7 ani.... Exista o vorba : „ cei 7 ani de acasa ”. Exact asa este si in povestea mea, tata, „cei 7 ani de acasa” fara tine, goi, fara nicio sclipire, tacuti si foarte dificili, greoi , „cei 7 ani de acasa” in care am pus intrebari, am asteptat raspunsuri, am sperat ca linistea asta se va termina si ca vei suna si vom rade din nou in discutiile noastre lungi si amuzante, „cei 7 ani de acasa” in care am sperat ca e doar un cosmar din care ma voi trezi si te voi regasi iara in usa casei, asteptandu-ma si luandu -ma in brate din nou plin de iubire. M-am inselat. Viata are alte reguli...... Roata vietii se invarte non stop. Stiam ca moartea unui om drag doare, mi se spusese ca timpul imi va alina rana pierderii parintelui, dar iar m -am inselat. Viata are legile ei, desi vrem sa ne amagim ca viitorul va fi bun, linistit, niciodata nu va mai fi la fel fara cei dragi.
Am incercat apoi sa-mi gasesc un alt punct de sprijin, ca sa-mi pot continua drumul, sa capat putere si incredere in viitorul acesta nou, fara tine, desi firul vietii tale a fost curmat brusc, fara sa te bucuri inca de multe minunatii din viata noastra. 7 ani au trecut rapid, alergand prin iuresul vietii voit sau nevoit. Cel mai mare dusman al omului este timpul pentru ca este ireversibil si nepretuit. Au fost 7 ani „altfel” din toate punctele de vedere. 7 ani in care am trecut de o pandemie pe care tu nu ai fi putut s-o intelegi niciodata, tata, pentru ca a fost plina de durere, necunoscut si lacrimi. Nu ai fi putut face fata tristetii care a caracterizat aceasta perioada si pierderii celor dragi. 7 ani in care a inceput un razboi inutil, pe care eu nu -l inteleg, pentru ca este lipsit de iubire si plin de rautate si minciuni si din nou cu pierderi umane.
7 ani in care nepoteii tai au crescut, s- au maturizat si au pasiuni noi, diferite si foarte utile. Baiatul este la gimnaziu deja si are ca hobby dupa sah , matematica. stiintele exacte si, cred eu, ca si fizica in viitor, mostenire de familie. Fetita insa, inca in clasele mici, este interesata de desen, e un mic pictor. Mosteneste cealalta latura a familiei noastre: partea umana, artistica, mai boema, mai visatoare, mai sensibila, mai putin vizibila, dar care ajuta din umbra lumea asta agitata, energica a tehnicii si calculatoarelor, prezentul. Ei doi se completeaza bine, au doua firi total opuse si ii voi lasa sa- si aleaga drumul in viata asa cum vor ei, fara ca eu sa fortez ceva. Mama este bine pe drumul autocunoasterii si cunoasterii de locuri noi,unice superbe, asa cum o stii, cum i-a placut ei mereu, singura ia decizii si rezolva probleme.
Iar eu, tata, eu sunt neschimbata, pe fuga mereu, asa cum ma cunosti dintotdeauna, de mica. Am fost trista, te-am cautat foarte mult, in fiecare zi, atunci cand ai plecat, neintelegand de ce mi te-a luat D -zeu asa brusc si dand vina pe toti din jur, inclusiv pe viata ca a fost nedreapta cu mine, luandu-mi singurul om bun, sensibil, blajin si vesel de langa mine. Aveam atata dragoste sa- ti mai daruiesc, atataea planuri, atatea povesti si glume sa ne mai spunem, tata, dar nu te -am mai gasit.
Apoi, un preot drag tie, un fost elev, m-a trezit usor la realitate, la o realitate dura, pe care eu refuzam pregnant s- o accept, desi era asa de evidenta, poate din cauza unui egoism minor prezent mereu la noi, oamenii de pe pamant. Mi-a zis ca noi, cei dragi, ne dorim ca tu sa fi ramas aici, doar pentru noi, sa ne fie noua bine ca te avem, dar tie, tata, din cauza problemelor de sanatate neasteptate, nu ti –ar fi fost bine aici asa bolnav, nu ti-ai fi dorit sa stai cu noi acum pentru ca te-ai fi chinuit. Si daca te iubim, trebuie sa te lasam sa pleci SUS, acolo unde nu este durere si tristete, acolo ti-este sigur bine si mult mai usor, mai bine decat cu noi acum aici bolnav.
Tot ce mi s- a explicat, mi –a sters incet incet lacrimile de pe obraz in timp si zambetul mi-a inlocuit din nou tristetea de pe chip, asa cum ti –ai fi dorit si tu, sa fiu, vesela si optimista. Am inceput sa invat sa traiesc fara tine, sa-mi gasesc alte puncte de sprijin pentru viitor, avand in suflet mereu amintiri cu tine, invataminte si sfaturi pretioase, discutii si povesti cu prieteni dragi tie, in care esti prezent intotdeauna. Toate astea m-au ajutat foarte mult pe langa fotografii si alte inregistrari. Iar imaginatia mea mi- a fost de ajutor uneori.
Datorita tie sunt un om asa bun acum, sufletist, increzator, vesel, optimist si iubitor. Au fost 7 ani in care am incercat sa ma cunosc altfel, fara tine, tata. Nu am gasit deloc inlocuitor la tot timpul pe care il petreceam impreuna, insa am depasit anumite bariere ale durerii prin amintiri de suflet. 7 ani foarte grei, pustii, in care rataceam aiurea uneori, incercand sa te reaud sau sa te revad, dar fara succes. Insa te simteam neincetat langa mine, te iubeam si in absenta pe zi ce trecea mai mult. Si cel mai important, nu mai invinuiam pe nimeni pentru ca tu ai plecat dintre noi. Doar cand pierzi un om drag, iti dai seama de valoarea lui..... Si vor mai veni inca multi ani, tata, fara tine, pana ne vom reintalni in acel loc linistit si minunat, acolo SUS. Povestea noastra va continua.....
Te iubesc si te voi iubi mereu, tata! Ma bucur ca am avut atat timp sa-ti zic asta aici cat ai fost cu noi si mai ales sa ti-o arat mereu prin surprizele si micile mele intamplari impreuna. Sper ca ti-ai gasit linistea si ca, unde esti acum, este o lume mai buna, asa cum era si inima ta mereu, fara tristete si rautate. Simt ca ne veghezi de SUS, asa cum se zice, si ca –mi dai putere in hotararile mele! Ramai cu bine, om minunat, tata si sot perfect, prieten devotat si suflet vioi si bland!
Nu uita, frumusetea acestei vieti aici este sporita pentru mine de faptul ca tu esti mereu in gandurile mele, draga tata, mult timp de acum incolo, inca 7 ani si inca 7 ani si inca 7 ani.......! Pentru eternitate!
Fiica
