duminică, 8 decembrie 2013

Amintirea vaga a copilariei...(dedicat prietenului meu din copilarie, Vlad)

 Cea mai grea este lupta cu timpul, cand el iti decide soarta fara sa te intrebe si ia decizii in locul tau, fara sa stii, te trezesti in situatii incomode, inconjurata de teama pierderii diverselor amintiri, trecutului sau chiar a persoanelor care ti-au marcat o perioada a vietii. Cand te bucuri ca-ti revezi vechii prieteni sau ca-ti regasesti jucariile uitate intr-un sertar prafuit, atunci ceva dictat de timp se intampla si te da peste cap, ceva cu care nu mai poti lupta deloc, o boala nemiloasa aparuta din senin, un accident neasteptat sau pur si simplu un eveniment neprevazut...
La inceputul anului in curs, ma bucuram ca mi-am regasit  vechi prieteni din copilarie cu ajutorul internetului, caruia ii multumesc mult, cu acestia puneam cap la cap franturi din copilaria mea foarte iubita, de care sunt atasata si care ma face sa infloresc si sa zambesc de fiecare data cand imi amintesc ceva. Eram foarte incantata de acest lucru si chiar reinodasem legaturi de mult pierdute, insa veselia mea a durat foarte putin, doar cateva luni, pentru ca viata iar mi-a aratat ca ea este sefa, ca numai timpul decide si ca acesta nu mi lasa deloc libertatea sa ma bucur cum mi-am dorit. Uneori simt ca ma lupt cu necunoscuti fara chip, carora nu le pot cere nicio explicatie si care sunt foarte duri in a lua hotarari nemiloase, dureroase in viata mea. Tot timpul imi zic sa ma pregatesc inainte si sa ii infrunt cum trebuie, insa nu cunosc momentul cand ei apar, si mai ales cand ei aduc si ce aduc cu ei. De data asta au adus-o pe vrajitoarea cea rea, dusmanul nostru neinvins niciodata, boala secolului-cancerul. Acesta l-a luat dintre noi fara sa ne intrebe si nici sa ne priveasca, pe prietenul meu din copilarie, Vlad, cu care speram ca voi sta la lumina unui foc de tabara intr- o zi din vacanta de vara, sa ne amintim de veselia si bucuria jocurilor de pe strada, de incantarea zilelor cand mancam friganele sau cand ne jucam cu mingea, de plimbarile pe deal sau de iesitul la un film la cinema in oras.
"Va fi foarte greu fara tine, Vlad, sa mai imi aduc aminte totul amanuntit, va fi foarte greu sa mai trec pe langa casa bunicii tale de la Valeni fara sa vars o lacrima la geamul camerei unde dormeai tu si unde eu dadeam cu pietricele dimineata... va fi foarte dureros! Cand rostesc cuvantul: "vacanta" spun Vlad si Paul, spun 20 de ani frumosi in care vioiciunea si exuberanta ne insoteau mereu! Mi-e teama ca va veni totusi si momentul asta, cand cuvintele vor fi din ce in ce mai putine..."
De fiecare data cand piere cineva drag, ma consolez cu gandul ca D- zeu l-a luat la el, pentru ca a avut nevoie de un om bun acolo Sus. Imi pare rau doar ca nu a mai fost timp.... pentru nimic!
"Ramas bun si sa ne veghezi de acolo cum stii tu mai bine, sa stii ca noi toti te-am iubit mult si ne-ai facut mereu sa zambim! Cel de Sus sa te aiba in paza!"
Paul, fii tare, ai ramas singurul sprijin al mamei tale!
Vecina

Un comentariu:

Andreea spunea...

D-zeu sa te odihneasca!