Praful amintirilor pentru fotograf nunta Bucuresti

    Casa parea parasita, veche si prafuita. Nimeni nu ar fi intrat in asa ceva nici daca era platit. Insa ea, ramasa pe drumuri, inghetata si infometata a indraznit sa paseasca inauntru. In ziua aceea, si din cauza ploii, a fost nevoita sa se strecoare foarte rapid in acel loc intunecos. A stat primele minute atenta la tot ce vede si aude imprejur si apoi s-a asezat intr-un colt, retrasa si tremuranda. Fericita? Nu. Singura? Da. Dar nu avea alta solutie… Privea in jur dupa o licarire de speranta, insa nu putea gasi asa ceva aici in acel loc uitat de lume. La o aruncatura de bat de ea se zarea ceva lucios. A intins mana si a apucat de jos o fotografie. La prima vedere parea ceva frumos, stralucea si era ca si neatinsa. Ce sa caute o poza asa frumoasa in acel loc?! O fotografie de nunta avand protagonisti doi tineri frumosi si tineri, chipesi si foarte eleganti. Fotografia nu era facuta demult pentru ca se observa calitatea ei si stiind tehnica din prezent, iti dai seama usor ca e ceva actual.

“Da. A fost frumos, dar s-a terminat, ca orice poveste de dragoste se termina repede! ” auzi ea o voce feminina si privi in fata.

Din partea cealalta a camerei, din intuneric se apropia o alta tanara care plangea si sughita.

“Linisteste-te! Ce s-a intamplat? ” a intrebat-o ea pe femeia straina.

“Observi rochia?! Este o rochie de mireasa, cu o trena mare si cu dantela pe bust. Superba! Am primit-o cadou de la iubitul meu. Dar cum se zice: daca mirele vede rochia inainte aduce ghinion si asa a fost. ”

“Cum asa? ”

“Da. El a murit intr-un accident de masina la cateva zile dupa nunta. ” a spus ea si iar a izbucnit in lacrimi.

“Imi pare rau!”

“Da. Si acum am venit in acest loc pentru ca aici am tinut sedinta foto in ziua nuntii. Aceasta era o casa frumoasa si curata, cu mobila scumpa, a unei matusi ale mele. Insa aici a avut loc un incediu acum o saptamana si uite ce a ajuns locul acesta! ”

“Vai cate ghinioane! ”

“Da. Daca iti povestesc ce frumoasa a fost sedinta foto, n-o sa-ti vina sa crezi! Parca vad si acum aparatul de pozat de la fotograf nunta Bucuresti in coltul acela si cateva draperii rosii la ferestre. O atmosfera calda de altfel, canapeaua din spate era tot rosie si cativa trandafiri albi aruncati pe jos. ”

“Aha. Deci o sedinta alb-rosu! Preferi rosu? ”

“Da. Rosu era culoarea preferata a mea si a lui. Acum nu o mai suport, de cand cu accidentul… ”

“Dar eu cred ca daca esti puternica poti trece peste tot nu?! ”

“Nu e simplu deloc. Amintirea celei mai frumoase zile din viata mea persista si nu o voi putea uita niciodata. Dimineata, in care m-am trezit cu speranta si cu vise multe, era cea mai frumoasa. Apoi am devenit cea mai draguta mireasa cu nenumarate emotii pe drumul spre altar. Nu, scuze, intai am fost la nasi sa ii luam. Mi-aduc aminte si acum ce prajituri fine facuse nasa cand am fost la ei, dar din cauza machiajului nu am putut servi. Dupa aceea am pornit spre primarie in rochie de mireasa, pentru ca vroiam sa port acea sublima rochie de printesa si la cununia civila. De acolo am luat-o pe jos spre biserica, o biserica de cartier, mica si primitoare, aranjata in pas de sarbatoare. Totul era ca intr-un basm. Noi eram personajele principale si caleasca inca ne astepta sa ne poarte spre taramuri de vis. Slujba la biserica a fost emotionanta si mi se parea ca ea cuprindea toate promisiunile facute reciproc si cateva sfaturi la inceput de drum. ”

“Da, intr-adevar ziua nuntii trebuie sa fie si este unica pentru fiecare. ” 

„Asa e.  A urmat si momentul mesei la restaurant, un local dragut, nu foarte mare si elegant ornat tot cu rosu si alb. Cel mai mult mi-a placut dansul, valsul nostru pe o muzica usoara si nu foarte tare, inconjurati de baloane de toate marimile si culorile. Parca pluteam in rochia mea cu trena si cu decolteu adanc. Uite, priveste fotografia! Iti place? “

“Da, chiar ca pari o zana. Eu nu sunt casatorita si nu stiu cum e sa traiesti acest moment, insa acum, dupa ce mi-ai povestit, mi-as dori sa am si eu o asa zi feerica. Mi-ai redat speranta sa pot continua, pentru ca ajunsesem intr-un punct mort al vietii mele. ”

„Da, merita tot efortul de a trai astfel de momente de fericire! Si nu o sa uit nicio clipa din acea zi. Insa.... “ si a izbucnit iar in plans.

A strans-o la piept pe femeia necajita, care privea in continu fotografia si linistea a coborat in camera intunecata. Tristetea, durerea, lacrimile si mila au pus stapanire acum pe ambele femei. Dar pentru ea se intrezarea o urma de lumina in saracaciosul ei trai si asta datorita femeii straine, care i-a impartasit fara ezitare ziua cea mai fericita din viata ei,