La multi ani, Petra!

Stiu ca azi e o zi sfanta ca multe altele din calendarul ortodox, insa vreau sa ma opresc si sa-i urez toate cele bune unei persoane cu care am petrecut multe momente frumoase acum cativa ani si care imi citeste blogul periodic. Este o persoana deosebita si ii doresc sa fie fericita macar jumatate cat sunt eu acum, sa-si indeplineasca toate dorintele si sa aiba in viitor o familie implinita. Pastrez fiecare amintire in suflet, fotografii sau mesaje si nu regret nimic din ceea ce am facut noi doua in trecut. Cred tot timpul ca exista o soarta, care ne este favorabila sau nu fiecaruia la un moment dat, doar ca trebuie sa asteptam acel moment rabdatori si linistiti. Din fiecare prietenie eu invat ceva, si la final, cand vine momentul concluziilor, mai matura si mai inteleapta, inteleg ce si daca am gresit cu ceva. Important este sa stii cand vine aceasta clipa. Avem nevoie mereu sa facem un remember in time, in viata noastra si sa simtim inca o data ce a fost frumos, sa ne intrebam de ce s-a terminat si daca am fost noi vinovati. Apoi sa continuam si mai puternici drumul ales.
Sper sa petreci frumos de ziua ta, Petra si sa ai parte de tot ce e mai frumos in viata de acum incolo. M-am oprit putin si am asternut cateva randuri pe blog ca un mic cadou de ziua ta, multumindu-ti inca o data pentru ca mai rasfoiesti paginile astea electronice ale blogului meu. Si o data poate vom mai avea timp de taclale ca alta data, insa nu stiu cand... Timpul este un mare dusman si fiecare trece prin viata rapid ca un calator prin amintiri...La multi ani! Inchin azi un pahar de sampanie in cinstea ta, draga prietena!
A ta, Andreea.

