Andreea - Bobo

Un an nou, un inceput diferit, un sentiment de implinire totala...

2012-01-16T14:55:00.002+02:00

Servus tuturor si la multi ani voua si familiilor voastre! Sa aveti parte de un an bun si plin de bucurii!
Eu l-am inceput cu o vacanta alba pe muntii plini de zapada si de schiori ai tarii noastre. A fost superb, o stare de entuziasm ca poti face lucruri noi m-a invadat imediat. Aer curat, priveliste minunata, o adevarata aventura alaturi de cei dragi mie. Nu am avut timp sa traiesc profund fiecare moment, pentru ca timpul trecea rapid. Nu mi-am permis sa opresc nicio clipa timpul in loc. In fiecare zi dimineata, priveam partiile de schi, albe si pline de viata, ma bucuram de fiecare lectie de schi alaturi de copiii incepatori si mai imi trageam rasuflarea la un ceai cald in taverna incalzita de la baza partiei. Daca as fi putut, as fi poposit un pic mai mult sus pe varful muntelui ingropat de zapada proaspata si pufoasa si as fi facut o poza in sufletul meu pe care s-o pastrez acolo pentru totdeauna. Insa voi ramane cu fotografiile facute de uby al meu, pe care le-am pus in albumul meu de familie si pe care le vad saptamanal cand am un moment de ragaz.
Ar fi multe de povestit, dar nimic nu va mai aduce din nou langa mine acea atmosfera frumoasa, unica si stralucitoare din varful muntilor. Cel putin nu acum, asa repede. Ma multumesc doar cu amintirea unor momente perfecte, pe "ulita "alba pe care zburam incaltata cu " ghetele cu sine".
Ce mi-as dori mai frumos decat acest inceput de an alb si mirific langa cel pe care il ador in fiecare zi mai mult...
Va pup si va las sa va ganditi la cele mai frumoase amintiri ale voastre de iarna si sa mi le impartasiti pe blog!
Aceeasi Andreea

Poveste de Craciun

2011-12-20T11:44:00.005+02:00

Bijutierul era aşezat la biroul său, privind distrat strada prin vitrina elegantului său magazin.
O fetiţă se apropie şi-şi lipi nasul de geam. La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albaştri cum este cerul se luminară. Intră hotarâtă în magazin şi arătă cu degetul spre un splendid colier de perle albe.
"E pentru sora mea. Puteţi să mi-l împachetaţi frumos pentru un cadou?"
Patronul magazinului o fixă din ochi pe micuţa clienta şi o întreba: "Câţi bani ai?"
Fără să pregete, ridicându-se pe vârfuri, fetiţa puse pe tejghea o cutie de tinichea, o deschise şi o goli. Căzură câteva bancnote de mică valoare, un pumn de monede, câteva scoici şi nişte figurine.
Ajung?" întrebă ea cu mândrie.
"Vreau să fac un cadou pentru sora mea mai mare. De când mama nu mai este, ea e cea care-i ţine locul şi niciodata nu are nici macar o clipă pentru ea. Astăzi e ziua ei şi sunt sigura că o voi face foarte fericită cu acest cadou. Culoarea alba este preferata ei."
Omul se duse în spate şi reveni cu o hârtie de impachetat nemaipomenit de frumoasă, roşie cu auriu, cu care împachetă cu grija cutia.
"Ia-o", spuse el fetiţei. "Şi du-o cu grijă."
Fetiţa plecă foarte mândră, ţinând pachetul ca pe un trofeu.
O oră după aceea, în bijuterie intră o fată frumoasă cu parul de culoarea mierii şi cu nişte ochi albaştri minunaţi. Puse cu hotărâre pe tejghea pachetul pe care bijutierul îl făcuse cu atâta grijă şi spuse:
"Colierul acesta a fost cumparat de aici?"
"Da, domnişoară."
"Şi cât a costat?"
"Preţurile praticate în acest magazin sunt confidenţiale: nu privesc decât pe client şi pe mine."
"Dar sora mea avea doar câţiva bănuţi. N-ar fi putut cumpăra niciodată un colier ca acesta!"
Bijutierul luă cutia cu preţiosul ei conţinut, o închise, refăcu cu grijă ambalajul cadoului şi-l înapoie fetei.
"Sora dumneavoastră a plătit. A plătit preţul cel mai mare pe care-l putea plăti cineva: a dat tot ceea ce avea."

Dragii mei, important este sa dati tot ce aveti voi pentru a face o surpriza celui drag, iar voi, cei care primiti cadouri, sa apreciati ce primiti pentru ca este daruit din inima. Uneori poate nu va place acel cadou, poate nu va bucura o simpla felicitare, poate un telefon primit la o ora tarzie va deranjeaza, insa orice este un gand de la cel iubit pentru voi. Daca nu-l apreciati acum, cand totul este bine, mai tarziu poate va fi prea tarziu pentru unii... CRACIUN FERICIT, DRAGII MEI ! A voastra, Andreea.

Obiceiuri de sfarsit de an in Germania

2011-12-19T10:49:00.006+02:00

Ca sa incheiem anul frumos si in spirit de sarbatoare cum se fac mai toate lucrurile acum la final, ma gandeam sa va impartasesc ce mai stiu eu despre datinile de Anul Nou.
Sa luam de exemplu Germania. Pentru ca ei sunt majoritatea catolici, au acel frumos obicei sa faca o coronita din brad si sa aprinda cu 4 saptamani inainte de Craciun cate o lumanare in mijlocul ei in fiecare saptamana. Astfel, in ziua de Craciun, veti avea pe masa o frumoasa coronita din brad si 4 lumanari inauntru. Se numeste Adventskranz. Lumanarile acestea simbolizeaza renasterea luminii dupa solstitiul de iarna.
Ca alimente celebre nemtesti amintesc aici painile coapte, nucile prajite si faimoasele Lebkuchen-turte dulci acoperite cu scortisoara si zahar. In Bavaria este popular crapul servit cu un sos de turta dulce, numit Pfeferkuchen. La masa de Craciun se serveste de multe ori carne de purcel de lapte, caltabos si salata de macaroane. In prima zi de Craciun se serveste mai ales gasca la cuptor si Stollen-un fel de cozonac cu martipan, ghimbir si fructe.
Alt semn caracteristic sarbatorii acesteia este bradul de Craciun. Se vehiculeaza doua legende ale bradului de Craciun.
Una dintre legende susţine ca Isus a fost pierdut în pădure, şi un tăietor de lemne şi soţia sa l-au luat şi i-au dat hrană şi adăpost. Pentru a le recompensa pentru faptele lor bune, Copilul Hristos a rupt o ramura a unei brad vesnic verde şi a spus că în fiecare an la data de Crăciun acea ramura va face fructe. În fiecare an după aceea, ramura a purtat mere de aur şi nuci de argint. Asa s-a nascut pomul de Craciun.
Legenda a doua a bradului de Craciun din Germania implică pe tatăl Reformei protestante, Martin Luther. Pe drumul spre casa într-o seară, Martin Luther a fost impresionat de frumusetea unui brad de sub stele.El l-a taiat şi l-a adus acasă pentru a impartasi cu familia sa aceasta frumusete. Pentru a imita stelele de sub brad si care pluteau deasupra ieslei unde Hristos s-a născut, Martin Luther a decorat bradul cu lumânări subţiri. Voila! Pomul de Craciun s-a nascut! Astfel Tannenbaum a devenit un simbol puternic al Craciunului.
La serbarea de sfarsit de an din scoli, de Craciun, purtatoarea de cadouri este o fetita, numita Christkind. Aceasta este imbracata intr-o haina alba si are pe cap o coronita aurita.
Urarea de Craciun in Germania este: Frohe Weihnachten!
Si eu va doresc sa aveti sarbatori fericite si pline de caldura sufleteasca alaturi de cei dragi, multa iubire in case si bunataturi pe mese!
Va pup si sa ne revedem cu bine la anul!
Andreea

Raceala

2011-12-08T11:29:00.002+02:00

De multe ori avem temperatura, ne simtim ametiti si ne curge nasul. Nu stim niciodata sigur daca ne-a prins raceala sau suntem doar prost dispusi, avem gripa sau o alta boala. De aceea m-am gandit ca v-ar prinde bine o poveste a nasterii racelii, a simptomelor si evolutiei ei in organism. Mi se pare foarte utila.
Cand te simti ametit, iti curge nasul, ai temperatura de peste 37 grade si nu ai putere, atunci poti spune ca ai facut cunostinta cu raceala. Dar de ce? In momentul cand o bacterie depaseste sistemul nostru imunitar si se instaleaza in organism, rezulta o infectie. Trebuie sa luptam cu invadatorii, nu? Cand temperatura corpului depaseste pragul de 37 de grade se intampla 3 fenomene:
-celulele sistemului imunitar = leucocitele isi cresc capacitatea de a neutraliza microbii.
-creste cantitatea de interferon= proteine naturale produse de sistemul imunitar si acestea au caracter antiviral.
-se impiedica inmultirea bacteriilor caci ele nu se pot dezvolta la o temperatura de peste 37 de grade.
Noi in acest timp mai prezentam si alte stari :
-apar stari de amorteala, lipsa de energie
-pielea devine palida
-apare deshidratarea
-curge nasul si apare tusea.
Apare lipsa vitaminei C, pe care noi o putem lua din citrice si fructe sau chiar salate. Trebuie sa consumam mai multe lichide in aceasta perioada. Febra este un mecanism de autoaparare in aceasta raceala, de vindecare, fara de care corpul nu ar putea face fata microbilor. Greseala oamenilor este ca incearca sa scada aceasta temperatura si suprima automat acest sistem de aparare al organismului impotriva microbilor.
Acum apare si nevoia de a lua mereu medicamente care aparent ne fac bine in acesta perioada de slabiciune, dar doar aparent. De exemplu:
-paracetamolul nu face decat sa prelungeasca boala, suprimand mecanismul natural al febrei si afecteaza si ficatul , creeand insuficienta hepatica. Afecteaza rinichii, creste riscul de astm si de hipertensiune.
-ibuprofenul intoxica ficatul, crescand riscul de insuficienta hepatica.
-aspirina suprima capacitatea globulelor albe de a distruge microbii si amplifica riscul de a face ulcer. (arata un studiu facut la o Universitate din Sydney)
-antibioticele sunt un adevarat pericol pentru organism. Dezechilibreaza flora intestinala si distrug sistemul imunitar.
Sfatul meu este sa nu luati antibiotice nici macar preventiv.
Concluzia este ca daca aveti febra sub 40, nu diperati, daca ea depaseste pragul de 40 si persista atunci ar fi un motiv de ingrijorare. Ea trebuie supravegheata si ar trebui sa insistati in aceasta perioada de slabiciun a corpului cu tratamente naturiste.
In primul rand prin dieta=tratamentul prin alimentatie, prin eliminarea zaharului din aceasta dieta in aceasta perioada si consumul alimentelor bogate in vitamine si minerale, astea ar fi primele metode bune de vindecare impotriva racelii.
Va scriu mai jos cateva alimente bogate in vitamina C in ordinea crescatoare a procentului lor de vitamina:
-macesele
-catina
-ardeiul iute
-ardeiul verde
-coacazele
-broccoli
-varza
-lamaia
Alimente bogate in minerale, zinc de exemplu:
-stridiile
-germenii de grau
-ficatul de vitel
-semintele de in
-semintele de dovleac
-ficatul de porc
-nucile
-carnea de vita
-carnea slaba de porc
In al doilea rand trebuie sa consumam zilnic apa multa, peste 2 litri pe zi.
Avem nevoie sa consumam alimente siplante cu efecte antimicrobiene: ceapa, usturoi, propolis, echinaceea, musetelul, mugurii de pin, cimbrul, ghimbirul.
Dar trebuie sa ne gandim si la tratamentul non alimentar: somnul, odihna, expectorarea mucusului.
Si nu in ultimul rand ar trebuie sa stabilizam si nevelul de vitamina D din corp, care este un puternic stimulent al sistemului imunitar. Acesta se face prin:
-expunerea la soare
-consumul de peste (somn, ton)
Optional ne putem gandi si la leacuri babesti (stiute de toti de la bunici si strabunici).
Ce parere aveti? Stiati toate acestea despre raceala? Va sunt utile?
Astept pareri si sfaturi la subiect!
Andreea

Cadoul perfect

2011-12-06T12:30:00.003+02:00

Este dimineata de Mos Nicolae. O zi calduroasa pentru aceasta perioada a anului. Ma asteptam la multa zapada si ger, insa este chiar liniste si toti povestesc bucurosi de ce au primit de la batranul Mos Nicolae, o traditie mult asteptata de copii de altfel, dar si de cei mari, pentru ca toti ne bucuram la dulciuri si fructe, ascunse noaptea in ghetutele proaspat spalate nu?
Am realizat ceva mult mai important anul acesta, am inteles ce cadou astept intotdeauna de la aceste sarbatori in general si care este castigul meu in fiecare an, cand il asteapt pe Mosu' cu o surpriza. Nimic nu ma va bucura mai mult decat sa-i unesc pe cei dragi mie, pe toti in jurul unei mese si sa-i pot privi fericita, sa ma bucur mereu ca suntem toti sanatosi, ca putem povesti ce ni s-a intamplat sau ce am fi vrut sa se petreaca. Nici un alt cadou scump nu m-ar bucura la fel de mult ca acesta. Si acum inteleg de ce acest Mos este batran in fiecare an, dar niciodata nu moare sau nu dispare, pentru ca el bucurandu-se cand toti suntem impreuna si fericiti, e mai puternic si pregateste o alta intalnire, reuniune si tot asa in fiecare an. Niciodata nu poate fi trist la acestea.
Daca am face si noi la fel zilnic, daca ne-am bucura si i-am aprecia pe cei dragi in fiecare zi, am fi mai buni si mai tineri si niciodata nu ne -am mai inchide in noi, nu am mai plange si nu am mai fi invidiosi. Cadoul perfect exista, nu trebuie decat sa vedeti singuri care este acesta: pentru mine este viata si familia.
Daca ne-am opri un pic si am privi in ochii unui copil cand vede ghetutele pline cu cadouri, ne -am da seama ca bucuria aceea nevinovata si inocenta nu am avut-o niciodata, am fost prea preocupati fara rost si ingrijorati de alte probleme ale vecinilor sau rudelor.
Ma bucur enorm ca acum am reusit sa inteleg aceste lucruri simple dar importante pentru mine, altfel ar trece timpul si nu vreau sa regret mai incolo ceea ce puteam sa fac acum cand suntem toti o familie, sanatosi si cu sperante.
La multi ani, Mosule!!! La multi ani iubitului meu, pe care il ador! Nu este ziua lui astazi, insa de fiecare data cand ma trezesc si il zaresc, ii multumesc in gand pentru ca este langa mine si il sarut ca si cum ar fi ziua lui. Fiecare clipa este unica si trebuie traita la fel!
Va pup!
Andreea
Astept parerile voastre despre... Mos si cadoul perfect!

Cei dragi mie

2011-11-24T15:02:00.002+02:00

De atatea ori v-ati intrebat cine sunt si ce prieteni am, cu ce ma ocup, ce hobby-uri am si de unde imi vin ideile sa scriu trist sau plin de bucurie. Am mai dat pe parcurs niste raspunsuri la intrebarile voastre si la gandurile voastre, dar azi m-am hotarat sa scriu despre cei dragi mie, sa -i cunoasteti si voi, si altfel sa ma cunoasteti si pe mine mai bine prin ei si sa facem schimb de experiente daca doriti. Vremea trece repede si nu mai avem timp sa poposim in umbra amintirilor noastre cat am vrea zilnic nu? O sa va povestesc despre cei care traiesc si ma bucura in fiecare saptamana. Au fost oameni desosebiti si cei care nu mai sunt dar nu mai vreau sa ma intristez.
Ca in viata fiecrauia exista si pentru mine parintii, cei mai draguti oameni de pe planeta, cum ar trebui sa zica fiecare copil despre ai lui, care i-au dat nastere nu?
Mama e o superba femeie care are grija de mine mereu, ma iubeste enorm si -mi face mereu surprize. As vrea sa fie mandra de mine macar cat sunt eu de ea. Te iubesc mult, Mutti!
Tata, un om blajin si mereu cinstit si corect, amuzant si modest ma incurajeaza mereu in ceea ce fac. E simpatic foc si sper sa fie sanatos alaturi de mama inca zeci de ani de acum incolo, sa se bucure de viata si cei din jur.
Dendu, omul care mi-a aratat ce e fericirea si linistea sufleteasca, care m-a facut sa zambesc cand plangeam, m-a invatat sa iubesc tot ce e sanatos si frumos, mi-este mereu alaturi. Imi pare rau ca uneori l-am suparat cu nestatornicia si impulsivitatea mea. Il ador si stiu ca el imi iarta micile imperfectiuni.
Matusa mea de la Bucuresti, Tuchi, e o persoana care are o rabdare enorma sa ma invete si sa ma sfatuiasca fara sa se enerveze si mereu se bucura pentu ce realizez si ceea ce sunt. O iubesc mult.
Verisoara mea, Ioana, care este mai mult ca o sora pentru mine. De ea ma leaga multe amintiri din copilarie si mereu vom avea ce povesti la gura sobei. Sper ca viata sa nu ne desparta prea mult si sa ne vedem mai des. Eu tin la ea mult si vreau sa fie foarte fericita si implinita.
Am avut norocul sa am si o a doua familie, cu care am crescut cat eram mica si de care ma leaga multe intamplari de demult.Tanti Fifi si nenea Stelica sunt o familie foarte primitoare si sincera cu prietenii. Cand ai nevoie de o oaza de liniste, te retragi la ei acolo, la tara, unde natura este vie si plina de surprize placute si petreci cateva momente unice, care te fac sa uiti de tristete. Nu vreau sa-mi inchipui viata fara ei!
Prietena mea, Petra, care s-a bucurat mereu pentru mine sa -mi mearga bine si cu care am petrecut momente frumoase in vacante si nu numai. Sunt multumita pentru ea ca este fericita si ii doresc sa fie asa toata viata alaturi de cel pe care il iubeste acum, sotul ei.
Prietena mea de atati ani, Ileana mereu m-a ascultat cand am avut o problema si m-a facut sa rad, sa uit de ce e trist si monoton.
Amicele mele, Laura si Cornelia, carora le doresc sa-si intalneasca jumatatea pentru ca singuratatea este grea si o boala lunga, sunt niste persoane dargute si amabile intotdeauna.
Nu ultimii sunt copiii, care ma fac sa zambesc mereu si neconditionat. Aici am trei preferati:Andrei, Ioana si Theo. Cu ei imi pierd capul in aventuri in curtea de joaca, cu diverse jocuri si idei nastrusnice.
Cunosc inca multe persoane, cu care tin legatura mereu si care fac parte din trecutul meu dar acum vreau sa ma asigur ca doar viitorul este optimist si sa nu mai imi aduc aminte de trecut, desi a fost frumos si interesant.
Va pup si sper sa-mi impartasiti si voi aici persoanele dragi din viata voastra!Andreea

TRACTARI AUTO PLOIESTI-Sunteti azi soferi sau pietoni, dati la ACARAUTO doar cativa roni

2011-11-15T22:33:00.005+02:00

TRACTARI AUTO

ACAR AUTO
Transport: stivuitoare
mobil: bobcat-uri
0722 141 081; mini-baggere-pana la 4 tone
0745 017 915; utilaje
0766 844 224;
www.acarauto.ro
Cu noi ai prioritate!

Este o firma serioasa si prompta, nu ratati ocazia sa incercati! V-o spun din experienta proprie! Andreea

Parfum nostalgic de tinerete

2011-11-07T17:01:00.002+02:00

Da, au fost petreceri fumoase, amintiri placute, miros de portocali, insa nimic nu mai aduce aminte de zambetul nostru decat cateva fotografii copilaroase pe care le pastrez in acelasi sertar prafuit. Trebuie sa ai puterea sa o iei de la capat, sa stii unde sa-ti gasesti locul si langa cine. Nu as stii ce fel de sfaturi sa dau unei persoane care vrea sa o ia din nou pe un alt drum, insa as putea sa-i povestesc multe despre experiente delicate sau surprize melancolice. Nu am forta sa-i dau o solutie problemei in cauza, dar cred ca viata o invata si o ghideaza usurel pe calea potrivita.
Mi-amintesc seara petrecerii de acum exact 4 ani: cate mirosuri culinare, cate pachete colorate cu fundita si mai ales ce de flori primisem. Nu stiam sigur ca va fi o seara unica, ca trebuie sa traiesc clipa ca si cum e ultima, insa banuiam ca asa de frumos nu o sa mai fie niciodata, ca atatea persoane dragi mie unite la un loc nu vor mai fi. Inchid ochii uneori si parca aud soneria de la usa, pupicuri, imbratisari si multe cadouri... Zgomot, muzica, glume si poante spuse in graba. Eram eu cu ai mei, eu cu mine, cu amintirile mele, cu trecutul si cu viitorul in acelasi loc, o nebunie de dupa masa plina de energie si sentimente amestecate. Promisiuni si speranta revederii ne-a despartit in ceas de noapte tarziu.
A fost frumos, a fost .... Va fi altfel acum, insa noi vom fi aceeasi, dar mai maturi, mai sensibili, mai nostalgici, fiecare in alt colt al lumii. Strada copilariei mele pastreaza parfumul batranului liliac, urmele pasilor vecinilor, insa razele soarelui sunt la fel de calde, imi zambesc mereu la fel de puternic, imi arata calea... un drum nou, nu?
Va pup, aceeasi Andreea

Vremelnicie ... durabila

2011-10-23T23:58:00.003+03:00

Efemeritatea, trecerea anilor, luarea deciziilor si in sfarsit statia finala: maturitatea.
Vita de vie rodise in acea toamna tarzie, mirosul strugurilor parcurgea curtea pana la nucul batran. Stateam cu foaia alba in fata si nu stiam ce sa scriu pentru referatul de la scoala, priveam jocul copiilor din curtea vecina. Pastram o dorinta neexplicata de a retrai momentele copilariei, cand mancam cozonacul bunicii si alergam de-a lungul strazii inguste pe Pegas-ul albastru.
Acum imi revine acel dor de a sta de vorba cu vecinul despre recolta din anul curent, de a poposi linistita la magazinul din colt pentru o sticla de Brifcor si mai ales de a asculta emisiunea de dedicatii de la Radio Romania -Actualitati.
Pe biroul de lemn statea prafuit albumul de fotografii alb negru al bunicii. Lacrimi, nostalgie, melancolie...Trecerea anilor nu a luat cu ei si aceste imagini din sufletul meu, a grabit insa efemiritatea impulsurilor mele, zambetul meu a ramas deschis intr-un colt al gurii, dar speranta nu a mai gasit gangul de intrare.
La aceeasi masa stau si acum cu o foaie alba in fata, un octombrie cald si acelasi miros de struguri. Insa totusi am un zambet. In fiecare zi ma simt mai puternica si mai indragostita. Mi-e teama de finalul acela, de responsabilitatea pe care trebuie sa o am cand am grija de cineva sau de ceva, chiar daca este doar trecutul meu. A aparut insa si o speranta, care imi da pana si o prima idee ce sa scriu pe acea foaie. "Extemporalul maturitatii. " Am norocul sa am aproape pe cei care ma iubesc, ma aprecieaza, dar cu care uneori ma mai cert din banalitate. As vrea sa-mi ierte micile deplasari sau eronari scapate in trecerea timpului. Si in acelasi timp mi-as dori sa urc in trenul care ma asteapta de ceva vreme si sa calatoresc alaturi de iubire si nazuinte,vise si sperante. Pretuiesc fiecare moment din viata mea, de cand rasare soarele si pana cand adorm linistita in bratele pufoase ale iubitului meu, de cand vorbesc cu cei mai buni parinti ai mei si pana cand alerg cu al meu catelus auriu, de cand citesc zambetele pe fata prietenilor mei si pana cand ma plimb prin oras cu ai mei elevi nazdravani. Apreciez dragostea, sunt iubita si iubesc, simt tandretea si pasiunea, inocenta si sinceritatea. Sunt eu in fiecare zi, mai puternica si invulnerabila, mai tenace si mai spontana. Da, sunt convinsa ca acesta este subiectul potrivit al referatului meu. Si o sa incerc sa-mi iasa o lucrare buna si macar prin asta sa- i fac mandrii pe ai mei...Este o idee excelenta nu?
Va pup, Andreea.

Today is the day.... my Birthday!

2011-10-12T00:13:00.001+03:00

Happy Birthday! Kiss! Andreea

Inca un an, insa alta viata...la multi ani mie!

2011-10-11T23:10:00.005+03:00

As putea sa impart tot ce mi s-a intamplat pana acum in viata in mai multe capitole, parti... As putea sa gasesc si un titlu fiecarui capitol... Si as reusi sa va captez curiozitatea de la inceput. Cel mai bine fac un rezumat.

Copil, cu codite balaie, rasfatat de bunica si indragostit de animale, mereu agitat si pus pe sotii. Partea asta a vietii mele se numeste INOCENTA. Adolescenta pusa pe invatat, uneori pedepsita de parinti sa nu mearga la petreceri de teen-ageri, mare iubitoare de ciocolata si de peisajele de la casa ei de la tara. Partea asta se numeste TREZIREA. Studenta curioasa si energica care descoperea alta lume departe de casa, de familie si incearca deja sa se descurce singura. Partea asta se numeste REALITATE.

O lume plina de copii, placerea de a munci langa cei mici, infaptuirea unor planuri mari pe plan profesional. Partea asta se numeste MATURITATE. Primul fior al dragostei negandite, primele decizii si sarcini familiale, sperante desarte. Partea asta se numeste RESPONSABILITATE.

Un nou inceput, aceeasi persoana, insa diferita, un non sens inexplicabil, insa existent in viata mea mai mereu, un suflet in sfarsit indragostit cu adevarat si caruia i se indeplinesc visele mici si simple. Partea asta care imi place cel mai mult are titlul de: VIATA sau FERICIRE. Nu m-am hotarat cum sa o numesc caci i se potrivesc ambele denumiri.

Ultima parte, pentru ca a mai ramas doar una, se va numi IMPLINIRE. Viata este scurta cuprinde multe capitole, insa depinde de noi sa vedem durata fiecaruia. Am multe dorinte ca noi toti, insa pot sa strang mai multe intr-una singura: sa-mi petrec aceasta zi frumoasa alaturi de cei dragi, gandindu-ma la ce e mai bine, cu sperante mari si multa dragoste.

Va pup, aceeasi Andreea-Hellene

Poze din Ungaria, pe Tisa (episodul 2)

2011-09-24T21:51:00.012+03:00

O natura unica, primitoare, plina de dragoste neconditionata......

Noi, niste suflete indragostite, mereu puse pe noi descoperiri si alte aventuri, dornici de a afla definitia inovatiei si supravietuirii in libertate.

Va pup, Andreea.

Daca doriti sa revedeti....M-tii Retezat (poze din episodul 1)

2011-09-07T00:11:00.014+03:00

Nu e nimic mai frumos decat sa incerci sa prinzi o raza de soare nu? Sau sa asculti linistea fosnitului frunzelor? Ai reusit vreodata?

Daca vrei sa simti minunea naturii, sa asculti cum respira fiecare copac cand priveste stelele, nu rata o plimbare prin M-tii Retezat!

Pozele sunt realizate de mine personal in luna august 2011!

O zi perfecta aproape de cer (episodul 2)

2011-09-06T13:27:00.002+03:00

Astazi revin la povestile mele despre natura, eterna si neobosita natura care ne primeste mereu sa o exploram si sa o alintam neconditionat. V-ati intrebat vreodata de ce fluturii aleg sa traiasca in mijlocul naturii, de ce broscutele aleg sa sara pe malul apei, de ce copacii iau forme nedeslusite doar in centrul padurii , si nu se intampla astea in orasul mare si zgomotos, cu atata confort uman si civilizatie?! Pentru ca noi, oamenii, obosim natura, flora si fauna ei si acestea se retrag unde linistea e acasa la ea, unde nu exista rutina si mizerie.
Am petrecut cateva zile pe raul Tisa din Ungaria: splendoare intr-un colt de Rai, minune pe un taram de vis. Este drept ca, daca ai aproape partenerul perfect si o imaginatie bogata, te lasi purtat de val si nu ai cum sa ratezi intrarea in Paradis,nu? Eu am incercat si mi -a reusit, am zburat pe un nor, am pasit pe langa ingeri si am stat langa castele de ciocolata. E superb, totul este mirific, dulce si ametitor.
Am devenit o iubitoare de pescuit, ador sa stau in tihna baltii sau raurilor si sa prind diversi pesti. Nu vreau sa ii chinui, doar ii privesc, ii mangai si apoi le dau drumul inapoi in apa. Imi place ca ei accepta macar o sedinta foto si chiar stau intinsi, linistiti in lumina blitzului meu. Nu ar trebui sa ii capturam sau sa-i transformam in hrana cotidiana. Sunt niste vietuitoare ale apelor si ne ofera un specacol viu de argint, sclipesc dimineata in lumina soarelui si joaca lor de sub pietre te face sa plutesti si sa uiti de toate problemele, triste din viata ta.
Am petrecut o zi perfecta pe malul Tisei, alaturi de cel pe care il iubesc si fara de care nu as vedea viata asa colorata, vie si interesanta. Dragostea si natura se contopesc asa frumos incat, de multe ori, nu realizezi ca sunt doua chestii diferite.
O sa incarc pe blog si pozele din acest colt superb de natura, insa, daca nu incercati o aventura in mijlocul ei, nu o sa simtiti adevarata licoare de fericire, libertate si parfum.
Va pup si astept o parere, o idee, un comentariu.
A voastra Andreea.

LA MULTI ANI mie, blogul e cadoul meu, nu?

