Poveste

 

    Aveam nevoie de o pauza. Incercam doar sa mi dau seama unde sa evadez cateva zile. Era clar ca nu dadeam randament cand imi fugea gandul intotdeauna la relaxare si eram mereu obosita. Prietena mea alesese deja locul pentru mine, caci, deh.... d aia avem prieteni nu ?!  Insa eu nu stiam inca. Primul lucru care mi a dat de banuit era cadoul pe care l am primit de la ea in lunea aia mohorata: un troler. Si fericita mi a spus:

  ”Ai inauntru biletul de avion. Drum bun !” si m-a pupat razand usor.

Cu un pic de indoiala am deschis trolerul si am citit : Corsica, San Cipriano.  |Pana la urma n aveam ce pierde. Un pic de concediu e bine venit.

   A doua zi eram la aeroport, gata de zbor si pregatita de multa odihna.

  Primirea la hotelul rezervat de prietena mea nu m a incantat insa peisajul era de vis. Avea sa compenseze natura mirifica d acolo cu starea mea de spirit? Sigur da. Imi propusesem sa ma plimb mult, sa explorez toate imprejurimile. Foarte usor de zis nu? Incepeam aventura!

   In prima zi am tot cercetat ce e de vizitat, ce pot sa vad nou sau interesant acolo pe insula aia. In afara de barcile si miniiahturile acostate la mal zilnic, nu vedeam ceva formidabil in zona, liniste, aer curat, si peisaj unic, de poveste. Ma plimbam zilnic pe plaja, incercand sa nu ma gandesc la munca, ma odihneam mereu la pranz si evitam sa vorbesc cu localnicii pentru ca nu vroiam sa ma incarc cu alte probleme.

   C|hiar imi pria vacanta asta exotica. In ziua aceea stateam pe nisipul fin cu privirea departe , la vaporul care trecea departe departe..... Si deodata aud un glas nu foarte puternic:

   ”Azi va fi furtuna in larg. ”

Intorc privirea si zaresc o silueta inalta , bine facuta, insa care ma enerva ca vorbea cu mine fara ca eu sa intreb ceva. N am raspuns nimic, m am ridicat si am pornit sa ma  plimb singura din nou pe plaja. Intorc capul si nu mai vad pe nimeni in spate. ”Poate mi s a parut ....” imi zic in gand .

   Deodata din dreapta apare acelasi om cu un minciog, curatand tacticos batul .

”Azi credeam ca prind, dar nimic. N a fost sa fie.... Dvs pescuiti?”

”Cu mine vorbiti? ”zic curioasa.

”Pai daca ar mai fi cineva aici, as fi vorbit cu amandoi, dar doar dvs sunteti aici . ”

” Eu nu pescuiesc.”

”Pacat! Putem sa ne tutuim?” mai intreba el.

   Nu i raspund. Plec in continuare si chiar ma grabesc, se lasa seara si trebuia sa ajung la hotel. Asa poate scapam si de acel om bagacios si curios.  Drept sa spun, am tras cu ochiul . Era un barbat frumos, zvelt, bine facut si avea ochi superbi. Dar nu eram pregatita sa deviez de la momentele mele de relaxare cu aceasta tentatie aparuta din senin, gratuita de fapt. Nu cred ca el era inclus in pretul camerei de hotel.

  Ajung la hotel. Ma indrept catre fereastra, caut cu privirea silueta zvelta a barbatului misterios. Dar ce am ?! Stop ! Nu am timp de asa ceva. Trebui sa ma concentrez la scopul venirii mele aici: relaxarea. Poate a fost doar imaginatia mea , insa simteam ceva frumos, atragator si imbietor dupa ziua de azi. Nu ar trebui sa neg ca apareau fluturasi , ganduri, dorinte asa deodata . Nu, nu, trebui stau cu picioarele pe pamnat. Ca daca imi iau deja zborul... nu e de bine.

   Urmatoarea zi alta plimbare pe plaja. Dupa 30 minute de hoinarit mi s a facut sete, cald, soare.... Era de inteles. Ma asez pe o piatra  pe un dig mai indepartat,  parcursesem chiar destul, pentru ca simteam deja o usoara oboseala .  E nevoe de nitica odihna. Scot din poseta  sticla cu apa si iau cu pofta o gura mare de apa. Nu era chiar rece ,insa pica foarte bine. Tot priveam in spate, nimeni. Dar de ce mi as fi dorit sa fie cineva?! Nu, nu era nimeni. Rasuflu usurata. Deodata insa aud o voce, aceeasi voce de ieri, placuta si nu puternica.

” Rom, Romul e bun la malul marii. ”

”Dar nu mi amintesc sa te fi intrebat ceva.” zic un pic iritata.

”Normal ca n ai intrebat pentru ca nu m ai vazut.”

”Ma urmaresti?”

”Nu. De ce as face asta? Nu te cunosc... inca.”

”Ai vrea sa ma cunosti?”

”Atat cat ai dori si tu.”

”Vad ca ai mereu raspunsul potrivit. Faci un reportaj?”

”Nu.”

Apoi s a indepartat. Deja imi starnise curiozitatea. Ochii ii straluceau in soare, pielea ii era frumos bronzata. Imbracat sumar, lasa la vedere picioarele lungi si musculoase. Iar imi zbura mintea aiurea.... aparusera aceeasi fliuturasi pe care nu i puteam opri din agitatia lor zglobie. Mi am luat inima in dinti si am alergat dupa el.

” Cunosti si alte lucruri interesante pe care le as putea incerca pe insula asta decat o plimbare pe plaja?”

”Da.”

”Imi poti zice te rog unul macar?”

”Da. Sa iei masa cu mine diseara la un restaurant de pe plaja. E ok?”

Am zambit usor .

”Da. As fi incantata.”

”Apropo, sunt albastri nu?!”

”Cine?”

”Ochii.... poarta sufletului. Sunt culoarea marii.”

”Da, ai avut timp sa observi si asta sau incepi reportajul?”

”Asta a fost primul lucru frumos care mi a  atras atentia ieri.....”.

 

 

Ma uimeau placut raspunsurile lui, misterul pe care il emana acest om non stop. Si din ziua aceea , drumul meu a  luat o alta intorsatura, era doar inceputul unei frumoase cunoasteri. Era inceputul unei povesti, povestea noastra, o poveste inceputa cand ma asteptam cel mai putin. Era inceputul iubirii mele pentru omul care m a facut sa invat sa ma redescopar si sa inteleg ce simt zilnic gresit sau bine si sa o zic sincer pentru ca nu am ce pierde. Iar la baza intregii aventuri sta comunicarea, lipsa regretelor si amprenta destinului....dar bineinteles si ajutorul prietenei mele. 

 

Va pup, Andreea!