Obiceiuri de Paste in Ardeal

Iata dragii mei ce am gasit rasfoind numeroasele site uri colorate si atragatoare prin reclame sau bennere, caci acum toata lumea nu mai obisnuieste sa citeasca decat "electronic", adica pe internet, nu? Acesta este obiceiul secolului 21 si ne conformam si noi, cei "in varsta"...Cu toate acestea, ar trebui sa cititi oricum, pentru ca par lucruri interesante si noi pentru multi dintre noi.

"Satul românesc şi-a arătat mereu frumuseţea şi bogăţia spirituală, prin vechile tradiţii populare, cu ajutorul cărora marile praznice ale creştinătăţii au fost împământenite în realităţile fiecărei comunităţi în parte. Ardealul încă păstrează obiceiuri de Paşti ce ne trimit în trecut, la strămoşi, la cei care şi-au plămădit fiinţa lor creştină pe temelia tradiţiei apostolice.

Cea mai cunoscută tradiţie românească de Paşti este, desigur, încondeiatul ouălor. În anumite părţi ale ţării încă mai există şcoli de încondeiat ouă, în care tinerii preiau şi duc mai departe această artă. Acest obicei a existat în urmă cu un secol şi în satele din părţile Sibiului, chiar dacă în zilele noastre obiceiul nu se mai practică. Vechea colecţie a Muzeului „ASTRA“ din Sibiu păstrează ouă încondeiate acum 100 de ani, ceea ce ne demonstrează că şi în aceste părţi de Ardeal au existat astfel de preocupări.

Obieciurile de Paşti din Ardeal sunt prefigurate de cele din Postul Mare. Amintim aici „Prinsul verilor şi veruţelor“, din Sâmbăta Sfântului Teodor, un obicei întâlnit odinioară în toată Mărginimea Sibiului, iar astăzi doar la Sibiel. Copiii veneau cu o farfurioară de grâu şi împărţeau grâul dulce, rostind versuri şi devenind astfel „veri“ sau „verişoare“, iar gradul de rudenie era respectat toată viaţa. „La Ocna Sibiului, obiceiul se mai făcea într-o perioadă şi cu un pom şi se mima un soi de nuntă. Am mai găsit însemnări de la sfârşitul secolului al XIX-lea ce relatau un obicei al copiilor de a bate toaca în toată perioada de până la Paşti, dar nu avem explicaţia acestui obicei. Obiceiul Hodaiţului este întâlnit şi în Ardeal, un fel de spovedanie în public, pe dealuri. Se aprindeau focuri şi strigau diferite păcate din sat şi vorbele de dragoste dintre tinerii care urmau să se căsătorească“, ne-a spus Carmina Maior, muzeograf de peste 20 de ani la Complexul Muzeal „ASTRA“ din Sibiu.

„Mironosiţele“ din noaptea Învierii

Poate cel mai frumos obicei de Paşti întâlnit încă în Ardeal poartă denumirea „Mironosiţele“. Încă se mai face în satul Rod, în oraşul Sălişte şi poate în alte sate. Obiceiul constă într-o mică scenetă din noaptea Învierii, după Sfânta Liturghie şi prezintă mironosiţele care mergeau plângând la mormântul Domnului, unde se întâlnesc cu îngerul vestitor al minunii. Mironosiţele sunt interpretate de fete de până la 12 ani, iar în scenetă apar un ostaş, arhiereul, un înger şi Iisus. Textul vechi al scenetei a fost cules şi prelucrat de celebrul miniaturist Picu Pătruţ, autorul imnului de Florii de la Sălişte, dar obiceiul este legat şi de un cantor celebru din secolul al XIX-lea, numit Neculai al Plaiului. „Acest cantor sau crâsnic, după un stagiu la Mănăstirea Neamţului, s-a întors la Galeş şi se ocupa de copii. Numele complet al cantorului este necunoscut, dar el era celebru în zonă pentru că multiplica în manuscris multe cărţi de rugăciuni. Lumea din Galeş credea că el a inventat obiceiul păstrat astăzi la Rod şi reînviat la Sălişte, unde se face în Duminica de Paşti, după slujba de peste zi şi nu în noaptea Învierii“, ne-a explicat Carmina Maior.