2011-09-01T10:39:00.002+03:00

V-ati intrebat mereu cine sunt de fapt: Elena, Andreea sau Bobo? Cred ca am reusit in sfarsit sa ma identific: ma cheama Elena, am o anumita varsta care ma face inca tanarasilocuiesc in Ardeal, in locul unde m-am indragostit, unde am invatat ca civilizatia exista, ca oamenii stiu sa se respecte, unde natura este mult mai frumoasa. Chipul, fizicul, nu cred ca conteaza, nu?

Acum trei ani m-am nascut ca sa scriu, sa impartasesc cu voi niste opinii si sa fac un dialog cu cei interesati. Va multumesc tuturor care au poposit nitel aici si mi-au raspuns la intrebari, mi-au dat idei noi si m-au suportat atat timp. Nu vreau sa enumar aici toti prietenii sau dusmanii, insa m-am simtit bine ca mi-ati rasfoit blogul, ca l-ati apreciat si l-ati admirat. Imi place mult sa scriu, sa povestesc intamplari din viata tuturor, sa descriu fapte ce le-am trait singura sau impreuna cu voi, sa cer sfaturi sau pareri diverse. Mi-ar fi placut sa aveti curaj sa -mi comentati mult mai mult, sa-mi dati idei mult mai indraznete, insa ma multumesc cu atat deocamdata. Poate la anul...

O sa continui cu episoadele din plimbarile mele si capitolele din cartea mea, caci drumul este inca lung. Sper sa am si idei bune, nu?

Inca un LA MULTI ANI draga blogule, 3 ani impliniti si la cat mai multi cititori de acum inainte!

Va pupa aceeasi Andreea!

Thanks for everything!

Exercitiu de supravietuire sau cum m-am indragostit de padure (episodul 1)

2011-08-30T13:22:00.005+03:00

Se spune ca omul e prea mic pentru natura asta mare, frumoasa si unica. Dar asta o simti doar daca traiesti in mijlocul ei macar o saptamana, daca o privesti fara sa clipesti macar 5 zile, daca incerci sa o asculti macar cand iti tragi rasuflarea la umbra unui brad. Am facut un exercitiu de supravietuire in mica mea vacanta ca sa vad cu ce ma imbogatesc sufleteste in mijlocul padurii, apelor sau insectelor si am reusit mai mult decat ma asteptam: sa inteleg unde gresim noi si ce pierdem cand nu ne oprim din tumultul zilnic pentru a mangaia o floare sau a fotografia un fluture. Am ales un loc mirific: M-tii Retezat, chiar Rezervatia Naturala Retezat, pe care nu o vazusem niciodata pana acum. Am ales un grup de prieteni placuti si amuzanti si cu cateva bagaje in spinare am pornit la drum. Cu inima putin stransa de teama, dar cu o speranta minuscula ca va fi ceva altfel decat pana acum...
Am incercat sa gasim un colt de Rai, departe de larma citadina si ascunsa de ochii curiosi ai turistului. Am campat si am incercat sa vedem ce atributii avem fiecare, ca intr-o mica tabara de lupta. Obiectivul nostru era bine delimitat: supravietuirea departe de tehnica si alte comoditati. Fiecare zi care trecea era un pas reusit in lupta asta iar noi eram mai bogati sfleteste si mai pasnici mental in fiecare moment care se scurgea.
Nu cred ca pot descrie in cuvinte splendoarea naturii, a copacilor sau a imprejurimilor, sunetul apei sau zumzaitul albinutelor din jur, insa o sa incerc sa va introduc in tabloul asta cat mai mult posibil. Ce m-a impresionat era inaltimea copacilor si semetia cu care ma priveau de acolo de sus, aproape de cer, un cer bogat in perioada asta in perseide sau in miile de stele care formeaza constelatiile. Deschideam ochii in razele soarelui si priveam tulpina bradului, ridicam capul spre corola lui si nu ajungeam cu ochii decat pana la o treime din trunchiul sau gros, apoi ma pierdeam in neantul ceresc care-i strangea cetina tot mai aproape de planete... Ma straduiam la final sa cuprind cu privirea umila tot ce se afla la baza tulpinii: puietii de bradut care formau o paturica de caldura in jurului lui, iarba netunsa prin care adia vantul si chiar ciupercile iesite la soare dupa o mica ploaie binevenita.
Acum ma intreb de ce ne este frica de razboaie si de crize, cand cea care are cea mai mare putere sa ne zdrobeasca intr -o zi este insasi cea in care convietuim zilnic: natura si pe care nu o putem invinge cu lupta cot la cot, ci cu rabdarea si grija ca pentru un copil, astfel imprietenenandu-ne reciproc, ea devenindu-ne aliata in razboiul cu viata ...
Am dreptate? Astept comentarii, Andreea.
O sa urmeze si episodul 2 caci mai am de povestit multe din inima muntilor!

Cel de langa noi

2011-08-14T19:42:00.003+03:00

Aceasta constructie te duce cu gandul la multe lucruri: la vecini, la cei pe langa care treci zilnic, la familia ta, pe care o indragesti in fiecare zi sau chiar la prieteni. Eu am avut cateva ocazii sa-mi dau seama cat e de important cel de langa mine, in fiecare situatie din cele de mai sus.
Barbatul carunt de statura inalta, un bunicut simpatic, care imi zambea in fiecare zi in curte era noul meu vecin. Ma mutasem de curand la o casa cu o gradinita cocheta in centrul unui oras care inca purta aerul anilor trecuti. Privirea era inca trista, pentru ca-si pierduse dragostea de curand: sotia, langa care petrecuse 57 ani, o viata de om. La inceput nu am vrut sa il deranjez cu prezenta mea, sa ii tulbur amintirea plina de respect pentru ea, insa apoi inevitabil, l-am intalnit in fata casei. S -a uitat la mine, blajin si mi-a adresat doar cateva cuvinte: "Ai vazut cum trece timpul si ea nu mai este..." . Tonul bland cu care a rostit aceste cuvinte m-a blocat si nu am putut sa-i raspund nimic. Am dat din cap si am trecut mai departe cu o teama ca adevarul acestor cuvinte ma va durea la un moment dat si pe mine...
A doua zi am calatorit cu parintii mei dragi in oraselul de munte in care se strangeau anual oameni de stiinta, academicieni, politicieni, scriitori si alti oameni de cultura. Atmosfera era una speciala, presarata cu mici ironii. Ironia, alcoolul gandirii, te mai relaxeaza un pic si te face sa cugeti mai profund la problemele cotidiene. Imi pare rau doar ca in ziua de azi nu se mai acorda importanta culturii si cartilor, ca cei de langa noi sunt doar tineri inconstienti, adolescenti preocupati de distractie si libertinaj.
Insa ei, familia mea sunt cei mai importanti, cei mai iubiti, cei mai rasfatati in inima mea si ma bucur ca se mareste, ca intalnesc zilnic tot ce este frumos, ca invat lucruri noi, folositoare, ca descopar sa iubesc, sa fiu eu, sa stiu ce e mai bun...
Va pup si astept un mic comentariu pentru cei de langa voi.
A voastra Andreea.

U.S.W.(E.T.C.)

2011-08-03T23:09:00.002+03:00

Alle haben mich gefragt: "warum bist du so froh, Bobo?" Ich wusste nicht die Antwort. Aber jetzt weiss ich die Quelle dieser Frage und ich kann allen schreien: durch seine Augen habe ich erfahren, es gibt Liebe und Pflege... Danken sind nicht genug. Ich hoffe, ich kann mehr lachen, besser fuhlen, lieber atmen...Ich weiss, mein Leben wird schoner sein, mein Herz wird frohlicher sein, meine Lippen werden roter sein. Alles fur ihn. Die Natur ist auch jetzt bunter, die Tiere sind stiller, die Menschen sind ruhiger. Ich kann am Himmel schauen und durch Sterne lesen. Alles nur seit wenn ich ihn kenne... Ich liebe ihn und er liebt mich. Bis bald, meine Freunde!

Era de asteptat sa scriu ceva si in limba mea favorita,nu? Dar pentru cei care imi citesc blogul, mama mea si inca ceva prieteni, vreau sa va traduc in linii mari ca este un articol despre dragoste si nu este nimic trist. Cred ca stiti povestea mea din prezent. Astept cate un mic comentariu, dragii mei prieteni. Sau macar povestiti si voi ce impartasiti cu cei dragi in prezent. Ar fi frumos pentru blogul meu sa ia o infatisare vesela cu diverse istorioare pline de iubire si suspans, nu? Va pup, a voastra Andreea!

Un vechi capitol nou

2011-07-17T16:02:00.002+03:00

Vacanta, un nou inceput, concediul, o noua incercare, eu, o noua persoana...Un nou iz de libertate sau in sfarsit mi se indeplineste o dorinta mai veche: sa gust si eu viata asa cum trebuie sa fie ea: calma, feerica si vesela. Nu stiu ce sa zic sau ce concluzii sa iau, dar uneori sunt momente in viata fiecaruia cand se trezeste la realitate si memoreaza altfel trecutul, mai matur, nostalgic, plin de diverse ganduri. Cand iti doresti sa te rogi , mergi la biserica, cand iti doresti sa dansezi, mergi la scoala de dans, daca vrei sa citesti, te indrepti spre biblioteca, ma intreb acum, cand iti doresti sa schimbi ceva in viata, unde ai putea merge si cum stii daca ai luat decizia cea buna!? Nu exista nici un serviciu care sa te ajute la asta. Ma gandesc in unele zile la cei mici, care mi-au inseninat atat zilele triste, in alte momente, gandul imi zboara spre rudele mele, familie si prieteni, oriunde as locui, nimic si nimeni nu poate sa-i inlocuiasca. Oriunde voi fi, nimeni altcineva decat mama mea nu ma va invata de bine, nimeni altcineva decat tatal meu nu ma va privi la fel de iubitor, nimeni altcineva nu ma va face sa zambesc decat elevii mei si nimeni altcineva decat prietenele mele nu ma va ajuta mai mult. Insa am ales - un nou inceput alaturi de el, de iubirea mea. Simt ca mi va fi bine si voi incerca sa imi fie. Sper sa aiba rabdare cu mine, cu ratacirile mele si cu ideile mele nastrusnice. Trecutul este si imi va ramane in suflet nu ca ceva trist, a avut momentele lui frumoase, pe care le -as retrai cu drag oricand, insa trebuie sa invatam sa lasam in urma tot ce ne impiedica sa inaintam, sa zambim, sa iubim... Oamenii pe care i-am intalnit mi-au calauzit pasii pe un drum frumos si m-au invatat de bine, insa acum la intersectie am ales sa cotesc...si am ocolit pe o strada impreuna cu prietenul meu de cativa ani buni, Spiky, catelusul meu fidel, ca sa-mi fie mai bine. Am ales sa ma gandesc la mine mai intai si apoi la ceilalti cum faceam pana acum. Sper ca ulita pe care am apucat sa fie cea potrivita si favorabila vietii mele viitoare.
Iar cu voi ma mai intalnesc pe aici si mai schimbam o idee, doua, ce ziceti?!
Va pup, a voastra Andreea!

La multi ani, Petra!

2011-06-29T12:48:00.002+03:00

Stiu ca azi e o zi sfanta ca multe altele din calendarul ortodox, insa vreau sa ma opresc si sa-i urez toate cele bune unei persoane cu care am petrecut multe momente frumoase acum cativa ani si care imi citeste blogul periodic. Este o persoana deosebita si ii doresc sa fie fericita macar jumatate cat sunt eu acum, sa-si indeplineasca toate dorintele si sa aiba in viitor o familie implinita. Pastrez fiecare amintire in suflet, fotografii sau mesaje si nu regret nimic din ceea ce am facut noi doua in trecut. Cred tot timpul ca exista o soarta, care ne este favorabila sau nu fiecaruia la un moment dat, doar ca trebuie sa asteptam acel moment rabdatori si linistiti. Din fiecare prietenie eu invat ceva, si la final, cand vine momentul concluziilor, mai matura si mai inteleapta, inteleg ce si daca am gresit cu ceva. Important este sa stii cand vine aceasta clipa. Avem nevoie mereu sa facem un remember in time, in viata noastra si sa simtim inca o data ce a fost frumos, sa ne intrebam de ce s-a terminat si daca am fost noi vinovati. Apoi sa continuam si mai puternici drumul ales.
Sper sa petreci frumos de ziua ta, Petra si sa ai parte de tot ce e mai frumos in viata de acum incolo. M-am oprit putin si am asternut cateva randuri pe blog ca un mic cadou de ziua ta, multumindu-ti inca o data pentru ca mai rasfoiesti paginile astea electronice ale blogului meu. Si o data poate vom mai avea timp de taclale ca alta data, insa nu stiu cand... Timpul este un mare dusman si fiecare trece prin viata rapid ca un calator prin amintiri...La multi ani! Inchin azi un pahar de sampanie in cinstea ta, draga prietena!
A ta, Andreea.

O zi perfecta, o fila de basm

2011-06-12T13:29:00.008+03:00

Vremea se arata urata, ploioasa si neprimitoare in acel week -end de vara timpurie. Ma gandeam cu groaza ca, o zi departe de el, va fi foarte greu de suportat. Am hotarat ca nimic sa nu ma faca sa fiu trista. Poate era ultimul ragaz alaturi de copii, prieteni si copilarie. Si am pornit sa colind amintirile...Copilaria este singurul paradis pierdut in pragul maturitatii, dar e singura oaza in care te poti intoarce oricand vrei cu gandul, privind fotografii si necerand voie nimanui. Spectacolul de circ anuntat in oras mi-a dat o idee, am sunat o prietena, prietena mea de 10 ani, si am pornit in parcul mare cu cort si rulote din care se anuntau sosirea animalutelor si clovnilor. Copii multi, numere de trapez, de pantonima si dresaj de serpi. Superb...La final am incercat sa ne distram putin in parcul de distractii, masinutele colorate ne -au atras atentia. Dupa atata ras si tipete am hotarat ca o vizita la Mall ar fi binevenita. Vremea nu tinea cu noi insa si se aratau si stropii de ploaie.
In jurul pranzului am plecat spre locurile natale, unde am copilarit si am simtit prima data ca sunt libera. Am trecut pe aceeasi strada care dupa atati ani era si ea mai batrana si mai trista. Nu mai pastra chicotelile de copii de pe vremea aceea, fuga nazdravana a vecinilor, acum oameni cu familie si cu copii la randul lor. Timpul isi pusese amprenta chiar pe pietre, copaci si casele invechite si parasite. Am pornit apoi spre casa unchiului meu, casa in care am petrecut o buna parte din copilarie, in care am aflat povesti si intamplari care ma faceau mereu sa rad, in jurul careia alergam si adunam flori de Paste, mancam nuci din nucul batran de pe deal sau mure din tufisurile rascolite de caprele batrane ale unchiului. Am oprit masina pe strada prafuita, am privit poarta ponosita, legata cu o bucata de sarma ruginita si am asteptat. Insa nu s-a mai deschis, nimeni nu a mai venit in intampinarea mea ca alta data, nimeni nu m-a mai strigat de vis-a vis unde vecina batrana murise. Nici macar latratul cainelui credincios, Jacques, nu s-a mai auzit deloc. Doar fotografia unchiului meu, agatata cu grija pe veranda in fata glastrei cu flori, imi atragea atentia cu aceeasi privire la fel de calda si primitoare, insa tacerea mi-a adus aminte ca trecusera anii si nimeni nu mai locuia acolo...Oricat as fi vrut sa aduc in prezent o clipa din copilaria mea, nu puteam decat sa stau singura in fata casei, in fata pozei si sa vars o lacrima de ramas bun. Pustietatea aceea m -a speriat si am pornit rapid masina spre alte locuri.
M-am hotarat ca atatea amintiri tristete sunt prea multe pentru o zingura zi, o zi din noua mea viata, in care un om minunat ma asteapta cu dragoste si rabdare. Nu merita decat sa ma uit inainte de acum incolo. Dar mai aveam timp pentru o ultima escapada cu micii mei vrajitori, copiii. O mica serbarica la teatrul din oras. Copiii incepusera deja spectacolul, luminile isi faceau efectul si jovialitatea celor mici m-a facut sa uit pentru o clipa de alte momente urate din viata mea. Am asistat la un spectacol frumos si vesel, pesarat de glumele piticilor umani, de zambetul si ochisorii lor bucurosi. Linistita sufleteste, am plecat fericita ca am fost martora la acest ultim moment din anul scolar.
Mi-am adus aminte de prietenii mei veniti in tara intr-o vizita rapida la batranii lor parinti. Trebuia sa le fac o vizita surpriza, caci poate nu mai aveam ocazia. Simteam ca mai vroiam sa-mi aduc aminte de anii petrecuti la povesti si plimbari pe malul marii, de glumele zise la caldura sobei sau de mesele date la petrecerile de Revelion sau cele aniversare. Nici unele nu se vor mai intoarce, vremea a trecut si fiecare are alt drum, insa o ultima revedere ar fi placuta acum in prag de schimbare totala. Le multumesc pentru tot si le doresc cele bune alaturi de fetita lor nou nascuta, Elena. A fost superb sa stam iar la istorioare, insa acum ninsi de vreme si probleme, griji si responsabilitati. Dar ma bucur ca vedeam in fata mea aceeasi oameni calzi, avand acelasi suflet primitor, care ma facusera de atatea ori sa rad sau sa sper.
Totul a fost frumos in aceasta zi ploioasa de vara, insa seara a cuprins repede natura si nu am mai avut timp sa trag concluziile, pentru ca oboseala m -a cuprins si am adormit.
Dimineata m-a gasit cu o privire implinita si pregatita de o noua viata .Este timpul sa ma intorc in prezent, sa incep viata mea alaturi de el, care poate ma asteapta sau poate s-a saturat de imaturitatea mea, de copilaria mea. Sa incerc sa aflu?! Suna telefonul. Cred ca stiu deja raspunsul. Este el, il iubesc...ma iubeste! Atat mai conteaza, ca restul se va rezolva de la sine. Voi de credeti?
A voastra, Andreea!

Amintirea copilariei este parfumul unui vis indeplinit

2011-06-06T21:47:00.004+03:00

V-ati gandit vreodata ca, daca va puneti o dorinta in taina, ascunsi de privirea strainilor, s ar putea ca aceasta sa vi se indeplineasca mai tarziu, cand, de fapt uiti de ea in sertarul amintirilor? Copil fiind, nu mi-am dorit castele de argint sau papusi de portelan, ci doar bucata aceea de ciocolata savurata langa cei dragi, zambind langa soba sau sorbind-o din priviri pe bunica facand cozonaci. Anii au trecut, ma uit in urma si incerc sa regasesc aceasta dorinta, sa simt acelasi parfum al trecutului, al copilariei si realizez cu uimire ca dorinta a ramas, dar este in alt sertar, prezentul este diferit si ea este incadrata de alt parfum. Nu-mi dau seama daca este mai bine acum, sa astept inca putin sau sa incerc sa mi-o indeplinesc acum, asa la o alta varsta. Ar fi acelasi lucru?! Dorinta? Nu este importanta, ci felul cum o percep acum, langa cine si de ce as vrea sa se indeplineasca sau sa mai fie amanata. Mi-am dorit sa ating frunzele si sa simt ca sunt iubita, sa deschid ochii dimineata si sa simt ca sunt dorita, sa pasesc prin nisip si sa simt ca sunt inteleasa, sa aud greierii si sa simt ca sunt ingrijita, sa privesc stelele si sa vad ca sunt respectata... Toate incep sa prinda contur in realitate, acum, cand cobor din trenul vietii, cand in sfarsit poposesc in statia buna si am la mana ceasul potrivit: ceasul iubirii... DRAGOSTEA NU ARE VARSTA! AVETI RABDARE SA VA INDRAGOSTITI DE CE ESTE FRUMOS SI SA IUBITI CE VA FACE SA TREEMURATI DE FERICIRE! Iubiti zambind, zambiti iubind!

La multi ani, Hellene!

2011-05-20T21:49:00.003+03:00

Anul asta diferit? Nu cred... Insa o urare, pot face, din inima, tuturor celor cu numele de Constantin si Elena! La multi ani, tatalui meu, pe care il iubesc foarte mult! Si celorlalti prieteni ai mei! Fiecare zi onomastica aduce in sufletul fiecaruia amintiri placute sau dureroase, dar mereu memorabile...Ma gandeam, acum doua zile, la anii trecuti, la aceeasi zi, la aceeasi sarbatoare, la acelasi soare si la aceleeasi urari, insa mai ninsi de timp, ingandurati sau cu mai multe sperante si vise noi. Noi sntem cei care facem fiecare zi sa arate altfel sau la fel, sa ne oprim un moment, ca sa privim in spate sau sa ridicam privirea si sa ne uitam la cer...la infinit.
Imi doresc liniste, dragoste si o raza de lumina. Cred ca viata totusi poate fi frumoasa, ca o zi de vara dupa ploaie, doar sa speri ca vei prinde soarele acela dupa furtuna. Daca te uiti fix la razele solare, la lumina lor, si apoi in sufletul tau, exista o caldura care face legatura intre prezent si trecut, intre nazuinta si credinta, intre dragoste si placere.
Sa aveti parte de tot ce este mai frumos, sarbatoritilor, eu, una, vreau sa traiesc clipa in cel mai frumos mod, alaturi de cei mai dragi oameni din viata mea, si cat mai mult...fara regrete si dubii.
Va pup!Andreea

Va iubesc, nasii mei Ioana si Robby!

2011-05-15T12:43:00.002+03:00

Realizezi prezenta si chiar profunzimea unor sentimente pentu apropiatii tai, cand ei nu sunt cu tine. Literele mi-au fost mereu prietene sa-mi exprim aceste sentimente cand familia mea a fost departe de mine si acum apelez iar la ele ca sa le spun verisorilor mei iubiti ca sunt definitia perfecta a prieteniei si a dragostei familiare. Va multumesc pentru ca ati fost langa mine mereu, ca mi-ati dat sfaturi si ca mi-ati raspuns la rugaminti, ca mi-ati facut surprize si mi-ati zambit cand am avut nevoie de o incurajare.
Va imbratisez cu dragoste si sper sa ne revedem in curand! Aveti grija de voi!
A voastra verisoara, "Andreea" .

Dragostea este spatiul si timpul masurate cu inima (dedicat celui caruia i-am imprumutat inima)

2011-05-14T18:21:00.003+03:00

As putea spune ca daca esti indragostit, uiti de spatiu si timp, de limite si bariere, de compromisuri si reguli...Mereu v-ati intrebat care e povestea mea, ce ma face sa rezist si sa trec peste unele greutati sau piedici. De unde am atatea idei, de ce simt nevoia sa scriu!?
Am un motto: spera pana la sfarsit! Sunt o persoana prea sincera uneori si pierd multe, copilaroasa si asta mi-aduce numai bile negre, vreau sa fie totul frumos si corect, dar nu in lumea asta, nu? Am avut impresia, ca oricare fata naiva, ca a iubi e ceva pur si curat, ca nu suferi niciodata pentru acest sentiment inaltator. Am simtit ca daca faci lucurile bine si esti langa jumatatea ta si o sprijini, totul va fi bine si nu vei plange. Dar cel mai dureros este momentul cand ti-ai pus toata nadejdea in perechea ta si aceasta este nepasatoare. Sunt situatii des intalnite printre noi toti, fiecare poveste are rezumatul ei si toti credem ca istorioara noastra e unica si cea mai frumoasa, nu?
Nu stiu acum daca povestea mea e o pilda pentu altii, insa stiu sigur ca am avut norocul de a simti cu adevarat ce inseamna cuplu implinit...Timpul mi-e mereu cel mai mare dusman, insa daca poti sa-l pacalesti, te poti indragosti la orice varsta, poti simti ca descoperi lumea oricand in alte culori, poti sa te lasi purtat in amintiri placute si sa uiti ranile adanci. Mereu incerc sa ma hranesc cu ce a fost frumos si vreau sa descopar viitorul altfel, sa definesc noutatea, sa ma regasesc alta si mereu una noua, sa definesc identitatea sufletului meu si sa iubesc ce ma inconjoara...
Asa cred ca-mi voi atinge telul in viata personala si mai imi doresc ceva :sa am langa mine un om puternic , rabdator si care sa ma sfatuiasca, sa -mi arate unde gresesc, sa ma respecte pe mine si relatia noastra . Cel mai bine este sa recunosti cand si de ce nu ai avut dreptate si in acelasi timp sa ramai la fel de vesel si indragostit. Pot sa va spun un mic secret: simt ca am gasit persoana potrivita...si nu pe un cal alb,ci pur si simplu un om dintre noi toti, insa un suflet pereche, care ma face sa zambesc, sa suspin si chiar sa vad viata putin in roz, cum si-ar dori oricine.
Va pup, Andreea.

Un gand bun de Paste, iepurasilor!

2011-04-25T00:01:00.002+03:00

Sarbatorile pascale, motiv de uniune, bucurie, voie buna sau surprize. Insemnatatea religioasa a disparut demult in fata petrecerilor, picknick-urilor sau cluburilor tineresti. As putea spune ca povestea lui Hristos si a celor 12 apostoli si-a pierdut dintre telespectatori sau cel putin multi acestia au fost inlocuiti de cei mai in varsta. Nu vreau sa scriu acum un articol, in care sa fac o morala celor tineri, care au inlocuit datinile din batrani cu petrecerile din cluburi sau din discoteci, dar imi place sa trag un semnal de alarma sau de ingrijorare pentru situatia de fata. Din respect pentru bunicii nostri, mi-as dori macar sa putem sa ducem povestile mai departe, copiilor nostri, sa intelegem ca a merge la biserica, de Inviere, nu este o plimbare sub clar de luna, ca o pregati pasca nu este o joaca oarecare. Masa din ziua sfanta reuneste familia, rudele si prietenii, gustul cornuletelor bunicii trezeste amintiri placute din copilarie, iar legendarul personaj simbolic, "IEPURASUL", aduce din cand in cand cate un cadou neasteptat, care smulge un zambet sau chiar un simplu "multumesc". Iar daca vremea este frumoasa si soarele isi traieste momentul sau de glorie in plina primavara, totul intregeste tabloul de Paste... Natura verde, florile proaspete si pasarile vesele, imi amintesc din nou de sarbatorile petrecute in gradina bunicii, de masa pe care o serveam sub bolta de vie, in curte, de cozonacul cald sau drobul delicios de miel. Atmosfera linistita de atunci este deranjata de larma din prezent, de era asta modernizata, de tehnica computerizata. Mi-as dori sa fim mai linistiti, sa avem mai multa rabdare si sa ne oprim mai mult asupra obiceiurilor adevarate de sarbatoare, sa incercam sa ne definim mai amanuntit termenul de "familie".
Eu va urez cu dragoste: HRISTOS A INVIAT! Si iubiti momentul...traiti clipa! Timpul trece...si nu uitati amintirea povestilor de cand erati tanci! Sunt cele mai curate, pure, unice...
Va pupa Andreea - Bobo!

cap VII... si mai mult

2011-04-19T10:25:00.005+03:00

Era un barbat galant, ei ii lipsea iubirea, dorea sa gaseasca ceva sensibil , care sa o iubeasca si sa o pretuiasca pe ea si pe fiul ei, Iliuta...Privirea lui era ce visase pana acum.Masa o servea cu o retinere aparte, gandurile o macinau in continuu. Simtea o presiune, sufletul ei era impartit intre trecut si prezent, isi dorea o schimbare, insa ii era frica sa mai riste. O plimbare ii facea bine acum si la propunerea barbatului de a iesi la aer , ea dadu din cap aprobator. Parfumul lui o inebunea, cuvintele lui o linisteau. Avea nevoie de pacea asta sufleteasca ca sa poata iar zambi, sa invete din nou sa iubeasca, sa stie sa fie aceeasi femeie iubitoare,sensibila si tandra de pana acum. S-au plimbat cateva ore bune si parca ceva se infiripa... o pagina din urmatoarea poveste de dragsote poate?!
Dupa noaptea, care trecu rapid datorita plimbarii lor sub clar de luna, barbatul ii propuse Andreei sa mearga cu ei in calatorie pana in Franta, la un castel, unde aveau ei treaba. Ea accepta imediat simtind ca asta era menit sa faca. Ea si fiul ei ar avea astfel mai multa protectie, sprijin si ingrijire decat daca ar fi singuri. De dimineata au pornit la drum. Un drum pe care aveau sa si-l croiasca impreuna, un nou inceput poate. Lumina pe care o vedea la capatul drumului, ii dadu de inteles Andreei ca era bine ce hotarase pentru ea si baiatul ei, ca era ok ce simtea... o liniste dulce, plina de speranta...

