al minunii. Mironosiţele sunt interpretate de fete de până la 12 ani, iar în scenetă apar un ostaş, arhiereul, un înger şi Iisus. Textul vechi al scenetei a fost cules şi prelucrat de celebrul miniaturist Picu Pătruţ, autorul imnului de Florii de la Sălişte, dar obiceiul este legat şi de un cantor celebru din secolul al XIX-lea, numit Neculai al Plaiului. „Acest cantor sau crâsnic, după un stagiu la Mănăstirea Neamţului, s-a întors la Galeş şi se ocupa de copii. Numele complet al cantorului este necunoscut, dar el era celebru în zonă pentru că multiplica în manuscris multe cărţi de rugăciuni. Lumea din Galeş credea că el a inventat obiceiul păstrat astăzi la Rod şi reînviat la Sălişte, unde se face în Duminica de Paşti, după slujba de peste zi şi nu în noaptea Învierii“, ne-a explicat Carmina Maior.

„Casa Domnului“ adusă de la Ierusalim

Un alt obicei, păstrat în Mărginimea Sibiului, este „Casa Domnului“, prin care, în biserica satului, se face un aranjament din crengi de brad, simbolizând mormântul Domnului de la Ierusalim. Tradiţia spune că în secolul al XIX-lea, nişte păstori au mers la Ierusalim, unde au văzut mormântul Domnului împodobit cu ramuri şi la întoarcere au făcut această „casă“ în biserică. Obiceiul începe în Vinerea Mare, înainte de Prohodul Domnului, iar în trecut cantorul şi copiii vegheau în acea noapte lângă mormânt. Casa rămâne în biserică până la Înălţarea Domnului. „La Rod, în Duminica Paştilor, la ora 10:00, se face o masă de obşte cu cei din Consiliul parohial, iar cel care a plătit «paştile» (n.r.: pâinea sfinţită în noaptea Învierii) oferă o masă. Apoi, lumea vine la morminte cu ouă, cozonac, vin şi un colac. Preotul face binecuvântare la morminte, iar tinerii căsătoriţi de la ultimul Paşti, înveşmântaţi în hainele de miri, primesc daruri de la foştii nuntaşi, care constau în vase. Foştii nuntaşi şi foştii miri merg apoi la Căminul cultural şi primesc o masă asemănătoare celei de la nuntă, dar nu se joacă“, continuă Carmina Maior.

Tradiţii de secole în Şcheii Braşovului

Cele şapte grupări ale Junilor din Şcheii Braşovului - Tineri, Bătrâni, Albiori, Roşiori, Dorobanţi, Curcani şi Braşovecheni - împreună cu juniţele oferă an de an adevărate recitaluri de obiceiuri şi tradiţii seculare legate de Sfintele Paşti. După cum ne-a explicat directorul Muzeului „Prima Şcoală Românească“ din Şcheii Braşovului, pr. prof. Vasile Oltean, aceste vechi obiceiuri încep încă din Duminica Floriilor, când se face „parastasul junilor“. Toate grupurile de juni, de ordinul sutelor, vin la cele două biserici din Şchei, pentru a participa la pomenirea tuturor junilor, consemnaţi în vechile catastife.

În Săptămâna Luminată, fiecare zi este marcată de anumite obiceiuri şi ritualuri. „În Duminica Luminată a Sfintelor Paşti, participă la Sfânta Liturghie şi după slujbă, în faţa Bisericii «Sfântul Nicolae», preotul le citeşte actul de constituire pentru noul an, cu lista tuturor junilor tineri. Se anunţă şarjele, se înmânează şerjilor însemnele binecuvântate: steagul, lentele, rujile, buzduganele. De aici revin la troiţa căpitanului Ilie Birt, cântând din nou «Hristos a înviat» pe o melodie străveche, întâlnită doar în Şchei. Apoi joacă hora junilor şi aruncă buzduganul într-un deosebit ritual. Luni, în a doua zi de Paşti, grupul Junilor Tineri, asistaţi de junii celorlalte şase grupuri, se adună la Crucea Căpitanului Ilie Birt în Piaţa Unirii, cântă «Hristos a înviat» şi apoi se împart în trei grupări, având în frunte «ceteraşul», mergând la celelalte troiţe din Şchei, şi apoi după ouă roşii în casele unde se găsesc fete, pe care le stropesc cu parfum, primind ca recompensă ouă roşii“, ne-a explicat pr. Vasile Oltean.

„Aruncarea în ţol“

Marţea din Săptămâna Luminată, junii se reîntâlnesc în faţa bisericii şi la Troiţa lui Ilie Birt, unde cântă din nou „Hristos a înviat“, joacă hora şi aruncă buzduganul, pornind apoi spre Coasta Prundului la o veche troiţă, unde repetă cântecul pascal, joacă hora şi aruncă buzduganul, iar juniţele servesc cu plăcinte pe toţi participanţii, ritualul încheindu-se cu masa de la vătaf. „Până în 1949, când a fost interzis obiceiul, miercuri se ieşea călări la Pietrele lui Solomon, iar după reluarea obiceiului, acest ritual are loc duminica“, ne-a mai spus pr. Vasile Oltean. În joia din Săptămâna Luminată are loc „aruncarea în ţol“ a Junilor Tineri, la care se supunea fiecare june, începând cu vătaful şi continuând cu fiecare june în parte. Mai bine de zece juni prindeau de o pătură groasă, iar junele, culcat pe ţol, era aruncat de obicei mai sus decât clădirea. Efortul celor care trebuia să-l prindă nu era deloc uşor. "

 Nu vi se par folositoare aceste obiceiuri pentru a ne cunoaste mai bine noi, ca natie?!

Va pup, Andreea.

Sarbatori Fericite!