„Casa Domnului“ adusă de la Ierusalim

Un alt obicei, păstrat în Mărginimea Sibiului, este „Casa Domnului“, prin care, în biserica satului, se face un aranjament din crengi de brad, simbolizând mormântul Domnului de la Ierusalim. Tradiţia spune că în secolul al XIX-lea, nişte păstori au mers la Ierusalim, unde au văzut mormântul Domnului împodobit cu ramuri şi la întoarcere au făcut această „casă“ în biserică. Obiceiul începe în Vinerea Mare, înainte de Prohodul Domnului, iar în trecut cantorul şi copiii vegheau în acea noapte lângă mormânt. Casa rămâne în biserică până la Înălţarea Domnului. „La Rod, în Duminica Paştilor, la ora 10:00, se face o masă de obşte cu cei din Consiliul parohial, iar cel care a plătit «paştile» (n.r.: pâinea sfinţită în noaptea Învierii) oferă o masă. Apoi, lumea vine la morminte cu ouă, cozonac, vin şi un colac. Preotul face binecuvântare la morminte, iar tinerii căsătoriţi de la ultimul Paşti, înveşmântaţi în hainele de miri, primesc daruri de la foştii nuntaşi, care constau în vase. Foştii nuntaşi şi foştii miri merg apoi la Căminul cultural şi primesc o masă asemănătoare celei de la nuntă, dar nu se joacă“, continuă Carmina Maior.

Tradiţii de secole în Şcheii Braşovului

Cele şapte grupări ale Junilor din Şcheii Braşovului - Tineri, Bătrâni, Albiori, Roşiori, Dorobanţi, Curcani şi Braşovecheni - împreună cu juniţele oferă an de an adevărate recitaluri de obiceiuri şi tradiţii seculare legate de Sfintele Paşti. După cum ne-a explicat directorul Muzeului „Prima Şcoală Românească“ din Şcheii Braşovului, pr. prof. Vasile Oltean, aceste vechi obiceiuri încep încă din Duminica Floriilor, când se face „parastasul junilor“. Toate grupurile de juni, de ordinul sutelor, vin la cele două biserici din Şchei, pentru a participa la pomenirea tuturor junilor, consemnaţi în vechile catastife.

În Săptămâna Luminată, fiecare zi este marcată de anumite obiceiuri şi ritualuri. „În Duminica Luminată a Sfintelor Paşti, participă la Sfânta Liturghie şi după slujbă, în faţa Bisericii «Sfântul Nicolae», preotul le citeşte actul de constituire pentru noul an, cu lista tuturor junilor tineri. Se anunţă şarjele, se înmânează şerjilor însemnele binecuvântate: steagul, lentele, rujile, buzduganele. De aici revin la troiţa căpitanului Ilie Birt, cântând din nou «Hristos a înviat» pe o melodie străveche, întâlnită doar în Şchei. Apoi joacă hora junilor şi aruncă buzduganul într-un deosebit ritual. Luni, în a doua zi de Paşti, grupul Junilor Tineri, asistaţi de junii celorlalte şase grupuri, se adună la Crucea Căpitanului Ilie Birt în Piaţa Unirii, cântă «Hristos a înviat» şi apoi se împart în trei grupări, având în frunte «ceteraşul», mergând la celelalte troiţe din Şchei, şi apoi după ouă roşii în casele unde se găsesc fete, pe care le stropesc cu parfum, primind ca recompensă ouă roşii“, ne-a explicat pr. Vasile Oltean.

„Aruncarea în ţol“

Marţea din Săptămâna Luminată, junii se reîntâlnesc în faţa bisericii şi la Troiţa lui Ilie Birt, unde cântă din nou „Hristos a înviat“, joacă hora şi aruncă buzduganul, pornind apoi spre Coasta Prundului la o veche troiţă, unde repetă cântecul pascal, joacă hora şi aruncă buzduganul, iar juniţele servesc cu plăcinte pe toţi participanţii, ritualul încheindu-se cu masa de la vătaf. „Până în 1949, când a fost interzis obiceiul, miercuri se ieşea călări la Pietrele lui Solomon, iar după reluarea obiceiului, acest ritual are loc duminica“, ne-a mai spus pr. Vasile Oltean. În joia din Săptămâna Luminată are loc „aruncarea în ţol“ a Junilor Tineri, la care se supunea fiecare june, începând cu vătaful şi continuând cu fiecare june în parte. Mai bine de zece juni prindeau de o pătură groasă, iar junele, culcat pe ţol, era aruncat de obicei mai sus decât clădirea. Efortul celor care trebuia să-l prindă nu era deloc uşor. "

 Nu vi se par folositoare aceste obiceiuri pentru a ne cunoaste mai bine noi, ca natie?!

