joi, 29 decembrie 2016

Craciun-ul nostru

     De-obicei inainte de Craciun, de sarbatorile sfinte, esti mai bun, mai nostalgic, mai ganditor. Intotdeauna cauti sa faci surprize, sa intelegi lucrurile mai bine, sa te schimbi sau macar sa promiti ca te schimbi, sa fii mai bun. Nu te gandesti la nimci rau si multumesti lui D -zeu pt sanatate, pt darurile si familia pe care ti -a oferit o. Niciodata nu- ti trece prin minte ca ti se poate ivi un necaz chiar tie, care ai o familie implinita, fericita si foarte frumoasa.
    Am citit deunazi despre o tragedie intr-o familie necunoscuta de mine, despre o drama intr- un cuplu fericit si super realizat. Nu ii cunosc, nu i-am vazut decat in fotografiile de pe internet, insa m-a impresionat povestea aceasta, o istorioara obisnuita, poate ca a miilor de familii din jurul nostru, a unor oameni normali, nu iesiti din tipar, a unor fiinte care isi traiau linistiti viata, cotidianul, simplu, modest, veseli. Nu pot sa nu ma gandesc la ei, pentru ca putem fiecare trece prin aceste necazuri, putem oricare varsa mii de lacrimi pe neasteptate. Erau trei- parintii cei frumosi si o fetita minunata, vesela, inocenta. Nu este totusi o tragedie extrema cum sunt altele, mult mai grave si cu urmari groaznice, dar este drama lor, poate cea mai mare posibila pentru ei. Ma pun  in locul lor- nu cred ca exista iesire din necaz cand in jurul tau planeaza moartea neanuntata, cand langa tine vine fetita ta, care intreaba nevinovata- de ce tati nu a mai sosit acasa asa deodata? De ce tati cand i- a promis sa fie langa ea sa faca bradul impreuna, nu mai este, nu mai se aude vocea lui si nu se mai vede nici voiosia din priviri? Sunt intrebari care, pe moment, te blocheaza, nu stii ce sa- i raspunzi propriului copil, nu stii daca e bine ca la 5 ani sa i spui adevarul neinteles de o fetita, care isi idolatriza tatal sau sa creezi o poveste cu ingeri si sa-i nasti o punte intre vise si realiatate, care sa- i faca posibila trecerea de la momnetul trist la viata care trebuie sa continuie totusi aici pe Pamant. Lasi privirea in jos si incerci sa te eschivezisi sa- ti tii lacrimile si durerea in frau in fata celei mici.
      Povestea e trista, insa nu pot sa- mi revin cand imi amintesc acei ochi plini de viata care zambeau din poze alaturi de tatal ei nu mai demult, iar acum peste tot s -a asternut linistea si intunericul. Nu realizez si ma chinuie aceasta napasta a lor si fara sa -i cunosc vreun pic simt ca ar trebui sa fiu langa ei, sa le intaresc ideea ca acolo - Sus ingerii exista. Insa durerea pierderii este imensa, nu are remediu si e inevitabila. Trebuie sa ai un caracter puternic, sa te mentii  bine sa nu cazi  intr- o depresie foarte mare, sa lupti pentru copil si pentru ca intr o zi sa mai ai forta sa zambesti inca o data alaturi de el si nu doar in fotografii. Lasa  timpul sa zboare si sa vindece! Acum ei sunt doar doi, doua de fapt- mama si fiica, insa doua tari ca fierul de neclintit!!!
Sarbatori linistite si un An Nou 2017 plin cu de toate, sanatate si multa iubire si noroc ! 
Andreea