... inca o pagina de poveste (cap VI, pt cei interesati de carte pot citi articolele din august si septembrie 2009)

2011-04-05T22:16:00.010+03:00

"Bonjour madame! Tu es la fleur de mon coeur." Ai putea spune ca este exprimarea unui indragostit, care nu face greseli din dragoste, dar care nu poate trai fara sa greseasca din iubire. Ma gandeam acum la personajul unei povesti de dragoste, o poveste ca intre Eminescu si Veronica sau Cleopatra si Caesar. Dar oare am putea fi si noi personaje de poveste? Daca sufletul este inca tanar, daca sacrificiile din dragoste nu le simti niciodata, daca simti ca razi cu pofta in orice minut, inseamna ca poti schimba multe in viata ta, si ai putea fi personajul pozitiv in urmatoarea poveste. Teama de a incerca ceva nou, printre oameni noi, paleste in fata sentimentelor curate, profunde. Lucruri stiute de multi de altfel, nu? O mai tineti minte pe eroina din povestea mea, Andreea, din romanul: Iubirea, vis sau trauma? (scris aici acum 2 ani) Ea ramasese cu un baietel, Iliuta, si isi regasise iubirea din trecut. Insa sufletul ei era departe ... Soaptele pe care le auzea inca: "Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as îmbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau ..." o dureau si isi dorea schimbarea. Vroia ca trecutul sa fie ascuns in sertarul inimii sale si prezentul sa aiba un iz asa de puternic incat sa o faca sa uite pentru o vreme de suferinta si tristete. Simtea ca trebuie sa caute inca si ca cineva acolo sus o va ajuta, astepta sa gaseasca o definitie a fericirii mult mai curata ca cea de pana acum. Nu doar privirea ar putea fi un semn, sau glasul ar insemna ceva, nu numai atingerea este importanta, ci si acel sentiment karmic, pe care il simti inainte sa se nasca, il ghicesti inainte sa fie explicat...A calatorit o perioada prin tara, dezorientata, nestiind de unde sa inceapa noua sa viata, sa faca cunostinta cu dragostea ... Se spune ca patria sufletului este iubirea (Gogol), ca iubirea este arhitectul universului (Hesiod), insa eu imi sustin ideea ca dragostea ese ca o cutie cu bomboane de ciocolata: nu stii daca sunt autentice si gustoase decat daca o deschizi. Iubirea poate aparea oricand si foarte simplu, dar poate disparea foarte repede, daca nu stii sa alimentezi acest foc de paie... In ratacirile ei, obosita, dar cu speranta inca, se opri la un han. Ii era dor de baietelul ei, de zambetul ei, de forta care i-o exprima privirea lui, insa stia ca nelinistita si ingandurata asa nu putea sa se intoarca acasa... Noaptea era calda, senina si lina. Lua cheia de la camera si dadu sa urce agale, fara pofta de nimic. Se auzi un scartait si apoi voce: "Nu cred ca pot ramane pana maine la pranz, trebuie rezolvate in seara asta toate." Privi in urma. Doi barbati grabiti care vorbeau foarte rapid depsre lucruri neintelese de ea intrasera in han si o cautau pe hangita din priviri. O vazusera pe Andreea, trista si fara bagaje o confundara cu hangita. Se indreptara spre ea si intrebara rapid: "Vrem doua camere si o cina delicioasa pana maine dimineata, va rugam! " "Cred ca va inselati." "Noi nu credem asta si chiar ne grabim. Unde sa asteptam?"continuara cei doi. "Acasa inapoi ar fi cel mai bun loc. Eu nu sunt cine credeti ca sunt..." "Chiar nu ne intereseaza asta acum, doar va rugam sa ne serviti daca se poate." Intre timp hangita intra in salon si vorbi cu cei doi domni. Atunci au realizat ei ce gafa mare au facut. Cel mai in varsta se indrepta spre Andreea si ii adresa cateva cuvinte: "Scuze. Ati dori sa cinati cu noi?" "Nu e nicio problema dar nu cred ca sunt o buna companie in acest moment." "Insist, doamna...." "Andreea." "Nikolas. Imi pare bine. Va asteptam la masa in cateva momente." Andreea il privi. Avea un zambet dulce, ochii calzi si nu mai emana acea graba de la inceput. Nu avea ce pierde. O mancare buna i-ar prii si ei in aceste clipe triste si disperate de singuratate. Dupa cateva minute, cobori incet, imbracata in aceleasi haine ponosite si vechi de cateva zile, dar pieptanata si spalata. Ii cauta pe cei doi si ii zari. Se indrepta spre masa lor. Foarte galanti , se ridicara si o salutara. Nokolas avea un zambet fermecator si mainile lui foarte fine o ajutara sa se aseze. Schimbara cateva priviri trecatoare, inima parca ii batu mai puternic si apoi incepura sa manance in linste, fara niciun cuvant, parca putin timizi... Oare...?

Te iubesc Ucu si te voi iubi mereu !

2011-03-27T19:21:00.005+03:00

V-am promis ca nu mai scriu ceva trist, dar mereu cand simt ca trebuie sa-mi iau ramas bun de la cineva drag, imi doresc sa astern cateva randuri aici ca sa ramana pentru viitor. Sa le recitesc apoi cu drag peste ani si ani... altfel privind lucrurile. Poate ca e mai usor pentru unii sa spuna in scris te iubesc si pentru altii sa-l rosteasca tare. Dar sunt acelasi litere si vin din aceeasi inima. Nu isi au rostul cuvinte de lauda si declaratii de iubire cand un om se pregateste sa-si ia ramas bun de la viata, pentru ca eu consider ca, daca iubesti respectiva persoana, o faci in fiecare zi cu aceeasi intensitate si nu astepti doar momentul despartirii...Unchiul meu, Ucu, cum ii ziceam cand eram mica, amintiri multe, bucurii si promisiuni. Credeam, ca orice alt copil, ca va trai vesnic, ca ma va lauda mereu, ca ma va face sa zambesc intotdeauna fara nici o conditie. Simtim asta de cand ne nastem langa parinti, vrem ca ei sa fie eterni, sa ne ajute si sa ne incurajeze zilnic, pana la final, un final la care nu ne gandim asa trist, nu-l asteptam niciodata. Prelungim mereu momentul despartirii, sperand ca nu va sosi, ca trenul nu va opri si in statia din orasul nostru. Atunci, inaintea sfarsitului, vrem sa facem ce nu am reusit pana atunci, sa le spunem tuturor ca ii iubim, sa ne ierte si sa ne ocroteasca chiar de acolo de sus, din cer... Gresit. Momentul vine, nu putem sa -l ocolim, insa faptul ca le spunem doar atunci ca ii iubim si ca -i apreciem ne conduce la procese de constiinta, la o durere mai mare decat cand nu o sa-i mai avem langa noi. El este un om minunat, simplu, destept si cu o dorinta de a iubi natura foarte mare. El este unchiul meu de care sunt mandra si voi fi mereu, pe care il ador si ii multumesc pentru tot. Nu o sa-mi gasesc niciodata cuvintele pentru a-i spune ceva pe masura a ceea ce mi -a spus el mereu. Dar stiu ca scriind, va fi mandru de mine si el si va simti ca tin la el, la tot ce inseamna copilarie si daruire profesionala. Nu te voi uita niciodata si o sa am grija de tot ce m-ai invatat , Ucu! A ta nepoata draga!

Facultatea vietii este dragostea...

2011-03-23T22:24:00.002+02:00

Noi doi... o banca... clipa... viitorul trecutului... Nimic ireal. Dar daca inchizi ochii si iti vin in minte toate momentele astea si dupa douazeci de ani, inseamna ca ele au insemnat ceva important, ca ele au existat cu adevarat...
Mai demult m-ati criticat ca scriu aici intr-o nota pesimista, ca este o atmosfera trista si ca nu exsita nimic vesel. As putea spune acum ca a aparut o raza de soare si as vrea sa opresc timpul o secunda sa-mi inchipui cum va fi viata mea peste 20 de ani. Plictseala? Nu. Rutina? Nici gand. Goliciune? Nici macar de idei. Aceeasi banca... noi doi... momentul ... prezentul trecutului .
Insa ma vad incarcata de un zambet nou, de o speranta, de magia iubirii. Nu mai vreau sa ma gandesc la amanunte, la detaliile unor probleme care nu exista fara sa-mi pun intrebari, la lacrimile care le-am varsat inutil. Las locul acum schimbarii, unei noi clipe, sansei si imaginatiei. Nu am inca un motiv intemeiat sa cred in noutate si in puterea zambetului meu, insa simt ca ... noi doi... in fata unei cani cu ceai fierbinte ne sarutam din nou, parca mai dornici ca inainte. El-doar un suflet bun, o privire indragostita, un om rabdator, cald si chiar hazliu. Ea-un copil, indragostit de familie, de frumos si de tot ce e bun, in acelasi timp iubind aerul proaspat dinaintea micului dejun, vraja sarutului virgin in noaptea lunii pline sau linia trupului in umbra noptii de dragoste... Nu poti sa spui ca esti indragostita cu adevarat de un om sau de un suflet, ci de un moment, de o viitoare eternitate, de un sarut cald ... de noi doi... de o banca... de viitorul prezentului...
Va pup, Andreea.
Multumesc cititoarei mele fidele care -mi comenteaza pe blog !!!

Povestea continua (dedicatie speciala)

2011-03-09T23:17:00.002+02:00

De ce oare avem nevoie de aer? Sa respiram? Nu cred. Sa realizam ca traim? Nu cred. Sa stim ca existam printre alte fiinte Deloc. Altul este motivul: sa ne indragostim...si sa nu recunoastem. Urat din partea cuiva, care simte ca totul este mai frumos si roz, sa nu recunoasca nimic din ce i se intampla. Poate ca negam starea de mai bine actuala din cauza temerilor ca va fi tot la fel de urat ca pana acum... Poate din cauza unei traume mai vechi, nu mai putem sa ne lasam frau liber imaginatiei si sa traim clipa? Poate grijile ne apasa, complexele si paradoxurile din viata noastra?! Sau poate ca doar nevoia de pace si cautarea neobosita a unei oaze de liniste ne face sa uitam ca ar putea exista dragoste la orice varsta. Ori poate simplul fapt ca nu o recunoastem, inseamna ca este acolo, si mai puternica, si nu ne ar trebui multe cuvinte sa ne simtim si sa ne comportam plutind pe un nor...As vrea sa cred ca in viata fiecaruia se naste o perioada cand totul este vazut prim prisma iubirii, calmului si protectiei. As vrea sa sper ca fiecare isi va gasi cheia potrivita la usa respectiva, fara nicio indoiala, ca doua piese de puzzle: exacte si necesare. Mi-as dori sa i se dea dragostei a doua sansa oricand si oricum. As paria pe mirosul proaspat al cafelei la rasaritul soarelui, pe sarutul dulce al mierii in ceaiul fierbinte si chiar pe privirea curioasa a soarelui prin geamul crapat al casei...As simti din timp daca pariul este castigat de iubire, nu as mitui juriul pentru ca stiu ca este un concurs al inimii, nu exista niciun premiu material, exista doar EI DOI si ale lui buze MOI...Nu este asa?
Va saruta Andreea.

Un nou inceput la final?

2011-03-05T00:52:00.004+02:00

Totul a inceput intr-o statie de autobuz...aceeasi voce, care imi explica sistemul solar si implicatia bromului in viata omului, era in fata mea. Era un trup de fapt, suportul fizic al unui creier care cauta victime pentru urmatoarele intrebari. Ochii ii straluceau si zambetul era aparte, parca genera si incantare si curiozitate. Era un om simplu, si totusi prea complicat, modest si totusi prea important, era aici si totusi in alta lume... I-ar fi placut sa fie al ei, daca reusea sa-l cucereasca. Un trandafir rosu, primul semn ca timpul s-ar fi putut opri inca o data pentru ea in loc si o noua speranta... Poate indeplinirea unui vis: iubirea! Un zambet atractiv, al doilea semn ca puteau fi ei singuri ca pe o insula parasita. Fluturasi?...deloc. De fapt nu stiu cum sa descriu mai exact aceasta stare, dar e o schimbare, ca si cum ai reusit sa te intorci la viata dintr-o moarte clinica. Timpul le rezolva, insa inimii nu ii poti porunci exact momentul respectiv, nu? Vreau sa invat sa fiu si mai intelegatoare si mai agera uneori, mai calma si mai energica in acelasi timp, mai surprinzatoare si mai docila pentru el, pentru noi, pentru viitor. Exista un NOI acum, sau cel putin incep sa mi-l conturez mai bine. Pentru acesta privesc doar barbatul din fata mea. ... il doresc la fel de mult ca prima data. Dar pacat ca lumea din jur nu percepe fericirea altora asa cum trebuie, de teama ca ei nu pot avea asa ceva! Ce parere aveti ? Va pup, Andreea.

La cererea publicului

2011-03-02T22:45:00.003+02:00

"Pentru Anonimul care, pe 14.02.2011 in loc sa petreaca cu persoana iubita momente unice si frumoase, sta sa critice pe altii si sa nu poata dormi la gandul daca are sau nu partener de viata Andreea, Anonim, Elena Badescu, Hellene Badescu (e treaba si viata ei) si apropo si tu esti cu dubla identitate sau asa te numesti in buletin - Anonim? incredibil - zici de altii dar nu esti deloc pe departe... si nici curaj sa te arati cine esti nu ai - desigur o persoana lasa careia ii place sa atace miseleste pe la spate, de frica sa nu fie descoperita si invinsa intr-o lupta dreapta! rusineee!!!Citeste, ia aminte din ce scrie in randurile astea p-aci pe la ea si gaseste-ti pe cineva drag care sa te faca o persoana mai buna si mai intelegatoare, poate te mai da pe brazda si mai imblanzeste fiara...Ps : ce te obliga s-o citesti daca nu-ti place? da next si cu ocazia asta scuteste-ne si pe noi...Andreea, dc poti, publica te rog drept o postare comment-ul meu, sa-l vada mai bine "Anonim". Poate persoana respectiva isi va da seama cat este de penibila si de asemenea de compatimit... "

Pentru ca mi-a placut ca ai scris corect si m-ai rugat frumos, si nu pentru ca sa arat ca am eu aparatori, cititori fideli, am publicat comentariul tau. Nu stiu de ce ii intereseaza pe multi cum ma cheama in realitate sau de ce mi-am luat pseudonimul acesta? Si multi scriitori din literatura(dar cine mai citeste azi carti ?) au avut cate un pseudonim si nu insemna ca au dubla personalitate, nu? Dar nu o mai lungesc si nu mai irosesc litere pe explicatii inutile, pt ca unii inteleg tot ce vor. Si apropo numele meu este altul...(dezinformare totala). Daca as avea ceva de ascuns, as fi sters toate comentariile care nu ma avantajau, nu? Va pup! Aceeasi Andreea!

O plimbare sub clar de luna

2011-02-23T23:38:00.003+02:00

O noua identitate... Nu. O noua idee... Nu. O schimbare... Poate. Daca visez, e realitatea care imi raspunde. Daca privesc uimita, e cautarea care ma atentioneaza. Daca incerc sa strig, e vocea care ma impiedica. Sau poate el... L-am strans de mana, l-am privit rece si nu am simtit nimic. Am zambit, am oftat si inima mi-a tresarit. Era o amintire doar, un rest din trecutul intunecat si o teama de nou. Era luna clara... Miros de zambile si aer proaspat de primavara. Era timpul iubirii. Petalele trandafirului presat in cartea veche cazusera dintre paginile ingalbenite... Amintirile trebuiau uitate sau macar trecute in sertarul cu cheie. Trebuia doar sa nadajduiasca, sa indrazneasca sa ridice ochii spre cer, flori si pasari. Si el era acolo langa ea. Poate asteptand un semn. Pasii lor i-au purtat prin parc, soptind parca inceputul. Povestea lor era acolo, vroia sa fie citita, continuata, descoperita... Era O noua idee... O schimbare... O identitate sub clar de luna! Erau doar ei, oxigen si speranta...ei doi parca de trei ori mai puternici.

Cele doua lumi aparent fericite

2011-02-19T16:49:00.006+02:00

Puteti crede ca roata se invarte si totusi are colturi... Da. Puteti crede ca pasarile zboara cel mai bine fara aripi si zboara sus, sus, printre nori. Da. Ferestrele se deschid mereu in interior... in noi. Aerul nu intra niciodata, dar il respiram in fiecare clipa cu aceeasi intensitate. Da. Ce rost mai au cuvintele, daca nu sa doara? Eu am descoperit ceva mai frumos. Sfarsitul inceputului si inceputul sperantei. Da. Priviti pe fereastra: totul este frumos,nu? Uitati-va la o pasare, care incearca sa-si faca un cuib. Este fericita. Si daca atingeti roata, simtiti acea senzatie intepatoare si placuta de a fi in varful piramidei.
Exista mereu doua lumi: una in care traim noi si una in care am vrea sa traim. Daca nu esti in una, trebuie sa existi in alta. Si asta fara chirie si taxe. E realitatea. Negati ca ati vrea sa fiti prezenti in ea? Nu se poate. Sunteti obligatoriu inscrisi aici. Trebuie: sa invatati sa suportati cuvintele. Cel mai greu este sa asculti cuvintele, expresiile, anagramele, proverbele si zicatorile...Apoi: trebuie sa inveti sa raspunzi provocarilor,sa le faci fata...Si in al treilea rand: sa gasesti solutiile bune sau macar sa iti dai seama care sunt cele bune si care cele rele. Asta e viata! Dar trebuie traita la MAXIM, nu?
Va pup! A voastra, Andreea!

Viata este o bucata de ciocolata ... amaruie dar cu alune gustoase

2011-02-11T00:20:00.003+02:00

Buna, dragii mei.Cum ati inceput ultima luna de iarna? Este soare si cald, veselie si culori vii, este inceput de primavara de fapt. Vreau sa iubiti si sa simtiti ca sunteti iubiti, sa sarutati aerul si sa sa atingeti vantul, vreau sa fiti o clipa iar copii. Eu incerc ceva nou: sa prind un fluture in zbor, sa gust murele direct din pom sau macar sa miros fagurele galben... Haideti sa fim iar noi, sa incercam sa cuprindem imbratisarea in palme! Viata trebuie incercata, pacalita si traita la intensitate maxima, orice s-ar intampla. Ziua de maine ar putea disparea, clipa prezentului poate sa se evapore si noi sa nu stim ce definitie sa dam prieteniei sau erosului...
Fiti voi azi si maine veti fi la fel!Ieri am fost prea noi si e prea tarziu acum sa mai putem alege momentul pentru a fi voi. Gustati ciocolata ... cu alune!
Va pup, Andreea!

Doua cuvinte, pui!

2011-01-11T22:44:00.003+02:00

Linistea noptii nu avea sa anunte ce se putea intampla ... Ea astepta, trista un semn .El nu stia cum sa-i spuna ca o doreste. Vroia sa fie a lui , sa o simta, sa o invete ce e dragostea. O ultima privire pe fotografia prafuita si apoi si-a luat inima in dinti si a sunat . Nici un raspuns. Doar un zgomot la usa.
"Iar sobolanii astia nesuferiti" , gandi ea cu voce tare.
Un plic alb.Sub usa ei un plic, de unde? Il ridica si il deschise. O coala alba cu doua cuvinte : 8,00 camera 14. Si o cheie. Pe cheie era scrisa adresa casutei postale unde se potrivea. De acolo ridica un colet.Curioasa il deschise inca de pe drum. O esarfa rosie... Si alta coala de hartie cu alte doua cuvinte: Hotel Albatros. Aceasta enigma ii dadea de gandit. Parca uitase de el. Cine sa- i trimita ei o esarfa si sa -i dea o intalnire la un hotel. O uitase toata lumea, o neglijasera toti. Cine mai era ea?Numele ?Nimeni nu si- l aducea aminte. Andreea...Nici macar Costyn nu mai stia de ea. Il dorise asa mult. Simtise ca l-ar fi putut face fericit. Dar el disparuse si o uitase....Unde?Ce de intrebari fara raspuns? Mai bine se imbraca sa mearga la acel hotel. O ultima sansa...Merita sa incerce.
S-a schimbat repede in rochia ei veche rosie si demodata, fara pantofiorii de clestar ca in orice poveste si o apuca repede pe drumul pietruit dintre blocuri.Era frig si ceata. Inainta greu.Gandurile nu -i dadeau pace. A ajuns intr-un tarziu la hotel, a pasit in camera, timida ,dar in acelasi timp curioasa.Pe patul mare din mijloc o camasuta rosie de matase frumos impachetata si un trandafir alb. Acelasi bilet cu alte doua cuvinte: TE DORESC ! Asta a speriat -o dar a si tresarit in acelasi timp. S -a intors, simtindu-i parfumul . Acelasi parfum care o cucerise cu ceva timp in urma. Strangea in pumn biletul , transpirand de aceeasi dorinta ca mai de mult.Of... Era el. Erau acolo, singuri si putea fi a lui in sfarsit, dupa atatea incercari pe care i le aruncase viata asta. Simtea iar acea liniste sufleteasca si incredere ca acum cateva zile. Corpurile lor au luat foc. Nu ii mai interesau hainele ci doar caldura fiintelor lor ...Saruturile lor patimase s-au lungit. Mainile lor parca au luat foc. El a sarutat-o pe gat, stia ca acolo ii placea mult, pe sani, pe burtica, pe coapse... Totul parea un vis. Nu vroiau sa se mai trezeasca din el. Parul ei aluneca cu salbaticie pe corpul lui, mainile lui o tineau si ii explorau fiecare particica a trupului, o mangaiau intr -un joc vulcanic. Vibrand de aceeasi elan ca la inceput, ei au facut dragoste pana dimineata . Ea a fost a lui si simtise acel fior din dragostea, pe care ea il numea iubire carmica...carnala...totala. Era ce-si dorise de mult: acea siguranta si satisfacere sentimentala pe care o pierduse de mult.El o privea fericit si o tinea in brate , cu acea pace sufleteasca si speranta copilaroasa ca va fi totul bine. Mereu daca iubesti , totul se rezolva de la sine ,nu? Daca ai ajuns sa simti ceva mai presus decat pasare, e mult mai mult. Poate e inceputul unei iubiri...pierdute sau niciodata gasite. Voi ce credeti?

Poveste de inceput de an

2011-01-08T23:52:00.003+02:00

Inainte....

Vocea lui, copilaroasa, calda. Vocea ei, nimic iesit din comun. Costyn spera sa o vada pe Andreea. Ea spera sa fie mai mult decat o intalnire. Ce vroia ea? Un nou inceput, prea era din scurt. O noua relatie, era prea rapid, ranile erau inca acolo. Dar cum se zice: cui pe cui se scoate. Vroia incredeea in oameni pe care o avusese inainte si a pierdut -o din cauza altora.
Vroia sa zambeasca, sa iubeasca din nou, sa fie ea. Merita o alta sansa. Isi dorea din toata inima sa fie cu cineva, care sa o faca sa traiasca iar, sa vibreze , sa fie dorita si sa iubeasca . Nu e mult ceea ce cerea ea, dar acel ceva, putin si simplu, era foarte important in acel moment de vulnerabilitate.

In timpul...

O privire timida din partea ei, nu as zice. O privire atenta din partea lui, da, cu siguranta. Asta a fost. S -au intalnit. Costyn, un tip dragut, simpatic, amuzant, si, speră ea, si sincer. Andreea, femeia care incerca sa retraiasca, sa o ia de la capat, ambitioasa si atragatoare. Atingerea indraneata a fost frumoasa, ce au simtit a fost splendid. Buzele lor umede, corpurile si mainile lor cereau mai mult...Nu vroiau decat sa fie singuri. Era prima lor intalnire, primul contact fizic, si totusi atractia exista. Curiozitatea la fel...
El ii privea sanii, ochii, buzele, mainile. Andreea nu mai putea fi curajoasa ca alta data, simtea inima ca ii bate din nou mai tare, nu putea sa mai gandeasca limpede. De ce? Poate era din cauza lui, a sarutului, a atingerii sau a mangaierilor lui. Poate era altceva ...

Dupa...

Gol, pustiu, aceeasi stare de tristete si singuratate. Fara el... parca mai rau, mai rece, necunoscut, noapte, solitaritate. Vroia sa fie cu el, sa ii simta bratele in jurul ei, buzele calde sa o sarute, dar scaunul din dreapta era gol, pustiu...Speranta se stingea, insa dorinta parca acum aparea, gandurile nu ii dadeau pace. Era linistita ca il vazuse, ca il sarutase, trista insa ca il lasase acolo in noapte, singur, pustiu...Cuvintele lui inca ii mai rasunau in ureche. TE DORESC! De ce acum, atunci si acolo? Asa repede? De ce i-a placut sarutul acela, privirea aceea, de ce gandurile alea nu ii dadeau pace? Aceleasi intrebari la care ea cauta un raspuns. De ce isi dorea sa fie iar cu el, sa faca dragoste pana dimineata?De ce..... Nu putea decat sa astepte, sa aiba rabdare. Si asa va face. Simte ca va fi bine pana la urma, va fi liniste...

La multi ani 2011 !

2011-01-03T22:03:00.002+02:00

Va doresc sa aveti parte de ce e mai frumos si mai bun in anul 2011 si sa veniti cu idei noi pe blogul meu.
Va pup pe toti, Andreea! LA MULTI ANI!

Ursuletul de plus, Craciunul si fulgii de zapada

2010-12-18T11:47:00.005+02:00

Prima zapada...prima speranta...Fiecare dintre noi viseaza la un cadou de la Mos Craciun. Poate un zambet si doua madarine, poate o cutie mare de bomboane de ciocolata sau poate un ursulet de plus. Eu astept, suspin, am ales. Anul acesta imi doresc o jucarie. Un animalut pufos de plus, cu care as putea sa ma incalzesc cand este ger. Da, e cel mai potrivit cadou pentru anul acesta. O sa privesc bradul cu lumini si apoi pe geamul de gheata. Poate il zaresc, poate soseste. Ma trezesc in dimineata de Craciun, cu aceeasi speranta, deschid geamul, poate il vad cum urca spre mine, dardaind de frig. Ii fac un ceai cald, aroma de fructe de padure il incalzeste si acum poate sa ma ia in brate si sa privim amandoi pe fereastra. Vine Mos Craciun. La noi nu mai opreste, noi am gasit cadoul perfect: eu un ursulet de plus, el o cana mare cu ceai cald. De Craciun fiecare are dorinte ascunse, vise , sperante. Totul depinde de noi sa ni le indeplinim si sa lasam viata sa-si urmeze cursul normal. Sa traim momentul fara reguli si interdictii,oprelisti sau pesimism. Sa fim noi, sa iubim din nou ca in prima zi de liceu... La multi ani, pui !
Sarbatori fericite! A voastra, Andreea!

Doi ochi caprui...

2010-12-10T22:01:00.002+02:00

Credeti in noroc? O intrebare des intalnita la care raspunsul poate fi afirmativ sau negativ. Insa in soarta? As putea discuta mult pe tema asta. Insa as primi pareri pro si contra. Nu are rost. Mai bine v-as povesti o legenda: povestea Anei. Ea, blonda, ochi albastri, el inalt, matur, serios si prea constiincios. Lucru bun de altfel, dar care o face pe ea sa viseze si sa- i dea tarcoale , sa-l ademeneasca intr-un joc al seductiei, pe axa riscului , intr-un abis al sexualitatii. Nu -i lasa nimic sa scape. In noaptea asta, ea poarta un val negru si-si ascunde linia corpului sau, el e tandru dar rece. Asta o atrage mai mult , il saruta si aluneca usor pe langa corpul lui, parca vrand ca el sa o adulmece ...Parfumul dulce , petale de trandafiri, roua diminetii , picaturi de sudoare ,un cuvant romantic, totul se petrece in noaptea asta friguroasa de iarna...Dar ce importanta are, daca pentru ei , caldura trupurilor lor ii face sa se topeasca pe deplin.
Ce parere aveti?Cum au petrecut ei noaptea?
Va pup, Andreea.

La multi ani Ioana, verisoara mea, familia mea!

2010-11-23T22:29:00.003+02:00

Felicitarile, in ziua de azi, nu mai sunt considerate superbe sau necesare datorita existentei tehnicii si calculatorului care au avansat foarte repede. Insa eu cred ca cel mai frumos este sa deschizi o felicitare colorata, sa-ti arunci privirea pe literele jucause si pe culorile vii, pe imaginea comica sau plina de respect de pe prima pagina a felicitarii. Eu acum nu vreau sa va dau definitia felicitarii sau sa va instruiesc in a scrie asa ceva , pentru ca trecerea timpului si modernitatea aparatelor din jurul nostru mi-au luat-o inainte. Doar vreau sa transcriu aici o astfel de felicitare cu ajutorului computerului performant al erei noastre si sa-i urez verisoarei mele, celei mai bune prietene ale mele LA MULTI ANI! si stiu ca va avea multi ani fericiti alaturi de cine vrea ea si cum vrea ea. Daca este cineva pe acest pamant care merita un strop de fericire si liniste sunt parintii mei si verisoara mea, Ioana. Ei au rabdare sa ma suporte, sa ma inteleaga si cel mai bine sa ma asculte. Este cea mai grea meserie : PRIETENIA si cred ca ei au trecut testul acesta din prima zi in care i-am cunoscut. In afara de aceste urari de bine, as putea sa-i doresc sa ramana aceeasi persoana calda si draguta, buna si intelegatoare ca pana acum, desi uneori se cam enerveaza cu mine. Ii cer scuze daca am suparat-o si nu e niciodata prea tarziu sa spuneti asta apropiatilor. Maine este alta zi... Sper sa nu uite momentele din copilaria noastra, vor fi cele mai vii in inima mea si pe care nu mi le va lua nimeni , oriunde vom fi in viitor. Nu am cadouri impresionante sa-i ofer, desi ar merita, insa cred ca un gand bun si un zambet, o gluma spusa la telefon sau un sfat aruncat cateodata, este uneori deajuns. SA NE TRAIESTI INCA DE 2 ori varsta pe care ai facut-o acum, pentru ca apoi vin ridurile. Cred ca ajung 90 de ani, nu?
Va pup, Andreea.

Cum poti trece pe malul celalalt ?

2010-11-21T15:51:00.003+02:00

Buna din nou! Ne intrebam mereu de ce exista cuvantul soarta in viata fiecaruia? Eu cred ca e o legatura invizibila intre soarta, destin si vointa noastra de a face ceva zilnic. De exemplu incercam sa definim anumite cuvinte existente in viata noastra. Incercam sa uitam anumite fapte de zi cu zi, care ni s-au intamplat sau care ne-au facut sa suferim. E scris acolo undeva in praful de stele sau in umbrele norilor de ce si cum ar trebui sa facem anumite lucruri. Doar ca, noi in graba cotidiana, uitam sa citim sau sa ne oprim putin sa cugetam. Cand ne este greu, putem privi inapoi doar la ceea ce a fost frumos. Daca suferim si asa, putem sa ne uitam iar in spate la ceea ce a fost urat si asa vom trece mai usor pe malul celalalt. Simt ca exista aceasta roata, aceasta viata este ciclica si ni se vor intoarce spitele si de pe partea curata a rotii. Doar trebuie sa asteptam , sa speram si sa ne adunam puterile ca sa continuam, desi pe jos este inca noroi... Sufletul va ramane curat si va astepta momentul de glorie, ranit, istovit si epuizat. Apoi, prea tarziu fiind va sufla cu nadejde ceva, va sopti ... Va incepe sa retraiasca din nou, sa deschida ochii spre vise. Suferintele trecute vor sterge multe amintiri frumoase si durerea va reveni, insa pe partea cealalta. Pentru ca noi vom fi vindecati pe jumatate. Va trebui sa stim sa ajutam si pe ceilalti sa se vindece... sa uite ca doare si sa poata sa-si continue drumul.
Va pup, Andreea.