O zi perfecta, o fila de basm

Vremea se arata urata, ploioasa si neprimitoare in acel week -end de vara timpurie. Ma gandeam cu groaza ca, o zi departe de el, va fi foarte greu de suportat. Am hotarat ca nimic sa nu ma faca sa fiu trista. Poate era ultimul ragaz alaturi de copii, prieteni si copilarie. Si am pornit sa colind amintirile...Copilaria este singurul paradis pierdut in pragul maturitatii, dar e singura oaza in care te poti intoarce oricand vrei cu gandul, privind fotografii si necerand voie nimanui. Spectacolul de circ anuntat in oras mi-a dat o idee, am sunat o prietena, prietena mea de 10 ani, si am pornit in parcul mare cu cort si rulote din care se anuntau sosirea animalutelor si clovnilor. Copii multi, numere de trapez, de pantonima si dresaj de serpi. Superb...La final am incercat sa ne distram putin in parcul de distractii, masinutele colorate ne -au atras atentia. Dupa atata ras si tipete am hotarat ca o vizita la Mall ar fi binevenita. Vremea nu tinea cu noi insa si se aratau si stropii de ploaie.
In jurul pranzului am plecat spre locurile natale, unde am copilarit si am simtit prima data ca sunt libera. Am trecut pe aceeasi strada care dupa atati ani era si ea mai batrana si mai trista. Nu mai pastra chicotelile de copii de pe vremea aceea, fuga nazdravana a vecinilor, acum oameni cu familie si cu copii la randul lor. Timpul isi pusese amprenta chiar pe pietre, copaci si casele invechite si parasite. Am pornit apoi spre casa unchiului meu, casa in care am petrecut o buna parte din copilarie, in care am aflat povesti si intamplari care ma faceau mereu sa rad, in jurul careia alergam si adunam flori de Paste, mancam nuci din nucul batran de pe deal sau mure din tufisurile rascolite de caprele batrane ale unchiului. Am oprit masina pe strada prafuita, am privit poarta ponosita, legata cu o bucata de sarma ruginita si am asteptat. Insa nu s-a mai deschis, nimeni nu a mai venit in intampinarea mea ca alta data, nimeni nu m-a mai strigat de vis-a vis unde vecina batrana murise. Nici macar latratul cainelui credincios, Jacques, nu s-a mai auzit deloc. Doar fotografia unchiului meu, agatata cu grija pe veranda in fata glastrei cu flori, imi atragea atentia cu aceeasi privire la fel de calda si primitoare, insa tacerea mi-a adus aminte ca trecusera anii si nimeni nu mai locuia acolo...Oricat as fi vrut sa aduc in prezent o clipa din copilaria mea, nu puteam decat sa stau singura in fata casei, in fata pozei si sa vars o lacrima de ramas bun. Pustietatea aceea m -a speriat si am pornit rapid masina spre alte locuri.
M-am hotarat ca atatea amintiri tristete sunt prea multe pentru o zingura zi, o zi din noua mea viata, in care un om minunat ma asteapta cu dragoste si rabdare. Nu merita decat sa ma uit inainte de acum incolo. Dar mai aveam timp pentru o ultima escapada cu micii mei vrajitori, copiii. O mica serbarica la teatrul din oras. Copiii incepusera deja spectacolul, luminile isi faceau efectul si jovialitatea celor mici m-a facut sa uit pentru o clipa de alte momente urate din viata mea. Am asistat la un spectacol frumos si vesel, pesarat de glumele piticilor umani, de zambetul si ochisorii lor bucurosi. Linistita sufleteste, am plecat fericita ca am fost martora la acest ultim moment din anul scolar.
Mi-am adus aminte de prietenii mei veniti in tara intr-o vizita rapida la batranii lor parinti. Trebuia sa le fac o vizita surpriza, caci poate nu mai aveam ocazia. Simteam ca mai vroiam sa-mi aduc aminte de anii petrecuti la povesti si plimbari pe malul marii, de glumele zise la caldura sobei sau de mesele date la petrecerile de Revelion sau cele aniversare. Nici unele nu se vor mai intoarce, vremea a trecut si fiecare are alt drum, insa o ultima revedere ar fi placuta acum in prag de schimbare totala. Le multumesc pentru tot si le doresc cele bune alaturi de fetita lor nou nascuta, Elena. A fost superb sa stam iar la istorioare, insa acum ninsi de vreme si probleme, griji si responsabilitati. Dar ma bucur ca vedeam in fata mea aceeasi oameni calzi, avand acelasi suflet primitor, care ma facusera de atatea ori sa rad sau sa sper.
Totul a fost frumos in aceasta zi ploioasa de vara, insa seara a cuprins repede natura si nu am mai avut timp sa trag concluziile, pentru ca oboseala m -a cuprins si am adormit.
Dimineata m-a gasit cu o privire implinita si pregatita de o noua viata .Este timpul sa ma intorc in prezent, sa incep viata mea alaturi de el, care poate ma asteapta sau poate s-a saturat de imaturitatea mea, de copilaria mea. Sa incerc sa aflu?! Suna telefonul. Cred ca stiu deja raspunsul. Este el, il iubesc...ma iubeste! Atat mai conteaza, ca restul se va rezolva de la sine. Voi de credeti?
A voastra, Andreea!