Va pup, Andreea.

Sarbatori Fericite!

Poveste-(dedicata familiei mele:mamei, tatalui, sotului si fiului meu)

În timp ce soţia mea servea cina, i-am luat mâna şi i-am spus:.'' Trebuie să-ţi vorbesc'' Ea a dat din cap şi a mâncat mai departe calma. Am vazut durerea in ochii ei .... acea tristeţe care imi blocheaza gura ...mi-am facut curaj şi i-am spus: '' Vreau sa divorţam'' .Ea dezgustată de anuntul meu a spus încet:'' De ce?''. In acea noapte nu am vorbit şi ea a plâns toata noaptea.Eu ştiam ca ea vroia să înţeleagă ce se întâmplă cu căsătoria noastră, dar nu am putut raspunde ....a pierdut inima mea, din cauza altei femei ... Ana! Eu n-o mai iubeam asa de mult pe soţia mea ... am fost aşa de trist ... m-am simtit vinovat, motiv pentru care am semnat actul de separare, care spunea ca sotiei mele i-ar rămâne casa, masina si 30% din magazin.Atunci când a văzut actul de separare l-a rupt in o mie de bucăţi '' Cum?! Am petrecut zece ani din viata noastra impreuna si acum ma lasi pentru alta?!''. Mă simteam aşa de rău pentru tot acest timp pierdut cu mine ... pentru toate energiile .... dar nu am putut face altceva ... acum o iubesc pe Ana. 
Dintr-o data sotia mea a inceput sa urle şi a plâns continuu. Era furioasa şi dezamăgita .... ideea de divorţ a inceput să devină realitate.Ziua urmatoare m-am intors acasă şi am gasit-o stând la biroul ei în dormitor ... scria, nu am mancat nimic la cina si m-am dus la culcare ... am fost foarte obosit dupa o zi petrecuta cu Ana.In noapte m-am trezit şi am văzut-o pe soţia mea tot acolo la birou ... M-am întors şi am continuat să dorm. Dimineaţa următoare soţia mea s-a prezentat la mine , cu niste condiţii pentru a " accepta divorţul”.Nu a vrut casa, nu a dorit nici masina ...si nici magazinul.Maine incepea o noua luna, in acea lună ar trebui să trăim ca şi cum nimic nu s-a intamplat, raţionamentul său a fost simplu:'' Fiul nostru are examene in aceasta luna si nu trebuie sa-l ingrijoram cu problemele noastre.'' 
Am fost de acord, cu toate acestea, ea a făcut o doua cerere. '' Trebuie să ne amintim de ziua în care am fost căsătoriti, atunci când m-ai luat în braţe şi m-ai dus în dormitorul nostru pentru prima dată. ... dar în această lună , în fiecare dimineaţă trebuie sa ma iei in brate pana la usa de iesire''.Am crezut ca si-a pierdut mintea , dar am fost de acord ca să nu imi strice vacanţa de vară.I-am povestit Anei, care a inceput sa rada spunând:.'' Indiferent de ce trucuri a inventat soţia ta ... spune-i ca esti al meu'' . De mult timp eu si sotia mea nu am avut o lungă "confidenţialitate", aşa ca atunci când am luat-o prima zi in braţe am fost atât de jenat .... dar fiul nostru a fost în urma noastra si ne aplauda spunand : '' Tata esti tare, ai luat-o pe mama în braţe "! Cuvintele lui erau ca un cuţit în inima mea .... am mers zece metri, cu soţia mea, în braţe .... Ea a închis ochii şi a spus încet:. '' Nu-i spune nimic despre divorţ ..te rog'' . Am fost de acord . Am lăsat-o la uşa şi ea a ieşit, şi a plecat să ia autobuzul pentru a merge la munca.A doua zi, am fost mai relaxat ... ea se sprijinea pe pieptul meu .. Am simtit parfumul ei pe bluza mea.Am realizat ca a trecut mult timp de cand nu m-am mai uitat la ea, deoarece am uitat .... am realizat ca nu mai e atât de tânără ... câteva riduri pe fată, fire de păr albe. ....! M-am intrebat: "ce am făcut de am redus-o, astfel? " 