Gradinita Ducky-Duck - Ploiesti

2010-11-05T22:06:00.003+02:00

Buna tuturor! As putea sa va intreb: va mai doriti sa fiti copii? Eu as vrea sa mai merg la gradi, sa ma joc cu papusile sau sa alerg prin curte fara nicio grija. Voi? V-ati pus intrebarea ce culoare are soarele, de ce merele sunt rotunde sau de ce numai mama coace cea mai buna prajitura? Daca ascultati un copil si incercati sa ii intelegeti raspunsurile, ati vedea altfel lumea. Gradinita Ducky Duck e super, e o intoarcere calda in timp, e nostalgia amintirilor noastre, a adultilor, a celor nelinistiti, e un popas unde avem timp sa ne adunam gandurile si sa ne revedem copilaria. Un colt de rai infantil, unde pana si ursuletul de plus zambeste, toti primim acceasi masuta si aceeasi carticica de colorat. Ati vrea sa vizitati acest loc?
Va pup, Andreea

Ascultati Radio Whsiper si soptiti ce vreti apoi!

2010-10-29T22:11:00.003+03:00

Buna dragii mei!
Azi am cunoscut niste tipi, adica mai bine zis, o voce si cateva zgomote de taste, placute de altfel. E interesant sa asculti pe cineva care macar in alea 5 secunde, cand pronunta numele cuiva, se si gandeste la ceea ce poate fi acea persoana, cum arata si cum gandeste, ce viseaza, unde traieste... Eu am ascultat si am inceput sa visez la fel de frumos ca in basmele acelea cand eram mici. Pacat ca realitatea ma trezeste mereu, ciocane la geam asa nerabdatoare. Nu ma lasa nici sa rasuflu...Of... As vrea sa am mai mult timp pentru a va scrie, a continua intrebarile noastre, insa viata imi rapeste mai multe minute decat voi. Oricum va lansez si azi o intrebare: credeti ca, daca ascultati muzica, asta v-ar putea schimba viata in bine sau in rau?
M-am gandit la asta pentru ca sunt doua idei aici: omul acela care sta si pune mereu muzica la radio sau la disco si cel din studio care inregistreaza muzica. Nu stiu in pielea cui as vrea sa fiu! Ca in ambele situatii trebuie sa am voce... Voi?

LA MULTI ANI - 12 Octombrie

2010-10-16T00:29:00.002+03:00

Dedicat celor dragi mie...(se stiu ei)
Va multumesc tuturor care mi-ati scris un mesaj de felicitare sau un mail de ziua mea. Ma bucur ca nu m-ati uitat. Uneori sunt trista ca a mai trecut un an, dar trebuie sa fiu optimista ca sa rezist in noianul asta de probleme pe care mi-l rezerva viata. Sper sa fiu mai vesela in urmatoarele zile si sa mai comunicam, insa asta depinde de D-zeu si de destin. Nu am dat petrecere si nici nu am dansat asa mult in ziua aceasta, doar am inchis ochii si am privit in trecut la ceea ce a fost frumos, in prezent la ceea ce este mirific si in viitor la ceea ce vreau sa fie sublim. Am realizat ca familia este comuna in toate aceste dorinte si ca superb este sa ai cu cine impartasi un necaz sau o bucurie si sa stii ca iubirea si rabdarea vindeca toate ranile.
Va pup, Andreea.

un vis...

2010-10-01T10:01:00.003+03:00

Toti traim viata in speranta sa avem vise mai frumoase, asteptari optimiste si trairi mai intense. Acel vis al fiecaruia din adancul sufletului este mereu personal, mirific si cel mai frumos. Imi doresc mereu sa mi se indeplineasca visele si aceea sa fie perioada cea mai frumoasa din viata mea. Nu-mi doresc mult, decat ceva obisnuit: o viata normala si linistita alaturi de cei dragi. Nu e un vis, cred ca e ceva obisnuit, nu cer mult dar pentru mine este cea mai frumoasa implinire de pana acum. Cel mai important este sa realizezi asta pana nu este prea tarziu si sa nu -ti fie rusine sa o recunosti.

Lovestory, yesterday and today

2010-09-06T14:29:00.004+03:00

Buna dragilor, ce mai faceti? Vreau sa va povestesc ceva frumos azi. O poveste de dragoste, desi v-am obisnuit cu ceva trist mereu... Insa e o poveste veche, peste care a nins timpul, dar azi a fost regasita si rescrisa...

Acum 15 ani: EL, un tanar timid si simpatic, sperand ca sa-si intalneasca iubirea. EA o fata rusinoasa, inocenta si visatoare...Poate ca visa prea mult si prea multe, mai bine lasa simplitatea vietii sa-si puna amprenta pe clipa. Ar fi fost altfel. O noapte de ball, rochii frumoase, muzica si mancare buna. Ea insa vroia sa fie cu el, doar cu el. Varsta de 17 ani iti da uneori aripi, nu? A vrut sa incerce dragostea, sarutul, atingerea, sa fie a lui. Printesa lui. Erau in camera unui hotel mare...Insa un zgomot in usa le-a stricat farmecul momentului. S-au despartit si au ramas cu o imagine neclara in minte, cum ar fi fost, daca ar fi fost...

In prezent: O seara de vara, calda, care nu anunta nimic interesant in micul orasel de provincie.
EL astepta un semn. Dupa atata timp. EA nu banuia ce o sa se intample. A pasit in camera la fel de voioasa si senina. O privire, un salut si acelasi glas. S-au recunoscut... Au simtit parca un impuls , o intoarcere in timp. Gandul lor unde zbura oare? La acelasi sarut uitat de acum 15 ani sau la o atingere matura din prezent? Fiecare avea viata sa, familie sa, departe unul de celalalt. Dar oare dorintele erau acelasi? Visele le-au fost furate? Copilaria ii schimbase intr-un fel? Era bine de aflat! S-au reintalnit a doua zi, intr-un parc, incercand sa traseze in timp ce au pierdut atati ani...Se intrebau mereu in sinea lor daca sentimentele erau acelasi ca la 17 ani, daca sarutul era la fel de inocent. Nu indraznea nici unul sa faca un prim pas. Seara le-a dat curaj. S-au atins, s-au privit, buzele lor s-au contopit, era aceeasi dulceata uitata in sertarul vremii, insa mai puternica, mai aromata in prezent. Erau ei doi, cum fi vrut acum 15 ani... Dar fara multe sperante, fara vise, doar cu petala prezentului, tinandu-se in brate. Sufletele lor plangeau inca, tristetea si necazurile prin care trecusera in acesti ani ii schimbasera...Doar sarutul ramasese acelasi ca in seara din camera de hotel. EL ar fi vrut sa fie a lui si acum, sa o simta aproape, sa o iubeasca cat nu a putut acesti ani lipsa. EA trista, suferind, nostalgica, nu mai isi dorea nimic. Stia ca orice dorinta nu i se va implini. Nu mai avea nici macar o picatura de speranta, doar lacrimi...
Oare va invinge dragostea? Va fi si un viitor in aceasta lovestory?
Astept pareri. Acceasi Andreea va pupa.

Spectacolul de circ

2010-08-30T17:51:00.002+03:00

Cand spunem circ, exista mai multe feluri de circ sau circoteca, cum vreti sa o luati... Circul cu acrobati, circul facut de oameni sau circul pe care il fac copiii, un spectacol de fapt inofensiv si chiar simpatic. O sa va explic pe rand pentru fiecare fel si o sa va dau cate un exemplu. Circ, acrobati, clovni si mingi. Este un sentiment placut sa privesti aceste fiinte sau lucruri facand giumbuslucuri si creandu-ti o stare de buna dispozitie.
In antiteza cu acestia, exista circul adultilor, nepasarea sau indolenta unor asa zisi maturi care sunt sufocati de sentimentul de egoism si de automarire intelectuala, fara nici o justificare sau pregatire morala. Putem spune ca sunt prezenti printre parlamentarii din ziua de azi sau chiar printre prieteni, de ce nu? Sunt bipezi care vorbesc urat si se cred destepti, ranesc apropiatii fara sa-i doara si privesc prin tine doar pentru telul lor. Te poti obisnui cu acest circ, dar daca esti mai sensibil si daruiesti iubire acestor "circari", nu primesti nimic si nici macar nu esti lasat sa daruiesti uneori, atunci chiar ca esti ranit. Chiar sa fii spectator e greu ...
A treia categorie este circul celor mici, un spectacol inofensiv, simpatic si plin de amuzament. Sunt dulci si nu vor decat ceva atentie, iti daruiesc tot ce au ei mai bun si nu cer decat un zambet sau o lauda. Simti ca traiesti din nou daca ai pe langa tine un bebe, un copil sau chiar un adolescent. Orice tristete, lacrima sau durere iti dispare, un copil este un pansament pentru sufletul tau... MEREU .
Astept opiniile voastre. Va pup
aceeasi Andreea

Love with Mike...

2010-08-23T15:17:00.002+03:00

Prietenul meu, Mike, a scris pentru voi o poveste frumoasa , sper sa va placa !

Era o zi de vara linistita si racoritoare in casa. Mike s-a sculat ca de obicei de dimineata si s-a dus la computerul lui sa joace un joc pe calculator on line. Acest joc il desconecta de realitate, il facea sa se simta puternic, in lumea fantastica a jocului, el era un calaret puternic cu sabie si scut, si apara un grup mic de cinci indivizi. Ei toti aveau puteri diferite si nu puteau invinge greutatile din avans fara unu din ei, dar totusi el era cel care prelua cele mai grele lovituri. Detaliile jocului nu sunt importante, dar ce e important e ca in acest joc, participa mai multi din toata lumea si ei au posibilitatea de a vorbi in joc, prin text, un fel de chat. Mike era nou in joc si neexperimentat. Si a fost intr-un grup inainte, dar a fost expluzat pentru ca performanta lui nu era extraordinara si ei erau nerebdatori si rai.Asta l-a afectat pe el si l-a facut tare timid si nesigur. El vroia sa fie bun in grup si sa ajute cat mai mult. Cineva din grup i-a simtit nesiguranta si a fost foarte politicos cu el. Acea persoana s-a intamplat sa fie o fata. Mike a apreciate foarte mult asta, desi el a crezut ca e un baiat care juca, el a devenit prieten cu aceasta persoana.Pentru trei saptamai ei au jucat impreuna, cand au putut si nu prea au comunicat ei mult pana intr-o zi cand el si ea au aflat ca el a crezut ca ea era un baiat, si ea a ras, si i-a spus ca era o fata in realitate. Dupa care au aflat ca erau de aceeasi varsta, si aveau multe lucruri in comun. Numele ei era Chasity si era maritata cu patru copii. Ea a dus o viata foarte grea si multe tragedy au lovit-o. Si acum avea un sot abusiv care o trata rau si jocul acesta era singura ei scapare. El, insurat si el cu copii, a avut o viata fericita, si nu a avut nenorociri. Ea a luat multe decizii gresite in viata ei, si a suferit mult, mult, de multe ori incercand sa-si ia viata, si sa nu mai traiasca, dar nu a putut sa o faca. Baiatul a auzit povestea vietii ei si a fost foarte dureros pentru el, incepand s-o iubeasca pe aceasta fata. Zi de zi ei au petrecut mult timp impreuna, si s-au indragostit asa de mult,
ca si-au destainuit toate secretele lor. Erau asa de aproape, se simteau ca un suflet in doua corpuri. Si-au facut promisiuni si jocul acela a devenit lumea lor. Se sculau dimineata si sareau la computer si un singur cuvant "buna",care le facea inima sa bata de bucurie. Iubirea lor a crescut mai mult si mai mult in fiecare zi. Ea a devenit mult mai senina si a inceput sa vada viata mult mai pozitiv. El a fost foarte motivat sa o impresioneze pe ea, a devenit un erou purternic in joc, mai bun la business-ul lui si chiar a inceput sa traga de fiare si sa arate mult mai bine. Sotii lor au observat schimbarea, dar nu si-au dat seama de unde venea aceasta schimbare.Intre timp Mike a devenit foarte puternic in acel joc si ea langa el, dar cu toate acestea alte fete acolo au inceput sa-l vrea pe Mike ca prieten si iubit. Ea a observat aceasta, si desi stia iubirea lui pentru ea, a inceput sa-l izoleze de toti in joc fiind geloasa si nevrand ca cineva sa-i fure iubitul. Lui Mike ii placea atentia de la toti din jur, dar o iubea pe fata aceasta prea mult ca sa riste sa o piarda, asa ca s-a izolat cu ea si a fost de acord sa renunte la prietenii lui de mult timp. Ei doi nu puteau face asa mult ca un grup de cinci, dar se aveau unul pe altul si asta le-a fost suficient. Prietenii vazand ca Mike e ocupat cu Chasity, s-au indepartat si nu au mai vorbit cu el, sau nu i-au mai sarit in ajutorul cand el avea nevoie. Nemaifiind in ochii lor, Mike a incetat sa fie eroul care a fost si incetul cu incetul toti au uitat de el si de Chasity. Dar ei erau foare fericiti, se avea pe ei insisi si in fiecare zi dragostea lor crestea si devenea din ce in ce mai puternica.Se descopereau pe ei insisi in acea dragoste, limitele lor se expandau din ce in ce mai mult si isi destainuiau toate secretele lor. El a aflat ca ea a fost violata de mica, ca i-a murit un copil de 2 ani, si ca a fost abuzata si batuta de sotul ei aproape toata viata. L-a durut rau de tot sa afle aceste lucruri si i-a cerut toate detaliile cum s-a intamplat. O iubea asa de mult ca si-a dorit ca sa i se fi intamplat lui, si nu ei, dar asta e, nu putea face nimic.Avea mare respect pentru aceasta fata, si mare iubire. Ca si ea, el era gelos dar ea il cunostea si isi dadea seama de ceea ce il facea pe el nesigur si intotdeauna evita orice situatii care l-ar rani. El la randul lui facea la fel. Erau amandoi in paradis, si dragostea lor era de neinvins. Au trecut multe obstacole impreuna si viata lor s-a imbunatatit, si au crescut spiritual impreuna.Intr-o zi, el s-a destainuit si i-a spus fetei. "Draga mea, te iubesc asa mult, as dori sa te vad in realitate"Ei se vazusera in poze mult, si-au trimis sute de poze inainte si inapoi prin e-mail. Au vorbit ore intregi la telefon, dar niciodata nu s-au intalnit in persona. Nu stiau cum ar fi, daca ar fi conectati fizic la fel cum au fost prin internet. Dar fiind maritati sau insurati, asta era o situatie mai dificila. Ea locuind cam la 3 000km departare, era foarte greu."Vino sa ma vezi, iubitule" a fost raspunsul lui Chasity. Si el atata a asteptat. A gasit o scuza pentru sotie, si-a luat un bilet de avion si a plecat. Tot zborul lui s-a gandit la ea, si tot ce s-a intamplat in ultimele 8 luni, atata au fost ei impreuna pana s-au hotarat sa se intalneasca. A ajuns in orasul ei noaptea, chiar tarziu pe la 11, dar vroia sa o vada, si el era in masina, si i-a trimis prin joc, un mesaj sa iasa afara. El a trecut in fata casei ei cu masina, si a vazut-o pentru prima data in realitate. Era micuta si timida, dar el nu a putut opri si a vazut-o doar in fuga, dar a fost suficient. Ea i-a facut cu mana, si el i-a raspuns. Doar atat, apoi ea s-a dus inapoi in casa. Era as-a de fericita, nici nu mai stia de ea.A doua zi, ea a gasit o scuza ca se duce la magazin si s-a intalnit cu Mike. El a astepat-o in masina aproape de casa ei. Ea a venit, usa era semi-deschisa, si s-a urcat in masina. Mike s-a uitat in ochii ei pentru o clipa, si a imbratisat-o. Ochii lui in lacrimi i-au spus "te iubesc asa de mult" si a sarutat-o. Buzele ei pe ale lui, sa o aiba in brate pe fata visurilor lui, era de necrezut, si ea era asa fericita. Nu mai avea nici o grija, nimic, doar fericire. Au plecat impreuna si s-au dus intr-o padure. S-au tinut in brate si s-au sarutat, si si-au soptit vorbe dulci. Erau asa fericiti, momentul vietii lor, erau acolo impreuna, in bratele unui altuia, nimeni nu-i deranja, lumea era a lor. Isi doreau ca timpul sa se opreasca si sa traiasca acolo toata viata. Dar timpu a trecut, el cu capu in poala ei, ea il mangaia si ii spunea cat de mult il iubeste, el ii simtea inima si mainile ei peste parul sau. O ora a trecut si ea a trebuit sa se intoarca. S-a intors si el a privit-o plecand, si a izbucnit in plans, vrand sa fie alaturi de ea pentru restul vietii lui. A avut un sentiment ca nu o va mai vedea niciodata. In acea seara, sotul ei a batut-o pentru ca a intarziat de la magazin. Mike nu a mai putut sa o vada a doua zi, si s-a intors acasa. Au continuat iubirea lor, dar lucrurile s-au schimbat. Ea a devenit din ce in ce mai rece, si Mike nu intelegea de ce. Incetul cu incetul ea a inceput sa-l trateze din ce in ce mai rau, si Mike nu vroia altceva decat acea Chasity pe care o cunoscuse cu putin timp in urma. Dar acea Chasity nu mai era, s-a schimbat peste noapte si a inceput sa-l tina la distanta. Incetul cu incetul a inceput sa nu-i mai spuna secretele ei, si chiar a inceput sa-l raneasca si sa faca orice ca sa scape de Mike. Era de necrezut pentru el ca cineva sa poate sa se schimbe asa, el nu vroia mult, doar pe ea, asa cum au fost ei inainte, dar era imposibil, ea pur si simplu nu mai vroia sa fie asa cum a fost, dar totusi il vroia ca prieten. A fost atat de ranit si lovit ca nu stia ce sa mai faca. Mai intai a inceput sa o ureasca, dar nu a durat, o iubea prea mult. Luni de zile au trecut, si el tot se culca noaptea gandindu-se la ea, sperand ca va mai fi in viata lui. Se simtea asa e gol si singur, in acest univers, cateodata isi dorea un accident care sa-i puna capat zilelor.Simtea ca nu mai putea trai fara ea. Era ca aerul, dar cu timpul a reusit sa treaca prin aceasta si sa revina la viata lui de dinainte. Sotia lui a stiut prin ce-a trecut el, vazandu-l asa de trist, ea si-a dat seama ca ceva nu era normal si el i-a povestit de aceasta fata. Sotia lui il iubea foarte mult, si si-a aratat iubirea ei pentru el in fiecare zi. El isi iubea sotia deasemena, niciodata n-a incetat, dar acum a redescoperit-o si a apreciat-o asa cum ar fi trebuit.Mike e un sot bun si un tata foarte bun, si s-a dedicat ca sa devina si mai bun pentru ei, si i-a reusit. Cu tot ce s-a intamplat, si dupa multi ani, tot se mai gandeste la clipa cand avea capul in poala ei si ea ii mangia parul. Acel sentiment care l-a avut atunci, si acele clipe vor fi cu el pentru restul vietii lui. Ar fi dat orice pentru a mai trai acea clipa, dar acum el stie ca acea fata nu mai exista pentru el si nu se va mai intampla niciodata.Ce e frumos dureaza putin...

Sacrificii inutile

2010-08-13T14:14:00.003+03:00

Povestea Mariei si a lui Ion
Il iubea, nu stia ce insemna ura, il adora. Facea orice pt el. Se jertfea necerand nimic in schimb. Stia ca asa trebuie sa faca pt cel pe care il iubeste neconditionat. El, un om rece, rasfatat, care vroia sa comande si sa fie ascultat tot neconditionat. Desi uneori nu avea dreptate. Barbat incapatanat. Pentru el prietenii ii erau familie, plimbarile ii erau refugiu, nu conta ca acasa avea un mediu linistit, iubire si mai ales un om care se sacrifica oricand pt el. Altii din exterior nu o fac.
Ea, o persoana linistita si singuratica pentru ca toti au vrut sa-i faca rau si s-a indepartat de ei, asa zisii ei prieteni.Asa e cel mai bine. Dai la o parte din calea ta oamenii rai si invidiosi. Cum ar puea sa se schimbe un om asa? Doar D-zeu l-ar invata pe acest om o lectie. Si asa a fost. Sotia lui, o femeie frumoasa, dar niciodata apreciata si iubita de sotul ei, s-a transformat intr-o nevasta atletica, ravnita de multi barbati, care castiga bine si putea sa se descurce in orice situatie. Si nu i-a trebuit o droaie de prieteni. Nu depindea de nimeni. Avea o personalitate puternica si era independenta. El, istovit de puteri, si de alergaturi in viata, isi mai cauta inca drumul in umbra, ca de obicei, a altor persoane de care se agata cu disperare ca intotdeauna. Ar mai fi vrut macar o seara linistita langa sotia lui, ar fi dorit sa aiba macar un copil, dar nu mai putea da timpul inapoi. Trecutul ramane mereu in urma, oricat l-ai dori in prezent, erau inca ei doi dar nu mai era aceeasi dragoste, nu mai plutea acelasi calm in amosfera. Erau singuri, imbatraniti, aveau de toate dar multumirea si sclipirea aia din ochi, din tinerete nu aveau cum sa o readuca in prezent. Nimic nu mai era la fel... Se pierduse tot. Si din cauza lui, a euforiei sale de moment, a imaturitatii si judecatii lui puerile in ceea ce priveste pe ceilalti. A pierdut tot. Ea a luptat pana la final...inutil. E nevoie de doi intr- o ecuatie, nu?

Alaturi de soare

2010-07-28T11:25:00.004+03:00

In memoriam, Madalina Manole,

Ii inteleg pe multi oameni revoltati ca se vorbeste despre aceasta cantareata ca si cum era ultimul om, ca a facut un pas gresit si condamnat de toti. S-a uitat ce frumos a cantat si ne-a incantat. Pentru ca la sfarsit, un sfarsit care vine la toti, uitam cum a fost omul acela si nu incercam sa-i intelegem gestul extrem. Daca singuratatea si amintirile au napadit-o, desi avea atentie de la toata lumea, nereusitele ei si tristetile au fost mai puternice. Nici macar iubirea celorlalti nu a putut-o salva. Nu a avut de ce sa se agate, ce ţel sa urmareasca, ce uşă sa deschida. Normal ca doresti sa se traga cortina, fara sa deranjezi, simti ca linistea ar fi mai placuta in urma ta decat in spectacolul tau...Ai obosit si ai vrea un repaus. Nu mai ai de ce sa onorezi toate asteptarile care, oricum ti-au adus uneori lacrimi si suspine. A fost scena ta, acum e celor care au vrut-o dintotdeauna. Se lasa doar linistea, pacea, gandurile...Ramas bun, Madalina! Multumim pentru tot!

Vara asta ploioasa aduce tristete

2010-07-09T23:52:00.003+03:00

Articol dedicat sinistratilor,

Pacat de razele soarelui care nu sunt lasate sa straluceasca in vara asta decat in lacrimi si durere. Pacat de noi, romanii care incercam sa facem ceva bine si nu reusim pentru ca ne ajung bletemele si rautatile din urma...Imi pare rau de toti cei care si-au pierdut casa, viata lor linistita si familia si sunt alaturi de cei care spera mereu si lupta, care reusesc inca sa zambeasca, si chiar sa ajute pe ceilalti. Viata trebuie incercata si incercarea trebuie traita, rabdarea trebuie pusa la incercare, Dumnezeu este cu noi si nu ne va parasi. Curaj...

Povestioara dedicata tuturor elevilor mei...

2010-06-17T23:49:00.001+03:00

“PĂDUREA PREZENTULUI”
de Andreea

Personaje : Andreeas, Iannis, mama Sabina, tata Cornel
Tania, colonelul Ştefan, Sir Albert
Doi băieţi mai mici, doctorul veterinar, asistenta, fata rebelă.