Amintirea copilariei este parfumul unui vis indeplinit

V-ati gandit vreodata ca, daca va puneti o dorinta in taina, ascunsi de privirea strainilor, s ar putea ca aceasta sa vi se indeplineasca mai tarziu, cand, de fapt uiti de ea in sertarul amintirilor? Copil fiind, nu mi-am dorit castele de argint sau papusi de portelan, ci doar bucata aceea de ciocolata savurata langa cei dragi, zambind langa soba sau sorbind-o din priviri pe bunica facand cozonaci. Anii au trecut, ma uit in urma si incerc sa regasesc aceasta dorinta, sa simt acelasi parfum al trecutului, al copilariei si realizez cu uimire ca dorinta a ramas, dar este in alt sertar, prezentul este diferit si ea este incadrata de alt parfum. Nu-mi dau seama daca este mai bine acum, sa astept inca putin sau sa incerc sa mi-o indeplinesc acum, asa la o alta varsta. Ar fi acelasi lucru?! Dorinta? Nu este importanta, ci felul cum o percep acum, langa cine si de ce as vrea sa se indeplineasca sau sa mai fie amanata. Mi-am dorit sa ating frunzele si sa simt ca sunt iubita, sa deschid ochii dimineata si sa simt ca sunt dorita, sa pasesc prin nisip si sa simt ca sunt inteleasa, sa aud greierii si sa simt ca sunt ingrijita, sa privesc stelele si sa vad ca sunt respectata... Toate incep sa prinda contur in realitate, acum, cand cobor din trenul vietii, cand in sfarsit poposesc in statia buna si am la mana ceasul potrivit: ceasul iubirii... DRAGOSTEA NU ARE VARSTA! AVETI RABDARE SA VA INDRAGOSTITI DE CE ESTE FRUMOS SI SA IUBITI CE VA FACE SA TREEMURATI DE FERICIRE! Iubiti zambind, zambiti iubind!

La multi ani, Hellene!

Anul asta diferit? Nu cred... Insa o urare, pot face, din inima, tuturor celor cu numele de Constantin si Elena! La multi ani, tatalui meu, pe care il iubesc foarte mult! Si celorlalti prieteni ai mei! Fiecare zi onomastica aduce in sufletul fiecaruia amintiri placute sau dureroase, dar mereu memorabile...Ma gandeam, acum doua zile, la anii trecuti, la aceeasi zi, la aceeasi sarbatoare, la acelasi soare si la aceleeasi urari, insa mai ninsi de timp, ingandurati sau cu mai multe sperante si vise noi. Noi sntem cei care facem fiecare zi sa arate altfel sau la fel, sa ne oprim un moment, ca sa privim in spate sau sa ridicam privirea si sa ne uitam la cer...la infinit.
Imi doresc liniste, dragoste si o raza de lumina. Cred ca viata totusi poate fi frumoasa, ca o zi de vara dupa ploaie, doar sa speri ca vei prinde soarele acela dupa furtuna. Daca te uiti fix la razele solare, la lumina lor, si apoi in sufletul tau, exista o caldura care face legatura intre prezent si trecut, intre nazuinta si credinta, intre dragoste si placere.
Sa aveti parte de tot ce este mai frumos, sarbatoritilor, eu, una, vreau sa traiesc clipa in cel mai frumos mod, alaturi de cei mai dragi oameni din viata mea, si cat mai mult...fara regrete si dubii.
Va pup!Andreea

Va iubesc, nasii mei Ioana si Robby!

Realizezi prezenta si chiar profunzimea unor sentimente pentu apropiatii tai, cand ei nu sunt cu tine. Literele mi-au fost mereu prietene sa-mi exprim aceste sentimente cand familia mea a fost departe de mine si acum apelez iar la ele ca sa le spun verisorilor mei iubiti ca sunt definitia perfecta a prieteniei si a dragostei familiare. Va multumesc pentru ca ati fost langa mine mereu, ca mi-ati dat sfaturi si ca mi-ati raspuns la rugaminti, ca mi-ati facut surprize si mi-ati zambit cand am avut nevoie de o incurajare.
Va imbratisez cu dragoste si sper sa ne revedem in curand! Aveti grija de voi!
A voastra verisoara, "Andreea" .

Dragostea este spatiul si timpul masurate cu inima (dedicat celui caruia i-am imprumutat inima)