A patra zi, luând-o în braţe, cum se intampla în fiecare dimineaţă si am simţit că intimitatea s-a întors la noi .. .. aceasta a fost o femeie care mi-a dat zece ani din viaţa si tinereţea ei, un copil .... , pentru ca urma sa ne apropiem mai mult şi mai mult . Nu am spus nimic din respect pentru Ana!. Fiecare zi a fost mult mai uşor să o ridic si a trecut luna repede.Credeam ca am fost obisnuit sa o ridic, şi pentru că fiecare zi care a trecut, o simtiteam mai lejera.Intr-o dimineaţă ea a fost indecisa cu ceea ce sa poarte ... a încercat totul,, şi a zis:'' Hainele imi sunt mari''. Mi-am dat seama că ea a pierdut in greutate ... Deci, de accea era asa de uşoară, am realizat brusc că a fost în depresie ... prea multă durere şi suferinţă.Fară să imi dau seama am atins părul ei ... fiul nostru,a intrat brusc în camera noastră şi a spus:'' Tati e timpul pentru a o duce pe mama în braţe (pentru el a devenit un moment fundamental al vieţii sale). Am luat-o pe soţia mea in brate am simtit un fior care a schimbat modul în care vedeam divortul. Am inceput sa o iau ca prima data cand am luat-o acasă atunci când ne-am casatorit ... ... Am vrut să plâng. 
Ultima zi am facut acelasi lucru si a spus:'' Nu mi-am dat seama că am pierdut intimitatea cu tine''. Fiul nostru a trebuit să meargă la şcoală şi l-am însoţit eu cu masina.Sotia mea a ramas acasa.M-am dus la muncă .. dar la un moment dat am trecut prin fata casei Anei si m-am oprit .. am fugit în sus pe scări ... ea mi-a deschis uşa şi i-am spus: ''Iarta-ma .. dar nu vreau sa divorţez de soţia mea "... s-a uitat la mine , şi a spus: '' Eşti nebun? '' I-am răspuns:'' Nu ...doar că îmi place soţia mea ... a fost un moment de plictiseala si rutina in care ne-am departat .. dar acum mi-am dat seama de adevăratele valori ale vieţii, azi am dus-o în braţe, mi-am dat seama că trebuie sa o fac pentru tot restul vietii mele! '' Ana mi-a dat o palma si mi-a inchis usa in fata.
Eu mergand în jos pe scări repede, am condus şi m-am oprit într-un magazin de flori.I-am cumpărat un buchet de trandafiri si fata de la magazin mi-a spus: ''Ce vreti sa scrieti pe bilet? '':'' Nu imi pasă de nimic dar o sa te iau în braţe în fiecare zi din viaţa mea până ce moartea ne va desparti "
Am venit repede acasa, am urcat scările şi am fugit sus în camera fericit şi cu un zâmbet pe buze, dar soţia mea ...... era intinsa pe jos ... moarta. Ea lupta impotriva cancerului!. Şi eu în loc sa imi dau seama ce se intampla.. am fost ocupat cu Ana.Sotia mea mi-a cerut accea perioada de timp pentru ca,ea ştia că era pe moarte. ''Deci... ca fiul nostru să nu sufere traume i-a rămas imprimat în memorie ca are un tată minunat şi o mamă iubitoare. ''
Acestea sunt detaliile care contează într-o relaţie ... nu casa .... nu masina .... nu banii ... acestea sunt lucruri trecatoare, care par să creeze o viata frumoasa si o casnicie perfecta. Sa încercăm întotdeauna să ne păstram căsnicia fericită ... intotdeauna sa ne amintim prima zi a acestei frumoase povesti de dragoste. Uneori nu ne dam seama de ceea ce avem pana cand nu il pierdem.... 
Iubiti-va mult si oriunde! Singuratatea ucide mai dureros decat orice. Apreciati ce aveti cat puteti! Viata este prea scurta! Clipa este prea importanta!
Va pup si va iubesc! Andreea

In asteptarea primaverii, sperantei, iubirii....

