Eu sunt mereu criticata ca nu acord importanta celor care ma ajuta si ca nu i sun. M ai ajutat, nu trebuie sa mi ceri ceva in schimb. Eu consider ca ajutorul ar trebui sa fie dezinteresat, ar trebui sa fie din placere si nu sa mi scoti mereu ochii pentru ajutorul respectiv. Un apel daca il fac, nu il fac pentru ca mi ai dat ceva, il fac peentru ca vreau sa rad, sa povestesc, sa ma sfatuiesc cu cineva, sa aflu ceva chiar daca e trist sau vesel nu mi e frica de nicio stire. Un apel il fac chiar daca am treaba, in timp ce am treaba, inainte sau dupa ce am treaba, nu ma opreste nimic sa vorbesc, nici durerea, nici plansul, nici ghinionul si nici cel mai mare noroc. O discutie o incep si daca am serial, si daca am o emisiune preferata, si daca suna cineva la usa sau ma striga altcineva in curte. Nu ma intrerup deloc. Telefonul nu l inchid nici pe bicicleta, nici la coada la magazin, nici in parc, iar daca vreau sa admir pe cineva, sa l laud, e ok. Daca vreau sa critic, sa glumesc mai dur cu privire la adresa interlocutorului, nu exista suparare din partea acestuia. Daca mi se da un sfat, il accept de la orice. Nu am orgoliu asa mare ca sa nu accept idei de la cei cu care vorbesc indiferent ce studii au...... Imi place orice om vesel, simplu si plin de imaginatie si umor, pentru ca de tristete am avut eu parte din plin. Prietenia mea este a tuturor, dar nu toti sunt prietenii mei. Cei care pot face un om fericit sunt cei care iubesc viata si oamenii!
In situatia data, nu e mai bine o atitudine diplomata : dau sms si impac pe toata lumea, ma fac si auzita, nu uit pe nimeni si nici nu ma cert cu nimeni. Dar culmea, nici asa nu e bine uneori. Mai bine cearta si contradictii, nu?!
A voastra, Andreea
Un comentariu:
f adevarat!
Trimiteți un comentariu