As putea spune ca daca esti indragostit, uiti de spatiu si timp, de limite si bariere, de compromisuri si reguli...Mereu v-ati intrebat care e povestea mea, ce ma face sa rezist si sa trec peste unele greutati sau piedici. De unde am atatea idei, de ce simt nevoia sa scriu!?
Am un motto: spera pana la sfarsit! Sunt o persoana prea sincera uneori si pierd multe, copilaroasa si asta mi-aduce numai bile negre, vreau sa fie totul frumos si corect, dar nu in lumea asta, nu? Am avut impresia, ca oricare fata naiva, ca a iubi e ceva pur si curat, ca nu suferi niciodata pentru acest sentiment inaltator. Am simtit ca daca faci lucurile bine si esti langa jumatatea ta si o sprijini, totul va fi bine si nu vei plange. Dar cel mai dureros este momentul cand ti-ai pus toata nadejdea in perechea ta si aceasta este nepasatoare. Sunt situatii des intalnite printre noi toti, fiecare poveste are rezumatul ei si toti credem ca istorioara noastra e unica si cea mai frumoasa, nu?
Nu stiu acum daca povestea mea e o pilda pentu altii, insa stiu sigur ca am avut norocul de a simti cu adevarat ce inseamna cuplu implinit...Timpul mi-e mereu cel mai mare dusman, insa daca poti sa-l pacalesti, te poti indragosti la orice varsta, poti simti ca descoperi lumea oricand in alte culori, poti sa te lasi purtat in amintiri placute si sa uiti ranile adanci. Mereu incerc sa ma hranesc cu ce a fost frumos si vreau sa descopar viitorul altfel, sa definesc noutatea, sa ma regasesc alta si mereu una noua, sa definesc identitatea sufletului meu si sa iubesc ce ma inconjoara...
Asa cred ca-mi voi atinge telul in viata personala si mai imi doresc ceva :sa am langa mine un om puternic , rabdator si care sa ma sfatuiasca, sa -mi arate unde gresesc, sa ma respecte pe mine si relatia noastra . Cel mai bine este sa recunosti cand si de ce nu ai avut dreptate si in acelasi timp sa ramai la fel de vesel si indragostit. Pot sa va spun un mic secret: simt ca am gasit persoana potrivita...si nu pe un cal alb,ci pur si simplu un om dintre noi toti, insa un suflet pereche, care ma face sa zambesc, sa suspin si chiar sa vad viata putin in roz, cum si-ar dori oricine.
Va pup, Andreea.

Un gand bun de Paste, iepurasilor!

Sarbatorile pascale, motiv de uniune, bucurie, voie buna sau surprize. Insemnatatea religioasa a disparut demult in fata petrecerilor, picknick-urilor sau cluburilor tineresti. As putea spune ca povestea lui Hristos si a celor 12 apostoli si-a pierdut dintre telespectatori sau cel putin multi acestia au fost inlocuiti de cei mai in varsta. Nu vreau sa scriu acum un articol, in care sa fac o morala celor tineri, care au inlocuit datinile din batrani cu petrecerile din cluburi sau din discoteci, dar imi place sa trag un semnal de alarma sau de ingrijorare pentru situatia de fata. Din respect pentru bunicii nostri, mi-as dori macar sa putem sa ducem povestile mai departe, copiilor nostri, sa intelegem ca a merge la biserica, de Inviere, nu este o plimbare sub clar de luna, ca o pregati pasca nu este o joaca oarecare. Masa din ziua sfanta reuneste familia, rudele si prietenii, gustul cornuletelor bunicii trezeste amintiri placute din copilarie, iar legendarul personaj simbolic, "IEPURASUL", aduce din cand in cand cate un cadou neasteptat, care smulge un zambet sau chiar un simplu "multumesc". Iar daca vremea este frumoasa si soarele isi traieste momentul sau de glorie in plina primavara, totul intregeste tabloul de Paste... Natura verde, florile proaspete si pasarile vesele, imi amintesc din nou de sarbatorile petrecute in gradina bunicii, de masa pe care o serveam sub bolta de vie, in curte, de cozonacul cald sau drobul delicios de miel. Atmosfera linistita de atunci este deranjata de larma din prezent, de era asta modernizata, de tehnica computerizata. Mi-as dori sa fim mai linistiti, sa avem mai multa rabdare si sa ne oprim mai mult asupra obiceiurilor adevarate de sarbatoare, sa incercam sa ne definim mai amanuntit termenul de "familie".
Eu va urez cu dragoste: HRISTOS A INVIAT! Si iubiti momentul...traiti clipa! Timpul trece...si nu uitati amintirea povestilor de cand erati tanci! Sunt cele mai curate, pure, unice...
Va pupa Andreea - Bobo!