Era timpul frunzelor roşiatice, al vântului şi ploilor mărunte. Era un septembrie totuşi blajin. Aşezarea din munţii Carpaţi nu părea tulburată de vremea rea de afară. Liniştea nopţii păstra încă amintirea copilăriei. Cei doi fraţi, doi băieţandrii curajoşi la vârsta adolescenţei, vroiau să încerce tot ce este nou, să simtă libertatea, să cunoască lumea. Dar trebuia să se joace cu riscul, cu aventura sau cu misterul. Nu le ieşeau mereu toate năzdrăvăniile însă. Faptul că încercau totuşi îi făcea mai viteji în faţa vieţii. Cei doi trăiau de 16 ani între munţi fără să se gândească la griji sau tristeţi. Dar clipa poate aduce ce nu-ţi oferă întreg anul. Nu aveau condiţii excelente de trai, doar o colibă, aranjată cu gust de mama tinerilor, Sabina. Femeie excelentă şi gospodină i se dusese faima pentru cozonacii ei gustoşi cu stafide. Tatăl lor lucra foarte mult ca administrator la o firmă forestieră.
Cei doi erau firi diferite: Andreeas, energic, dornic să descopere întotdeauna noutatea şi Iannis, mai calm şi mai gânditor şi răbdădor. Ţelul lor era să ajungă mai bine decât părinţii lor, Andreeas dorea să devină actor şi Iannis sculptor. Deşi nu ştiau mare lucru despre aceste meserii, visau si asta nu era o greşeală. Drumul pe care trebuiau sa o apuce era foarte lung şi nu avea multe căi de acces. Aveau o singură soluţie să iasă din vizuina lor de zi cu zi şi să înfrunte prezentul dur. În ziua aceea hotărâseră să-şi facă bagajul şi să plece spre oraş, să facă cunoştinţă cu viaţa. De fapt să ia viaţa în piept, cum se zice în popor.
Încă o privire spre pădurea care le oferise atâtea amintiri, în care nu puteau uita umbra copacilor şi fuga animalelor pe care le urmăreau dimineaţa pe răcoare. Însă pasul trebuia acum făcut. Soarele apusese, era momentul.Un zgomot le-a frânat elanul. Un ţipăt, înfricoşător i-a făcut să tresare. Au fugit să privească. Nu departe de marginea pădurii, unde se aflau ei în momentul acela, avusese loc un accident de maşină. Rar când mai circulau maşini prin zonă. Părea că este o zi fatidică. Au alergat să dea o mână de ajutor. Maşina, un autoturism luxos şi mare, fumega la marginea drumului. S-au apropiat încet, cu teamă şi au observat înăuntru patru suflete: o tânără cu părul bălai, doi bărbaţi mai în vârstă şi un câine lăţos care lingea paşnic rănile fetei.
I-au scos repede pe iarbă. Tânăra părea rănită mai grav decât ceilalţi, deorece stătea pe scaunul de lângă şofer. Bărbaţii puteau vorbi şi gesticula coerent. Spitalul era departe de locul accidentului. Singura soluţie rapidă erau mama băieţilor şi leacurile ei miraculoase. Au chemat-o de urgenţă şi aceasta a început să o ungă cu o cremă ciudat mirositoare. I-a dat să inhaleze aburii de la un ceai puternic aromat şi au dus-o încet spre coliba lor. Condiţiile de trai erau sărăcăcioase şi celor doi băieţi nu le era permis să le ofere musafirilor mare lucru. Însă era un acoperiş deasupra capului şi asta conta până la urmă. Noaptea a fost lungă şi apăsătoare. Nu ştiau ce se va întâmpla, însă liniştea dimineţii i-a găsit pe cei doi băieţi la căpătâiul bolnavei, care făcuse pentru prima dată de la accident ochi. Rostea primele cuvinte cu o voce slăbită şi înceată:
“Unde sunt? ”
“Esti bine, asta e important, nu?”
“Noi suntem Andreeas şi Iannis.Tu?”
“Tania. Unde e bunicul?” , a adăugat ea speriată.
“Aici sunt, draga mea ”, răspunde un bătrân obosit şi modest. “Vino la masa!”
“Nu mi-e foame.Si de altfel vreau tacâmurile mele! Ce reprezintă acest băţ de lemn rotund la un capăt?”
“Asta este o lingură de lemn .Se mănâncă bine cu ea! a completat unul dintre băieţi.“
“Mănâncă, Tania, că este bună supa.“
“Nu vreau. Haideţi să mergem. Am întârziat destul. “
“Tania, eşti destul de slăbită, trebuie să te odihneşti.“
“Ce te amesteci tu? Nici măcar nu te cunosc. Haide bunicule să mergem. Ne aşteaptă Boris.“
“Cine este Boris?“
“Nu te interesează pe tine .Nici nu merită să-i pomeneşti numele!“
“Ok. Noi nu ne mai băgăm. Faceţi cum consideraţi voi că este bine.“
“V-aş ruga să mai rămânem la voi să avem timp sa reparăm maşina şi să dăm şi un telefon. Trebuie să vorbim cu soţia mea. Cred că ne aşteaptă. Şi astfel Tania ar prinde mai multă forţă, nu?“
“Nu este nicio problemă. Noi trebuia să plecăm, însă ne amânăm plecarea să vă arătăm locurile.“
“Ce sunt acestea pe pereţi? întreabă Tania care se ridicase la marginea patului.“
“Stai culcată. Încă nu te-ai refăcut total!“
“Acestea sunt nişte trofee vânătoreşti. Eu sunt şi vânător şi în tinereţe participam la vânători multe.“
“Dar de ce aţi spânzurat animalele pe pereţi? Nu aţi auzit de tablouri, poze?“
“Aşa e obiceiul vânătorii!“
“Aş vrea să iau o gură de aer, spuse Tania. E sufocant aici.“
“Ok. Merg eu cu tine, se oferă Iannis.“
“Mi-e indiferent.“
“Tare răsfăţată este. Vina maică-sii!“
Cei doi ies încet din colibă, Tania sprijinindu-se de braţul băiatului. Soarele de afară era încă puternic şi nu anunţa deloc sosirea toamnei. Vara îşi făcea drum prin desişul pădurii misterioase.
“Vreau ochelarii de soare, zice Tania“
“Adică ochelari cu un soare pe ei? întrebă băiatul“
“Doamne dar nescos în lume mai eşti! Sunt ochelari pe care îi porţi când este soare ca să vezi mai bine. Te protejează.“
“Aaaa! Nu avem aşa ceva aici.
“Of! De-abia aştept să ajung acasă. Nu aveţi nimic util aici, doar lucruri nefolositoare.“
“Aş vrea să mergem la râu.“
“De ce? Nu fac baie în apa asta murdară de la munte.Voi nu aveţi cadă ?“
“Nu facem baie. Din alt motiv. Să vezi peştii.“
“Nu-mi trebuie niciun peşte. Am un acvariu imens acasă.“
“Nu este acelaşi lucru. Aici ei sunt liberi, mai veseli si foarte ageri.“
Cei doi se îndreaptă către poteca ce ducea la râu. Se auzea deja un susur de apă cristalină, se simţea o adiere lină de vânt. Se întrezărea un râu micuţ, care curgea printre două maluri pline cu verdeaţă si câteva tufănele. Natura nu-şi îmbrăcase incă haina de toamnă, păstra prospeţimea şi verdeaţa verii târzii. Cei doi se aşează pe o stâncă şi privesc apa clară, parcă aşteptând să se întâmple ceva. Se aude un orăcăit de broască. Tania se sperie si cade de pe piatră.
“Nut e speria, sunt doar broscuţe curioase.“
“Dar ce se uită aşa agitate?“
“Ele sunt foarte atente la ce le înconjoară şi mai ales când vine cineva străin în zonă. Uite peştii! Îi vezi ?“
” Aceia mici şi verzi ? ”
” Da. Sunt toate culorile însă trebuie să faci linişte ca să iasă de sub pietre. Cand eram mic vroiam să-i sperii şi aruncam cu o piatră pe suprafaţa apei ca să se tulbure şi ei să iasă. Ştii ? Jocul acela cu piatra?”
”Nu. Eu nu sunt brotac să ma joc cu apa.”
”Dar scorţoasă eşti ! Nu trebuie să fi pilot să-ţi placă să zbori, nu ?”
”Eşti ciufut. Dacă eu sunt scorţoasă…”
”În fine. Uite să ne întrecem cine aruncă piatra mai departe.”
Şi băiatul înşfăcă o piatră plată şi aruncă. Aceasta atinse de două ori suprafaţa apei.
”Dacă piatra ta atinge de trei ori suprafţa, apei ai câştigat.”
”Ce?”
”Îţi fac o coroniţă.”
”Ce să fac eu cu coroniţa? Eu cu prietenele mele jucăm pe cadouri adevarate. De exemplu colecţii de haine pentru păpuşi.”
”Da. Şi eu din pădure de unde să iau eu păpuşi? Din aluni?”
”Fie. Doar să–ţi arăt ca pot arunca mai bine decât tine. Azi fără cadouri.”
Fetiţa apucă o piatra rotundă şi aruncă. Îndată se auzi un ţipăt. Tania era toata udă din cap până în picioare pentru că piatra odată aruncată stropi tot în jur.Băiatul râdea încet.
”Nu ai aşteptat să-ţi spun că piatra trebuie să fie plată.”
”Eşti un nesuferit. Ai făcut-o dinadins. Vreau acasă.” şi o luă spre dreapta.
”Unde te duci? Acolo este heleşteul şi peştera.”
”Doamneee, parcă suntem în junglă! Pe unde să o iau spre bunicul?”
”Vino cu mine!”
Cei doi se îndreptară spre casă.
”Când eram mai mic alergam veveriţele prin aluni.”
”Adică erai Tarzan? De fapt tu alergai după himere că veveriţele nu le puteai prinde pentru că sunt foarte iuţi. Nu este aşa ? Ce comportament idiot!”
”Tu mereu ai ceva de comentat?”
”Dacă eşti anapoda?”
”Că tu oi fi perfectă! Fac pariu că nu ştii să cânţi?”
”Cum să nu! Profesorul meu de pian vine mereu vinerea la ora 5.”
”Ce pian?! Acolo pot şi eu să zdrăngăn. Să cânţi la firul ierbii te-am întrebat.”
”Dar eu nu sunt în junglă, dragul meu!”
Băiatul luă rapid un fir de iarbă mai lung, încă rătăcit printre frunzele maronii ale toamnei şi îl puse la gură pe de-a lungul. Suflă. Se auzi un ţiuit.
”Aoleuuuu…. Ce este asta? Mă dor urechile!”
”Foarte bine. Măcar am făcut şi eu ceva azi. Ţi-am produs dureri de urechi!!!! Ha! Ha!”, zise băiatul si râse cu poftă.
”Da. Ce să-ţi povestesc! Mă amuzi de mă înebuneşti. Haide mai repede!”
”Ştii ce cred eu? Că tu eşti invidioasă că nu cunoşti atâtea despre natură şi eu am impresia că nu ştii nici măcar să te joci! Este adevărat?”
”Isteţule! Nu este adevărat şi nu ai dreptul să zici asta pentru că nu mă cunoşti prea bine! Şi la ce mi-ar ajuta astea?”
Cei doi o porniră spre casă şi nu mai vorbiră nimic. Doar câteva priviri răutăcioase şi paşi hotărâţi până când Tania era iar în braţele bunicului. Era foarte fericită şi parcă liniştită că scăpase de băiatul cel nesuferit şi răutacios. Între timp părinţii băieţilor făcuseră o friptura la proţap dintr-o bucată de miel pe care îl aveau de câteva zile.
Toţi se simţeau bine în afară de micuţa Tania care vroia să plece mai repede acasă la mama ei.
Iannis avu o idee: pentru că erau trei ar fi putut să termine de construit casa pentru păsări din copac. Cei doi începuseră mai de mult o căsuţă dar pentru că aveau şi alte treburi, renunţaseră la ea cu câteva zile în urmă.
”Vrei să ne ajuţi la ceva?” o întrebară ei pe Tania.
”Depinde.”
”Vrem să le facem păsărilor o căsuţă mai mare pentru iarnă.”
”Care păsări?”
”Vrăbiuţele.Vii?”
”Dar nu e greu, nu?”
”Nu.Trebuie să cărăm câteva lemne.”
Cei trei au plecat înspre un morman de lemne şi au luat câte un braţ de stinghiuţe pe care le-au dus în spatele unui copac mare din curte. Era un stejar mare care crescuse foarte interesant: puteai să te urci şi să stai ca într-un fotoliu în el. Au urcat lemnele uşor din acest motiv şi baieţii au bătut restul de cuie şi au format o căsuţă în formă de A cu o intrare rotundă. Era tare simpatică. Şi Taniei îi plăcea mult construcţia. Deja chiriaşii îşi făcuseră apariţia: o familie simpatică de vrăbiuţe a intrat în căsuţă gudurându-se unul pe lângă altul. Erau veseli şi parcă mulţumiţi că nu-i mai ploua de acum încolo.
”Mergem la Boni?” întrebă Andreeas.
”Cine este Boni?”
”Căţeluşa noastră din pădure. Haide să mergem!”
”Are pui şi noi i-am făcut un coteţ ca să aibă unde sta pe timp friguros.”
”Asta îmi trebuie mie acum, un sac de purici că nu am ce duce acasă.”, bodogăni Tania.
Au plecat încetişor să vadă căţeluşa. Era un grup de copaci între care fetiţa zări fascinată un coteţ micuţ din lemn şi 6 căţei, care se jucau voioşi cu un ciucure roşu.
Tania o mângâie pe căţeluşă. Cei 6 pui au venit repede în jurul lor, dând din coadă fericiţi.
”Ce simaptici sunt!” a exclamat Tania.
”Parcă ai spus că au purici. Vezi să nu te molipseşti”
Fetiţa aruncă speriată căţeluşul pe care îl luase în braţe şi ţipă. Băiatul râdea.
”Te-am păcălit. Le-am făcut baie şi sunt sănătoşi. Poţi lua şi tu unul acasă când pleci dar să ai grijă de el. Promiţi?”
”Ok.Da bună idee!”
Cei trei copii se îndreptară către casă. Se însera şi apusul soarelui oferea o imagine unică peisajului de toamnă. Începuse o adiere lină de vânt care îi ducea pe copii cu gândul la briza mării.
”Mamă, ne faci castane?” întrebă Iannis.
”Da, spălaţi-vă pe mâini. În 40 minute sunt gata!”
”Ce castane? Eu nu mănânc castane? Aţi înebunit? Doar nu sunt veveriţă!”
”Nu e adevărat. Castanele se culeg, se spală, se crestează, se pun într-o tavă şi se bagă la cuptor cam jumate de oră.”
”Nu mi se pare bună combinaţia şi nu cred că o să mănânc aşa ceva. Altceva nu putem mânca?”
”Mereu comentezi tu ceva!” spuse Andreas şi o privi răutăcios.
Cei trei se spălară pe mâini şi se aşezară la masă. Tania nu îmbucă decât două felii de pâine cu miere. Însă o atrăgeau şi castanele coapte ale Sabinei, dar nu îndraznea să ceară din cauză că se purtase urât mai devreme. După masă, când ceilalţi strângeau în linişte masa, Tania se strecură până la cuptor şi încercă una din castanele mamei Sabina. Chiar îi plăcu şi îşi umplu buzunarele cu câteva castane delicioase. Apoi se îndreptă către patul deja pregătit pentru ea. Închise ochii şi vru să adoarmă cu gândul că a doua zi va pleca acasă.
A doua zi, bunicul Taniei, Ştefan şi Sir Albert vroiau neapărat să repare maşina pentru a nu mai amâna plecarea prea mult. Cei doi fraţi au plecat de dimineaţă să caute ajutor în localitatea vecină unde îi îndrumase părinţii băieţilor. Când Tania s-a trezit, a privit speriată patul gol al bunicului şi a întrebat de îndată.
“ Unde e bunu? ”
“Au plecat să repare maşina în satul vecin”, au răspuns cei doi băieţi.
A sărit ca arsă cu un singur gând: să-l găsească. Ea trebuia să plece prima. De ce nu i-au spus şi ei? Încolţeau în gândul ei o sută de întrebări. Şi niciun răspuns.
“Heidi, fetiţa munţilor, răsfăţata lu’ tata, ne onorezi cu prezenţa la râu?”, au întrebat cei doi băieţi plini de sarcasm, pentru că observaseră cât de răsfăţată şi nescoasă în lume era fetiţa.
“Ce să fac eu la râu. Eu trebuie să-i găsesc pe bunicul şi pe unchiul.”
“Normal, acum eşti şi Scherlock Holmes. Dar mai lasă-i în pace că nu au zburat pe lună! Se vor întoarce ei! De ce eşti aşa încăpăţânată? Vor să facă o treabă. Tot pentru tine, nu?”
“Vii sau nu? Mergem să spălăm rufe ca să o ajutăm pe mama.”
“De ce la râu? Acolo aveţi maşina de spălat rufe?”
“Da normal. Avem spălătorie acolo“, spuse zâmbind Iannis.“Nu, dragă, acolo spălăm noi rufele la pietrele lătăreţe. Pricepi?”
“Nu vă îngheaţă mâinile?”
“Şi ce propui? Să le purtăm murdare? Vii?”
“Ok. Merg.”
În mintea fetei încolţi un singur gând. Să meargă cu cei doi şi de acolo de la râu să plece după bunicul. Cât mai poate fi? “O aruncătură de băţ până în satul vecin“, se gândi ea. Şi aşa îl va prinde pe bunic din urmă chiar.
“Să ştii că noi nu mergem să ne bălăcim la râu. Mergem la treabă.”
“Eu nu am mai pomenit băieţi care să spele rufe, dar mă rog, fie cum ziceţi voi! Şi mai ales să frecaţi nişte pietre! Ptiu drace!!!! Aveţi ceva lipsă ....” şi făcu un semn neplăcut. Andreas se uită urât la ea dar nu avea ce să facă. Trebuia să o mai suporte încă o zi. Dacă ar ştii el că doar o oră…. Ajunşi acolo cei doi se apucară să spele rufele date de mama lor. Le întinseră sub un copac, luară pe rând câte un cearceaf şi îl freacară de nişte roci imense şi neuniforme. Apoi dădură bine cu săpun şi le clătiră în apa proaspătă de râu. Tania nu era în continuare de acord cu această alegere şi îi privea mirată şi dezaprobatoare. Într-un moment de neatenţie fetiţa se îndreptă în partea opusă de cea din care venise, sperând că pe acolo mersese şi bunicul ei. Apoi o luă la sănătoasa, negândindu-se că nu cunoştea regiunea şi că era în pericol în inima pădurii. În inocenţa ei scăpă din vedere acest amănunt: era străină de locurile acelea şi ăsta era un dezavantaj mai ales la lăsarea nopţii. Cei doi nu au observat pe moment lipsa fetiţei celei neastâmpărate.
Tania fugea cât o ţineau picioarele însă nu zărea decât poteci şi alei înguste în faţa ei. Copaci imenşi. Se simţea ca Alice în Ţara Minunilor, mai bine zis în Ţara Uriaşilor. De ce oare avea o aşa teamă mare în inimă? Încerca să-şi facă curaj încet, încet.
”Ce familie ciudată!” îşi zicea ea în gând. Avea atâtea gânduri străine şi o mulţime de întrebări. La un moment dat zări o veveriţă într-un alun exact cum îi povestise unul dintre băieţi. Ţopăia fericită după hrană.
”Cum putea să fie aşa voioasă când nu avea cu ce să se hrănească?”, se gândea Tania. Poate că nu doar hrana conta, ci şi bucuria că trăia, că era sănătoasă şi sprintenă, poate toate îi dădeau putere să continuie lupta de a trăi. Că doar este o luptă, şi pentru animale şi pentru oameni tot luptă se numeşte. Vrăbiile la fel: aveau tăria să fie agere şi chiar să cânte mai tare şi mai frumos decât în ziua precedentă. Toată natura părea preocupată de ceva. Însă Tania părea atrasă de altceva: problema ei era să-l găsească pe bunicul. Nu se zărea deloc şi asta îi mărea teama care creştea mereu mai mult. Auzi un foşnet. Se întoarse şi observă un urecheat care sărea în spatele ei şi se piti după un copac. ”Natura asta ascundea atâtea surprize şi nu-ţi dai seama că între atătea ierburi trăiesc atătea vietăţi!”, se pomeni Tania vorbind.
De-ar fi avut un morcov ar fi ademenit iepuraşul pentru că era sigură că era lihnit de foame. Însă trebuia să se grăbească, altfel nu-l mai prindea pe bunicul din urmă. Se întuneca şi nici drumul nu–l mai vedea bine. La un moment dat ajunse la o răscruce de poteci.
”Ce încurcată este pădurea asta. Nu ştii pe ce drum să apuci. Este ca un labirint din jocurile mele de pe calculator.”, gândea fetiţa.
Avea impresia că o urmărea cineva, că în spatele ei sunt mereu oameni, umbre şi că ar vrea să o oprească, să o prindă sau să o ademenească. La umbra unui stejar se opri
să-şi tragă răsuflarea. Obosise şi transpirase de atâta alergat printre copaci imenşi şi plante căţărătoare. Acasă avea o grădină, dar copacii erau tăiaţi şi îngrijiţi, nu lăţoşi şi curioşi cum erau aceştia din pădurea asta nesfârşită. Tania spera ca în zece minute să poate să-l ajungă pe bunic. Dar unde era maşina lor stricată? Trecuse pe lângă ea? Imposibil. Ceva ciudat se întâmpla, undeva greşise însă nu şti unde şi ce să facă. Drumul părea că nu se mai termină. Noaptea se lăsa. Nu cunoştea nici regiunea. Acum şi-a dat seama că făcuse o prostie să plece fără să anunţe. Acum cum se va descurca? Ar fi vrut sa fie cu bunicul.
Deodata auzi strigăte de copii.
„Nu o atingeţi acolo. Cred că o doare.”
Se piti după un copac şi ascultă. Nu înţelegea toate cuvintele clar, însă zări 2 băieţi cam de vârsta ei la câţiva metri depărtare care vorbeau aprins. Cei doi, cam de 6-7 ani după cum aprecia ea, acoperau un alt corp cu mâinile. Părea un trup măricel, de culoare roşiatic- maroniu, o vietate cu patru picioare din ce îşi dădea ea seama. Se apropie curioasă. Ce puteau face doi copii cu o vietate care nu mişca la prima vedere. Părea moartă, însă când se apropie, aceasta începu să mişte. Avea doi ochi mici şi gingaşi, care parcă cereau îndurare. Piciorul ei era prins într-o capcană pusă de vânători, o maşinărie de metal imensă.
„Trebuie s-o ducem la doctor”, spuse unul dintre băieţi.
„Dar ce a păţit”, întrebă Tania un pic reţinută pentru că nu îi cunoştea pe cei doi.
„S-a accidentat la un picior într-o capcană. Trebuie s-o salvăm. Tu ai lăsa un animal singur si bolnav într-o pădure aşa mare şi periculoasă?”, răspunse un băiat foarte furios.
„Normal că nu. E o căprioară simpatică, cred că un pui, nu? ”
„Da. Ajută-ne să o încălzim până vine medicul veterinar. Cred ca va începe ploaia şi ne este frică să nu răcească.”
„Unde stă medicul?”, mai întrebă Tania.
„Stă departe. Cred că unul dintre noi trebuie să meargă la el şi să-l aducă aici. El are maşină şi va veni repede.”
„Uite cum facem: Doi rămân aici să încălzească animalul şi unul merge la doctor. Este bine aşa?”
„Ok. Dar cine rămâne?”
„Tragem la sorţi.”
„De ce? Eu oricum sunt străină de locurile astea şi nu cunosc drumul”, spuse Tania.
„Ok. Dintre noi doi. Am două beţe: unul mic, unul mare. Cine îl trage pe cel mic pleacă. Este bine aşa?” vorbi unul dintre ei.
„Da. Ţin eu beţele” ,spuse Tania.
Aşa făcură şi unul dintre ei trebui să plece, iar celălalt rămase împreună cu fetiţa.
„Haide să o învelim.”
Cei doi se dezbrăcară de hăinuţă şi acoperi animalul obosit, rănit şi care tremura deja de frig. Celălalt o luase la fugă către oraş. Fetiţa de milă începu să o mângâie pe căprioară. Simţea cum îi bătea inimioara. Animalul speriat de prezenţa copiilor privea în dreapta şi în stânga. Nu înţelegea ce se întâmplă. Deodată era învelită în cârpe străine şi mângâiată de atâtea mâini. Însă piciorul îi sângera şi continua să o doară. Nu pricepea dacă acei copii erau soluţia la problema ei sau încă un necaz. Tania începuse să o îndrăgească. Ar fi vrut să o hrănească dar nu avea cu ce. Orele treceau şi începea să se întunece de-a binelea. Dar dacă venea vânătorul care pusese capcana să-şi ia prada. Ce vor face ei? Începuse să i se facă frică. Dorea neapărat să ajute acel animal. Avea o ambiţie mare. Se simţea puţin ca în povestea cu Bambi şi poate de aceea îi plăcea.
„Ce se aude?”, întrebă ea deodată speriată de nişte sunete.
„O bufniţă. Stai liniştită. E inofensivă”, raspunse băiatul.
„Dar de unde se aude? Nu o văd.”
„Nu se vede. E o pasăre a nopţii.”
„De-abia aştept să ajung acasă, în oraşul meu. Aici totul este ciudat. Pădurea asta mă înfioară. Şi mai ales obiceiurile de la voi de aici”, spuse fata.
„Ce vrei să spui?”
„Adică in primul rând natura asta, care parcă e ca şi casa voastră: aici vă spălaţi, aici mâncaţi şi aici vă jucaţi. Contează mai mult ce este afară decât înăuntru, în casa voastră. Asta am observat in ultimele două zile. Aici nu te poţi odihni niciodată, mereu se întâmplă ceva sau mai aveţi treabă.”
„Nu e adevărat”, completă băieţelul. „Ai timp de toate, dacă îţi faci programul bine.”
„Mie progrmaul mi-l face Dona Corina. Aşa că este bine făcut. Eu nu-l pot scrie că nu cunosc literele încă”, spuse Tania.
„Nu trebuie să scrii, trebuie să ai memorie bună şi să ştii ce faci, când faci şi până când faci! Cand începi treaba şi când o termini!”
„Dacă mă gândesc bine, poate ai puţină dreptate. Am să încerc, că astfel aş putea avea timp de plimbări mai multe sau de vizite mai dese la prietene. Eu de exemplu nu am timp de grădina zoologică şi de aceea nu am fost aşa aproape de un animal niciodată. Am văzut doar în filme. Nu ştiam că pot fi aşa gingaşe, că te pot privi prieteneşte şi te pot asculta în linişte. Este un altfel de sentiment, pe care dacă nu-l încerci, pierzi multe, eşti mai sărac spiritual, mai gol pe dinăuntru. Aşa simt acum după ce am văzut căprioara aceasta simpatică ”, spuse Tania cu o privire blândă, caldă şi plină de milă.
Era deja noapte, frig şi puţină teamă în inima Taniei. Însă animalul suferind îi dădea curaj. Oare ce gândesc părinţii căprioarei când o văd dispărută? Sunt îngrijoraţi. Acum a realizat că aceeaşi situaţie era şi pentru ea. Oare bunicul ei era îngrijorat pentru ea? Trebuia să se întoarcă la băieţi, poate ei ştiu sigur unde e bunicul. Dar cum să se întoarcă?
“Eu am făcut o prostie, am fugit de acasă, de fapt nu de acasă. E o poveste lungă ”, spuse deodată Tania.
“Avem o noapte întreagă. Poţi să-mi povesteşti”, adăugă băiatul.
Dar la un moment dat se auzi o maşină şi câteva claxoane. Oare ce să fie?
“Nu ieşim până nu aud semnalul de la prietenul meu! ”
“Ce semnal?”
“Cum adică?”, întreabă Tania.
“Avem un semn al nostru secret, că dacă nu îl aud înseamnă că nu este el!”
Cei doi ascultară în linişte tupilaţi după un copac, cu o teamă în inimă că putea fi oricine noaptea în mijlocul pădurii. Într-adevăr maşina se opri în dreptul lor şi din ea coborî o tânără care plângea şi cineva îi aruncă pe geam două genţi, vorbind urât şi ţipând la ea. Maşina demară şi se făcu nevăzută în noapte. Cei doi au rămas nemişcaţi, mai speriaţi decât înainte. Ce puteau face ei?
“Ce viaţă mizeră am şi egală cu zero!”, o auzi pe tânără vorbind.
“Ce o fi păţit? De ce vorbeşte singură?, şopti băiatul.
“Nu ştiu”, spuse Tania.
“ Hai să o întrebăm!”
“Stai. Mama mi-a spus să nu vorbesc cu persoanele străine”, adăugă fata.
“Nu pare periculoasă. Eu mă duc să o întreb.”
“Cum vrei. Eu aştept aici lângă căprioară.”
Băiatul se apropie de tânără şi vorbi ceva cu ea. Persoana păru speriată la început şi apoi se îndreptă împreună cu băiatul spre fetiţă şi animalul rănit. Părea o tânără simpatică şi curată. La prima vedere avea o privire tristă şi blajină. Nu se ştia ce se întâmplase cu ea. Însă un lucru era cert. Nu putea face rău pentru că dădea impresia de personă bună şi inimoasă. Fata o privi curioasă şi nu scoase niciun cuvânt, însă băiatul părea mai prietenos şi deja râdea cu tânăra, povestea şi gesticula, arătând către căprioara rănită.
“Ce ai păţit?”, îndrăzni Tania să întrebe.
“Nimic. Problemele mele.“
“Nu poţi să ne zici?“
“Ba da. Dar nu cred că puteţi să mă ajutaţi.“, răspunse tânăra.
“Hai încearcă. Deşi suntem mici să ştii că le gândim mai bine ca adulţii.“, completă băiatul.
“Eu nu am părinţi şi am doar 2 fraţi mai mari. Aceştia m-au pus să cerşesc pentru că nu avem ce mânca. Am refuzat pentru că le-am spus că ar trebui să meargă să muncească şi vom avea bani. Aşa am vazut că se face, nu? Atunci m-au lăsat pe drumuri pentru că i-am refuzat.“
“Cum adică să cerşeşti?“, întrebă Tania.
“Nu ştii? Să stai cu mâna întinsă şi să spui oamenilor de pe stradă: Daţi-mi şi mie un bănuţ! Tu de pe ce lume vii ?“, întrebă tânăra indignată.
“Nu are de unde ştie pentru că ea nu a cerşit niciodată. E de la oraş“, spuse băiatul.
“Câţi ani ai?“, vru să ştie Tania.
“15 ani. Voi?“
“Eu merg la anul la şcoală. De-abia aştept“, spuse mândră Tania.
“Fetelor, linişte puţin. Se aude un motor! Trebuie să aud daca prietenul meu îmi face semnul ştiut ca să ieşim în drum.“
Cei trei tăcură. Nimic. Linişte! Deodată o bufniţă se auzi de la câţiva metri.
“E bercbecul ăla“, spuse Tania.
“Ţi-am spus că nu e berbec, se numeşte bufniţă. Doamne că nu ştii nimic!“, completă băiatul mirat.
“Da. Normal tu eşti ISTEŢUL!“, zise fetiţa supărată şi se întoarse cu spatele.
Trecură aşa vreo 10 minute şi iar se auzi un zgomot ciudat.
“Ăsta este el“, strigă băiatul şi o luă rapid în direcţia de unde venise tânăra. Într-adevăr o maşină opri cu o frână lungă şi se auziră glasuri. Un grup de oameni se apropiară: doi băieţi, un adult şi o femeie care ţinea în mână o pungă mare. După haine îţi dădeai seama că cei doi erau de la un cabinet medical. Iar cei doi băieţi alergau în faţă nerăbdători şi vorbeau tare. Imediat ce văzură căprioara, domnul scoase din geantă o injecţie şi îi făcu repede.
“Asta ca să nu o mai doară şi să adoarmă repede să pot să mă uit mai bine la rană“, completă doctorul.
“Dar dormea deja!“, spuse Tania.
“Este bine aşa. Acum nu o mai doare nici măcar în somn.“
Au urcat apoi căprioara în maşină şi au pornit spre oraş, spre cabinetul veterinar.
“Eu nu ma urc în căruţă!” spuse replicat Tania, observând mirată maşina cu remorcă a doctorului.
“Nu este căruţă, este o maşină cu remorcă”, îi răspunse unul dintre băieţi.
“Unde mergem?”
“La cabinet. Să-i bandajăm la lumină şi mai bine piciorul animalului”, răspunse asistenta doctorului.
“Apoi vă duc eu acasă. De acord?”, spuse doctorul.
“Eu nu am casă. Eu vreau la bunicul”, spuse Tania.
“Mergem unde vrei tu, însă acum ne grăbim căci căprioara poate fi şi mai rău”, răspunse doctorul.
Cei şase plecară spre oraş, înghesuiţi într-o maşină cu remorcă, care scârţâia din toate colţurile. Drumul nu a fost foarte lung, însă multe pietre şi praf, zgomot şi multe grupi. După câteva minute au ajuns la cabinet. Era o clădire nu prea înaltă, albă şi curată. În interior totul părea îngrijit şi aranjat. În centru era o sală rotundă şi în jurul ei scaune. În mijlocul sălii era o masă mare învelită cu o pânză albă şi altă măsuţă cu multe instrumente de chirurgie. Un dulăpior alb stătea agăţat în dreapta. Era multă linişte şi pentru că era noapte şi pentru că nu erau decât două case în jurul clădirii, aceasta aflându-se la capătul oraşului. Oraşul nu era mare şi nici prea curat. Îi lipseau cu desăvârşire vegetaţia şi parcurile.
“Cât durează operaţia?”, întrebă fata.
“Nu mult. Uite, aveţi acolo reviste şi jocuri cât aşteptaţi.”
Tânăra rebelă s-a oferit să-i ajute pe doctor şi pe asistentă. Dupa câteva minute au ieşit din cabinet şi chiar erau cu zâmbetul pe buze. Totul părea bine, animăluţul părea că-şi revenise din anestezie, privea curioasă în jur şi în acelaşi timp mulţumită parcă pentru că nu o mai durea piciorul.
“Asistenta mea va rămâne cu ea să-şi revină până dimineaţă. Haideţi să vă duc acasă.”
“Întâi ne luam rămas bun de la căprioară”, au răspuns copii cei mici.
“Eu nu am unde să merg. Rămân aici în oraş până dimineaţă. Vreau să-mi caut de lucru”, spuse tânăra rebelă.
“Mi-ar prinde bine la cabinet un ajutor. Vrei să rămâi să ne ajuţi? Am vazut că te pricepi şi ai răbdare.”
“Vă mulţumesc. Mi-ar plăcea pentru că iubesc animalele.”
“Bun aşa.Haideţi copii.”
Cei doi băieţi, Tania şi doctorul au plecat cu maşina înapoi spre pădure. Pe cei doi
i-a lăsat cu maşina la o căsuţă mică la capătul oraşului, iar pe Tania o duse, după spusele ei, “la căsuţa piticilor“, adică la cei doi fraţi de unde plecase mai devreme. Doctorul cunoştea adresa familiei din pădure.
Bucuria fetiţei a fost mare când a observat că bunicul şi unchiul reveniseră la casă dar erau trişti şi îngrijoraţi că nu mai ştiau de Tania de atâtea ore. O căutaseră pe afară o bucată de vreme îndelungată până se înoptase şi apoi aşteptau orice semn privind pe geam. Nu ar fi putut să doarmă deloc.Tania se aruncă în braţele lor şi îi pupă pe amândoi câteva minute. Familia celor doi băieţi mulţumi doctorului. Jumătate din noapte trecuse însă oboseala nu se resimţea în nici unul din cei 7, nici măcar în căţelul Taniei, care se gudura pe lângă stăpâna revenită. După ce Tania le povesti în mare ce făcuse atata timp în pădure, se hotărî să şi doarmă. Trebuiau însă să se şi culce pentru că a doua zi venea un mecanic din oraş să le repare maşina ca să poată în sfârşit să plece acasă.
A doua zi se treziseră toţi parcă mai voioşi şi mai liniştiţi.
“Haide Tania să ne ajuţi la pănuşiţă, până repară bunicul tău maşina“, spuseră băieţii.
“Ce să fac? Nu am nicio păpuşă.”
“Nu păpuşă, pănuşiţă. Aceasta este trestie de câmp. Noi am uscat-o şi trebuie să o mutăm în hambar să nu o prindă umezeala sub prelată.”
“Dar de ce vorbiţi mereu limbi străine? Prelată, păpuşoi… Doamneee!”, se văită Tania.
Cei trei copii plecară afară. Vremea era frumoasă şi deja se pregoniza o zi liniştită.
Tania îi ajută pe cei doi fraţi şi păreau că se înţeleg mai bine. Chiar o ajutară pe mama Sabina să facă ciorbiţa şi pe tata Cornel să cureţe grajdul. Bunicul plecase deja la locul de întâlnire cu mecanicul pentru ca acesta să vadă maşina şi să o repare. Totul părea să-şi urmeze cursul firesc. Deodată, pe la orele prânzului, apăru o maşină. Era domnul doctor veterinar şi cu tânăra rebelă, care părea că-şi găsise o slujbă cinstită, ca asistentă la cabinet. Era mult mai bine decât cerşitul pe stradă. Era tare mândră de ea. Cei trei aduseseră căprioara cu ei să o vadă şi Tania. Îşi revenise aproape complet. Era foarte ageră şi simpatică. Se bucura parcă de fiecare privire care i se acorda pentru că ştia că acei oameni o salvaseră, simţea că acei oameni erau buni şi iubeau animalele. Cunoştea faptul că cei mici începuseră să o îndrăgească. Asta i-a dat mai multă putere de însănătoşire.
“Am venit sa o vedeţi pe Bibi. Aşa am numit-o pe căprioară. S-a vindecat bine. Şi-a revenit după câteva ore.“
“Da. Chiar este frumoasă“, a spus bunicul. “A meritat să o salvaţi, copii. Dacă ar vorbi, v-ar mulţumi. Eu aşa văd în ochii ei“, a continuat el.
“Da. Aşa este.“, a spus doctorul.
Era deja ora amiezii. Unchiul Taniei a venit în fugă, însoţit de câinele familiei şi a anunţat că a doua zi puteau pleca acasă. Maşina fusese reparată. A doua zi mai sosea o piesă de la mecanic şi tot era ok.
“Atunci ne mai putem juca cu căprioara? Te rog, bunicule!“
“Ok. Mai aveţi timp azi, dacă ne dă voie domnul doctor.“
“Este în ordine“, spuse doctorul.
“Putem să-i facem un culcuş în pădure?“, zise Tania.
“Bună idee. Haideţi la hambar! “
Cei trei copii au fugit în goană la hambar pentru a lua fân pentru un cuib mare al căprioarei vindecate. Au construit repede un culcuş mare şi pufos pentru animăluţ şi l-au aşezat acolo. Tania părea mulţimită şi fericită că găsise soluţia perfectă pentru căprioară. De-abia acum nu mai simţea lipsa oraşului şi al casei sale. Se juca liberă şi se împăca în sfârşit bine cu cei doi fraţi. Acum când mai avea decât câteva ore şi pleca acasă. Păcat că nu înţelese astea mai devreme. Viaţa în aer liber, această supravieţuire zilnică, este grea pentru fiecare, depinde de voinţa noastră să trecem mai departe peste tot cum putem mai bine. Ea nu clacase încă, însă vedea prea târziu totul aşa cum trebuia de la început, de-abia la final se simţea în largul ei. Cei trei erau în sfârşit prieteni. De ce? Pentru că se uniseră cu un scop comun. Şi asta le dădea încredere în ei. Aveau idei bune şi fără să se certe. Acum simţea Tania că aici putea fi o parte din casa ei, aici unde avea o grijă, o responsabilitate. Începuse să se gândească că aceasta putea fi mai mult decât o simplă prietenie de nevoie.
“Am o idee, băieţi.“
“Ascultăm. Să vedem ce-ţi mai trece prin cap“, zise unul dintre ei zâmbind.
“După ce repară bunicul complet maşina, adică mâine, veniţi cu noi. Veniţi la mine, la oraş, să vă arăt şi eu casa mea şi apoi vă aducem noi în câteva zile înapoi.“
“Nu ştim încă. Ne gândim. Noi trebuia să plecăm mai demult la oraş să ne căutăm un loc de muncă. S-ar putea să fie o soluţie bună aeastă călătorie“,completă Andreas.
“Dacă veniţi cu noi, poate găsiţi mai repede, căci eu aduc noroc“zise Tania.“Aşa aş putea să o revăd pe Bibi şi săptămâna viitoare.“
“Haideţi întâi să terminăm treaba şi apoi vorbim cu bunicul tău“ a spus Iannis.
După ce au terminat culcuşul căprioarei, au alergat în fugă la bunicul să-l întrebe despre ideea lor. Acesta a fost de acord. Bucuria le-a fost şi mai mare când au aflat că şi părinţii băieţilor au fost de acord. Tania mai avea câteva ore şi putea pleca acasă, spre oraş. Dar peisajul acesta mirific, pădurea aceasta plină de mister şi pace, strălucirea plantelor şi verdele aprins al ierbii cui rămâneau? Asta i se părea mai dureros. Nu aparţinea acestui tablou, însă timpul petrecut aici începuse să-i schimbe ideile şi părerile, visele şi chiar sănătatea. Se îndrăgostea. De libertate, de foşnetul copacilor, de sunete, de tot...Nu poate lua cu ea nicio parte din toate acestea. Golul deja se simţea. Lipsa nebănuită a pădurii. De ce? Oare prezenţa ei poate face atât bine? Amintirea ei era vie încă. Poate din acest motiv a vrut să îi ia la oraş şi pe cei doi, să lungească într-un fel această şedere aici. Să le arate şi lor lumea ei, de care se putea lipsi oricine. Însă invers cred că nu se putea. Nu înţelegea de ce băieţii trebuiau să muncească. De ce părinţii nu aveau grijă de ei cum aveau ai ei de ea. Nu erau ei răspunzători pentru copii lor? Pentru ea viaţa avea un curs normal, drept: joacă, lecţiile de tenis, pian şi engleză, apoi călătoriile şi vizitele la Angelica, verişoara ei. De ce să muncească? Poate într-o zi va înţelege şi această problemă. Dar peste toate de ce avea acel sentiment de pace, protecţie şi linişte aici, în mijlocul naturii, şi nu în camera ei, cu verişoara ei sau la lecţiile de pian? Şi dacă se gândea bine: ar fi potrivită o petrecere de ziua ei aici în pădure. Aveau mai mult loc şi mai multă energie aici în aer liber, în mijlocul naturii. Singura piedică ar fi ca zgomotul şi larma să nu dăuneze plantelor şi animăluţelor din pădure. Nu putea face asta naturii, care i-a fost o prietenă adevărată zilele astea. Da. Mai bine pleca şi uita. Dar cum să uiţi ochii căprioarei care căuta alinare şi linişte în braţele ei, căldură şi înţelegere? Mulţumirea din ochii animalului o schimbase total parcă. Inima fetiţei îşi găsise pe meleagurile acestea un cămin real.
Bunicul a hotărât ora plecării. Mai rămăsese o noapte de reflecţie şi a doua zi erau deja pelcaţi. Nu se simţea nicio bucurie în acest gând. O resemnare, o uşurare? Nici măcar. Câteva ore până să-şi refacă visele şi ideile, puterile şi amintirile. Nu erau destul dar nu avea ce face. Nu putea spune că se împotrivise după ce ţipase de atâtea ori că vrea acasă. Acum trebuia să tacă mâlc şi să suporte hotărârea bunicului, care credea de altfel că o bucura pe nepoata sa. Nu bănuia nimic din ce era în sufletul fetiţei. Nu ar fi crezut că se îndrăgostise aşa puternic de locurile astea, de o simplă pădure, doar în trei zile, ea, o fetiţă răsfăţată de la oraş!
Cum a putut să se schimbe ea atât? Simţea că-şi doreşte altceva acum. Ar fi putut avea aici, printre copaci, păsări şi albine. Aerul proaspăt ar fi sculat-o şi din somnul cel mai adânc. Adierea vântului, care aducea aminte de sosirea toamnei, putea doar să o trezească din visare. Dar nimic nu îi putea aduce acea bucurie în suflet, acel suflu de veselie cum o faceau locurile de aici şi chiar oamenii aceia simpli din pădure. Privirea ei se aţintise pe fereastră şi chiar în gol. Aştepta...
“Haideţi la masă că trebuie să dormim. Mâine avem un drum lung de făcut, copii“ a zis bunicul răspicat.
Cei trei copii se îndreptară către găleata cu apă să se spele pe mâini. Apoi la masă. Aveau o poftă nebună de a mânca pentru că fusese o zi importantă pentru toţi. În sfârşit erau fericţi la masă şi nu se mai priveau cu răutate. Aveau deja planuri cu ce vor face a doua zi şi vise cu ce vor face în următoarele zile. Chiar căţelul simţea asta pentru că dădea din coadă sub masă, parcă mai vesel ca niciodată.
După masă cei trei copii se duseră la somn un pic nerăbdători. Tania nu putea spune că aştepta să plece, însă să treacă nopatea vroia, ca să vadă iar căprioara în culcuşul din pădure. Oare ei nu îi este frică de întuneric? Cel mai bine este de ea. Este norocoasă că putea trăi aici liniştită şi împăcată, printre verdele pădurii, cântecul păsărilor şi bunătatea oamenilor. Se vedea zilnic pe chipurile acestor oameni o linişte sufletească de care cei de la oraş nu aveau parte şi chiar de aveau, nu ar fi fost aceeaşi linişte profundă şi sinceră. Cu aceste gânduri a adormit fetiţa. Soarele de dimineaţă o găsi pe Tania la fereastră privind iar în gol aceeaşi umbră a vieţii de pădure.
“Sunteţi gata, copii ?“, întrebă bunicul voios. “Gata bagajele ?“
“Da. Mergem să ne luam rămas bun de la căprioară şi putem pleca. Ok ?“
“Da. Repede că trebuie să ne grăbim.“
Cei trei au plecat în fugă lângă hambar unde o lăsaseră pe Bibi cu o seară înainte.
Surpriză. Erau acum două căprioare.
“E mama ei“, zise Iannis văzând că cealaltă era mai mare şi mai solidă.
“Da. Şi-a găsit puiul. Săraca. Ce îngrijorată cred că a fost!“spuse Tania.
“Acum putem pleca liniştiţi că cele două au grijă una de alta.“
“Da. Te iubim Bibi“, spuse fetiţa cu lacrimi în ochi şi sărutând animalul.
Apoi au alergat la bunicul, şi-au luat rămas bun de la părinţi şi au plecat, cu bagaje, cu vise şi speranţe, spre o lume nouă, însă mai tristă şi mai fadă, oraşul, toţi trei: Tania, Andreas şi Iannis. Au lăsat în urmă cu teamă şi regret umbra pădurii care se ridica mai sus la fiecare pas al lor. O altă viaţă... Un alt început...

