Cred ca exista un moment in viata cand fiecare luam o decizie importanta, insa daca ma intrebai acum cateva luni daca acesta a fost momentul meu, as fi putut jura ca oricare altul era, dar nu ce alesesem atunci. Dar poate ca nu noi hotaram pana la urma, ci destinul. Iar pentru mine destinul era el, C. Asa ca am vrut eu, sa aleaga el, pentru a stii sigur ca nu am gresit si pentru a nu l constrange sa ramana undeva obligat. Mi a fost cel mai greu, dar am facut o pentru noi. Nu regret nimic, am inteles ca trebui sa trec prin intuneric ca sa vad lumina. M a durut enorm , cand a trebuit sa l las s o intalneasca , dar simteam ca mereu ea va fi intre noi, si chiar de ne iubeam enorm , erau acolo atatea intrebari si curiozitati care lui nu i ar fi dat pace, iar noua liniste in cuplu.
De atunci au trecut 8 luni, 8 luni de framantari, dor si lacrimi. Vizibile sau nu ,durerea era acolo, iar iubirea nu disparuse, chiar se intensificase. Dar nu aveam ce face, el alesese.Eu inca mai speram la o minune. Am vrut sa l fac sa inteleaga prin asta ca nu eram bolnava de gelozie, asa cum mai glumea el cateodata....Si cum se zice , daca il iubesti, il lasi sa aleaga sa i fie lui in primul rand bine, apoi va va fi si voua impreuna bine.
Dar in dimineata aceea, dupa atatea nopti nedormite, parca incercam sa ma gandesc la altceva .Era prima zi de scoala si atati copii emotionati paseau grabiti cu flori in mana catre cladirile de educatie care ii asteptau nerabdatori. Ma intorceam de la piata si ii priveam cu bucurie, uitand pentru cateva minute de problemele mele. Intr un final am ajuns acasa dar am avut o surpriza, pe pragul usii mele era un trandafir rosu. Eram sigura ca vecinii mei mai mici, in graba lor catre scoala, l au scapat la mine pe prag....L am ridicat fericita sa l pun in apa, dar am auzit imediat un glas slab, la fel de emotionat ca al unui copil.
- Buna.
M am speriat, m am intors brusc si nu mica mi a fost mirarea cand l am vazut pe C.
- Buna. Ce faci aici? Ai patit ceva?
- Da.
- Ce? Esti bine?
- Acu da.
- Dar intra sa povestim. Nu inteleg.
Ne am asezat pe canapea, recunosc eram curioasa si nerabdatoare sa aflu tot.
- Multumesc pentru trandafir! G. este bine?
- Da, totul este ok, in afara de un lucru.
- Care?
- Faptul ca nu mai sunt acasa.
- De ce? Ti a ars casa?
- Nu, acasa este pentru mine unde esti tu.
- Nu inteleg . Te logodisei cu G.
- Da , dar acum vreau sa si iubesc.
- Povesteste mi, ce nu a mers, te rog. Ma sperii!
- Ok. Incep cu inceputul. Ai timp?
- Da, pentru tine tot timpul din lume.,am zis zambind.
Asa a inceput el povestea: ”Totul era ok. La inceput, acum 8 luni, am fost chiar suparat ca m ai pus sa aleg, dar ai avut dreptate , as fi stat mereu cu intrebrea : cum ar fi fost daca ....? Ne am mutat impreuna , eram foate bine, nu ne am certat deloc si ne intelegeam ca in povesti, comunicam , ne plimbam si radeam mult. As putea zice fericire la puterea 10. Nimic nu strica atmosfera perfecta niciodata , insa primul semn ca, totusi tot Raiul acesta era doar un paravan, mi l a dat Rex. Mereu dormea , era apatic in ultimul timp si nu ma mai intampina la usa ca inainte. Am crezut la inceput ca era bolnav. Avea cu el mereu o esarfa verde ponosita si mototolita , mai tarziu am aflat ca era esarfa ta gasita in garaj sub o lada cu sticle goale. Am trecut usor confuz peste asta, avand impresia ca era doar imaginatia mea si ca acest caine are alta pb. Medicul ma asigurase ca este sanatos. Dar pentru amandoi tu erai ceea ce ne lipsea. N am stiut atunci asta. Am vazut tabloul perfect, dar nu pe cel potrivit mie.
