marți, 30 septembrie 2008

Dreptul la iubire

Uneori mi-e teama de ce simt ?De ce pot simti in viitor ?Nu mi-e frica de durere si lacrimi ci de faptul ca as putea pierde dreptul la iubire ,la acel sentiment curat si unic, la acele furnicaturi intr-adevar de cristal care te face sa zbori .Mi - este groaza sa -mi imaginez prezentul sau viitorul ,sa ma trezesc dimineata cu gandul ca nu mai pot visa dragostea ,ingerii sau soaptele lui...De fapt cel mai mult imi lipsesc atingerile acelea de cristal ,broboanele de transpiratie cand se rusina si -mi spunea Te iubesc! ,mangaierea matinala prin par sau tremuratul acela inocent cand imi oferea trandafirul rosu !De unde le pot lua inapoi ?Unde pot reauzi strigatul de fericire al iubirii nevinovate? Unde pot sa vad iar privirea aceea a lui pura si calda ?...
Cred ca nu se mai poate nimic.... Timpul...

7 comentarii:

insasi Olivia spunea...

Timpul e singurul vinovat de tot si singurul regret pe care il am este ca nu l-am putut niciodata pacali ...

Paul spunea...

Timpul, dusmanul nostru din totdeauna. De ce sa plangem dupa ceva care a trecut si care ne-a facut sa zburam pana in nori si inapoi si iarasi in nori si de acolo, fericiti, am pasit, rand pe rand, pe norii cei mai albi? Trebuie sa speram. Ne poate convinge cineva sau ceva ca fericirea, odata trecuta, nu se mai poate intoarce? Nu. Totul este posibil si iubirea ce ne face sa plutim, sa simtim, sa crestem, poate fi reintalnita in viitor.

Paul spunea...

Sa iubim, sa crestem, sa fim fericiti,
Sa zburam prin panglici alburii de nori,
Sa raspundem crancen cand suntem huliti
Si sa tragem palme daca pradatori
Ne vaneaza-ntruna si vor sa ne muste.
Pentru ca iubirea si tot ce-i frumos
Trebuie sa sfarme tot ce-i plin de muste
Si sa ne trezeasca simtul sanatos
De-a razbi prin viata, nu de-a fi moluste.
Sa iubim intruna chiar si-n mod banal
Dar sa stam cu totii numai vettical
Pentru ca iubirea, orisiunde e
Ne aduce-n viata numai cantece.

Paul spunea...

gânduri de moment...

Forța uitată a iubirii

O viață simplă ar fi bine
Să regăsim pe-acest meleag
Iar eu, cu gândul tot la tine,
Aș scrie poezii cu drag.

O viață simplă, una mică,
E tot de trebuie de fapt
Ca să renască solzi de mică
Strălucitori, pe-un var inapt,

Pe un perete fără margini
Întins ca un cearceaf tâmpit
Ce ne acoperă cu pagini
Fără culoare, fără mit.

Nu vrem castele, nu podoabe,
Nu ne mai îmbiați atât
Cu spurcăciunile de boabe
Întinse pe un șnur urât

Căci șnurul vostru nu e ața,
Nu-i firul tors de-un cald fuior,
E o mizerie din viața
Ce-o duceți voi - sălbatic zbor.

Puteți voi să luptați cu toții,
Voi între voi să vă mușcați,
Puteți să vă-frățiți cu hoții,
Să vă loviți, să vă călcați.

Puteți voi să vă scoateți ochii
Și bine-ar fi dacă-i așa
Și dacă vreți, ca toți netoții,
Ochii să-i scoateți cu-o undrea.

Sunt amăgiri, sunt false acte,
Și păcăliți veți fi mereu
Că-n astă viață, cu-aste fapte,
Din orice muc veți face zeu.

N-aveți decât, în focul voastru,
Să tot visați la bogății,
Dar inima va fi un castru
Cu bube dulci și cu hoții.

O viață mare și celebră
Doriți cu toții să aveți.
Din lupta voastră cea acerbă
Numai mâhnire obțineți.

O viață mică, una simplă
E tot ce trebuie de fapt
Pentru ca vena ta din tâmplă
Să nu cedeze la impact.

O viață mică, una-n care
Iubirea toată s-o cunoști
Și să te-mbeți de-a ta visare
Dar totuși să trăiești cu rost.

Să simți privirea minunată
A unei dragi ființe dulci,
Să simți că viața asta toată
Nu-i doar o listă cu porunci.

Să dai privirii mult iubite
Săruturi calde, șoapte dulci,
Să-i spui dorințele râvnite
Când în jur ninge cu albi fulgi.

E tot ce trebuie, să știți,
Ca totu-n jur să pară bun
Și din pereții scorojiți
Să scoți baloane de săpun.

Să fii, puțin câte puțin,
Mai bun, mai tandru, mai cinstit.
Astfel, de-o cloacă cu venin
Vei reuși să fi iubit.

Să dai iubire si-napoi
Să nu aștepți nimic în dar
Și astfel fierul îl îndoi
Fără să-l încălzești măcar.

Paul spunea...

gânduri de moment...

De ce ne trebuie iubire?

Trandafir de ciocolata
Cu iubire te imbata.
Trandafir rosu aprins
Niciodata neinvins.

Rosu dulce, rosu tandru,
Lucind ca un policandru
Im mii de culori aprinse
Ce nu pot sa fie stinse.

Un parfum al nemuririi
Ocrotit mereu de spinii
Mici si cruzi ori ascutiti
Dupa cum se vor simtiti.

Simtiti cand strapung degraba
Inima, o floare dalba,
Centrul multelor iubiri,
O planeta de simtiri.

Ce-ar fi daca intr-o zi
Tepii nu i-am mai simti?
Inima s-ar face-n multe
Ghemuri mari de ardei iute.

Paul spunea...

Așa cum rufele la râu
Le bați cu parul să le-albești,
La fel și inima-n desfrâu
O-nțepi cu spini ca s-o-ndulcești.

Iubire interzisa spunea...

Teme-te! Teme-te si fa tot ce poti pentru a nu-ti pierde iubirea! Eu am aflat ce inseamna acest lucru...