Noi, ceilalti

2010-05-28T22:37:00.002+03:00

Un om este ca o cutie muzicala, daca se strica, nu mai canta...Oamenii speciali sunt doar cutii muzicale la promotie. Adica nu intalnesti mereu asa ceva. Insa eu as fi vrut sa cred ca lucrez in magazinul care are cutii muzicale speciale. Insa nu e asa. Sunt dezamagita de tot ce este in jur, de lipsa de respect, de iubire si de responsabilitate. De avarismul celui de langa tine, falsitatea prietenului si misogismul aproapelui tau. Ma gandesc uneori daca as fi putut schimba ceva, daca as fi incercat macar sa fac lucrurile cum nu trebuia. Pentru ca daca le faci corect tot nu este bine, daca as fi avut intelegere de la cei de langa mine in alte proiecte si as fi fost incurajata si sprijinita, daca toate astea, ma intreb, ar fi fost ALTFEL? Eu iubesc neconditionat clipa, omul, naivitatea si increderea. Cred ca, daca macar jumatate dintre noi, ar fi pretuit aceste valori, universul ar fi fost mai accesibil, mai familiar. Dar e greu sa vorbesti despre toti odata fara sa pui un "daca" sau un "parca", fara sa nu vezi invidia amicului, avarismul si laudarosenia prietenului, minciuna colegului. Nu poti face nimic in fata inselaciunii morale, ci doar sa o tii in tine, sperand la o judecata dreapta mai tarziu sau sa scrii ceva randuri pe un blog uitat...Apoi te mai intrebi de ce exista atatea cutremure si boli pe pamant. Oare Dumnezeu nu se infurie la ce vede? Tu, muritor, nu poti face nimic. Te lupti cu neantul. Nimeni nu crede ca uneori ai dreptate sau ca dai dovada de mai multa intelepciune si gandire decat altii. Si cel mai mult doare ca observi ca, ce ai fi facut era mai bine, dar acum nu poti schimba nimic. Dialogul si comunicarea, intelegerea si acceptarea ca altul este mai bun ar fi primul pas spre a fi ALTFEL... Insa nimeni nu vrea nici macar sa se gandeasca la aceste solutii. Nu vreau sa fiu pesimista dar timpul trece foarte repede si noi ramanem mai saraci, mai pustiiti, fara valori sau idei marete. Pacat!
Va pup!
Acceasi Andreea. Astept pareri!

Test de cultura generala

2010-05-08T00:16:00.002+03:00

Am cateva intrebari de cultura generala pentru voi:

Care sunt culorile de pe steagul Germaniei?
a.negru,rosu si galben
b.negru,rosu, aramiu
c.negru,rosu si auriu

Cand incepe carnavalul in Germania?
a.11 Noiembrie
b.13 Noiembrie
c.15 Noiembrie

Care este presedintele Germaniei?
a.Angela Merkel
b.Horst Koehler
c.Dieter Schmidt

Pupici, Andreea.

Oamenii simpli, adevarate valori demne

2010-05-07T23:10:00.002+03:00

Dedicatie pentru Maestrul Beligan

Buna pentru toata lumea...Ce rau imi pare pentru unii care se ingroapa in antichitate si uita pentru ce traiesc. Ce rau imi pare pentru toti care nu stiu inca unde le este locul. Pacat de cei care doar vorbesc, dar nu traiesc decat in umbra, goi, fazi, anonimi. Si daca i-as pune in oglinda cu adevaratele valori ale tarii, oameni demni are au stiut ce inseamna viata as alcatui o adevarata capodopera. Imi scot palaria in fata omului de scena Radu Beligan, om unic si precis pe drumul vietii si nu pot decat sa ma inclin. Parca daca vorbesti cu un asemenea om, nu mai te intereseaza nimicurile din jur, sufletele neintelese si pustnice din jurul tau. Cred ca ramai mut si reflectezi ctaeva minute, te intrebi: Oare am meritat sa traiesc ? Am avut emotii din prima clipa cand l-am zarit pe Radu Beligan, am plans de cand am simtit cum traieste rolurile, am aplaudat fiecare replica celebra pronuntata acolo sus...pe scena. Multumesc Maestre pentru ca ati facut ca timpul nostru sa fie mai dulce, mai lin.
O spectatoare pierduta in amintiri, Andreea.

3 x O. F. = 28 LA MULTI ANI, FLO!

2010-04-26T10:06:00.006+03:00

Buna dragii mei! Se stie ca pentru fiecare om exista o data de care este mai apropiat sau nu. Cand s-a intamplat sa fie cel mai fericit sau trist. Nu vreau sa ma gandesc acum la tristete. Pentru mine exista 28. Ati putea intreba: ce e 28? Eu am pasit intr-o alta etapa ca multe alte fete la o varsta tanara. Nu e nimic deosebit. Dar eu pastrez in inima mea data asta ca fiind speciala. Pentru ca e a MEA, a mea si a lui. Nu regret nimic si il iubesc ca acum 11 ani cand ne-am cunoscut. Nu as vrea sa schimb nimicla noi doi. Totusi l-as face pe el mai rabdator si mai putin nervos. Insa am invatat sa am eu rabdare pentru amandoi, sa fac eu surprize pt amandoi si sa ma bucur uneori in fata lucrurilor simple pt amandoi. Imi place cand ii dau PUP seara inainte de culcare...Nu trebuie sa treaca o zi fara sa stie ca- l UIBESC. Asta e viata mea. Imi doresc sa fim sanatosi: noi, parintii si socrii. Atat. Altceva nu mai indraznesc sa mi doresc pentru ca am tot ce -mi trebuie si nu vreau sa mani pe D- zeu. Vreau doar sa-i spun La multi ani si sa fie sanatos sa -si indeplineasca toate visele! SA TRAIASCA CLIPA si sa nu ii fie frica sa incerce noutatea!
Te uibesc, Florin! Muuulttt.....

Aceeasi Andreea va pupa!

Casa de Piatra, frate-miu!

2010-04-11T10:58:00.003+03:00

Trebuie sa scriu si mesaje de felicitare, nu? Asta chiar merita sa fie citit si intiparit in suflet! Nu am frati sau surori, pacat...Insa trec peste asta usor pentru ca viata mi-a oferit o alta sansa de a avea frati. Am copilarit intr-o zona frumoasa, Batrani in judetul Prahova. Sunt mandra de locurile alea, de oamenii de acolo, de aerul proaspat si de natura primitoare care e mereu vie. Acolo, la o familie de gospodari, cu suflet bun, prieteni cu parintii mei, mi-am petrecut vacantele, verile, timpul liber. Au fost momente frumoase. Si stiti ca ce e frumos dureaza putin!? Asa au trecut anii si, acum, cu lacrimi in ochi, privesc in urma, in ceata timpului si vad 3 copii care se jucau, alergau sau faceau nazdravenii pe meleagurile acelea. Vad doi parinti care aveau grija de acesti copii si uneori erau suparati pe ce prostioare faceau ei. Insa parintii iarta, nu? De fapt aici am vrut sa ajung cu povestea mea: Acesti copii au trebuit sa plece la casele lor. Si acum realizez ca au ramas meleagurile acelea la fel de frumoase si primitoare, dar fara glasurile de copii, fara jocurile de fotbal, plimbarile la discoteca sau culesul de prune in livada. Sunt alti oameni, alte zgomote. Momentele acelea au ramas doar in suflet, in amintirea mea. Privesc uneori pe geam la copiii din parc. Zaresc parca printre ei aceeasi sclipire, aud aceleasi voci, insa nu sunt si aceleasi locuri mirifice. Si atunci niciodata nu va mai fi la fel. Timpul e cel care ne grabeste mereu, dar nu ne face sa uitam ce a fost frumos. Acolo, la Batrani este a doua familie a mea pe care o iubesc din toata inima mea inca de copil.
Acum ultimul dintre cei trei copii a plecat la casa lui. Realizez cu o durere infundata ca toata copilaria este si mai departe acum. Plecand de pe meleagurile acelea, de fapt crescand, imi dau seama ca, acum vom fi noi parintii aceia care iarta nazdraveniile coiilor lor.
CASA DE PIATRA, BIB, fratiorul meu! Te iubesc si sper sa fii fericit si sa nu uiti anii aceia, momentele si jocurile noastre.
Aceeasi Andreea va pupa.

Sentimente amestecate

2010-03-29T13:43:00.002+03:00

Uneori, de fapt chiar rareori, sunt momente unice in viata unei persoane, cand nu stii daca sa te bucuri sau nu. Trebuie sa fii fericit ca e ziua sotului tau, dar in acelasi timp, se intampla ceva grav si nu stii cum sa te imparti intre petrecere si spital, pentru ca, persoana, cea mai draga tie, mama, a patit ceva dureros si se afla in mainile doctorilor. Nu stii daca sa razi sau sa plangi, sa fii tare sau sa te lasi pe umerii celor care vor sa fie tari pentru tine. Sunt sentimente amestecate in acelasi timp si nu stii cum sa reactionezi. Atunci trebuie sa demonstrezi ca esti om adevarat si sa alegi calea cea mai buna. Eu zic ca drumul cel mai potrivit este mai intai sa le spui celor doua persoane din viata ta, chiar daca sunt la petrecere sau la spital, ca le iubesti si ca esti mandra de ele si apoi sa pari vesela si optimista in fata lor. Stii ca nu mai depinde de tine, ca totul este in mainile lui Dumnezeu si ca, doar cu bunatate si rabdare o sa treaca si raul, o sa vina si timpul zambetelor, al prospetimii...
Te iubesc, Mami!
Te iubesc, Florin!

Si chiar daca tatal meu nu este in acest articol: Te iubesc, Tati!
Aveti grija de familia voastra. Este cea mai importanta momentan pe pamant. A voastra, Andreea.

Primavara zapezii

2010-03-12T23:07:00.004+02:00

Da, ati vazut ca ninge la inceput de primavara. Nu e nimic grav. Doar niste fulgi. Dar oare sunt simpli fulgi, sau sunt reci, albi si mari, ne ating mereu si ne fac sa tremuram. Ne intrebam: este primavara sau iarna? Nu ma leg de anotimp degeaba, ci vreau sa simt si in sufletul omului primavara, insa simt tot o iarna indepartata si straina. Nu ar trebui sa simtim asta la primul ghiocel, la primul sarut al ierbii verzi si proaspete sau a razelor soarelui. Ganditi-va daca v-ati trezit primavara sau inca dormiti pentru ca e iarna? Mi-ar place sa cred ca asteptam vara si ca inimile noastre pline de iubire calda tanjesc dupa o mangaiere sau un alint...Ce parere aveti?

De la inceput...

2010-02-21T16:13:00.003+02:00

O poti lua de la inceput in fiecare zi. Conditia este sa stii care este inceputul. Ca finalul il vei gasi sigur. Poti face totul cu ajutor, adica mai simplu, sau fara ajutor, adica mai greoi. Important este ca esti prezent peste tot, alaturi de cei dragi si stii sa simti ca-i iubesti orice ar face ei, bun sau rau. Nu ai "daca" in aceasta problema. Nu exista "parca" pe aceasta tema. Insa esti trist cand vezi ca nu ai fost macar inteleasa daramite mangaiata, consolata...Poti sa privesti in ochi un om si sa taci, ceea ce doare, il doare greseala lui sau reflexia greselii lui in tine. Poti lasa ochii in jos si sa recunosti ca e o eroare din partea ta, ceea ce doare din nou.Orice ai face, lovesti in omul de langa tine si cand nu sunt doi, unul nu poate trage ...De aceea trebuie sa traiesti clipa, sa incerci imposibilul, sa rostesti enigmele, sa gusti noutatea, sa fii tu in fiecare zi, alt tu in fiecare moment si totusi acelasi tu de maine. Nu rata viata, nu face sa treaca pe langa tine secunda, trairea asta e a ta, atinge-o! Iti formezi astfel existenta unica, eu-l personal nu o sa sufere, o sa fii inteles in neant. Esti TU si poti striga fara jena: te iubesc! Si nu te opri aici, drumul e lung si totusi scurt...

O zi obisnuita

2010-02-12T22:30:00.002+02:00

Cei doi erau firi diferite: Andreeas, energic, dornic să descopere întotdeauna noutatea şi Iannis, mai calm şi mai gânditor şi răbdădor. Ţelul lor era să ajungă mai bine decât părinţii lor, Andreeas dorea să devină actor şi Iannis sculptor. Deşi nu ştiau mare lucru despre aceste meserii, visau si asta nu era o greşeală. Drumul pe care trebuiau sa o apuce era foarte lung şi nu avea multe căi de acces. Aveau o singură soluţie să iasă din vizuina lor de zi cu zi şi să înfrunte prezentul dur. În ziua aceea hotărâseră să-şi facă bagajul şi să plece spre oraş, să facă cunoştinţă cu viaţa. De fapt să ia viaţa în piept, cum se zice în popor.Încă o privire spre pădurea care le oferise atâtea amintiri, în care nu puteau uita umbra copacilor şi fuga animalelor pe care le urmăreau dimineaţa pe răcoare. Însă pasul trebuia acum făcut. Soarele apusese, era momentul.Cu inima stransa si-au luat la revedere de la parinti si au pornit... spre neant...spre o lume necunoscuta inca.

Sa definesti notiunea de familie e usor, sa te sacrifici pentru ea este greu...insa nu imposibil

2010-01-25T21:25:00.003+02:00

Buna tuturor! In fiecare zi sunt fericita ca ma trezesc si pot zambi din nou, pot sa -mi aud mama sau tatal sanatosi, pot sa spun buna copiilor mei, adica elevilor mei. Un te uibesc spus in soapta sotului meu e cel mai frumos moment din zi. Insa mereu exista riscul sa apara neprevazutul si sa suferi enorm fara sa te astepti. Cunosc un singur lucru: nu suport egoismul si necomunicarea. Sefii mei au aceasta problema mereu. Nu dau sfaturi nimanui, insa e greu sa faci un lucru doar de dragul prietenului tau sau al altcuiva si sa nu te gandesti la tine sau la familia ta. Cui trebuie sa-i fie bine? Pe primul loc ce ati pune mai intai? Familia sau prietenii?
Niciodata nu mi- a placut sa stau deoparte si sa nu ajut, insa sa o fac cu cap. Cui ii mai pasa de tine azi? Doar familiei tale in primul rand, si apoi celorlalti care se gandesc doar la un interes. Sa stiti ca exista un interes mereu....Nu fiti naivi!
Doare nepasarea, insa pentru ca mereu am ocazia sa iubesc si sa fiu iubita, mai uit ca nu sunt apreciata si ajutata mereu. Iert pentru ca iubesc, iubesc iertand....Tristetea este un sentiment prezent mereu in inima Andreei, insa surprizele exista, speranta este printre noi, optimismul e viu....Mi-e frica de pedepsele de Sus pentru cei care ranesc, jignesc sau se poarta urat. Mi-e teama de ziua aia in care dam toti socoteala, in care toti suferim. Am fi putut sa o ocolim, insa omul e dat sa se bage mai adanc in necaz, sa nu gandeasca corect.... Si atunci ce facem? Ce solutie avem? Sa gandim de doua ori? E prea tarziu pentru unii, pierd ceva sau pe cineva fara sa -si dea seama! Asa ca mai bine sa facem totul cum trebuie, cand trebuie si pentru cine trebuie! Sa evitam lacrimile inca de pe acum...Ce ziceti?!
va pup!

BINE V-AM REGASIT IN 2010 ! (special pentru familia si sotul meu)

2010-01-01T18:46:00.002+02:00

Buna tuturor si sa aveti parte de un an nou feicit si implinit! A inceput un an nou si plin de sperante pentru toti. Eu va doresc doar sa aveti parte de sanatate si de o familie ca a mea>unita si unica! Nici un alt sentiment nu e mai frumos decat sa ai pe cei dragi langa tine, sanatosi si deschisi la orice. Sotului meu pe care am inceput sa -l apreciez si mai mult, ii doresc (stiu ca nu va citi nicodata pentru ca nu are obiceiul asta) multa pace sufleteasa si intelepciune, rabdare si noroc. Stiu ca astea sunt cele mai importante pentru el! Eu sunt fericita cu el si il iubesc mult!
Cat pentru cititorii mei, le urez o viata lunga pe langa blogul meu si pe langa povestea Andreei si un mic sfat> Traieste clipa la maxim ca si cand ar fi ultima!

Va pup! O sa revin in curand dar acum mai am putin concediu pe care vreau sa-l petrec langa familia mea! E cea mai importanta!

Ce ziceti, e frumos?

2009-12-13T00:12:00.000+02:00

De azi voi cere iertare usilor pe care uit sa le deschid, telefoanelor la care nu raspund, viselor uitate intr-un colt de suflet, zambetelor incremenite intr-un rid, bucuriilor incorsetate de teama ca va trebui sa platesc un pret pentru ele, plimbarilor amanate si in special gandului ratacit in capul meu rebel. Asa sunt eu...si cu mine.

Vis de iarna in Hunedoara, la nasii mei

2009-12-12T23:38:00.004+02:00

O seara frumoasa de decembrie, ger, oboseala insa dor de duca. Unde? In calatorie....Rapidul de Budapesta, lumini ,cald si fete noi... calatoria te duce intr-un vis. Crezi ca viata se opreste putin in loc si tu ai prioritate sa visezi, sa- ti inchipui noi idei. Un drum lung insa speranta ca voi fi acolo sa ma odihnesc, sa vad alte taramuri imi da putere. Vacanta, Craciun si multa iubire. Eu cu gandurile mele am calatorit rapid spre Hunedoara. Necunoscut, insa multumirea ca am ajuns in tinuturile lui Decebal imi da putere. Aici poti gasi usor cea mai frumoasa definitie a prieteniei si omeniei. La Buni si la Bunu totul este de vis, dulce, cu zahar si multa rabdare ...Cetatea e splendida, insa drumul dificil. Povestim tot felul printre mici partide de somn, parca energia este si mai mare. Linistea orasului iti da pacea sufleteascaa de care avem nevoie toti in acest timp. Va iubesc mult NASII si va multumesc pentru tot, pentru rabdarea si dovada de dragoste pe care mereu mi le impartasiti. Maine va fi o alta zi, la fel de nesigura si incerta, insa pot simti prezentul si unic este insusi minutul. Viata intr-o clipa este ca oul fara coaja: indispensabili....Caut in continuare solutia la problema traiului nostru si nu gasesc decat iubirea. Asta sa fie oare raspunsul?

