Mi-a placut aceasta povestioara adevarata cu iz avocatesc de pe internet, incat vreau s-o imprtasesc cu voi ca sa vad, sa aud, parerea voastra.
" "Doamna cu pantofi albastri" a devenit un exemplu de buna practica,
analizat in ultimele zile de catre cercetatorii in justitie,
specializati in dreptul familiei.
Sunt convinsa ca Doamna
judecator Camelia Folea va aduce o schimbare benefica a procedurii
audierii minorilor in cauzele civile!
In cele mai multe
dintre cazuri, un copil este extrem de reticent la intalnirea cu un
adult pe care nu-l cunoaste. Observam ca micutul se fastaceste, isi
ascunde chipul (adesea lipindu-si fata de parintele sau), il strange pe
acesta mai tare de mana, etc., …ori, de ce nu, poate avea fata de cel
necunoscut chiar o reactie de respingere fatisa. Sigur ati auzit vreun
parinte “scuzandu-si” copilul: “Ei, este rusinos, ca Nu va cunoaste!“…
De ce merita felicitata doamna judecator Camelia Folea, dinstinsa “Doamna cu pantofi albastri” din relatarea mea?
Pentru maniera absolut profesionista in care s-a apropiat de
baietelul R., pentru ca si-a propus si a reusit sa-i castige acestuia
increderea, facandu-l sa-si deschida sufletul in fata ei, pentru ca a
avut si delicatetea, dar si curiozitatea justificata a magistratului
chemat sa afle ce este in mod REAL in inima acestui copil traumatizat de
despartirea parintilor sai. E de neconceput sa intrebi un minor cu cine
vrea sa stea, pe care dintre parinti e dispus sa-l aleaga… cum, Doamne,
sa-l impovarezi cu un astfel de raspuns? Multumesc, Cerului, ca R. nu a
avut ghinionul sa treaca prin asta!
Sunt perfect constienta ca
o asemenea atitudine este generata de timpul scurt in care trebuie
purtata o astfel de discutie si de lista lunga de dosare pe care le are
judecatorul in timpul unei singure sedinte…50, poate chiar 100...
Dar, n-ar fi rau sa se fixeze astfel de cauze cu minori intr-o zi
anume, cu MAI PUTINE dosare ... ca sa fie timp din plin sa se stea la
povesti cu toate “gazele” ce ne trec pragul Tribunalelor, nu pentru ca
vor, si deloc din vina lor, ci pentru ca asa e necesar!
Apoi,
mi s-a parut exceptional ca magistratul “cu pantofi albastri” a audiat
minorul DUPA ce au fost administrate celelalte probe, dupa martori, dupa
interogatorii. Astfel, in clipa intalnirii cu copilul, judecatorul avea
formata, deja, o idee clara despre situatia dramatica din familia lui,
stia exact ce sa-l intrebe si pe care dintre intamplari sa insiste,
pentru a afla ADEVARUL!
In plus, “Doamna cu pantofi albastri”
nu a dispus sa-i fie adus minorul intr-un birou in care copilul ar fi
trebuit sa intre singur (in absenta parintilor) si unde sunt convinsa ca
nu s-ar fi simtit deloc in largul lui, din cauza chipurilor
necunoscute, a robelor negre agatate prin cuiere… daca, pe vreo masa a
vreunui magistrat mai ai si “ghinionul” sa fie vreo cruce, dintre acelea
pe care trebuie sa jure martorii, bag mana-n foc ca audierea copilului
ar fi fost iremediabil compromisa..
Doamna judecator s-a
indreptat EA catre copil, in timp ce acesta era in compania tatalui sau,
care, bun sau rau, avea atunci calitatea de chip cunoscut ce ii oferea
siguranta!
Ce m-a uimit la intalnirea aceasta “magica” dintre
magistrat si copil, petrecuta la nici un metru de mine, a fost ca
judecatorul nu a folosit clasicele intrebari: “Cum te cheama? Cati ani
ani? La ce scoala esti?” – of, Doamne!, atat de uzuale, ca nu au pic de
putere sa cucereasca atentia niciunui copil...
