Iubirea intr-o carte

             Nu mi-as fi imaginat niciodata ca matusa mea sa aiba o asa poveste de iubire cu unchiul meu, ca in basme. M-am visat eu mereu eroina de filme, insa niciodata nu este ceea ce te astepti. Dragostea vine de unde nu banuiesti si cand nici nu stii, desi pretinzi ca ai simturi de felina.

            Cei doi sunt din orase foarte departate unul de celalalt. Ea, o femeie trista dupa o dezamagire in dragoste, el, dupa un esec intr-o prima casatorie datorita varstei prea fragede.
Mai tineti minte? Acum 15 ani era febra intalnirilor pe internet. Cunosteai pe cineva pe net  datorita unei pure intamplari sau nu chiar. Urma intalnirea propriu zisa si apoi totul mergea ca si uns.
             Marcel, unchiul meu actual, pe atunci un tanar de 20 ani, chipes si galant, a intrat in vorba cu matusa Larisa, o adolescenta de 18 ani fara experienta, dar precauta totusi cu astfel de chestii. La inceput au dezbatut pe un forum o tema des intalnita intre tineri: ce aduce ziua de maine printre cei la inceput de drum in viata? Apoi discutia s-a prelungit si a dus catre alte subiecte interesante. Pe parcurs cei doi au obeservat ca se inteleg bine, au aceleasi idei si vise, spun chiar si aceleasi glume si indragesc acelasi tip de muzica sau acelasi film de dragoste. Amandoi adorau cartile si erau inebuniti dupa povesti de iubire frumoase sau romane de aventuri. Trist era ca distanta dintre ei le facea cat mai greu dialogul fata in fata.

                Intr-o zi insa Mircea s-a hotarat ca e timpul sa se si intalneasca cu Larisa pentru ca incepea sa nutreasca niste sentimente deloc de neglijat fata de ea. Nu stia multe despre ea, decat ca este scriitoare  si se potrivea de minune cu meseria lui de pictor. Erau amandoi  absolventii unei facultati de Arte si doar asta te facea sa visezi, nu? Au stabilit o intalnire intr-o zi anume intr-un loc anume, de care daor ei doi stiau. Totul era stabilit si Marcel se pregatea pentru intalnirea cea mare. Imediat a  pornit cu masina lui cea noua la locul stabilit si a asteptat. Intre timp, a rezervat o masa, caci locul era un faimos restaurant din orasul sau si a tot asteptat. Asa au trecut 2 ore si degeaba: nimeni cu infatisarea Larisei, caci o stia din poze, nu aparea. Chiar incepea sa fie dezamagit si descurajat. Avea un cadou pentru Larisa: o carte asa cum banuia el ca ii place ei. E usor sa daruiesti, daca ai idei bune. Era o carte interesanta si cu un titlu sugestiv pentru viitorul lor: Fericiti pentru totdeauna. Dar asteptarea se prelungea si asta nu ii placea deloc. Intr-un final a plecat acasa pentru ca se facuse deja miezul noptii. Nu intelegea de ce Larisa, care era sigur dornica de aceasta intalnire, nu aparuse.

                  Si asa au trecut doi ani de la acea intamplare. Mircea nu mai avea niciun semn de la matusa mea. Intr-un fel se impacase cu ideea ca a fost doar o pierdere de timp, desi inima lui era de alta parere. Pana intr-o zi…   Intr-o dupa masa de sambata insorita, Mircea se hotari sa vada ce a mai aparut nou in libraria din centrul orasului. Intra rar aici pentru ca avea un contract cu o alta librarie pentru cartile sale si nu vroia sa tradeze concernul respectiv. Mergand printre rafturile pline cu carti, a ajuns si la noutati. Atentia i-a fost atrasa de un volum inchis la culoare, cu o coperta interesanta, avand in prin plan o femeie care plangea intr-un carucior cu rotile. A deschis-o si a privit numele autoarei: Larisa Avram. Sa fie doar o coicidenta!? A cumparat-o si a pornit spre casa sa o citeasca curios. A terminat-o in cateva ore si intr-adevar era aceeasi Larisa, cu care vorbise el pe internet atatea zile. Si-a dat seama pentru ca in povestea cartii erau scrise multe amanunte pe care le aflase de la Larisa si nu putea sa fie o asa mare coincidenta. La finalul cartii era atasata o fila speciala cu un anunt:

 “Luni, 14 iulie, sunteti invitat la lansarea acestei carti in holul librariei noastre. Orele 10. Participa autorea si cantaretul de muzica usoara, Albert Danescu. ”    

Era clar ca acum era momentul sa se intalneasca cu Larisa si s-o intrebe de ce nu aparuse la intalnire acum doi ani. Zis si facut.

Luni a fost primul la ora 10 la librarie. Nicio miscare. Peste 5 minute aparura si cateva persoane care tot comentau ceva de autoarea cartii. Nu a inteles ce si a hotarat sa astepte in hol linistit. La un moment dat aparura cateva cadre medicale, asistente, care impingeau un carucior si acolo era o femeie imbracata in negru, foarte trista. Nu parea deloc a fi autoarea acelei carti frumoase. Insa de cum a privit-o, a recunoscut aceeasi privire pe care o vazuse in pozele pe care i le daduse Larisa cu doi ani in urma pe internet. A ramas inmarmurit si apoi a inteles de ce nu venise la intalnirea lor: avusese un accident.

A stat la coada pentru a primi un autograf. Cand i-a venit randul, dupa ce a primit semnatura a rostit:

“Daca ma sunai si-mi spuneai ce ai patit, te-as fi asteptat si azi, Larisa. ”

Ea a ridicat ochii mirata si a conturat un mic suras.

“Sa inteleg ca scriu pe carte: “Pentru Marcel” ? ”

“Exact. Imi pare bine de cunostinta. ” si i-a intins mana.

De atunci au ramas nedespartiti, desi matusa mea este si azi in caruciorul cu rotile, din cauza accidentului de masina produs in ziua cand se grabea sa ajunga la intalnirea cea mare. Se vede ca a fost dragoste la prima vedere si nu a mai contat nimic apoi, pentru ca s-au casatorit si sunt fericiti pana in prezent. Parfumul iubirii dintre ei a rezistat de-a lungul anilor pentru ca exista sentimente adevarate si asta ma bucura.

Aceasta poveste imi da mult de gandit: oare mai exista si azi asa dragoste mare si sincera intre doi oameni?!