La multi ani, Andreea !

2009-11-30T22:31:00.002+02:00

Tot ce -ti doresti si multe impliniri! O simpla urare, dar din inima si cu ocazia asta va pup pe toti, cei care imi scrieti si nu ma uitati! Va multumesc mult!

Un an plin de iubire...asta e cel mai importnat!
Semnat: o prietena.

Orice Început este greu, însă Sfârşitul este imposibil!

2009-11-14T10:54:00.004+02:00

ARTICOL DEDICAT SPECIAL BUNICII MELE, ALEXANDRINA COJOCARU- NU TE VOI UITA NICIODATA!

Scuze ca nu mai pot continua deocamdata povestea Andreei, insa momentan nu pot scrie alte ganduri decat acestea de tristete. Am pierdut un om drag mie si doare. Credeam ca aceasta durere trece, insa persista zilnic, mai pregnant, mai accentuat. Unii ar spune ca "Asta e viata", ca e normal ca fiecare sa fim la un moment dat pe drumul fara intoarcere. Eu nu inteleg si nici nu vreau sa inteleg aceasta acceptare a mortii, nu admit sa simt durere mereu cand cineva nu mai e...Stiu ca e egoist daca spun ca eu vreau ca toti cei dragi sa ramana aici cu mine, insa daca ar exista o alta metoda, sa mi-o spuneti. Nu sunt cuvinte de imbarbatare pentru niciun moment de tristete, nu sunt incurajari pentru nicio pierdere, cred ca momentul, acela cand simti un gol imens ar trebui sa ramana asa, pustiu, linistit si tainic. Nimic si nimeni nu ar putea sa te scoata din starea aceea, orice ar spune. Atunci lumea ti se pare altfel, fara culoare si umbra amintitrilor te umple...Intr-un fel esti mai fericit singur in acele clipe in acea cupola a trecutului, cu acele vise proprii, pe acel drum al neintoarcerii ,pe care esti doar un calator pentru 3 zile. Da, 3 zile tine durerea asta acida, apoi totul se transforma intr-o viata amara, goala, cu sarbatori pustii sau onomastici solitare. Asta e viata? Nu. Asta e pedeapsa pe care trebuie sa o induram pentru ca suntem muritori, sa simtim intotdeauna de acum incolo aceasta durere si lipsa infinita a celui drag! Si nu sunt lacrimi deajuns pentru a spune inca un TE IUBESC acelei persoane care a plecat fara sa mai intoarca privirea, fara o imbratisare sau un ramas bun! De acolo din cer, se spune ca te mai indruma pe pamant atat timp cat mai esti chirias aici jos, are grija mai mult de tine si nu te lasa la greu. Insa preferam sa fie aici cu mine, sa mai povestim la o cana de ceai cald, sa mai radem la o chisea de dulceata sau sa mai petrecem la o bucata de tort. Raman ganduri nedestainuite si regrete ca mai puteai face ceva ca sa mai stea cu tine. Doar faptul ca nu se mai chinuie in viata asta anosta si nesigura pe care o traim si ca ai totusi o poza in care poti sa o mai privesti seara inainte de culcare te mai intareste in momentele astea...

Te voi iubi mereu, Buni! Sa te odihnesti in pace! Ai lasat un gol imens, insa iti multumesc ca m-ai lasat sa te iubesc si ca m-ai invatat atatea...

Multa sanatate Buni!

2009-11-01T14:02:00.003+02:00

Va iubesc mult, Buni si stiu ca desi nu puteti citi aici randurile mele, vreau sa ramana scris ca va multumesc pentru ca ati avut grija de bunica Steluta, de mama si de familia mea, inclusiv de mine, ca m-ati sfatuit de bine si ca ne-ati fost mereu aproape. Vreau sa se stie ca fac tot posibilul sa stati cat mai mult cu noi aici pe pamant, ma rog si il implor pe D-zeu sa nu va cheme acum. Mai avem nevoie de dvs! Dar nu depinde de mine niciodata! Stiti doar! Sa-si opreasca putin privirea asupra dvs si sa aiba grija de Buni a mea ,sa va mai dea putere pentru ca meritati mult mai mult! Nu pot judeca pe nimeni ca nu sunt in masura. Uneori sunt prea egoista ca imi doresc sa ramana oamenii buni cu mine aici si nu inteleg de ce trebuie sa plecam sus acolo pe rand si mai ales de ce cei pe care ii iubesc! Din acest motiv scriu si vreau sa cititi si voi, sa luptati pentru viata si impotriva bolilor. Mi se par cele mai crude, care nu intreaba, ci doar actioneaza...si ne ranesc mereu! Va iubesc, Buni! Multa sanatate!

La multi ani Hellene!

2009-10-12T16:38:00.002+03:00

Buna tuturor! Azi fac o pauza de la romanul meu si vreau sa-i urez lui Hellene La multi ani si multe impliniri pe toate planurile! Viitorul sa-i aduca satisfactii si iubire din partea tuturor, de la prieteni sau rude! Am aflat ca anul acesta nu a uitat-o nimeni si a fost cea mai frumoasa aniversare de pana acum, cu surprize si cadouri! Pupicuri dulci! Si la cat mai multe carti si articole pe blog!
Andreea

Bine v-am regasit!

2009-10-04T13:52:00.004+03:00

(In amintirea vacantei de la Monte Carlo de anul acesta)

Stiu ca nu am scris demult, dar a trecut timpul fara sa-mi dau seama. Am avut cateva aniversari in familie si nu mi-am dat seama cum a trecut si septembrie! Personajul nostru din carte nu a fost uitat si-si continua povestea de vis...Dar inainte vreau sa-i urez sotului meu inca un La multi ani si sa-i spun ca petrecerea surpriza a fost bestiala! Sper ca ti-a placut,Ciuci!

VI.

Dar inevitabilul s-a produs.Ca in orice poveste,nu existau doar zambete in viata,ci si lacrimi.Trenul vietii te poarta prin diferite statii si pe vreme frumoasa,dar si pe vreme ploioasa.Fericirea,cu cat e mai mare,cu atat e mai scurta !Provocarea iubirii e imensa,dar poti pica si in capcane.
« Eroii nostrii se simteau ca doua suflete pereche,insa a venit iar dracusorul despre care v-am mai povestit.Familia Andreei a intampinat cateva greutati si parintii ei nu s-au mai inteles.
Ea,care nu intelegea de ce i se intamplau toate astea,nu-si dorea decat sa aiba doi parinti fericiti si indragostiti.Cerea prea mult ?Vedea cum prietenii si colegii ei aveau familii unite si nu pricepea de ce,daca nu-ti lipseste nimic de pe masa,poti ajunge sa te desparti de persoana pe care o iubesti,careia i-ai jurat credinta pana la sfarsitul vietii ?!Nu a mai putut suporta si a devenit vulnerabila exact atunci,pe celelalte planuri.S-a speriat la un moment dat si nu a mai stiut ce sa faca.Nu avea pe nimeni cu care sa discute,cui sa-i ceara parerea si a gresit.
Sub clar de luna isi aducea amintea cum,cu cateva zile inainte a trait cel mai frumos vis al vietii ei,a simtit picaturile dragostei si imbratisarile patimase ale iubitului ei.Acum totul era un cosmar.A considerat ca acum trebuia sa-si salveze familia si a trecut pe locul doi chemarea iubirii.Totusi nu se intampla niciodata chiar cum vrem noi,nu ?Parintii ei au divortat,nemaicalculand ca cea mai afectata va fi Andreea.Ea a devenit nervoasa si s-a certat cu Stefan.Mirajul dragostei disparuse parca pentru un moment si ea se simtea pustiita,confuza,prea mica in lumea asta enorma.
Lucrurile au scapat de sub control de tot.Cea mai grea lovitura,la care Andreea nu se astepta,a fost aflarea unei alte vesti :purta in pantece rodul iubirii ei cu Stefan.Un copil….. Se pot spune multe despre asta :si bune si rele.De obicei un copil e ceva frumos,ceva care te face sa infloresti o data cu el.Dar Andreei i s-a facut teama si singura solutie pe care a intrezarit-o in momentul acela a fost sa fuga.Parintii ei nu trebuiau sa stie,Stefan nici atat.Pur si simplu a fugit de acasa in alt oras si nu s-a mai gandit la consecinte.N-a mai vrut sa stie de nimic si de nimeni,incercand sa-si construiasca un univers al ei departe de trecut.Cat despre Stefan,a crezut ca amintirea lui se va estompa odata cu trecerea timpului si o sa si-l scoata din minte,uitand ca poarta mereu cu ea cea mai actuala dovada a iubirii lor :copilul,un OMulet nevinovat,care venea pe lume,langa o mama total derutata si singura.
Intr-adevar timpul a vindecat o mare parte din rani,Andreea a reusit sa-si canalizeze atentia doar asupra copilului,care ii aducea multumiri si multe zambete,chiar inainte de nastere.A fost sa fie un baietel,un « Iliuţă »,cum l-a numit ea.A facut ochi langa o mama parca mai puternica si mai optimista.Andreea s-a simtit atunci pentru a doua oara femeie,a fost cea mai fericita si a plans,dar de fericire.Era sansa ei,data de cel de Sus,de a avea un motiv de a trai de acum incolo.Fara sa fie sotie neaparat .
Si oare Stefan nu a simtit nimic in ziua aceea ?Poate ca da ,poate ca nu !Dar eroul nostru,obosit sa tot o caute pe Andreea,s-a asezat la casa lui,la 5 luni de cand iubita lui a disparut,desi amintirea ei nu-i dadea pace.S-a casatorit cu alta fata,Carla.Speranta lui de o avea pe Andreea murise,parca prea devreme.Stefan a avut o fetita frumoasa si grasunica ca el, Angela a numit -o .Totul parea sa urmeze un drum drept de acum incolo.Oare a fost perceput mesajul iubirii,a fost inteleasa drama acestor tineri,sacrificiul facut de Andreea pentru un ideal ?»

Astept comentarii in special de la prietena mea, Oachi si vechiul si devotatul meu amic, Paul!

Capitolul V

2009-09-02T19:35:00.002+03:00

V.

E perfect adevarat ca cei care se iubesc au limbajul lor specific,fiecare gest le poate trada un sentiment sau o dovada a iubirii,un zambet de-al lor nu e doar al bucuriei,o lacrima nu e doar a suferintei.Noaptea le este cel mai bun sfatuitor si linistea ei isi pierde puterea pe pielea lor.
« Asa s-a intamplat si cu Andreea.O noapte care a valorat cat zece.O noapte in care s-a daruit si s-a primit mult din partea a doua persoane in aceeasi masura.”Noaptea Rosie” a numit-o ea.De ce ?Totul a fost rosu ;piesa se juca pe Covorul Rosu,si nu ca ar fi pasit o vedeta,dar doar pentru ca iubirea ei se transforma acum din dragoste pura in stralucire Rosie.Stefan i-a oferit clipa de neuitat pe care ea o astepta de mult,momentul in care sa se simta a lui din nou.
Totul a fost regizat de la inceput si foarte bine.Cortina nu a coborat,spectatorii nu au existat,dar totusi a fost piesa lor,in care regizorul era destinul,iar Rosul persista peste tot.Petale de trandafir rosu erau asezate pe jos ;in camera,care era scena principala,mirosea a busuioc.Patul era construit doar din servetele rosii de toate marimile,iar perdelele de la fereastra unica lasau sa patrunda doar doua raze de soare.Langa pat se gaseau o farfurie cu portocale rosii,o lumanare rosie si o bricheta transparenta.Asa a vazut El noaptea lor.Andreea a intrat timida in camera legata la ochi cu o esarfa rosie si intr-o rochie transparenta.Meritase sa astepte si sa riste atat ;nu regreta nimic.Nu ar fi pierdut momentul acesta pentru nimic in lume.Iubirea iarasi isi stingea poftele si privea spectacolul din culise.
. . Iubirea e ceva magic,este ca o cutie cu bomboane de ciocolata :e dulce,dar in acelasi timp,nu stii ce fel de bomboane sunt pana nu deschizi cutia.Andreea s-a lasat purtata de dragoste,caci pana nu gusti din sentimentul acesta,nu te simti femeie.A fost a lui din nou :parca Stefan a iubit-o cum nu o facuse pana atunci.Era ca o zeita,trupul ii tremura inca de cand a intrat in camera.Mainile lui Stefan explorau fiecare particica a corpului ei,buzele lor se regaseau mereu in aceeasi uniune salbatica si pasionala.Sarutul lui era ca un foc pe suprafata inca timida a corpului Andreei,ea nu simtea decat ca cerul si stelele le erau martori iubirii lor.Moliciunea parului ei auriu il facea sa tresare prin fiecare por al trupului sau.Albastrul valurilor se confunda cu ochii indragostiti ai fetei.Respiratia agitata si transpiratia pielii nu ii impiedica sa refuze chemarea iubirii.Totul se intampla asa de frumos incat parea sa fie prima data,chiar si acum dupa atati ani.Devenisera un singur OM.S-a auzit un singur strigat innabusit si fara putere,plin de placere : « Andreea mea ».A fost zborul lor in neant,pe un taram neexplorat de multi.
Andreea a avut de ales intre un sarut intunecat si o promisiune de atingere si mangaiere.A ales daruirea deplina.Ei doi se simteau ca intr-un glob de cristal,priveau prin sticla ce se intampla afara si nu ii interesa nimic acum.Doar luna si soarele le purtau amprenta dragostei lor spre linia orizontului.Este vorba de o imagine ireala pe care v-as ruga sa o percepeti exact asa cum este construita aici.Ar trebui sa traiti macar un sentiment geaman cu al Andreei si al lui Stefan si veti stii ca acesta este eseul vostru. »
Asta daca nu aparea Tiberiu ...

Capitolul IV

2009-09-01T21:48:00.002+03:00

Continui cartea pe care am inceput-o ,si repet ,capitolul III face parte din carte ,nu e spalatul rufelor in public ,e o poveste pe mai multe capitole .

"...............Nu vroia decat un alt DA.

IV.

« Unora le place riscul » ,am putea afirma.Chiar ar fi un titlu de film,nu ?Povestea noastra s-ar sfarsi aici cu acel happy-end,dar va spun ca totul e tesut intr-o lume fara barierele timpului,fara legile firii.Te prinzi intr-un joc al intamplarii,al curiozitatii.
« Eroina noastra a simtit ca e ireal ce traieste si,desi trecusera anii,ea se simtea ca o adolescenta,careia i se faceau toate poftele.Vroia sa simta gustul dulce al fericirii,orice atinge sa se transforme in ceva bun,onest si unic.
A facut pasul.S-a lasat purtata in acest basm,cu toate ca nu stia sigur daca era personajul principal si risca sa intalneasca zmeii si vrajitoarele.Vreti sa stiti concret ce s-a intamplat de nu-mi mai gasesc eu cuvintele ca sa descriu fericirea acesta a Andreei ?Va spun,dar nu este la fel daca nu o traiti pe viu !
Au fost doar ei doi la mare,s-au privit doar ei doi,s-au atins doar ei doi,s-au simtit impreuna un singur OM.Plimbarile erau prietenele lor,vegetatia era colega lor,cerul si mirosul sarat al apei erau amprentele nevazute ale iubirii lor,iar stelele le-au fost martorii zambetelor lor inocente.Timpul nu le-a fost dusman.Daca au simtit ca vor sa fie copii,au facut-o ;daca au vrut sa fie iubiti,nimic nu i-a oprit,legea naturii nu parea sa-i impiedice cu nimic.
Andreea s-a simtit asa de bine,incat ii era frica ca totul e un vis si ca trebuia sa se trezeasca si sa se reintoarca la aceleasi probleme si la rutina devastatoare din trecut.Ii era teama parca sa-si deschida larg portile inimii,pentru ca stia ca,ce e frumos va dura putin si va disparea repede.Amintirile i-ar fi ramas si ar fi putut sa se hraneasca cu ele,dar durerea ar fi batut la usa iar.Ar fi deranjat-o !Nu ar fi avut decat doua solutii la intoarcerea acasa:sa se faca ca nu il cunoaste pe Stefan,invatand sa-l uite sau sa renunte la tot ce era si facea acasa la parintii ei,plecand in lumea aceea a bucuriei si zambetelor.
Stefan insa nu ar fi vrut decat o solutie:sa o ia pe Andreea si s-o faca fericita oriunde in tara sau pe globul acesta.Nu se gandea la nici o consecinta.Traia,plangea si suspina pentru cea care ii furase inima acum sapte ani.DA ,trecusera sapte ani chiar acum,pe 23 august.Era timpul ca dragostea lor,nedorita de altii,sa faca primii pasi la Scoala Vietii,la scoala la care erai propriul director,elev sau administrator.Aici nu aveai teze sau lucrari,ci trairi sau sentimente,lacrimi sau un ras cristalin de fetita.Ce le-ar rezerva viitorul celor doi eroi ?Riscul isi juca iarasi bine rolul in acest capitol alaturi de destin .»

Capitolul III si poate chiar mai mult

2009-08-31T09:52:00.004+03:00

Si de ce credeti ca Andreea se simtea asa singura fara el?Pentru ca avusese parte de oamani rai in viata ,prieteni falsi !Va redau un episod pentru ca acesta este bloggul meu si pot scrie orice.Astept parerile voastre !" "Auzi ,fetito ,tu n-ai fost batuta !Esti dusa rau ,cretino!Sa te vad la balamuc ,stricato!Sa-ti ia foc parul in garla!Panarama ce esti!"Ce ati crede despre acest mesaj ?Anonim nu anonima !Va spun eu ,e de la un prieten,cica prieten !Ati zice ca am omorat pe cineva ca sa -mi scrie asa ceva ,nu ?Ei bine ,nu!D-zeu i-a luat mintile ,ar zice altii !Sa incepem cu povestea de la inceput!Asa zisii prieteni ,care doreste se recunoaste ici ,erau buni doar cand era vorba de miere,plimbari sau iesiri in lume.Cand dai de greutati ,iti fac doar belele ,mai rau ,se dau in laturi si fug ca iepurasii!Tin minte o cearta o data la munte: prietenii cand au auzit ,au fugit .Nu au putut sa stea pe loc sa dea un sfat ,sa faca ce trebuia sa faca un adevarat prieten .Am cunoscut si prieteni adevarati ,care au stiut sa demonstreze ca sunt capabili de acest denumire .Sau alta situatie ,ca sa bagi raca intre alti oameni ,trimiti mailuri ,mesaje ca sa- i faci sa se certe si apoi justifici :nu e nimic ,nu e vina ta ,ca nu ai facut nimic rau.Credeam ca stiu sa joc teatru ,insa recunosc ca lasitatea si falsitatea unora m-au intrecut.Erau prietene bune ,cand a avut nevoie de Andreea ,a fost bine ,daca s-a ternminat totul ,nici nu a mai recunoscut cum spunea ea:el mi -e indiferent acum ,cum a putut sa fie cu alta ,sa ii faca masaj lu aia ,sa uite ca l-am iubit ? > Ea zicea ca e libera sa se uite la alti barbati, sa se imbrace cum vrea. Andreea a sfatuit-o sa-l sune,sa -i ceara o explicatie.Acum uitarea a pus stapanire peste tot!Cand nu vrei ceva ,nu faci!Si nici nu intelegi explicatiile si crezi ca numai tu ai dreptate ! Dar orice ai face ,nu cred ca trebuie sa vorbesti urat de o persoana ,care nu ti-a vorbit urat pana atunci.Nu e bine sa judeci oamenii ca sunt mai urati decat tine ,ca au par mai mult pe fata ,ca sunt mai naivi decat tine .Cred ca pedeapsa vine mai tarziu.D -zeu e sus si judeca el!Si niciodata nu am ascultat ce imi spuneau ceilalti:astia nu sunt prieteni, Andreea ,care vin si-ti comanda tie cum vor ei,care nu stiu sa dea un sfat ,carora le e frica sa ia drumul vietii,care-ti vorbesc urat si pe care tu ii servesti neconditionat .Si se ascund in spatele cuvintelor urate pentru ca nu stiu sa dezbata o problema mai grea.Ar trebui sa caute in dictionar definitia prieteniei si s-ar lamuri.Eram invatata minte de la o alta prietena care m-a dezamagit mai demult ,dar apoi si-a cerut scuze si a recunoscut ca am avut dreptate si ca ea gresise .Dar acum nu o sa mai am incredere in nimeni pentru ca tot eu o patesc doar pt ca vreau sa ajut .Si cand te gandeai ca vroiam sa plec in strainatate in concediu ,sa -i plimb pe gratis pe prietenii mei.D-zeu m-a oprit la fix.Nu inteleg si nu voi intelege niciodata de ce un om se poate schimba asa de repede si mult in rau si sa ajunga sa injure ca tiganii fara ca lui sa i se atribuie cuvinte urate.Mai ales ca te bucuri pentru el si ii scrii ceva frumos !O singura explicatie am >pentru ca nu are cum sa discute normal ,nu stie sa vorbeasca in limite ,recurge la asa ceva ." Voi ce parere aveti ?

Capitolul II

2009-08-15T01:36:00.002+03:00

II.

Si poate ca toate au in scop in viata.Tot raul spre bine,nu ?Daca nu ai intalnit iubirea adevarata,o simti de la o posta.Cum poti simti iubirea ?Asta da intrebare.Nu numai ca o simti,dar daca iubesti,nu stii cum e sa plangi sau sa fii trist,pentru ca tu crezi ca ai tot universul la picioare,ca totul e in roz,ca ziua are 25 de ore.O spun din proprie experienta.Am intalnit un OM, « printul acela din poveste»,care are tot ce-ti doresti,cu care poti atinge cerul si cu care poti zbura.De cate ori ma gandesc cat de bun si afectuos este,imi vine sa plang !Nu pot zice ca nu are defecte,dar cred ca are mult mai multe calitati si prin asta creste in ochii mei.Oriunde as fi,simt ca ma iubeste,simt ca ma apara si nu ma uita.Si felul lui de a ierta aproape orice,de a imi acorda atentia cuvenita,il face si mai frumos,si mai bland in ochii mei.
Uneori ma gandesc ca am fost norocoasa ca m-am nascut cu sansa asta,de a-l cunoaste,chiar daca nu pot ramane cu el.Am invatat sa fiu om,sa iert,sa iubesc fara nici o conditie si sa zambesc mereu.Dar de ce eu ?Meritam oare o astfel de onoare ?Poate ca nu sunt chiar asa de rea,nu?Dar cum va inchipuiti ca intr-o inima de om poate intra atata dragoste,bunatate si daruire ?
As incerca sa va raspund la intrebarile astea printr-o poveste,sau as putea lasa la latitudinea ta,Doamne !Prima varianta .

« Andreea era fata unor renumiti doctori din capitala.Era rasfatata si iubita de toti pentru ca era singura la parinti.Acestia erau foarte ocupati cu cariera lor si nu acordau niciodata importanta starii sufletesti a fetei lor sau intrebarilor puse de ea,la suprafata puerile,dar totusi importante pentru varsta de 19 ani.Prietenii ei incercau tot felul de lucruri noi si ea ar fi vrut sa stie daca sunt bune sau nu.Ramaneau intrebari fara raspuns la ea in cap si din cauza asta se hotari sa fie ea insasi propriul judecator.Dar cu fiorii dragostei nu te joci !Trebuia sa faca ce simtea ca e bine.A pus ochii pe EL,un om simplu,dar calculat si cu bun simt.S-a indragostit ,dar de multe ori,iubirii nu i se raspunde la fel !
Pentru El,Stefan,Andreea era o noua cunostinta.Pana acum vi se pare o poveste normala ca toate celelate,nu ?S-au iubit platonic. Anii au trecut si s-au cam rarit intalnirile,pentru ca era distanta la mijloc,Stefan nefiind din aceeasi localitate cu Andreea.Acum si aici intervine destinul in adevaratul sens al cuvantului.Acesta nu vrea sa-i desparta pe cei doi,asa ca ii aduce fata in fata,in acelasi oras.Atunci iubirea si-a facut meandrele,s-a jucat cu ei,i-a urcat pe culmile fericirii,i-a coborat la fel de repede,fara sa le spuna ca nu e bine.Granitele lumii in care traiau au disparut,dragostea a trasat alte linii imaginare si le-a pus cate un zambet la amandoi pe buze.Au ras impreuna cativa ani buni,in care greutatile li s-au parut usoare,pentru ca erau impreuna,doar ei doi .
Dar dracusorul si-a bagat coada ca de obicei si le-a stricat rostul intr-o seara de vara.Mama Andreei nu era de acord cu aceasta iubire si a pus-o sa aleaga intre familie si El.Acum spuneti si voi,poti alege intre dragostea,care te-a facut sa zambesti de atatea ori pana acum si familie,care te-a ajutat mereu ?E ca si cum ai spune ca marul nu ar avea jumatati egale !Grea alegere pentru Andreea!Atunci vulnerabilitatea umana si-a spus cuvantul.Andreea s-a aruncat in bratele altui baiat,Tiberiu,fara sa judece ce se va alege de celelalte lucruri sau fiinte din viata ei !Suferinta a gasit un teren bun sa poposeasca aici si a inceput calvarul !Totul era inecat in lacrimi si durere,raul era facut,nimic nu putea fi salvat !Dar inca o data destinul s-a facut simtit.Stefan i-a intins o mana de ajutor Andreei.Ea a prins-o ,dar doar de un deget firav.Nu putea sa recunoasca,dar cu Stefan se simtea ea bine,se simtea femeie si OM.Era vorba de o lupta intre dragoste si acel dracusor din acelasi razboi al Vietii.Andreea a ales pentru un moment aceeasi cale,calea buna pe care trebuia sa o urmeze de mult :calea fericirii ei ,nu a altora.De ce altii nu se gandesc decat la ei ?De ce Andreea trebuia sa se gandeasca la altii ?Intrebari fara raspuns pentru ea.
De fapt,vorbim de aceeasi lege a firii umane,in care,orice s-ar intampla,femeia care a spus un DA clar dragostei,nu mai poate sa uite ca a trait intens acel tremurat al primei iubiri pure,sincere,acel suspin dulce-amarui al unei dureri normale ca s-a daruit unui barbat,ca trupul ei poarta parfumul sarutarilor unei fiinte de sex opus.Orice s-ar intampla in viata ei,mintea ii va sta la aceste momente.Pentru Andreea,Tiberiu a fost noutatea,pe care femeia o cauta in momentele de monotonie,vulnerabilitate si suferinta din alte motive.A vrut sa incerce un lucru,pe care de fapt,mama ei i l-a impus,aceasta dorind ca fiica ei sa fie o copie a ei.Poate ca esecurile parintilor sunt cel mai putin dorite de ei pentru copiii lor !Asta in cazul in care am incerca o explicatie a lucrurilor pe care mama Andreei le facea si aveau ca rezultat nefericirea si suferinta innabusita a fetei ei.
Andreea si Stefan isi promisesera o vacanta de vis mai de mult,dar sperantele ca aceasta sa se implineasca erau din ce in ce mai mici.Acum destinul a reintrat in joc ajutat de Cupidon.Parca vroia ca in vara asta sa se regaseasca amandoi dupa multele emotii prin care trecusera singuri sau impreuna.A riscat totul,n-a mai ascultat de nimeni si a fugit cu El.Nu conta destinatia,Andreea vroia sa aiba un moment de respiro departe de tot,toti,sa se regaseasca sau sa regaseasca ceva pierdut de fetita din ea.Frica a jucat si ea un rol aici,dar nu prea a avut putere si a cedat,lasand loc Iubirii,care avusese pana acum rolul principal in poveste si vroia sa si-l mentina pana la sfarsit.Andreei i se facuse teama ca putea sa fie descoperita,stia ca minciuna face cele mai dure victime si mai ales celor dragi.Dar simtea ca nu o sa regrete si ca facea ce trebuie.Daca n-ar fi facut,atunci puzzel-ul din jocul ei ar fi ramas necompletat.Mai bine totul intr-o clipa minunata ,decat putin intr- o eternitate plictisitoare !
A plecat la mare cu el,in vacanta.Micul lor secret nu trebuia sa fie descoperit de nimeni.A intrat cu pasi timizi in micul paradis construit de Stefan pentru Ea,iubita lui.El ii promisese ca o sa fie printesa pentru trei zile,dar deja incepea sa se simta regina.S-a nascut a doua oara ca femeie si mai ales ca OM.Dar cel mai trist totusi era ca,desi era o iubire asa de mare,pe atat de mare era si suferinta uneori.Si inima omului nu poate sa reziste in acelasi timp la fericire si la nefericire.Clacheaza.Traia cu impresia ca,in ciuda faptului ca era o poveste de vis,un basm,ceva unic,totul tine trei zile.Asa a fost.Acum trebuia sa se intoarca la problemele ei,la cotidian si la realitatea dura din capitala.Dragostea aceasta,trairile profunde din viata ei o innobilau,dar degeaba,daca inimile celorlalti ramaneau la fel,de piatra,la auzul povestii ei .Nu vroia decat un alt DA.»

