duminică, 4 noiembrie 2012

Pentru ca este prea greu sa spui ce simti...

A urcat timida pe scara...Sus nu erau decat ei doi.Trandafirul rosu primit in dar nu a oprit-o sa il priveasca rautacios si razbunator. Nu intelegea de ce se purtase asa cu ea, daca o iubea si tocmai ii marturisise dragostea. Astepta o explicatie pentru gestul lui, o speranta ca se inselase si ca gresise ca o judecase in felul acela aspru in acea dimineata rece de toamna.
S-au privit fara niciun pic de caldura, o privire dura de indragostiti, fiecare cu problemele lui si cu diverse intrebari pentru amandoi. Ea astepta un semn, incerca sa-i ghiceasca in ochi o sclipire de lumina, un raspuns la dilema...El parca avea o speranta ca or sa o ia de la inceput amandoi si sa uite incidentul rusinos.
"Buna seara, rosti ea timida."
"Frumoasa vremea asta de toamna."
"Nu cred ca te referi la vremea asta ploioasa, nu?!"
"Nu. Asa in general, miroase a proaspat. Simt ca toamna putem face multe lucruri bune."
"Mda, depinde... De ce am venit tocmai aici?"
"Nu vreau decat sa-ti spun un singur lucru si nu puteam decat aici sus."
"Ascult."
"Mi-e dor de noi!"
"Doar pentru acest lucru m-ai chemat atat drum?!"
"Da, insa acesta conteaza pentru mine mai mult decat orice si aici sus am avut curajul sa ti-l zic. Te superi?"
"Intai intreaba-ma daca te cred!"
"Nu trebuie sa ma crezi, trebuie sa simti!"
Seara se lasa usor si linistea cuprindea coltisorul intunecat de pe acoperisul casei unde erau cei doi. Un zambet aparuse pe fata ei, dar nicio miscare. Nu stia daca sa-l pedepseasca si sa nu-i raspunda deloc sau sa-i sara in brate fericita. Il iubea insa nu stia cum sa se comporte, nu vroia sa-i dea sperante desarte si sa-l raneasca. Mai bine astepta totusi o alta zi, mai calduroasa...Dragostea nu cunoaste anotimpurile, nu?! Daca e o iubire adevarata rezista si iarna si toamna si vara. Inima ii batea in piept tare, asta spunea mult insa nu stia cum sa se exteriorizeze. Deja il iertase, se pierduse in fata lui din primele minute ale declaratiei de dragoste.
"Da, te iubesc, sopti ea cu o voce scazuta."
Dar nu mai era nimeni langa ea, doar umbrele frunzelor copacilor care fosneau in adierea vantului de toamna. Nimeni nu a auzit-o rostind declaratia. Un tremurat de teama a atins-o imediat, un sentiment ciudat de singuratate a napadit-o. Ar fi vrut sa fie aici sa o auda, sa-l imbratiseze cu dor, sa se iubeasca. Dar unde fugise? Sau poate nu fusese niciodata aici cu ea?!
Nimic nu le mai statea acum in cale, insa era doar linistea...Un calm nocturn invadase totul in jurul ei, paralizase chiar si insectele somnoroase.
A coborat rapid si foarte speriata scara...

Un comentariu:

Andreea spunea...

Am scris doar ce am simtit acum...si povestea asta ma ajuta intotdeauna sa razbat.