Sunt convinsa ca tot ce ni se intampla in viata se intampla cu un scop. Sunt sigura ca orice tristete duce la sosirea unei bucurii, ca orice fericire stinge orice probabil necaz, fiecare zambet sterge orice lacrima, fiecare floare aduce intotdeauna o raza de soare. Iubirea este mereu binevenita, face bine oricarei rani si naste mereu povesti de dragoste... Astept primavara, astept speranta ca va fi mai bine peste tot...Imi doresc sa fie bine, sa nu mai existe dusmanie, ura sau invidie, fiecare zi sa fie un nou inceput, fiecare vorba sa fie o bucata de ciocolata, ploaia sa fie mereu o binecuvantare oriunde, oricand si pentru oricine si niciodata umbra unei dureri....Daca as putea sa fac ceva sa fie o lume mai buna, as  darui zilnic un ghiocel fiecarei mame, o prajitura fiecarei bunici si o jucarie fiecarui copil, fiecarei fiinte inocente, nevinovate, spunandu-le o vorba dulce, un sfat prietenesc sau pur si simplu afisand un zambet gratuit, care le-ar insenina orice zi innorata.
A voastra Andreea.

11 lucruri utile in meseria de mama

Buna tuturor si un an cat mai bun va urez. M-am gandit ca v-ar fi utila urmatoarea lista, mie mi -a  fost. Este pur si simplu alegerea mea, in cazul meu, insa in mare parte toate mamele au nevoie de lucrurile astea.
De cand pe lume soseste un ingeras, in familia voastra, nimic nu va mai fi la fel. Iata ce mi-a folosit mie in meseria de mama pentru inceput si de care nimeni nu mi-a povestit (sunt vitale pentru orice mama):

Incalzitor de biberoane

Termometru cu infrarosu

Batista sugarului

Interfoane pt bebelus

O duzina de sticle cu picaturi Vigantol

Blender (mixer vertical)

O agenda pt diverse notite

Mult spirt

Peste 200 de baterii pentru jucarii

Genti de voiaj medii 
O lampa de veghe

(am ales si eu primele 11 dintre cele mai importante)

Multa bafta tuturor!

Va pup, Andreea

 

La multi ani si un An Nou plin cu bucurii tuturor!

La inceput de an va urez toate cele bune si sa aveti parte numai de sanatate si surprize frumoase in viata voastra! Eu continui sa scriu si sa comunic cu voi cand am ceva interesant si nu numai! Va imbratisez cu dragoste, Andreea
Pe curand!

Trairi interioare- La multi ani !

Ma intreb uneori de ce lucrurile triste ne fac sa scriem lucruri frumoase!? Oare puterea lacrimilor ar reusi sa inlocuiasca cerneala din penite; forta gandurilor sau nevoia de a retrai ceva pierdut prin amprenta randurilor asternute pe hartie creste in interiorul nostru si ne face sa impartasim aceste amintiri?! De ce sa pierdem timpul si sa uitam ce a fost frumos, poate pentru ca imbatranim si nu mai stim totul in detaliu sau pentru ca obosim la un moment dat. Da, exista si aceasta explicatie. Insa exista muzica cea care ne face sa ne readucem aminte si sensibilitatea sufletului uman ne face sa venim cu trecutul in prezent, imaginar, dar si asa e bine, nu? Exista claritatea unei footografii vechi cu ajutorul careia revezi franturi din trecutul personal. Si, nu in ultimul rand, exista vechiul jurnal de cand erai copil care, citit in liniste, iti face lumina in multe dintre momentele adolescentei tale.
Alteori ma intreb de ce omul nu realizeaza ce pierde si cum il pierde inainte de a o face: adica o sansa, o persoana draga, o amintire draga pot disparea rapid fara ca noi sa fim intrebati, insa inainte, sigur el este avertizat pe o cale, dar nu ia in seama cateva amanunte nesemnificative. Apoi realizeaaza ca tocmai i s-a intamplat ceva rau! Si vin regretele, pareri de rau, jale mare...
Eu am o vorba: daca dai de ceva in calea ta, inseamna ca D- zeu l-a pus cu un scop acolo si trebuie sa folosesti acest noroc ca ai dat peste acel lucru: un bagaj, o persoana, un sentiment, un evenimnet, orice, care apare pe neasteptate in drumul tau, in fata ta. M-am prins si eu cu greu, dar acum asta simt sa fac si imediat. Astfel ma bucur si am ocazia sa nu-mi para rau apoi la tot ce mi se intampla in viitor.
Daca am avea macar jumate dintre noi aceasta idee si aceasta vointa, ar fi mai putine lacrimi si tristete deloc.
Acum, la sfarsit de an eu va doresc sa fiti mult mai atenti la detalii si la tot ce vi se intampla, chiar de e frumos sau desi e ceva rau, opriti o secunda timpul si meditati: "De ce mie? Sigur cu un scop" . Daca gasiti si raspunsul, veti avea un an frumos, fericit, plin cu noroc si sanatate!
Va pup! Cu bine pe 2014!
Andreea