Special pentru fanii mei

2009-08-11T19:41:00.003+03:00

Si pentru ca toti prietenii mei vroiau sa citeasca povestea vietii mele stransa intr-o carticica de amor ,vreau sa le fac placerea tuturor si mai ales celor care comenteaza mereu articolele mele .Multumesc mult,Paul,Oachi,Biba,me si toti ceilalti anonimi.

Si de azi incep sa public carticica si vreau sa mi spuneti parerea voastra sincera pentru fiecare articol.Nu sunt in totalitate personajul din carte insa am multe puncte comune cu aceea eroina si poate voi o sa le ghiciti ,daca ma cunoasteti cat de cat .(la un an dupa lansarea blogului ). Astept opinii !A voastra Andreea .

IUBIREA,O TRAUMA SAU UN VIS ?

Dedic acest eseu prietenilor mei adevarati
24.august.2003

I. PRIMII 5 PASI …

As putea spune ca dragostea nu e cum vrem noi.E ceva mistic,ceva nedefinit.Iubesc pe cineva,la care nu voi ajunge niciodata,un vis frumos pe care nu cred ca il voi avea.Pesemne faptul ca am atatea pacate,ma face sa ma intreb daca o sa fiu pedepsita mereu.Stiam ca o data o sa sufar pentru ca am mintit atat.Dar nu credeam ca va fi pentru lucrul asta care ma raneste atat de mult!Uit sa zambesc,uit sa plang,uit sa fiu eu.Doar ajungand cineva in viata,voi incerca sa demonstrez ceva atat mie cat si celorlalti.Dar doare foarte tare cand ma gandesc ca nu voi fi fericita asa cum vreau!Uneori sunt confuza,nu mai stiu pe cine iubesc,daca iubesc pe cineva intr-adevar sau nu sau daca cunosc ce e aia dragoste.El e ca un print,ca un Fat Frumos al oricarei fete,dar eu raman doar o umbra,voi fi ceva pe care el nu-l va iubi niciodata.Nu ma voi transforma in printesa ca in basme si nici nu voi fi salvata in ultimul moment.Voi privi povestea ca orice spectator,din sala.
Cel mai mult imi doresc sa joc in propriul meu film,care sa descrie viata mea asa cum a fost ea,simpla,plina de minciuna,cu bucurii,dar si cu lacrimi. »….UN OM…. ».Capitolul « Dragoste » sa aiba cea mai mare lungime.De ce m-am incurcat eu cu aceasta problema?Dar ce m-a facut sa scriu aceste randuri?EL-o mana de om,care stie sa traiasca,sa rada,sa ajute pe cineva si sa spere.
As vrea sa cred ca sunt altfel decat ceilalti,ca am ceva aparte,dar sunt un om normal,un simplu roman,care asteapta ca maine sa fie mai bine decat azi,ca norocul sa-i surada si lui.Tu cum gandesti despre noi,Doamne?Ne privesti urat de acolo de sus sau ne intelegi necazurile umane?Stii ce e aia dragoste?Cred ca cel mai bine.Stii sa iubesti,plangand si sa plangi iubind!Daca ai fi aici cu mine,ce m-ai sfatui?Sa sper la acea sansa,una la o mie,sau sa uit ca EL exista?Sa-mi mai fac iluzii ca pana acum,sa continui sa treaca anii ca pana acum?Timpul vindeca ranile si schimba oamenii,dar oare merita?
As putea afirma ca dragostea secolelor trecute era mult mai colorata.I se acorda mai multa atentie de catre parteneri.As fi vrut sa traiesc atunci si sa fiu o contesa pentru care s-ar fi duelat cavalerii.Dar traiesc in 2003 si trebuie sa ma raportez la vremurile cotidiene.Sa stiu sa sufar si sa stiu daca merita acel cineva sa sufar dupa el!Il iubesc!De ce nu poate sa ma iubeasca si el la fel ?De ce nu pot sa-l uit…. ?

EL…un om, un necunoscut,dar cu un nume devine altcineva.Ma face curioasa sa aflu cine e,cum gandeste,daca e romantic sau nu.Dar stiu ca,daca aflu lucrurile astea,o sa sufar !!Mai bine las imaginatia mea sa lucreze si ma afund intr-un vis frumos din care nu ma mai trezesc.Mi-l inchipui pe printul meu cu ochi albastri si foarte sensibil ca ma saruta si ca traim ca in basme fericiti.Dar totul e insa un vis,printul meu a disparut si iar am ramas singura,incercand sa scriu un nou capitol din viata mea.

Sunt in viata unele momente pe care le doresti doar pentru tine,dar care sunt intrerupte de lacrimi sau prelungite de zambete.

As putea crede ca singura in lumea mea e cel mai bine sa fiu,sa visez cand vreau,sa iubesc pe cine vreau,sa plang cum vreau si as putea continua aceasta enumerare pana la infinit.

Gustul amar al dezamagirilor

2009-08-07T11:22:00.004+03:00

Buna prieteni!Nu as mai fi vrut sa va scriu ceva trist dar daca eu de asta am parte in viata nu am de ales,nu?De mult ,acum cateva luni eram toti intr-o oarecare masura fericiti ,linistiti ,calmi si cu vise inca frumoase .Eram o echipa.Ne plimbam ,radeam ,ne intalneam si petreceam .Mi -aduc aminte de ziua cand am fost toti la Salina .Care toti ?NOI.Nu conteaza cine .Ne plimbam si cunosteam locuri noi .Cu rele ,cu bune ,eram NOI.
Excursiile la Brasov ma lasa fara cuvinte .Era totul minunat !
Mi-amintesc din nou ,cum asteptam ziua de nastere a fiecaruia si cumparam mici cadouri ,apoi ieseam in oras la o pizza .Nu e mare lucru,ar spune altii ,insa eram NOI .
Revelionul a fost superb .Am plecat in Bulgaria,la mare ,jucam remy ,ne plimbam pe faleza si am dansat toata noaptea .Tot NOI ,cei patru . De ce va scriu acum despre asta ?De ce va plictisesc cu astea acum? Pentru ca NOI nu mai exista . Suntem FIECARE acum ,ascunsi ,misteriosi ,mincinosi si tulburi ,indecisi si dezamagiti .
As spune impietriti de durere ,cum i-ar place lu iubi al meu ! Ce pot eu sa fac ?Nimic !Doar sa va relatez toate astea ca sa invatati ceva din ele si sa nu patiti la fel .Sa nu credeti in cineva mult de tot ,sa nu bagati mana in foc pentru nimeni ,sa nu visati prea mult ,sa sperati ca ce e frumos dureaza ,ca o sa va inselati amarnic .
Tot ce e frumos e scurt si o sa va lase un gust amar ,o dezamgire mare in suflet ,pe care nu veti putea sterge si o veti pastra langa toate aceste amintiri frumoase . Le va umbri un pic stralucirea ! Si nu va mai fi un NOI ,va fi FIECARE pentru sine ! Pacat ... Or sa apara si regretele ,simt asta ,dar va fi prea tarziu ...

Astept parerile voastre despre dezamagiri suferite de voi si despre regrete tardive ...

A voastra, Andreea !

Ganduri de vacanta ...

2009-07-27T19:18:00.004+03:00

Soare ,liber la mare ,relaxare sau adrenalina ?Ce alegeti ?Liniste uneori si un pic de agitatie seara .O plimbare prin intreaga lume alaturi de cel pe care il iubesti ?Da ,este o solutie!Si daca iti iese si traseul cel visat e mai bine !Voi la ce va ganditi ?La ce nazuiti ?Eu? Doar la o oaza de liniste sufleteasca ,implinirea tuturor dorintelor si o lacrima de iubire ...

Praga ,orasul cristalurilor ,al romanticilor , al gandurilor noastre de liniste!

Milano ,domul maiestuos din centru si Opera care se ridica impunatoare ii da o culoare aparte .doar tu trebuie sa te mai plimbi sa te simti iubita si impacata ca ai ajuns pana aici ...

Venetia ,apa cristalina a iubirii susura ganduri de pace si dragoste alaturi de El ...Gondola eleganta se misca pe apa unduitoare si porumbeii te saluta mereu veseli din Piata San Marco .

München ,oras rece ,cu constructii mai sobre ,dar care te cucereste prin splendoarea Pietii Primariei si prin punctualitatea nemteasca a locuitorilor .

Toate nu ar fi asa frumoase decat langa cel pe care il iubesti,cu gandul la parinti si alaturi de prieteni! (Danke, Adri si Sandel!)

Astept pareri de vacanta !A voastra ,Andreea.

Noi, cei de departe

2009-07-16T16:09:00.004+03:00

Da,poti sa te gandesti ca, daca esti departe si pe meleaguri frumoase ,e super .Nu e chiar asa!Toti suntem uniti la un moment dat si ne simtitm bine cu fratii nostri.Vreau sa va povestesc despre doi prieteni de-ai mei:Adriana si Sandel.Pot spune ca sunt doua personaje dintr-un film italian,care te fac sa te simti bine in orice moment: in fata spaghetelor gustoase, in fata statuilor reci din Italia lui Traian, in cafenele si pizzeriile mari,pe strazile inguste sau chiar pe plaja calda din San Remo!Cel mai amuzant la ei este cum vorbesc amandoi:unul serios in italiano-romana si ea in romana noastra melodioasa prsarata de influente italiene .Ce iese nu pot sa va descriu,ceva de genul :Que zici fata ? io no voglio mangeare ciorba !E ca pe scena unui film ,dar fara spectatori.
Da,poti spune ca ei au totul si chiar si aceasta sansa de a vedea lumea .Nu e chiar asa.Ii vezi bucurandu-se mereu de musafiri,de povesti depanate in fata semineului.Le stralucesc ochii la istorioarele noasre copilaresti, nu la stralucirile stirilor de printre straini. Cand esti acolo ,departe,esti mai solidar,mai visator ,mai sincer ,mai trist si nu este mereu bine .Away ,away ......
Va iubesc mult si va multumesc pentru tot ,A & S !

Un rege ,o moarte timpurie ,un ultim omagiu

2009-06-27T02:21:00.002+03:00

Poate ca nu sunt in masura sa comentez eu aceasta pierdere mare pentru ca nu mai sunt un fan inrait al cantaretului Michael Jackson.Dar am fost si am crescut cu muzica lui si macar un omagiu scurt , cateva randuri de amintire sa las in urma in memoriam .Sunt multe lucruri de scris :frumoase sau urate despre acest star al muzicii ,insa acum cand el s-a stins ,nu cred ca mai are rost sa facem vreun comentariu rau la adresa lui .Stiu ca era iubit ,melodiile lui te ridicau de pe scaun ca sa le dansezi.Si nu era timpul sa fie luat in ceruri .Mai avea multe de demonstrat aici pe pamant .Insa d-zeu cred ca l-a strigat pentru a fi langa el si langa ceilalti asi ai muziccii ... Vei ramane aici in inimile noastre si poate ca moartea ta ne va mai maturiza pe noi, muritorii de aici .

Esti legenda nemuritoare a muzicii pop si chiar de nu ai avut coroana ,acum cred ca ai un tron vesnic si ne veghezi de acolo ,de sus !
Te iubim !
Astept comentariile voastre la aceasta pierdere !

Andreea si fanii

Darul nostru minunat : VIATA

2009-06-09T20:20:00.002+03:00

De ce sa multumim lui D-zeu? Pentru simplul fapt ca traim.Pentru simplul fapt ca avem aripi pentru a zbura pe pamant ,pentru a iubi sau a suferi aici...Si vreau sa scriu azi un gand pios in memoriam tuturor oamenilor mari care au urcat prea repede in ceruri pentru a-l ajuta pe D-zeu.Asa ca el acolo are un orasel al ingerilor: un parc al copiilor prea repede disparuti din viata ,un teatru in care joaca toti actorii buni si renumiti care au plecat dintre noi ,o academie a aviatorilor ,o scoala a profesorilor luati prea rapid de pe pamant, un spital al doctorilor care nu mai sunt. O mare familie ...

In numele tuturor celor de aici de pe pamant, va lumtumim si va iubim si speram ca aveti grija de noi de acolo de sus !Noi mai ramanem putin pe aceste meleaguri pentru a cinsti acest lucru minunat pe care il avem inca : VIATA!

Cu respect ,o oarecare ANDREEA...

Doar eu ,asa cum sunt

2009-05-24T21:02:00.004+03:00

Ma intreb uneori unde si cand vine multumirea aceea sufleteasca ca ai fost tu si ca te -a salutat pe tine cineva ,ca ti -a zambit cineva pentru simplul fapt ca si tu i -ai aratat o fata multumita!Nu se vrea sa se deranjeze pe nimeni cu ganduri aleatorii ,insa doare cand esti uitat sau nebagat in seama ,jignit sau ironizat.Durerea se simte acum dar isi lasa in timp o amprenta mai adanca .Uneori nu doresti sa primesti in schimb nimic mai mult decat echivalentul a ce ai oferit tu!Sau macar pe jumatate .Iti pierzi increderea in tine ,iti pierzi echilibrul doar la cateva vorbe aruncate aiurea exact de cel de la care te astepti sa-ti zambeasca sau sa te imbratiseze ,sa te ajute la greu si sa te sfatuiasca .Atunci te trezesti in lumea asta mare si rece ,goala si fara un scop ,simti ca totul este pierdut si nu mai vrei sa lupti.te mai tine un fir ,gandul ca mai sunt cateva suflete care iti ofera un salut macar in diminetile singuratice ! Atat doar ... dar nu e totul pierdut.
Intrebarea mea pentru voi este :Oare se va schimba ceva sau cum se va schimba in viata acestor persoane uitate si triste ,va aparea noutatea si cand ?

Eu sau Hellene ?

2009-05-20T23:34:00.002+03:00

Azi da,ieri nu.Maine e incert .Singurul lucru de care sunt sigura este ca vreau sa fiu eu azi si maine sa intru inapoi in aceeasi umbra cu care m-am obisnuit pana acum.Sa incep acum sa multumesc ca pe covorul rosu de la Oscar nu pot ,nu m-as simti bine ,insa as putea sa spun ca va iubesc pe toti care nu m-ati uitat ,in special pe prietena mea OACHI si pe ERNEST ,puiul meu.
Sper sa fim asa mereu uniti si sa traim viata la cote maxime cum imi place mie sa zic.
Intrebarea mea este : Ce mi s-ar potrivi mai mult Andreea sau Hellene ?

Va pup ! La multi ani Hellene !

Noi ,cei de azi ,cei de ieri

2009-05-07T22:50:00.002+03:00

De ce acest titlu ?Pentru ca ne dam singuri de furca,ne incurcam itele si nici nu incercam sa iesim la liman .Ne place sa stam asa nepasatori ,fara sa schimbam ceva.Deciziile nu-mi plac niciodata sa le iau si sa nu ma tin de ele pana la sfarsit!
Prietenii mei sunt cei mai importanti dupa familie!Trecutul meu este o parte frumoasa din viata mea fara care nu as putea trai.
Imi respect prezentul si incerc sa il fac deosebit mereu ,sa -mi formez amintiri placute din care sa ma hranesc apoi la batranete.
Am totul !CE-MI LIPSESTE ?Ar fi ceva...
Daca ghiciti ,astept propuneri!

va pup!
Andreea!

2 ani ...si inca 2

2009-04-28T00:53:00.002+03:00

La multi ani Ernest!La multi ani pentru noi doi!Te iubesc desi tu nu prea ma crezi!Si vreau sa fim fericiti!Multumesc parintilor si socrilor mei ca sunt alaturi de mine mereu.Si ii iubesc pe nasii mei de aur !Si seniorii si juniorii!
A voastra Andreea !
Sa fim sanatosi!

No comment!

Noi si primavara crizei...

2009-04-04T17:14:00.002+03:00

Criza? Ce inseamna criza ? Criza de idei ?Nu.Criza de bani? Nici atat!Criza de inima ?Nu.Doar criza de sentimente la unii si criza de caldura a vremii!Nu as putea sa ma leg de acest cuvant decat daca traiesc intr-o tara fada ,in care oamenii sunt egoisti si in care plictiseala pluteste peste tot .
Unii zic ca iubirea si timpul le rezolva pe toate .Nu cred .Calea sufletului tau te poate indruma gresit sau nu in viata !Totul depinde de tine cum incerci sa rezolvi aceasta criza a secolului ....
Intrebarea mea este > "Credeti ca noi suntem implicati direct in radacina acestei crize si daca da tot noi am putea sapa adanc ca sa iesim cu bine la suprafata din criza ?"
Vedeti ca nu am mai fost pesimista si am abordat un subiect larg intalnit ?As vrea sa va sugerez ceva :mi -ar placea sa fim un pic mai romantici la acest subiect si sa nu cadem in latura politica a problemei .va pup.
Andreea

De ce nu putem invinge moartea ? *dedicat unei bune prietene de familie

2009-03-22T19:41:00.003+02:00

Ne luptam cu animale fioroase ,cu boli nemiloase si uneori iesim invingatori .Dar cel mai dureros este ca nu invingem moartea .De ce ?Nu are infatisare ,nu are mai multe decat noi ,e decat un abur transparent si fara miros ,fara sentimente si fara judecata .E ceva neinsemnat si noi ,fiintele supreme ,oamenii ,nu o putem invinge orice am face .DE CE ? Daca cunoasteti vreun raspuns astept parerile voastre .Cel mai rau este cand vezi ca s e apropie acest abur din departare ,fugi ,incerci sa- l ocolesti si nu reusesti .Te ia fara sa-ti dai seama .Sau esti martor neputincios pentru altcineva drag ,Te zbati sa-l salvezi ,impreuna cu oamenii in alb si degeaba .Renunti pentru ca acel cineva drag se pierde fara sa vrea in aburul infricosator !Ai da din sufletul tau ,ai vinde din sanatatea ta pentru a amana sosirii acelui fum albicios dar nu vrea sa discute cu tine .Pur si simplu nu te intreaba nimic .Nicio rugaminte nu e de folos aici ...DE CE ? Nicio lacrima nu e de ajuns ... Suntem oameni in calea nemilosului ... Vreau doar sa pot opri clipa prezenta ca sa ne mai bucuram unul de altul inaintea sosirii aburului ...Dar nu pot nici macar lucrul asta sa fac ! Sunt neputincioasa, sunt o muritoare! olutii nu gasesc.Doar va spun ca iubesc viata ,imi iubesc parintii ,socrii si sotul si pe toti prietenii mei si pe toate rudele mele .Atat pot face !

Floarea miraculoasa

2009-03-09T23:45:00.002+02:00

De ce miraculoasa ?Pentru simplul fapt ca da culoare spatiului unde traiesc,unde respir.Pentru ca este a mea si pentru ca o pot privi ori de cate ori vreau.Pentru ca ma asculta de cate ori oftez si-mi ia din suflet o povara ori de cate ori o rog.Pentru ca este vie fata de ceilalti vii de langa mine care nu mai traiesc deloc...In fiecare zi ii sarut petalele si ea imi zambeste prieteneste .Nu stie sa vorbeasca insa stie mai bine decat oricine sa imi stearga o lacrima ,sa-mi smulga un zambet in fiecare dimineata ...Este un miracol de planta care a fost plantata miraculos de niste maini necunoscute ,miraculoase ,vrajite ...Istoria ei nu ma intereseaza mai mult decat simplul fapt ca este langa mine mereu, neconditionat...
Intrebarea mea pentru voi este :Sa existe oare o putere secreta in plante care sa ne ajute sa trecem peste greutati ?

va pup!
Andreea

NEINCREDEREA SAU INSTRAINAREA ?

2009-02-18T22:19:00.001+02:00

Azi am pierdut pe cineva drag si asta doare !

Cuvinte care dor ,niciodata nu sunt deajuns pentru a atinge inima unei persoane dezinteresate de tot ce e in jurul ei ,nu? Am incercat sa fiu cum vor altii si totusi sa pastrez o limita a mea ,insa nu am putut .E ca si cum am incercat sa ma lupt cu cineva invizibil .De ce? Ma intreb mereu daca e bine ce fac si cum fac ?Dar de ce ma intreb mereu cu ochii in lacrimi ?Ma lupt cu aceeasi batalie impotriva neincrederii de atata vreme ,am vrut sa fiu si eu cu ei ,sa am prieteni ,sa fiu iubita ,sa fac surprize si sa fiu surprinsa .De ce nu am fost macar inteleasa ?Dar cel mai rau este sentimentul de vinovatie pe care ti- l arunca altii si prin care te simti jignita.Sunt probleme mai mari decat ale mele ,insa vreau ca in seara asta sa o consider pe asta cea mai grava.De ce ?!Va spun imediat !Totul vine de la a pierde un prieten care te -a vorbit pe la spate,in care ma incredeam si pe care il respectam enorm.Nu am cerut nimic in plus ,am gresit enorm ,insa am vrut doar respect ,un joc cu cartile pe fata ,pe care unii nu -l pot juca mereu .Eu sunt invinsul cu regulile lor ... Viata este o cale ferata lunga pe care circula un tren .Dar statiile sunt aleatorii: Norocul ,Neincrederea ,Ghinionul,Tristetea ,Sanatatea Instrainarea ,Iubirea si ultima FERICIREA .Ma intreb de ce nu ajung la ultima statie niciodata ,doar din cauza unora care nu joaca corect sau pentru ca zabovesc prea mult in statia asta :NEINCREDEREA .Desi am tot bagajul facut ,de ce nu pot prinde iar trenul ?Intrebarea saptamanii este : Credeti ca putem singuri depasi NEINCREDEREA altora ?

Regretam a exista sau existam pentru a regreta ?

2009-02-10T22:17:00.002+02:00

Buna din nou ! Hai ca la aceasta intrebare va dau cam mult de gandit nu ?Eu nu regret nimic decat copilaria ...Ca nu am trait-o la cote maxime !Ca nu am descoperit leacul impotriva imbatranirii ca sa mai pot alerga vesela pe stadion ,sa pot sa ma cocot rapid in ciresul de la bunica sau sa pot merge desculta prin parc.Acum nu mai pot face nimic din toate astea...Si cel mai frumos era cand completam jurnalul pe sub pat inainte sa ma prinda mama ...V -am dat de gandit,nu ?Astept pareri !Va pup!
Andreea

O noua luna ,o ultima iarna ....

2009-02-02T21:48:00.003+02:00

Am revenit azi mai energica ca intotdeauna .Einmal ist keinmal!zice un proverb nemtesc .
Azi propun ceva de reflectat mai profund >TRECUTUL A LASAT O AMPRENTA ADANCA IN PREZENTUL VOSTRU SAU INVERS ?Cum nu se poate ?Ba da !Ia ganditi-va de cate ori nu ati visat cand erati mici sa faceti ce faceti chiar in ziua de azi .Sau de cate ori nu v-ati gandit acum ca era mai bine ce faceati in trecut .Nu -mi pare rau de nimic care s-a petrecut pentru ca l-am trait la cote maxime .Nu -mi place la nebunie nici prezentul ,insa sper ca oricine la un viitor care sa -mi aduca ceva frumos ,o speranta ,un zambet nou...
Astept pareri !
Andreea

O noua provocare ...

2009-01-26T22:50:00.003+02:00

Buna dragii mei .
Vad ca va ambitionati sa -mi scrieti si asta imi place.M -am gandit la alta intrebare pentru voi .Meditand eu zilele trecute la lucruri triste ca altceva nu ma caracterizeza,nu ?Insa si tristetea trebuie analizata ,nu ?Mi-am dat seama ca sunt multe boli in lume ,suferinta multa ,lacrimi si durere .
M- a pus pe ganduri o intrebare :Oare despartirea nu este la fel de grava ca oricare boala ,insa intr- o alta haina mai dulce ,daca pot spune asa? Ganditi-va la despartirea de un prieten drag ,de animalul care ti-a fost fidel ,de cartea sau serialul favorit ,de zambetul vecinei sau de glumele copilului care a crescut ....As vrea raspunsuri sincere si apoi va spun si parerea mea ca de obicei .
va pup
Andreea

O saptamana noua,dragii mei

2009-01-23T23:49:00.002+02:00

Deci vad ca ati deschis dialogul .Asa imi place.Mai ales ca imi dati noi idei.Pentru saptamana asta am o noua provocare .Andreei ii plac secretele ,misterele nu ?
Stiati asta nu? Ca daca tot a aparut dnul ANONIM pe care incerc sa-l pozitionez in mintea mea si nu- i gasesc inca locul,atunci trebuie sa va tes noi subiecte .Nu mai vreau sa fiu trista ,desi asta ma caracterizeaza mereu ,vreau sa fiu interesanta ,descoperita in fiecare zi mai mult si vreau sa discutam multe lucruri...
Intrebarea saptamanii este :Misterul va incita ?
Astept pareri !
Va pup!
Andreea

Intrebarea saptamanii

2009-01-18T18:40:00.003+02:00

Vad ca nu va inghesuiti la un dialog cu persoana mea insa eu insist, poate poate .Trebuie macar sa scriu ce intrebari imi trec mereu prin cap si raman fara raspuns tot in cap sau in scris aici.
Intrebarea mea este >In ce ordine asezi urmatoarele lucruri ca importanta in viata ta :ciocolata ,copiii ,cartile ,patinajul si de ce ?Cam greu nu ?
Insa eu sper la un dialog cu voi si asa mai ne cunoastem ca oameni ,ca gandire ,ca idei !
Va pup !
Andreea

Un nou inceput,un an nou fericit !

2009-01-10T23:35:00.002+02:00

Bine v-am regasit .Probabil vedeti ca la mine ploua cu catelusi ,trandafiri sau chiar prajiturele ...De ce ?
E noul an si vreau sa va mearga la toti bine , sa aveti parte de ce e mai frumos ...Mult noroc !O sa revin cu noutati si vreau sa imi dati idei .O sa propun in fiecare saptamana o tema de discutie .O sa va pun o intrebare sa vedem ce opinii imi dati !Saptamana asta intrebarea este :Ce credeti ca as putea face ca lumea sa nu mai fie asa egoista ?
Cam greu ,insa astept pareri pentru ca voi sunteti inteligenti ,nu?
va pup!Andreea

Iarna secolului vostru

2008-12-22T21:29:00.001+02:00

Cade câte-un fulg de ceară
Şi vă gâdilă atinsul.
Nu vedeţi, nu vă-mpresoară
Nici măreţul, nici învinsul.

Cocoloş de parafină
Vi se-aşterne la picioare.
Nimeni lui nu i se-nchină
Doar se vaită că îl doare.

Toţi priviţi tălâmb la dânsul –
Cocoloş ce-ntruna creşte.
Până să muşcaţi dintrânsul
El deja se şi topeşte.

O să cadă apoi, pe-ntinsul,
Un alt fulg, de-o altă ceară.
Vă jucaţi cu el de-a prinsul
Neştiind c-o să dispară.

Cu căciulile întinse
Vreţi să prindeţi fulgii noi.
De vă sunt labele prinse
Nu de vină sunteţi voi.

Uşa trebuie împinsă!...
Şi secunda-n voi se zbate
Căci, în mintea voastră-ncinsă,
Mult aţi vrea să se dilate.

Sarbatori,sarbatorim ,sarbatoare...oare oare ?

2008-12-16T23:54:00.007+02:00

A venit si dansul .Cum cine ?
Mosu' cel batran si incovoiat.Cum de ce ?
De datorii si de lipsa bucuriei ...Nu am mai avut timp sa scriu ,insa acum smulg o clipa si va urez la toti Sarbatori Fericite si clopotei la usa !Cum de ce ?Pentru ca trebuie sa fie veselie ,voie buna si multa iubire !Andreea va promite ca de la anul are o surpriza pentru voi ...printre randuri bineinteles.

La anul si la multi ani! Cum care an ?Anul nou ,dragii mei ,in inima mea fiecare Revelion este un inceput nou ,bun si mereu mai frumos decat sfarsitul .Speranta este mai bogata ...nu ?

Sarbatoriti viata ,clipa !

Victor Socaciu - Cerul si Pamantul

Tudor Gheorghe - Sufletele fostilor zidari. Zoriori de ziua. Fulgi de zapada. Noapte de iarna.

Multumesc Mama ,Multumesc Tata...

2008-11-18T21:06:00.003+02:00

As lasa aceste cuvinte fara nici un comentariu ,insa un simplu multumesc nu va fi deajuns pentru cat ne dau parintii in viata si pentru cat se jertfesc ei pentru noi ....Un VA IUBESC simplu nu poate acoperi niciodata toate imbratisarile si ajutorul pe care ni le-au dat. Asa ca va las pe voi sa spuneti alte cuvinte potrivite ...Eu doar atat pot afirma .Sunt un nimeni fara Mama si Tatal meu .Ei pot exista ,pot fi cineva fara mine , eu fara ei niciodata !
Va ador parintii mei si iertati-ma daca v-am suparat vreodata !

Tudor Gheorghe - Mama coace paine

Tudor Gheorghe - Maicuta - Despre Cum Era Sa Zobr (Grigore Vieru - Marin Sorescu)

Tudor Gheorghe - Au innebunit salcamii

Tudor Gheorghe - Valtul rozelor

Si ai mai imbatranit cu un an ...

2008-11-17T22:34:00.002+02:00

Dedicatie speciala pentru bunul meu prieten Paul ,care azi se sarbatoreste ,adica sarbatoreste viata ,frumosul ,prospetimea si tineretea ...Eheee ,cati am fi vrut sa avem cei ... 19 ani ai lui nu ?Sa ne traiesti Paul si sa ramai asa plin de idei ,cu un suflet mare ca pana acum !sa nu te schimbi si sa ne inconjori cu tot ce e mai frumos !Nu ma pricep la dedicatii cu multe si stufoase cuvinte ,doar un la multi ani mi s-a parut mereu potrivit si simplu .Nu am cum si ce sa -ti ofer in dar pentru cat ma ajuti tu pe mine decat cateva cuvinte spuse la momentul potrivit.

Multumesc pentru tot ! Multa sanatate ca asta am realizat ca este cea mai importanta azi !
Buna ta prietena Andreea .