“Doamna cu
pantofi albastri” a avut inspiratia si talentul de a-l introduce pe R.
direct intr-o poveste, una FRUMOASA, total diferita de ce traia micutul
acasa: prezentandu-i cu miscari teatrale pantofii ei albastri, roba
neagra pe post de pelerina magica, sala de judecata (de care si mie mi-e
frica, in unele momente =D
), drept castel fermecat. Despre faptul ca l-a mai si servit cu
bomboane pe R., ce pot sa mai spun? Cum de le-a avut la indemana, la
momentul potrivit, chiar ramane un mister pentru noi toti…
R.
nu-i in stare sa va comunice nimic, pentru ca nu se pricepe s-o faca,
dar eu va asigur ca pustiul a plecat din cladirea Judecatoriei cu
convingerea ca a fost la castel, iar asta este o reala REUSITA, in
primul rand, pentru PSIHICUL baietelului!
Da, si in JUSTITIE se lucreaza cu COPII!
Ce frumos ar fi sa existe o camera, acolo, cu o papusa voioasa,
cu un ursulet de plus numai bun de dragalit, cu o carte de colorat si
niste creioane nerabdatoare sa simta manuta copilului satul de
scandaluri… Cam asa cum vedem, de altfel, in cabinetele medicale de
pediatrie, in clasele gradinitelor… nu-i evident ca acolo n-au fost
desenati peretii intamplator, cu Zane si pitici? Hm! Ce frumos ar fi!
Pentru R. asa a fost drumul de luni la “Tribunal”, cum ii spunem
institutiei in vorbirea curenta: FRUMOS. Iar aici nu ma refer deloc la
verdict. Am publicat textul cu trei zile inainte ca verdictul sa se dea!
Relatarea pe care am avut inspiratia sa o daruiesc tuturor a produs efecte spectaculoase!
Dintre toate mesajele pe care le-am primit, mai ales pe FB, in
privat, am ales doua esentiale, care sintetizeaza perfect efectul produs
de postarea mea.
Un magistrat cu nume de referinta in
sistemul judiciar mi-a scris asa: “Textul m-a induiosat si m-a facut sa
regret ca am renuntat la cauzele cu MINORI !"
De partea
cealalta, o mamica divortata mi-a transmis textual: “M-ati pus foarte
tare pe ganduri. VA PROMIT ca, de azi inainte, cand fostul meu sot va
veni sa-l ia pe baiat, in timpul programului de vizita, voi fi
zambitoare, ma voi stradui sa fiu calma si sa-i vorbesc frumos, chiar
daca-mi vine sa-i sparg capul… Abia acum am realizat ce suferinta
traieste un copil in situatia fiului meu, daca noi ne mai razboim sub
ochii lui”…
Sunt convinsa ca “Doamna cu pantofi albastri” nu
este deloc exceptia, este important sa nu uitati ca am descoperit-o
absolut intamplator… undeva, la cativa kilometri de Alba Iulia, intr-o
Judecatorie ce nu are mai mult de o sala…si nici macar dozator de cafea =D .
Remarcand maniera profesionista in care a indeplinit actul de
justitie, am convingerea ca doamna judecator Camelia Folea va aduce o
schimbare benefica a procedurii audierii minorilor in cauzele civile,
pentru toate motivele descrise mai sus.
“Doamna cu pantofi
albastri” a devenit un exemplu de buna practica, analizat si raspandit
in ultimele zile de catre cercetatorii in justitie si in dreptul
familiei.
Ieri, mi-am dat acordul pentru ca textul “Doamna cu
pantofi albastri” sa fie tradus in franceza si engleza, pentru a putea
fi folosit, tot ca exemplu de buna practica, si de catre magistratii din
alte tari.
In numele tuturor copiilor aflati in situatii similare, R. va multumeste!" (Madalina Scutelnicu)
Luati aminte! Andreea.
drumul tacerii
Acum 5 ani
2 comentarii:
-magistrati de nota 10 cu felicitari.
-sa mai auzim asa ceva mai des!
Trimiteți un comentariu