Lovestory...a lifetime ago

     Mi amintesc cu nostalgie o poveste de dragoste, sincera, copilaroasa, pura, pe vremurile cand lumea era mult mai linistita, calma, onesta si  iubitoare. Da, iubea tot ce era frumos, natura, animale, munci agricole, fara laptopuri, gadgeturi si smartphone uri. Ma amuza si acum daca merg la tara, in varf de munte si intreb o localnica " Mamaie, ai un smartphone, imi trebuie urgent?" . Dansa ma priveste curioasa si raspunde "Bre, nu stiu limbile de la oras. Graieste in romana, fata draga, sa inteleaga baba!" . Zambesc...  Este totusi o placere uriasa sa o privesti si sa o insotesti sus in deal, observandu i pasul agale dar totusi sprinten, incarcat parca de un traseu invizibil, pus bine in ordine in mintea dansei, un plan de munca. Ma simt uneori in romanul lui Rebreanu, "Ion". Insa cobor in vale, orasul e mare, fumegand si agitandu se non stop, de la oamenii care il tot traverseaza grabiti pana la masinile  care il sufoca continuu. Nu are rost... Ma obosesc in prezent.  Eu cel putin am ramas cu sufletul in timpurile de odiniora, mai boema, retro, si desi era totul vechi si mai greu decat azi, ma relaxam mult mai mult. De aceea ma odihnesc cu gandul la vremurile mai de demult, de acum 25 ani. Liniste, solidaritate, sinceritate totala, dragoste adevarata....
      Anii 1995, anii majoratului, clasa a  XII a, varsta tuturor posibilitatilor, sau cel putin asa credeam noi pe atunci ....Emotii, melancolie, lipsa grijilor ne duceau  pe aripile visarii in fiecare week end.... Bluzele pana la buric, fustele mini sau raiatii colorati erau in voga. Dar mi amintesc cu drag de muzica, pe melodiile lui Roxette , Ace of Base sau Lambada ne indragosteam rapid si inocent de colegul sau vecniul de banca. Am retrait anii astia ori de cate ori am privit fotografiile ingalbenite de timp sau de cate ori citeam o carte mai veche. De fapt iubirea era ca o acadea pe care vroiam s o gustam la orice spectacol sau petrecere de majorat, ne indragosteam chiar si de o melodie, de un concept, de o idee noua, de o poza  a verisorului colegei de banca. Inchid ochii si imi trec prin simturi  o gramada de gusturi, de  mirosuri, salata boeuf a bunicii prietenei celei mai bune sau checul parfumat al matusii din capitala. Toti ne strangeam in grupuri, ademeniti de borcanelele cu bunataturi de la parinti sau rude.  Era o atmosfera mai calma si mult mai docila decat este acum, in vremurile de azi, cu atatea gadgeturi obositoare, masini galagioase sau poluare ridicata. Persista bunul simt, onestitatea si respectul, grija fata de cel de langa tine si veselia specifica varstei, tineretei, exuberanta unei perioade inca fara responsabilitati si probleme. Cel mai drag mi era momentul cand desfaceam cadourile, micile amintiri pt 18 ani, carti sau cutii de bomboane, buchetele de flori daruite bunicii care gazduia petrecerea sau o bratara luata de toti colegii sarbatoritului... O am si acum printr un sertar vechi de la biblioteca de la tara.... Erau mereu cadouri foarte simpatice, simple, modeste dar persista nostalgia lor si in prezent. Imi trece prin minte acum ce mandri eram cand un coleg avea voie sa dea o tura cu masina taticului prin sat si ne intreceam, noi fetele care sa-l insoteasca ... Aceeasi competitie era si la dansul lent, la blues-uri, care danseaza cu sarbatoritul sau sarbatorita. Fiorul primului sarut, prima atingere stangace... o intreaga poveste pe ascuns, timizi si rusinosi!
        Totul se finaliza la miez de noapte cu celebrul tort cu lumanari, preparat de bunica cu mare grija si atentie, tare gustos si aromat, la care de altfel participau toti, de la vecini, rude , prieteni pana la cunoscutii cei mai indepartati adunati de prin sat sau care ascultau la poarta muzica de petrecere. Erau veselie, voie buna, rasete , ocheade si imbratisarile de fericire...intram in al 18 lea an. Cu fiecare majorat al colegilor, ne apropiam si noi, fiecare, de al nostru... Emotiile se terminau acum si parca nitica tristete aparea , pentru ca trebuia sa plecam si sa ne dam intalnire din nou, dar lunea, la scoala, la ore, Unde povesteam iar cate ceva de la petrecerea de sambata sau o pregateam pe urmatoarea. Asta erau clasele a XI a, la final,  si toata  a XII a, aceste momente de relaxare din week end uri guvernau toate simtirile noastre pe parcursul a celor 9 luni de scoala. Apoi ieseau fotografiile, aveam albume intregi cu aceste clipe de neuitat prinse in culori si oranduite frumos intr-un mic album vechi...pe care azi il privesc cu melancolie si parca retraiesc acele momente unice.
       As  da cel mai de pret lucru pe care il am acum eu personal pentru a mai trai macar o zi din aceea parioada plina de agitatie, vioiciune si dragsote, dragoste de natura, de distractie, de frumos, de tinerete si de noutate.... Era viata anilor 1995 asa de vie, de multicolora, de care mi e tare dor!!!

 Va pup, Andreea.