Al doilea semn si cel care mi a pus capac a fost tanti Veta, vecina . M a rugat intr o zi sa i arat filmarea de la botezul unde am fost noi doi acum un an, la prietena ta, pe care o cunoastea si ea. Stii despre ce vb nu?”
-Da, stiu. Clara.
” Da, exact. Mi s a parut ciudat prima data sa i arat ceva de demult , petrecut cu altcineva si deja aproape uitat . Apoi m am gandit sa i fac batranei o bucurie. I am pus filmarea. A privit tacuta iar la final mi a zis : Interesante si frumoase organizarea si ambianta, insa ceva mi s a parut mie perfect. Ce , tanti Veta? zic eu. Cine era domnisoara de langa tine din biserica ca nu erai cu G p atunci? ma intreba ea. N am stiut pe moment cum sa ma exprim. O buna prietena a mea si a mamicii bebelusului, amica de a Clarei. Nu, nu cred ca e asam spune ea indreptandu se incet catre usa ei. De ce ziceti asta? Intreb eu iar. Pentru ca o buna prietena nu avea acea privire. Ce vreti sa ziceti? Ce privire? ma grabesc eu sa aflu. C, asculta la mine, ca sunt batrana si trecuta prin viata . G a ta niciodata nu te a privit asa, nu ti a zambit asa ca si cand doar voi doi erati acolo.... Si a intrat la ea in casa. Multumesc, tanti Veta, am strigat dar fara sa ma mai auda. Multumesc , intelesesem tot ! Si din momentul acela am stiut ce trebui sa fac.”
- Ce ai facut ?
” Am asteptat o nerabdator pe G de la servici. De cand a intrat pe usa, vazandu ma asa entuziasmat, parca scapand de o grija, ea a stiut, a simtit, pentru ca imediat m a intrebat : Esti sigur ? Eu mirat am privit o. De unde stii ca plec? Pentru ca am simtit. Noi doi ne intelegem foarte bine, ne potrivim, poate ca avem aceeasi sinergie, dar niciodata nu te am vazut asa fericit ca pleci undeva. De cate ori am plecat in vacanta erai ok, dar niciodat asa incantat si cu asa zambet, n ai avut aceasta stralucire in privire cum o ai acum, a zis ea, dar nu suparata , parca usurata. Imi pare rau, am continuat eu . Nu vreau sa te ranesc, am fost si suntem ok, dar cred ca locul meu este in alta parte ,de energia mea are nevoie altcineva acum....As vrea sa ramanem prieteni ca pana acum , daca esti bine cu decizia asta. Facem cum crezi tu. Insa acum trebui sa plec. Este ok, stai linistit, a zis G. dar nu ai bagaj. Da, asa e . Si nu cred ca mai e ceva de care am nevoie de aici , totul este dincolo.... Ai vb cu ea? Stie ca vii? Este de acord cu asta? m a intrebat ea. Nu , nu e nevoie, risc, daca e sa fie, va fi. Daca iubirea e adevarata , intotdeuna exista, nu se pierde nimic. Cine iubeste asteapta acolo undeva departe, aia e jumatatea ta. Asa se zice nu? Si nu e nevoie de nimic decat de doi in dragoste.... Ecuatia iubirii. Asta e. De asta mi a placut de tine mereu , ai fost intelept in orice decizie, a incheiat ea. Si am plecat dupa o ultima imbratisare stransa, fara regrete si pareri de rau.....”. Asta e povestea! Acum totul depinde de tine. Eu vreau sa raman, daca si tu esti de acord. Mi e dor de noi doi.....
Eu, cu o grimasa de uimire, am ramas cateva clipe blocata. M am ridicat si am privit pe fereastra . Chiar nu am stiut ce sa i raspund, ce sa fac si cum sa reactionez, imi venea sa sar in sus de bucurie, dar mi aminteam cat suferisem si asta imi punea frana, sa tac, sa tip, habar nu aveam ce sa fac.
-De ce nu zici nimic? Nu e ok? Nu vrei sa raman?
Atunci m am intors , am zambit si am realizat ca era prima zi cand aveam din nou sufletul intreg. Imi reveneam incet incet. Dupa atat timp..... atata asteptare , atatea lacrimi......
-Te iubesc! i am spotit la ureche si l am strans tare in brate, privindu l la fel de frumos, cum doar doamna Veta a vazut, cu aceeasi dragoste de acum 8 luni sau chiar mai puternica, mai intensa.....
Andreea