Amintirea vaga a copilariei...(dedicat prietenului meu din copilarie, Vlad)

 Cea mai grea este lupta cu timpul, cand el iti decide soarta fara sa te intrebe si ia decizii in locul tau, fara sa stii, te trezesti in situatii incomode, inconjurata de teama pierderii diverselor amintiri, trecutului sau chiar a persoanelor care ti-au marcat o perioada a vietii. Cand te bucuri ca-ti revezi vechii prieteni sau ca-ti regasesti jucariile uitate intr-un sertar prafuit, atunci ceva dictat de timp se intampla si te da peste cap, ceva cu care nu mai poti lupta deloc, o boala nemiloasa aparuta din senin, un accident neasteptat sau pur si simplu un eveniment neprevazut...
La inceputul anului in curs, ma bucuram ca mi-am regasit  vechi prieteni din copilarie cu ajutorul internetului, caruia ii multumesc mult, cu acestia puneam cap la cap franturi din copilaria mea foarte iubita, de care sunt atasata si care ma face sa infloresc si sa zambesc de fiecare data cand imi amintesc ceva. Eram foarte incantata de acest lucru si chiar reinodasem legaturi de mult pierdute, insa veselia mea a durat foarte putin, doar cateva luni, pentru ca viata iar mi-a aratat ca ea este sefa, ca numai timpul decide si ca acesta nu mi lasa deloc libertatea sa ma bucur cum mi-am dorit. Uneori simt ca ma lupt cu necunoscuti fara chip, carora nu le pot cere nicio explicatie si care sunt foarte duri in a lua hotarari nemiloase, dureroase in viata mea. Tot timpul imi zic sa ma pregatesc inainte si sa ii infrunt cum trebuie, insa nu cunosc momentul cand ei apar, si mai ales cand ei aduc si ce aduc cu ei. De data asta au adus-o pe vrajitoarea cea rea, dusmanul nostru neinvins niciodata, boala secolului-cancerul. Acesta l-a luat dintre noi fara sa ne intrebe si nici sa ne priveasca, pe prietenul meu din copilarie, Vlad, cu care speram ca voi sta la lumina unui foc de tabara intr- o zi din vacanta de vara, sa ne amintim de veselia si bucuria jocurilor de pe strada, de incantarea zilelor cand mancam friganele sau cand ne jucam cu mingea, de plimbarile pe deal sau de iesitul la un film la cinema in oras.
"Va fi foarte greu fara tine, Vlad, sa mai imi aduc aminte totul amanuntit, va fi foarte greu sa mai trec pe langa casa bunicii tale de la Valeni fara sa vars o lacrima la geamul camerei unde dormeai tu si unde eu dadeam cu pietricele dimineata... va fi foarte dureros! Cand rostesc cuvantul: "vacanta" spun Vlad si Paul, spun 20 de ani frumosi in care vioiciunea si exuberanta ne insoteau mereu! Mi-e teama ca va veni totusi si momentul asta, cand cuvintele vor fi din ce in ce mai putine..."
De fiecare data cand piere cineva drag, ma consolez cu gandul ca D- zeu l-a luat la el, pentru ca a avut nevoie de un om bun acolo Sus. Imi pare rau doar ca nu a mai fost timp.... pentru nimic!
"Ramas bun si sa ne veghezi de acolo cum stii tu mai bine, sa stii ca noi toti te-am iubit mult si ne-ai facut mereu sa zambim! Cel de Sus sa te aiba in paza!"
Paul, fii tare, ai ramas singurul sprijin al mamei tale!
Vecina